Plângere contravenţională. Decizia nr. 494/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 494/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 494/A
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător E. S.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.SA – CESTRIN în contradictoriu cu intimatul C. S., împotriva sentinței civile nr. 1043 pronunțată la data de 26.09.2014 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată prezența intimatului C. S., legitimat cu CI, ., nr._ lipsind reprezentantul apelantului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, intimatul nu a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului;
Văzând declarația părții că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părții pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.
Intimatul, având cuvântul, învederează faptul că apelantul i-a infirmat faptul cum că ar avea obligația de a radia autovehiculul. Menționează că în anul 2004 legea prevedea că doar cumpărătorul avea această obligație. Acesta relevă că a făcut demersurile necesare pentru a identifica toți cumpărătorii respectivului autovehicul iar fapta nu a fost săvârșită de către acesta.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1043 pronunțată la data de 26.09.2014, Judecătoria V. a admis plângerea formulată de C. S., cu domiciliul în V., .. 332, ., jud. V. în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
A anulat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 13.10.2014.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul-verbal . 14 nr._ /13.10.2014, intimatul petent a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat in data de 24.07.2014, pe DN 24 km 184+000m, localitatea P., fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la amenda aplicată.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost comunicate petentului în formă scrisă, pe suport de hârtie, formă care este impusă de dispozițiile art.25 din OG 2 /2001 tocmai pentru validitatea operațiunii de comunicare a proceselor verbale în discuție - și implicit pentru dovedirea existenței acestor acte -, și că acestea poartă semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazata pe certificatul calificat, aceasta fiind generată de altfel prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Cu privire la temeinicia procesul verbal contestat, instanța a constatat că acesta nu este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:
Conform art.8 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Analizând conținutul procesului verbal contestat și contractul de vânzare cumpărare vehicul folosit din data de 24.02.2004- fila 7 dosar fond, instanța a reținut că intimatul petent a fost sancționat contravențional, în calitate de utilizator al autovehiculului_, deși în momentul constatării contravenției: 13.10.2014, acesta nu deținea calitatea de utilizator al autovehiculului mai sus menționat, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile legale mai sus menționate.
Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare vehicul folosit-fila 7 dosar fond, intimatul petent în calitate de vânzător și Carabași L. în calitate de cumpărător au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului marca Daewoo înmatriculat sub numărul_ , să se transmită către Carabași L.. S-a reținut că data convenției este 24.02.2004, iar pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate nu este instituită nicio altă condiție, fiind suficient acordul părților. Mai mult, contractul intervenit între părți a dobândit dată certă potrivit art. 278 Cod procedură civilă, acesta fiind opozabil și altor persoane decât celor care le-au întocmit, întrucât din certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice a rezultat că intimatul petent l-a prezentat Serviciului Finanțe Publice Locale V. din cadrul Primăriei V., pentru a fi radiat autoturismul din evidențe ( fila 5 dosar).
Având în vedere toate aceste elemente, instanța a apreciat că la data constatării contravenției, 13.10.2014, când Carabași L. era deja proprietar al autovehiculului cu număr de înmatriculare_ , încă din data de 24.02.2004, intimatul petent nu mai avea calitate de utilizator al vehiculului, motiv pentru care acesteia nu i-a incumbat obligația de plată a rovinietei prevăzute de art.7 din OG nr.15/2002.
Așadar, intimatul petent nu a mai deținut în proprietate și nici nu a folosit acest autovehicul în baza unui drept legal, la data reținută in actul contravențional contestat, motiv pentru care nu avea calitatea de utilizator conform dispozițiilor legale în materie.
De altfel, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, devin incidente dispozițiile art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 care pun în sarcina noului proprietar îndeplinirea unor astfel de formalități. Pe cale de consecință, intimatului petent nu i s-a putut imputa o culpă nici sub acest aspect.
Față de toate cele mai sus menționate, instanța a constatat lipsa calității de utilizator sau proprietar al petentului și, pe cale de consecință, imposibilitatea de a se atribui acesteia calitatea de subiect activ al contravenției în discuție, apreciind întemeiată apărarea sa privind lipsa calității de contravenient.
Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat și la împrejurarea că la data constatării contravenției petentul nu avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu număr de înmatriculare_, instanța a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a intimatului petent conform art. 8 din OG 15/2002, întrucât aceasta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Pe cale de consecință, instanța a admis plângerea formulată și a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . 14 nr._ /13.10.2014 înlăturând sancțiunile aplicate prin acesta.
Împotriva acestei soluții a declarat apel apelantul intimat CNADNR Cestrin București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit prima instanță a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție în condițiile în care petentul a înstrăinat autovehiculul fără să efectueze și radierea sa de la Registrul Auto.
Intimatul petent nu a depus întâmpinare la dosar.
Apelantul intimat a depus la dosar practică judiciară.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 479 din Noul Cod de pr. Civilă, Tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 6/2015 s-a stabilit că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută în cazul în care poartă semnătura electronică și nu semnătura olografă a agentului constatator, în cazul rovinetei.
Deci, apelul a fost respins pentru alt motiv decât cele invocate de apelantul intimat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, va dispune respingerea apelului declarat de C.N.A.D.N.R. Cestrin București împotriva sentinței civile pronunțată la data de 12.01.2015 de către Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de C.N.A.D.N.România împotriva sentinței civile nr. 55 din 12.01.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 aprilie 2015.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, E. S. | |
Grefier, A. A. |
Red. S.E./ 21.04.2015
Tehnored. A.A./ 4 ex./ 29.04.2015
2 ex. . V.- judecător O. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 500/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 81/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








