Plângere contravenţională. Decizia nr. 1249/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1249/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 1249/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1249/A/2015

Ședința publică de la 14 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. M. V.

Judecător C. M.

Grefier C. A.

Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelantul T. R. B. domiciliat în Bârlad, ., Jud. V. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, Jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1406 din 26 Mai 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad.

Obiectul cauzei-plângere contravenționala PV . NR._ din 25.11.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 06 octombrie 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 octombrie 2015, când, deliberând;

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constata urmatoarele:

Prin sentința civilă nr. 1406 din 26 Mai 2014, Judecătoria Bârlad a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. R. B. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 25.11.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. și a menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 25.11.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 25.11.2013, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 160 lei și aplicarea a două puncte de penalizare în temeiul dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și cu avertisment și aplicarea a trei puncte de penalizare în temeiul art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din același act normativ. În sarcina petentului s-a reținut că, în aceeași dată, a circulat pe ., cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 65 km/h, abatere ce a fost înregistrată cu aparatul radar amplasat pe autoturismul MAI_ și că a folosit luminile de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață.

Instanța a reținut și faptul că la rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat următorul aspect ”Nu sunt”, petentul semnând procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că motivul de netemeinicie invocat în plângere, acela potrivit căruia faptele reținute în procesul verbal nu sunt corespunzătoarea realității, este neîntemeiat.

Conform dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă și aplicarea a două puncte de penalizare depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din același act normativ constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Instanța a reținut și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

De asemenea, instanța a aratat că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.

În prezenta cauză, starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 11.04.2013 (fila 13), a rezultat faptul că cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea referitoare la autoturismul petentului se afla, la data respectivă, în termenul de valabilitate și că este omologat pentru măsurarea vitezei în regim de staționare și în regim de deplasare.

De asemenea, planșele foto fac dovada cu privire la viteza pe care petentul o avea la momentul constatării contravenției respectând prevederile art. 3.5.1. din Norma de metrologie legala NML 021-05 din data de 23.11.2005 modificată și completată. Astfel, înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrului, cuprind următoarele elemente: data, respectiv 11.08.2013, ora la care a fost efectuată măsurarea, respectiv 11:47, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului în care se evidențiază numărul de înmatriculare.

Astfel, din analiza planșelor foto depuse de către intimat la dosarul cauzei (filele 15-17) se poate stabili cu certitudine că petentul a circulat pe Bulevardul Republicii din Bârlad cu o viteză de 65 km/h depășind astfel, viteza maximă admisă pe acea porțiune de drum cu 15 km/h.

Conform art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, amenda contravențională prevăzută la alin. (1), respectiv, cea cuprinsă în clasa a doua de sancțiuni se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b), iar potrivit dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din același act normativ săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de a folosi luminile de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață, atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea a trei puncte de penalizare.

Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina petentului, instanța a constatat că aceasta există și este în mod corect încadrată în dispozițiile legale. Astfel, apărările petentului în sensul că nu avea aprinse luminile de ceață susținute și de declarațiile martorului audiat, D. M., vor fi înlăturate de instanța având în vedere că la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție petentul a semnat procesul-verbal fără a formula obiecțiuni, aceasta fiind declarația cea mai apropiată din punct de vedere temporal de momentul constatării faptei.

În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța a reținut că faptele petentului T. R. B. întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute și pedepsite de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, iar prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 160 lei (echivalentul a 2 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a aplicării a două puncte de penalizare pentru fapta de a depăși limita de viteză maximă admisă și sancțiunea avertismentului și sancțiunea complementară a aplicării a trei puncte de penalizare pentru cea de a circula cu luminile de ceață aprinse în alte condiții decât cele de ceață. Instanța a constatat că acestea au fost stabilite în limitele legii, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a constatat că faptele petentului sunt destul de grave, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptelor petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel petentul T. R. B., solicitând admiterea apelului și admiterea plângerii contravențional.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de judecata nu a ținut cont de probele administrate, fiind nesocotita proba cu acte si declarația martorului D. M..

Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei ( conform chitanței nr._/08.10.2014 – fila 15).

Intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentat.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479 C.proc.civ., instanța reține că apelul formulat de apelantul T. R. B. împotriva sentinței civile nr. 1406/26.05.2014 a Judecătoriei Bârlad este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal contestat, apelantul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 108 alin. 1 pct. 4 și art. 108 alin.1 lit. b) pct. 8 din OUG nr. 195/2002 întrucât a condus cu viteza de 65 km/h și a folosit luminile de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață.

Prin cererea sa de apel, apelantul a apreciat că instanța nu a ținut cont de probele administrate, respectiv proba cu acte și declarația martorului audiat în cauză.

Cu privire la motivul de apel invocat de apelant, instanța de control judiciar reține că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză. Astfel, planșele foto depuse la dosar confirmă împrejurarea faptului că apelantul petent a circulat în localitate cu viteze de 65 km/h, fapta fiind constatată cu mijloace tehnice verificate și omologate, astfel cum rezultă din procesul verbal contestat coroborat cu buletinul de verificare metrologică ( fila 13 dosar fond). De asemenea, referitor la fapta de a folosi luminile de ceață în alte condiții decât cele de ceață, prima instanță a înlăturat în mod corect declarația martorului D. M., planșele foto depuse la dosar, precum și semnarea procesului verbal de către petent fără obiecțiuni confirmând realitatea celor reținute prin procesul verbal cu privire la fapta menționată.

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., instanța urmează să respingă ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul T. R. B. împotriva sentinței civile nr. 1406/26.05.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul T. R. B. împotriva sentinței civile nr. 1406/26.05.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.

Președinte,

O. M. V.

Judecător,

C. M.

Grefier,

C. A.

Red./ Tehnored. Jud. OMV/28.10.2015

Tehnored. Gref. C.A.

4 ex./

Judecător fond: C. D., Judecătoria Bârlad

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1249/2015. Tribunalul VASLUI