Plângere contravenţională. Decizia nr. 216/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 216/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 216/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 216/A
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător E.-G. A.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. în contradictoriu cu intimatul M. I. A., împotriva sentinței civile ne. 386 pronunțată la data de 03.06.2014 de către Judecătoria Huși, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23 februarie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 386 pronunțată la data de 03.06.2014 Judecătoria Huși a admis plângerea contravențională formulată de intimatul petent M. I. A., CNP_, în contradictoriu cu intimat I. P. J. V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14. 11. 2013.
A dispus anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14. 11. 2013.
A exonerat petentul de plata amenzii în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție care se poate constata și din oficiu, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, a faptei săvârșite și datei comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumției de nevinovăție de care se bucura petentul, instanța a reținut că, fiind audiat la instanță, martorul B. P. P. (propus de apelant), a declarat că nu cunoaște nimic în legătură cu incidental petrecut în luna noiembrie 2013, nu a putut da detalii în legătură cu fapta imputată petentului.
Martorul B. C., citat cu mandat de aducere, nu a putut fi găsit la domiciliu și nici nu s-a înfățișat, astfel încât instanța a procedat la judecarea cauzei, potrivit disp. art. 313 C. pr. Civilă.
Procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate si autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigura de către instanța condițiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil.
Față ce cele precizate, instanța a reținut că în cauză exista un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profită intimatului petent, potrivit principiului in dubio pro reo.
În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a retinut că acesta este un principiu complementar prezumției de nevinovăție. Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândita pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.
Astfel, instanța a apreciat că în cauză, potrivit dispozițiilor legale menționate pe parcursul considerentelor si în baza probelor pertinente, utile si concludente administrate, constatând că plângerea petentului este întemeiată, instanța a admis-o ca atare si a dispus anularea procesului-verbal, pentru motive de netemeinicie, si a exonerat intimatul petent de la plata amenzii la care a fost obligat prin acest proces-verbal, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel Inspectoratul de Poliție al Județului V..
În motivarea acestei cereri, apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului V. a arătat că hotărârea pronunțata de prima instanța este nefondată, intrucât intimatul petent a recunoscut contravenția in fata agentului constatator, la momentul încheierii procesului-verbal menționând că regreta fapta săvârșită, aspect ce nu a fost luat in considerare de prima instanță, incălcându-se astfel dispozițiile art. 270 al 2 din C. pr.civ.
Consideră că hotărârea dată de prima instanță este nefondată intrucât desi a reținut că abaterea a fost constatată in mod direct de polițistul aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu si in consecință procesul-verbal beneficiază de prezumția relativă de temeinicie, instanța nu a luat in considerare faptul că intimatul petent a recunoscut contravenția reținută in sarcina sa menționând in procesul-verbal că regreta fapta săvârșita si semnând in dreptul acestei mențiuni.
Din perspectiva jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului in materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept ( Salabiaku c. Franța din 07.10.1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proportionalitătii intre mijloacele folosite si scopul legitim urmărit ( Janosevic c. Suediapar 101).
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este contrară dispozițiilor art. 6 par 2 din Convenție.
Autorului contravenției i se asigură fără nici o ingrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel ce face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusa in fata unui verdict definitiv de vinovăție si de răspundere, ci doar in fata unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni in momentul întocmirii si ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea cailor de atac prevăzute de lege.Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei in cauza, numai in condițiile in care aceasta nu înțelege sa se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-1 contesta, in care intra si dreptul de a face obiecțiuni.
Prezumția relativă de temeinicie si veridicitate a celor constatate de polițist nu a fost răsturnata de petent întrucât acesta prin lipsa obiecțiunilor a înțeles să nu conteste cele reținute in sarcina sa.
Din punct de vedere temporal, mențiunile intimatului petent din procesul-verbal constituie cea mai apropiată declarație cu privire la împrejurarea în care a fost constatată contravenția, fapt pentru care, potrivit acestora, este evident ca petentul si-a însușit cele constatate de polițist.
"Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, deriva din faptul ca, orice persoana responsabila, are obligația de a semna un act doar in măsura in care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, in caz contrar, având posibilitatea sa solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, daca nu i se rețineau aceste obiecțiuni" - Decizia civila nr 256 din 28.10.2013 pronunțata de Tribunalul V. în dosar_ .
In aceste condiții, declarația martorului B. P. P. care a susținut că nu cunoaște nimic legat de fapta reținută in sarcina intimatului petent nu poate avea o eficiență mai mare decât declarația petentului dată la momentul constatării faptei, prin care recunoaște si regretă cele săvârșite.
In acest sens sunt si dispozițiile art 269 din C. pr. civilă potrivit cărora înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publica, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.", procesul-verbal de constatare a contravențiilor având valoarea unui înscris autentic.
Intimatul petent nu a dovedit cu nici un mijloc de probă netemeinicia procesului-verbal si nici nu a afirmat si dovedit faptul că mențiunile consemnate in procesul-verbal la rubrica "Alte mentiuni/Obiectiuni" însusite prin semnătură de acesta sunt false, fapt pentru care procesul-verbal face dovada constatărilor politistului, în condițiile art 270 al 2 din C pr civ potrivit cărora "(2) Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane. "
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe in mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca si gravitate, dar extrem de numeroase.
Pe cale de consecință, apelantul solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței civile pronunțate de Judecătoria Huși si respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata.
In drept, își întemeiază cererea in conformitate cu dispozițiile art. 34 al 2 din OG 2/2001.
Apelantul solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului unității.
Intimatul M. I. A. nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă apelată, atât prin prisma motivelor de apel, cât și prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Sub aspectul legalității, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probatoriului administrat, aplicând principiul in dubio pro reo.
Instanța de fond a reținut că în cauză exista un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profită intimatului petent, potrivit principiului in dubio pro reo.
Tribunalul constată însă, că apelantul a recunoscut fapta și chiar a semnat cu mențiunea că regretă, așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal.
Acest aspect prezumă o recunoaștere implicită a faptelor reținute în sarcina sa.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din faptul că, orice persoană responsabilă, are obligația de a semna un act doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
Prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face parte chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Sub aspectul imputabilității faptei, analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs. Slovacia, A. vs. România), s-a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G. nr. 2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art. 6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Tribunalul reține aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident este ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal, s-a reținut că în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens s-a avut în vedere că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Jonosevic c. Suedia par. 101).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada contrară situației de fapt, iar intimatul a înlăturat prezumția de nevinovăție a petentului.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale de către agentul constatator, Tribunalul consideră că este exagerat cuantumul amenzii aplicate, respectiv suma de 1.000 lei, având în vedere că petentul era elev la data comiterii contravenției.
Dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG. nr.2/2001 prevăd că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” iar art.21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele contravenientului (care este la prima abatere de acest gen) și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001, Tribunalul, reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Însă, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, va admite în parte, plângerea formulată de petent și va dispune reducerea amenzii.
Față de cele expuse mai sus, Tribunalul va admite apelul declarat de IPJ V. împotriva sentinței civile nr. 986 din 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o va schimba în sensul că, va admite în parte plângerea formulată de petentul M. I. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.11.2013 de IPJ V.- Poliția Mun. Huși, pe care îl va modifica în parte.
Se va dispune reducerea amenzii de la 1000 lei, la 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de IPJ V. împotriva sentinței civile nr. 986 din 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o schimbă în sensul că,
Admite în parte plângerea formulată de petentul M. I. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.11.2013 de IPJ V.- Poliția Mun. Huși, pe care îl modifică în parte.
Dispune reducerea amenzii de la 1000 lei, la 500 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2015.
Președinte, V. M. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.E.G./ 23.03.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare/ 23.03.2015
2 ex. . Huși- judecător I. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 219/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 240/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
