Plângere contravenţională. Decizia nr. 742/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 742/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 742/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 742/A
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent C. L. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., împotriva sentinței civile nr. 296 pronunțată la data de 04.02.2015 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat și legal timbrat.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Tribunalul respinge cererea apelantului de emitere a unei adrese către I.P.J. V. cu mențiunea de a preciza dacă mașina cu care era în dotare agentul constatator, în data de 28.10.2014, aflat imediat după zona Piața Vidin, în fața farmaciei Ra Farm și care a aplicat sancțiunea contravențională, era echipată cu mijloace tehnice de înregistrare video, și dacă era dotată cu astfel de mijloace tehnice, să indice motivul pentru care acestea nu erau în funcțiune în momentul în care ar fi săvârșit pretinsa contravenție, având în vedere că faptele imputate apelantului nu trebuie constatate, în mod obligatoriu, prin mijloace tehnice.
Nemaifiind cereri noi de formulat și acte de depus la dosar, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 al. 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 296 pronunțată la data de 04.02.2015, Judecătoria V. a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de apelantul petent C. L. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., cu sediul în V., .. 1, jud. V..
A menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 28.10.2014.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 28.10.2014 un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că apelantul petent C. L. A. a condus autoutilitara marca MERCEDES BENZ cu nr._ pe . direcția Liceul M. K. către Piața Vidin fără a respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune în dreptul intrării de acces vehicule la Piața Vidin zona aprovizionare, continuându-și deplasarea.
Totodată nu purta centura de siguranță, fapte prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. d și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei, avertisment, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile și 2 puncte de penalizare.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz.
Instanța, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din 28.10.2014 fiind legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator a făcut dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar simpla negare a apelantului petent, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Cauzele Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În materie de circulație rutieră, Curtea a stabilit că art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
De altfel, orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, articolul 6 par. 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare.
Prezumția de răspundere a petentului stabilită prin procesul-verbal de contravenție este una relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, sarcina probei fiind stabilită în conformitate cu art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, aplicabil raportat la dispozițiile art. 109 alin. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu referire la art. 47 din O.G. nr. 2/2001.
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
Petentul nu a adus probe și nici nu a invocat împrejurări credibile prin care să convingă instanța că nu este vinovat de săvârșirea faptelor. Faptele constând în aceea că petentul C. L. A. a condus autoutilitara marca MERCEDES BENZ cu nr._ pe . direcția Liceul M. K. către Piața Vidin fără a respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune în dreptul intrării de acces vehicule la Piața Vidin zona aprovizionare, continuându-și deplasarea, și nu purta centura de siguranță au fost percepute în mod direct de către agentul constatator. Contrariul celor reținute (că agentul se afla într-o zonă care nu îi permitea să perceapă în mod direct săvârșirea contravenției) nu a fost dovedit. De asemenea, susținerea că petentul purta centura de siguranță și că a scos-o în momentul în care i s-au solicitat actele, acestea aflându-se în torpedo, nu poate fi primită, nefiind dovedită. Mai mult decât atât, a aprecia contrariul ar însemna că agentul constatator a săvârșit o infracțiune de serviciu, nefiind respectată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta din urmă.
Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. A.. 3 prevede că în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Textele amintite nu pot fi interpretate în sensul celor arătate de apelantul petent, ci în sensul că în cazul în care procesul-verbal este întocmit în lipsă nu este obligatoriu semnarea acestuia de către un martor asistent așa cum prevede art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, nefiind obligatorie dovedirea contravenției constatate în mod direct de către agent.
Apelantul petent nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și dovedi susținerile.
Hotărârea A. împotriva României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Potrivit practicii CEDO în materie contravențională, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit săvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă (Cauza Blum c. Austriei).
Sub aspectul sancțiunii, în temeiul art. 34 alin. 1 raportat la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constat că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, raportat și la atitudinea de nerecunoaștere a faptei.
Văzând că în prezenta cauză săvârșirea faptei a fost constatată personal de către agentul constatator și că apelantul petent nu a făcut dovada contrară celor reținute în actul de sancționare, instanța nu a putut e decât să constate că procesul-verbal este temeinic, urmând a respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
Totodată, instanța a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 28.10.2014.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelantul petent C. L. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinici.
În motivarea cererii de apel, apelantul petent învederează următoarele:
Conform art. 6 alin. 2 CEDO:" Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."
În virtutea jurisprudenței CEDO, care a consacrat faptul ca domeniul contravenționalului este asimilat celui penal, iar sarcina probei revine celui care acuză, apelantul petent consideră ca sancționarea sa contravențională, în condițiile absentei oricărei probe constituie un abuz de drept. Prin hotărârea atacată, instanța a recunoscut prezumția de nevinovăție a agentului constatator, dar a înlătura prezumția sa de nevinovăție (,,..a aprecia contrariul ar însemna că agentul constatator a săvârșit o infracțiune de serviciu, nefiind respectată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta din urmă").
Potrivit CEDO cauza "Ozturk vs. Germania" și cauza "A. vs. România - 2007" (decizii cu prioritate în aplicare în fața oricărei reglementări interne conform art. 20 (1) și (2) din Constituția României) precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 251 din 12 iunie 2003 referitoare la excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a statuat ca orice acuzat are dreptul la un proces echitabil, iar noțiunea de "contravenient" în dreptul administrativ, folosită de legiuitor, nu are semnificația unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție, fiind asimilată unei proceduri penale. Fiind dotat cu mijloace tehnice de probațiune, dar nefolosind înregistrarea video a acestora din timpul misiunii, intimatul I. Județean de Poliție V., își probează propria culpa în privința lipsei probatoriului.
Prin Sentința Civilă nr. 8676/06.05.2011 pronunțată în dosarul nr._/299/2010 de Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că „prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie a celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului", dincolo de orice îndoială rezonabilă". De asemenea, a reținut că „în lipsa unor alte mijloace de probe care să confirme situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a procesului-verbal de contravenție în prezenta cauză ar fi contrară garanțiilor prevăzute de art. 6 CEDO.
În condițiile art. 478 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită apelantul petent administrarea probei cu emiterea unei adrese către IPJ V. cu mențiunea de a preciza dacă mașina cu care era în dotare agentul constatator, în data de 28.10.2014, aflat imediat după zona Piața Vidin, în fața farmaciei Ra Farm și care a aplicat sancțiunea contravențională, era echipată cu mijloace tehnice de înregistrare video, și dacă era dotată cu astfel de mijloace tehnice, să indice motivul pentru care acestea nu erau în funcțiune în momentul în care aș fi săvârșit pretinsa contravenție.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă apelantul petent solicită judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul IPJ V. a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsa reprezentantului unității, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică,
Examinând actele și lucrările dosarului cauzei în raport de motivele de apel invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând în mod corect atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de faptele contravenționale reținute în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. ( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).
Tribunalul reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principale și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii la minimul prevăzut de lege pentru una dintre cele două abateri contravenționale reținute în sarcina apelantului, iar pentru cealaltă sancțiunea avertismentului, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de C. L. A. împotriva sentinței civile nr. 296 din 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de C. L. A. împotriva sentinței civile nr. 296 din 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C./16.06.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
2 ex. .
Judecătoria V. - judecător A. C. C.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 79/2015.... → |
|---|
