Plângere contravenţională. Decizia nr. 312/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 312/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 312/A
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea P. R. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., împotriva deciziei civile nr. 984/2014 pronunțată la data de 04 noiembrie 2014 de către Tribunalul V., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16 martie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 984/2014, pronunțată la data de 04 noiembrie 2014, Tribunalul V. a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta P. R. împotriva sentinței civile nr. 1589 /2014 a Judecătoriei V., pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Deși contestatoarea petenta nu a contestat legalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție, instanța are dreptul și obligația deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul legalității actului sancționator, s-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator, consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal de contravenție se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act . De altfel, procesul verbal de contravenție a fost semnat fără obiecțiuni.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect, situația de fapt.
Astfel, controlul la societatea la care contestatoarea petenta este administrator a fost realizat la data de 15.03.2014, procesul verbal de constatare și cel de sancționare contravențională au fost întocmite la sediul IPJ V., la data de 17.03.2014, iar autorizația licență neexclusivă de utilizare a muzicii în scop lucrativ nr. L 024 709 a fost eliberată la data de 19.03.2014.
Contestatoarea a contestat existența faptei, dar nu a administrat probe certe și concludente prin care să răstoarne prezumția relativă de conformitate a procesului verbal cu realitatea, factura fiscală care atestă renumerația aferentă licenței neexclusive de utilizare a muzicii în scop lucrativ fiind emisă la data de 27.03.2014, apelata având la dispoziție 5 zile de la data emiterii în vederea achitării.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată contestatoarei petente, se reține, că potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului dar și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
Tribunalul a reținut că contestatoarei i s-a aplicat o amendă orientată spre minimul prevăzut de lege, iar sancțiunea a fost corect și just individualizată, fără a se impune reindividualizarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă, Tribunalul a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta P. R. împotriva sentinței civile nr.1589 /2014 a Judecătoriei V., pe care a menținut-o.
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare P. R..
În cererea formulată, se invocă ca prim temei prevederile art. 318 Cod procedură civilă potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai in parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Se învederează că motivul omis este reprezentat de faptul că UPFR a încheiat procesul verbal nr. 52 din 09.03.2014, pe care l-a depus la dosar prin Registratura cu o zi înainte de termenul de judecata, Proces Verbal încheiat la sediul ., in ., unde reprezentantul UPFR a văzut si măsurat spațial în scopul calculării sumei de bani ce trebuie plătită pentru Licența, proces verbal prin care a decis: " Poate utiliza muzica în incinta discotecii, până la semnarea contractelor ...cu UPFR ". Deci, la data controlului, S.C. POEDY-RODY S.R.L. putea utiliza muzica în interiorul discotecii având acordul UPFR, și a plătit pentru perioada 01.03.2014 renumerația aferenta Licenței, așa cum rezulta din anexele si facturile depuse la dosar de contestatoare.
Prin urmare, contestatoarea solicită a se avea in vedere acceptul UPFR prin Procesul Verbal nr. 52 din 09.03.2014 de a difuza muzica in incinta discotecii începând cu data de 09.03.2014, iar ca urmare anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 17.03.2014 încheiat de IPJ V., pe care îl contestă si solicită anularea lui, iar pe cale de consecința exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
Al doilea temei prevăzut de contestatoare în cererea formulată îl reprezintă art. 139 ind. 2 lit. f din Legea nr.8/1996 era abrogat la data încheierii. Mai mult conform noului Cod de procedura penala fapta nici nu mai constituie infracțiune, si trebuie avut in vedere ca la aplicarea sancțiunii primează legea mai favorabila.
In subsidiar, solicită contestatoarea înlocuirea măsurii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, deoarece nu s-a produs nici o paguba si nu are. În art. 7 din OG 2/2001 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune."
Arată contestatoarea că sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.
Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, Tribunalul constată următoarele
Conform art. 503 alin. 2 Cod de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Art. 503 alin. 3 Cod de procedură civilă stabilește că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Tribunalul constată, în primul rând, că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. 3 Cod de procedură civilă, decizia civilă nr. 984 din 4.11.2014 pronunțată de Tribunalul V. fiind o hotărâre a instanței de apel, care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu recurs, nefiind aplicabile prevederile art. 318 Cod de procedură civilă anterior.
În al doilea rând, astfel cum s-a arătat și în doctrina judiciară (pagina 685), alineatul final al art. 503 Cod de procedură civilă extinde obiectul contestației în anulare speciale și la hotărârile instanțelor de apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
În legătură cu hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, trebuie reținut că ele pot fi atacate cu contestație în anulare specială numai pentru motivele prevăzute în art. 503 alin. 2 pct. 1, 2 și 4 Cod de procedură civilă, lipsa posibilității de a exercita contestație în anulare pentru omisiunea instanței de apel de a cerceta un motiv de apel invocat de parte în termen derivă din caracterul ordinar și devolutiv al apelului.
Nu în ultimul rând, Tribunalul constată că de la momentul săvârșirii abaterii contravenționale și până în prezent, nu a survenit o dezincriminare a faptei prevăzută de art. 139 indice 2 litera f din Legea nr. 8/1996.
Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 503 alin. 3 Cod de procedură civilă raportat la art. 503 alin. 2 Cod de procedură civilă, va respinge contestația în anulare formulată de P. R. împotriva deciziei civile nr. 984 din 4.11.2014 pronunțată de Tribunalul V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 503 alin. 3 Cod Procedură civilă raportat la art. 503 alin. 2 Cod de procedură civilă, respinge contestația în anulare formulată de P. R. împotriva deciziei civile nr. 984 din 4.11.2014 pronunțată de Tribunalul V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 16 martie 2015.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C./20.03.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
2 ex. .> Tribunalul V. - Judecător C. M./P.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 81/2015. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 284/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
