Revendicare imobiliară. Decizia nr. 730/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 730/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 730/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 730/A/2015
Ședința publică de la 03 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelantul - reclamant S. G. în contradictoriu cu apelanții - pârâți M. N. și R. (F. M.) E., apeluri declarate împotriva sentinței civile nr. 2776/13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - revendicare imobiliară, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 26 mai 2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2776/13.11.2014 a Judecătoriei Bârlad a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul S. Gh. G. a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare topografice.
Au fost respinse ca neîntemeiate, cererile în revendicarea suprafeței de 1.000 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Lățești, M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . pârâților să ridice bunurile imobile (construcții, plantații) existente pe suprafața de aproximativ 1.000 m.p. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . reclamantul S. Gh. G. împotriva pârâților M. N. și R. E..
A fost admisă în parte cererea prin care reclamantul S. Gh. G. a solicitat obligarea pârâților să scoată arborii, plantațiile existente pe linia de hotar sub limita prevăzută de Codul civil și, în consecință:
Au fost obligați pârâții M. N. și R. E. să scoată de pe terenul din curtea casei lor din satul Lățești, M., jud. V., cei 16 salcâmi și arbuști înalți aflați la o distanță mai mică de 2 metri față de linia de hotar dintre imobilul proprietatea lor și terenul proprietatea reclamantului S. Gh. G. din extravilanul satului Lățești, cu menținerea pe terenul pârâților a celor 16 pomi fructiferi, înalți de până la 4 metri, aflați la o distanță mai mare de o jumătate de metru față de hotarul dintre imobilele proprietatea părților, care nu afectează terenul proprietatea reclamantului (salcâmii și arbuștii ce urmează să fie scoși de către pârâți sunt delimitați prin schița anexă nr.1, pag.1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul B. I. M., ce face parte din prezenta sentință).
S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea prin care reclamantul S. Gh. G. a solicitat obligarea pârâților M. N. și R. E. să ridice construcția padoc sau să modifice evacuarea dejecțiilor de origine animală pentru ca acestea să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea reclamantului.
Au fost obligați pârâții M. N. și R. E. să plătească, în solidar, reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 1.223,30 lei.
Din analiza probelor administrate, prima instanță a reținut că reclamantul S. Gh. G. este fiul lui S. T. G. și S. V., iar S. T. G. a fost fiul defunctei S. Sofița (S.).
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” din data de 15.11.1981, S. S. (Sofița) și S. T. G. (mamă și fiu) au vândut pârâtului M. N., cu prețul de 40.000 lei, o casă de locuit, situată în satul Lățești, M., cu excepția unui chiler, în care a rămas să locuiască S. S. până la data decesului ei.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 41/12.01.1982 la notariatul de Stat Bârlad, S. S., văduvă, și fiul acesteia S. T. G. au vândut soților M. N. și M. E. o casă de locuit situată în satul Lățești, M., compusă din 3 camere, o bucătărie de vară, având ca vecinătăți: N și V- teren CAP; S- drum sătesc; E- V. D., imobil delimitat prin schița-anexă ce face parte din contract. În contractul de vânzare-cumpărare s-a consemnat că suprafața de 250 m.p. teren aferentă construcțiilor a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, urmând să se atribuie cumpărătorilor terenul necesar în limitele Legii nr. 4/1973.
A mai reținut Judecătoria Bârlad că S. Sofița a decedat la data de 10.06.1992, în timp ce pârâții M. N. și M. E. au fost soți, căsătoria acestora fiind încheiată la data de 06.03.1976, iar prin sentința civ. nr. 418/25.10.2005 a Judecătoriei M., a fost desfăcută căsătoria încheiată de M. N. cu M. E.; prin divorț, M. E. revenind la numele de familie R., avut înainte de încheierea căsătoriei.
S-a mai arătat că pârâții M. N. și M. E. au fost înscriși în registrele agricole cu următoarele suprafețe de teren: în anul 1981 - 30 ari; în anii_ ari; în anul 1985- 24,52 ari; în anul 1986- 17,5 ari; în anii_,5 ari; în anul 1990- 81 ari; în anii 1997-1999- 0,04 ari; în anii 2007-2008- 3.754 m.p.; în anii 2009-2010- 3,70 ha; în anii 2011-2012- 0,03 ha; în anul 2013- 2,57 ha.
Prin cererea din data de 12.09.1992, înregistrată la Primăria M. în anul 2013 (fără număr), pârâtul M. T. N. a solicitat să i se atribuie în proprietate suprafața de 0,50 ha teren, conform Legii nr. 18/1991. În cerere, pârâtul a arătat că, în anul 1981, el a cumpărat de la S. S. și S. T. G., o casă cu terenul aferent cu o suprafață de 0,45 ha situată în satul Lățești, M.. Pârâtul a mai arătat că el a lucrat la C.A.P. Schineni ca mecanic, tractorist și șofer și că a beneficiat de loc tip împreună cu S. S. în aceeași curte, iar după decesul numitei S. S. el a rămas singurul proprietar.
Prin Hotărârea nr. 76/13.08.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar au fost validate măsurile stabilite de Comisia M. de fond funciar, la poziția 190 din tabelul anexă fiind înscris M. N. cu suprafața de 0,4397 ha teren. Numele lui M. N. a fost înscris în tabelul anexă menționat prin scriere olografă.
Prin procesul-verbal nr. 8/5.05.1993, întocmit de Comisia M. de stabilirea a dreptului de proprietate asupra terenurilor, M. N. și M. E. au fost puși în posesie cu suprafața de 4.397 m.p. teren agricol, situată în vatra satului Lățești, aferentă casei de locuit, cu următoarele vecinătăți: N- teren S. G.; S- locuința C. G.; E- teren arabil S. G.; V- drum sătesc.
Prin pretitlul de proprietate întocmit la data de 29.11.2012, s-a stabilit pârâtului M. N. dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4.397 m.p. teren situată în intravilanul satului Lățești, M., jud. V., în tarlaua 3, parcelele 69, 70, 71, 72, 73, de categoriile curți-construcții, vii și arabil, având vecinătățile: N- S. G.; E- S. G.; S- C. G.; V- DS 42.
Prin procesul-verbal de vecinătate a imobilului încheiat la data de 29.11.2013 de către Primăria M., s-a stabilit că vecinătățile imobilului din satul Lățești, . sunt: S. G., C. G., DS 24. Acest proces-verbal a fost semnat de către proprietarii imobilelor învecinate, respectiv de către S. Gh. G. și C. G..
Din adresa nr. 1667/06.02.2014, emisă de Primăria M., a rezultat că, în urma măsurătorilor efectuate la data de 24.10.2013 de către o comisia constituită la nivelul Primăriei M., s-a constatat că, din totalul suprafeței de 4.397 m.p. teren, pârâtul M. N. deține numai 3.700 m.p. teren.
Pe de altă parte, în ceea ce-l privește pe reclamant, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată cu nr. 172/23.01.1998 la Primăria M., S. T. G. a solicitat să-i fie restituită diferența de teren de 7,84 ha, situată pe raza satului Lățești, conform Legii nr. 169/1997.
Conform adeverinței nr. 1667/14.08.1991 emisă de Comisia M. de fond funciar, lui S. Gheoghe și S. S. li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 9,40 ha teren, în baza Hotărârii nr. 76/13.08.1991 a Comisiei Județene de fond funciar- anexa nr. 3, poziția 91.
Prin titlul de proprietate nr. 3366/25.11.2005, s-a reconstituit titularilor S. Sofița și S. G. dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha 5.501 m.p. teren, situată pe raza localității M., jud. V., din care: 9 ha 3.500 m.p. teren extravilan, din tarlaua 68, parcelele 1600/3, 1608/1, 1600/4, tarlaua 72, . pct. „Costișă”, „Costișă V. . m.p. teren intravilan curți-construcții; 1.486 m.p. teren intravilan arabil.
Prin contractul de donație imobiliară autentificat cu nr. 355/27.06.2011 la biroul notarului public F. R. din M., S. T. G., în calitate de donatar, a donatul fiului său, reclamantul S. Gh. G., următoarele suprafețe de teren: suprafața de 45.446 m.p. teren, situată în extravilanul orașului M., jud. V., de categoriile arabil și vie, din tarlaua 68, parcelele 1600/3 și 1600/4 din pct. „Costișă”; suprafața de 7.400 m.p. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . vecinătăți sunt: N- imobilul cu nr. cadastral provizoriu_; E- NR 1602; S- limită intravilan; V- DS 42, imobil cu nr. cadastral provizoriu_, înscris în cartea funciară nr._ a localității M..
În contractul de donație s-a menționat că terenurile donate reclamantului au fost dobândite în proprietate de către donator astfel: ½ din imobile au fost dobândite prin titlul de proprietate comun nr. 3366/25.11.2005, iar ½ prin moștenire legală de la defuncta sa mamă, S. Sofița, decedată la 10.06.1992, a cărei succesiune a fost dezbătută prin certificatul de moștenitor nr. 42/18.08.2009 emis de același birou notarial.
Din certificatul fiscal nr._/18.12.2013, emis de Primăria M., a rezultat că S. G. este înscris în evidențele fiscale cu suprafața totală de 7.400 m.p. teren extravilan. Din extrasul de carte funciară pentru informare, emis la data de 18.12.2013 de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad, a rezultat că reclamantul S. Gh. G. este proprietarul suprafeței de 7.400 m.p. teren cu nr. cadastral_, înscrisă în cartea funciară nr._ a localității M..
La solicitarea instanței, prin adresa aflată la fila 227, vol. I dosar instanță Comisia . dreptului de proprietate asupra terenurilor a comunicat că Hotărârea nr. 76/1991 a suferit numeroase modificări din cauză că termenul de depunere a cererilor în baza Legii nr.18/1991 s-a prelungit succesiv până în anul 1993, modificările fiind făcute fără să fi fost emisă o nouă hotărâre de către Comisia Județeană V. de fond funciar. Așa se explică faptul că cererea apare formulată în anul 1992, iar validarea a fost în anul 1991. Cu privire la S. G., s-a arătat că nu se cunoaște faptul pentru care cererea de reconstituire a fost făcută pentru suprafața de 7,84 ha teren, iar titlul de proprietate a fost emis pentru suprafața de 9,55 ha teren.
Totodată, la solicitarea instanței, Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a înaintat, în copie, Hotărârea nr. 76/1991 a Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și toate anexele acestei hotărâri. Din cuprinsul anexelor la Hotărârea nr. 76/1991 a Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a rezultat că numele lui M. N. nu a fost înscris în niciuna dintre anexele hotărârii menționate.
Cu privire la cererea prin care reclamantul a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare topografice, instanța a apreciat că prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul B. I. M. și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, s-a răspuns la toate obiectivele stabilite de către instanță, astfel că nu au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 338 din codul de procedură civilă pentru a se dispune efectuarea unei noi expertize. Pentru considerentele arătate, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare topografice.
Privitor la cererea prin care reclamantul S. G. a revendicat de la pârâții M. N. și R. E. suprafața de aproximativ 1.000 m.p. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . alin.2 din Legea nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil”.
În temeiul art. 5 alin.2 din Legea nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil (Legea nr. 287/2009) și art. 6 alin.6 din Codul civil, a apreciat prima instanță că în cauză devin aplicabile prevederile art. 563 alin.1-3 din Codul civil (Legea nr. 287/2009).
A mai arătat Judecătoria Bârlad că, în doctrină, acțiunea în revendicare a fost definită ca fiind o acțiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Prin acțiunea în revendicare o persoană cere să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. În cadrul unei astfel de acțiuni, reclamantul revendicant este dator să dovedească faptul că el este proprietarul bunului revendicat și că acest bun este deținut pe nedrept de către pârât.
Din probele administrate, cu precădere față de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit în cauză și din răspunsul la obiecțiunile părților, a rezultat că pârâții nu au ocupat nicio suprafață de teren din terenul proprietatea reclamantului.
A considerat prima instanță că, chiar dacă pârâții nu posedă un titlu de proprietate pentru suprafața de teren aferentă construcțiilor pe care ei le-au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 41/12.01.1982 la Notariatul de Stat Bârlad, de la vânzătorii S. S. și S. T. G., în cauză devin incidente prevederile art. 23 alin.1-21 din Legea nr.18/1991, republicată.
Așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit, față de schița-anexă la acest contract și față de vecinătățile imobilului vândut, înscrise în contract, prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 41/12.01.1982 la Notariatul de Stat Bârlad, pârâții au cumpărat o suprafață de teren mai mare de 250 m.p., respectiv au cumpărat suprafața de 4.365 m.p. Pe de altă parte, conform expertizei din totalul suprafeței de 7.400 m.p. teren, proprietatea sa, reclamantul deține o suprafață de 7.315 m.p., iar diferența de 85 m.p. rezultă din configurația gardului.
Față de aceste considerente, cererea de revendicare pentru suprafața de aproximativ 1.000 m.p. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . ca neîntemeiată, fiind respinsă.
Privitor la cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să ridice bunurile imobile (construcții, plantații) existente pe suprafața de aproximativ 1.000 m.p. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . invocat art. 58 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prevede că „În toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării”.
La data edificării de către pârâți a construcțiilor padoc, platformă betonată, WC, erau în vigoare prevederile art. 482 din Codul civil din 1864, referitoare la dreptul de accesiune, conform cărora „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu cu lucrul, într-un mod natural sau artificial”.
Din probele administrate, a rezultat că pârâții au edificat padocul, terasa betonată, WC-ul pe terenul din curtea casei lor, iar nu pe terenul proprietatea reclamantului. Fiind edificate pe terenul din curtea casei lor, în temeiul art. 482 din Codul civil din 1864 padocul, platforma betonată, WC-ul sunt proprietatea pârâților. Totodată, așa cum s-a expus mai sus, prin raportul de expertiză s-a stabilit că pe suprafața de 7.400 m.p. teren proprietatea reclamantului S. G. nu sunt amplasate construcții, plantații etc, aparținând pârâților M. N. și R. E.,
În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se impune ca pârâții să ridice (să desființeze) construcțiile, motiv pentru care cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să ridice bunurile imobile (construcții, plantații) existente pe suprafața de aproximativ 1.000 m.p. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. ., ca neîntemeiată.
Privitor la cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să scoată arborii, plantațiile existente pe linia de hotar sub limita prevăzută de Codul civil, față de prevederile art. 59 din Legea nr. 71/2011, devin aplicabile prevederile art. 607 din Codul civil din 1864, potrivit cărora nu este permis a sădi arbori care cresc înalți decât cu respectarea distanței prevăzute de regulamente sau de obiceiurile constatate și recunoscute, iar în lipsă de regulamente și de obiceiuri, la o distanță de 2 metri de la linia despărțitoare a celor două proprietăți pentru arborii înalți și de o jumătate de metru pentru celelalte plantații și garduri vii.
Totodată, conform art. 608 din Codul civil (1864) „Vecinul poate cere ca arborii și gardurile vii puși la o distanță mai mică să se scoată. Acela pe a cărui proprietate se întind crăcile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia. Dacă rădăcinile se întind pe pământul său are drept a le tăia singur”.
Potrivit celor constatate prin raportul de expertiză, în aproprierea liniei de hotar dintre imobilele proprietatea părților, pe terenul din curtea casei pârâților sunt plantați 16 salcâmi și arbuști, cu o vârstă de 20-25 ani și 15 pomi fructiferi, cu o vârstă de 3-10 ani. Cei 16 salcâmi și arbuști, înalți de aproximativ 10-14 m, și cei 15 pomi fructiferi, înalți până la 4 m, aflați pe terenul din curtea casei pârâților sunt situați față de linia de hotar la distanțe cuprinse între 0,15-1,40 m. Așa cum s-a reținut prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, dintre aceștia, numai salcâmii și arbuștii afectează terenul proprietatea reclamantului.
Deoarece cei 16 salcâmi și arbuști sunt plantați pe terenul pârâților la o distanță mai mică de 2 metri față de linia de hotar și afectează terenul proprietatea reclamantului, s-a apreciat că se impune ca pârâții să scoată de pe teren cei 16 salcâmi și arbuști.
Această soluție s-a impus deoarece, așa cum s-a reținut prin raportul de expertiză întocmit în cauză și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, salcâmii și arbuștii aflați pe terenul pârâților afectează terenul proprietatea reclamantului. În această situație, instanța a apreciat că obiceiul locului, la care s-a referit expertul judiciar în răspunsul formulat la obiecțiunile părților, nu poate fi luat în considerare. Totodată, pentru protecția casei lor, pârâții pot găsi diferite soluții în construcții, care să nu afecteze dreptul de proprietate al reclamantului. Pârâții nu au dovedit că singurul mod de protecție a casei lor ar fi plantația de salcâmi pe care ei o au pe linia de hotar dintre imobilul proprietatea lor și imobilul proprietatea reclamantului.
Privitor la cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să ridice construcția padoc sau să modifice evacuarea dejecțiilor de origine animală pentru ca acestea să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea reclamantului, din raportul de expertiză întocmit inițial în cauză și din răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, a rezultat că, la data întocmirii raportului de expertiză s-a constatat că construcția padoc era amplasată până lângă linia de hotar dintre imobilele părților, avea o groapă de scurgere provizorie în pământ și de pe aproximativ 6 m.p., dejecțiile se scurgeau pe terenul proprietatea reclamantului S. G..
A mai reținut prima instanță că, ulterior, în cursul judecății prezentei cauze, pârâții M. N. și R. E. au desființat platforma betonată de lângă gardul comun al imobilelor în litigiu, pe o lățime de 1,50 - 1,85 ml, astfel, dejecțiile nu se mai scurg pe proprietatea reclamantului. Faptul desființării de către pârâți a platformei betonate a fost reținut prin răspunsul formulat de către expertul judiciar B. I. M. la obiecțiunile la raportul de expertiză ale părților; totodată, la termenul de judecată din 13.11.2014 reclamantul a recunoscut că pârâții au desființat platforma betonată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanță a reținut că reclamantul a efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă de 2.446,60 lei (80 lei taxă judiciară de timbru; 866,60 lei onorariu expert B. I. M.; 1.500 lei onorariu avocat plătit cu chitanțele nr. 130/24.07.2014 și nr. 146/17.10.2014). Pârâții au efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă de 3.866,64 lei (866,64 lei, onorariu expert B. I. M.; 3.000 lei, onorariu avocat, plătit cu chitanțele din datele de 10.02.2014, 11.02.2014, 6.03.2014, 3.07.2014).
Consecință a admiterii în parte a acțiunii reclamantului, coroborat cu faptul că, după chemarea lor în judecată, pârâții au intrat în legalitate cu privire la platforma betonată pe care au desființat-o în cursul acestui proces, în temeiul art. 453 alin.1 și art. 455 Cod. proc. civ. pârâții M. N. și R. E. au fost obligați să plătească, în solidar, reclamantului, ½ din cheltuielile de judecată pe care acesta le-a efectuat în proces, adică să plătească suma de 1.223,30 lei.
Împotriva sentinței au formulat apel reclamantul S. Gh. G. și pârâții M. N., respectiv R. E..
În motivarea apelului său reclamantul S. Gh. G. a arătat că motivele de apel vizează respingerea cererii de revendicare pentru suprafața de 1.000 mp teren arabil, situat în extravilan, ., în Tarlaua 68, .. „Costișă V. . pârâți să ridice bunurile existente pe această suprafață.
Consideră apelantul că instanța a soluționat greșit acest capăt de cerere punând temei pe expertiza topometrică care s-a efectuat în cauză preluând mecanic concluziile acestui raport de expertiză. La termenul din 30 octombrie 2014, a solicitat în temeiului art. 338 Cod Procedură Civilă, efectuarea unei noi expertize deoarece raportul depus la dosarul cauzei cuprindea numeroase greșeli și concluzii eronate. Deși a cerut efectuarea unei noi expertize, instanța a dispus aceluiași expert refacerea raportului, însă, a repetat aceleași greșeli.
La data de 13 noiembrie 2014, a solicitat din nou efectuarea unei noi expertize întrucât nici prima expertiză, nici suplimentul la raportul inițial nu au avut în vedere situația corectă din teren și nici actele de proprietate.
Dacă instanța ar fi analizat conținutul raportului de expertiză, ar fi constatat că expertiza nu a avut în vedere actul său de proprietate, respectiv, Contractul de donație imobiliară aut. sub nr. 355/26 iunie 2011. Deși din toate lucrările expertizei rezultă că documentația cadastrală conține erori, instanța nu a dispus efectuarea expertizei prin deplasarea expertului la fața locului și măsurători în teren. Practic, expertul și implicit instanța s-au mulțumit să tragă concluzii pe baza unei documentații cadastrale care cuprinde erori și nu prin situația terenului în fapt.
Obiectivul nr. 1 al expertizei avea de soluționat identificarea terenului proprietatea apelantului conform contractului de donație. Niciodată expertul nu a răspuns acestui obiectiv, astfel încât nici limita de Nord și nici limita de Răsărit nu au fost corect identificate în teren.
Instanța nu a analizat corect modul în care expertul a făcut măsurătorile deoarece, s-a luat în calcul o suprafață de teren care nu îi aparține, este vorba de zona de protecție a râului care este de 5 metri de la albie de o parte și alta a râului având în vedere lățimea. Acest teren nu trebuia măsurat ca făcând parte din proprietatea sa, deoarece, conform Legii 107 din 1996 republicată (Anexa 2), de o parte și de alta a râului există o zonă de protecție în funcție de lungimea și lățimea râului respectiv. Evident că, măsurând un teren care nu îi aparține fiind domeniul public, suprafața de teren din actul său de proprietate a fost mărită în mod eronat. Practic, dacă măsurătoarea în teren s-ar fi făcut corect, ar fi avut mai puțin teren în posesie decât s-a precizat în hotărârea judecătorească.
Instanța de judecată a ignorat registrul cadastral al posesorilor - Anexa Nr. 5, pag. 1, din anul 1989, unde familia M. N. era înscris în Tarlaua 3, Parcelele 69, 70, 71 și 72 cu suprafața totală de 3.759 mp. Trebuia să se edifice asupra neconcordanțelor cu suprafața de 4.397 mp cu cât a fost pus în posesie în anul 1993. Este evident că pârâții intimați au ocupat teren din proprietatea tatălui său și respectiv proprietatea sa, că măsurătorile nu sunt corecte și că aceștia dețin în prezent teren în plus.
Intre timp tatăl său, care este o persoană în vârstă și cu memoria alterată i-a predat actul de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat la data de 31 ianuarie 1994 cu intimații pârâți. Rezultă din acest acte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată că le-a vândut din terenul său 0,30 ha teren cu suma de 300.000 lei. La încheierea acelui act au fost de față 3 persoane care cunosc în amănunt cât teren s-a vândut de tatăl său pârâților, cât teren aveau aceștia anterior vânzării. Mai mult, ei specifică în acel act de vânzare-cumpărare, faptul că în conformitate cu Legea 18/1991, pârâții ar fi avut dreptul la 1.000 de mp, dar, tatăl său le-a mai vândut încă 3.000 de mp, rămânând „în deplină posesie" cu 40 ari.
Apreciază apelantul că rezultă cu certitudine faptul că pârâții au ocupat abuziv diferența de teren individualizată de expertiză și se pune problema veridicității procesului-verbal de punere în posesie din anul 1993, din moment ce tatăl său le-a vândut terenul abia un an mai târziu. Cu alte cuvinte, în nici un caz pârâții intimați nu justifică suprafața de 4.397 mp.
Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Art. 23, alin 1-2 din Legea 18/1991 precum și art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990. În aceste condiții s-a trecut peste lipsa titlului de proprietate pentru suprafața de teren aferentă construcțiilor pârâților intimați și în aceste condiții trebuiau cercetate disp. art. 23 din Legea 18/1991. Or, pârâții aveau dreptul doar la 1.000 de mp conform Decret-Lege nr. 42/1990 la care se adaugă terenul vândut de tatăl său acestora în suprafață de 3.000 mp, în total, 4.000 mp.
Instanța trebuia să se aplece cu multă atenție asupra declarațiilor martorilor, deoarece, chiar martorul propus de pârâți pe nume Buța Ș., fila 108 dosar afirmă că terenul cumpărat de pârâți nu avea garduri pe toate laturile, ci doar pe trei laturi, iar spre terenul familiei S. era doar o jumătate îngrădit. După vreo 7 sau 10 ani pârâții au construit un gard pe latura de Nord. De asemenea, martorul V. G., fila 61, vecin cu terenul, a precizat că terenul nu avea gard pe latura de Nord și că acel gard a fost construit după anul 2000 de către pârâți. Mai mult, acest martor, bun cunoscător al locului, a arătat că pârâții au ocupat un teren de 3 metri lățime pe o lungime de aproximativ 100 de metri.
Față de toate aceste situații, rezultă cu certitudine că pârâții au ocupat teren din proprietatea sa, rezultă că acțiunea este dovedită, iar pentru acuratețea speței se impune efectuarea unei noi expertize topometrice care să tragă concluzii după deplasarea și măsurătorile din teren în conformitate cu actul meu de proprietate și cu topografia locului. De asemenea, expertiza nu trebuie să măsoare terenul ce nu-i aparține și reprezintă zona de protecție a râului.
În drept, a invocat disp. art. 466 Cod Procedură Civilă
În motivarea apelului lor, pârâții M. N. și R. E. au arătat că hotărârea instanței de fond de a obliga pe parații M. N. si R. E. la scoaterea celor 16 arbori și arbuști înalți de pe terenul proprietatea lor, aflați la o distanta mai mică de 2 metri față de linia de hotar este nelegală.
Apreciază că în speța sunt aplicabile disp art. 607 Vechiul cod civil, conform căruia nu e iertat a sădi arbori care cresc înalți decât în depărtarea hotărâtă de regulamente și de obiceiuri, în depărtare de 2 metri de la linia despărțitoare a celor două proprietăți pentru arborii înalți și de o jumătate de metru pentru celelalte plantații și garduri vii.
Deși instanța de fond constata că acest text de lege este aplicabil totuși dispune admiterea acțiunii reclamantului, în sensul scoaterii arborilor și arbuștilor menționați. Chiar dacă cei 16 arbori și arbuști se află la o distanță mai mică de 2 metri față de linia de hotar dintre proprietățile părților, instanța trebuia să respingă cererea deoarece în cauza s-a demonstrat că există un obicei al locului, ce constă în plantarea de arbori înalți, cum sunt cei din speța de față, la distanțe mai mici de 2 metri față de linia de hotar dintre doua proprietăți învecinate. Acest aspect rezulta din răspunsul dat de expertul topometrist B. I. M. la obiecțiunile formulate de ambele părți la raportul de expertiza, care în urma verificărilor efectuate în teren și a studierii situației imobilelor învecinate din zona, a stabilit existenta unui obicei al locului cu privire la acest aspect.
Totodată, instanța nu a ținut cont de vechimea acestor arbori de 20-25 metri și de faptul ca aceștia au rol de protecție a casei pârâților, de furtuni, zăpezi, vânt și de intemperiile provocate de condițiile meteorologice. Imobilul proprietatea pârâților, după cum rezultă din schița anexă a raportului de expertiza topometrică, se învecinează la Nord și Est cu teren agricol extravilan, fiind situat într-un loc izolat. Faptul că acești salcâmi ar avea rol de perdea de protecție a casei pârâților a fost dovedit cu martorul B. Ș., care a relatat ca imobilul pârâților este prima casă de la . motiv nu are o altă protecție.
Din Adresa nr._/09-12-2014 eliberata de Primăria M. rezulta în mod clar și incontestabil că exista un obicei al locului pentru satul Lătești de a se planta arbori pe linia de hotar, îndeosebi salcâmi și pomi fructiferi și acest lucru se impune în special pentru imobilul pârâților, pentru înlăturarea alunecărilor de teren provocate de scurgerea apelor în zonă.
In consecința, apreciază apelanții-pârâți că atât timp cât există un obicei al locului, privitor la amplasarea plantațiilor de arbori și arbuști, instanța trebuia sa-l aplice cu prioritate, conform art. 607 Vechiul cod civil.
Mai mult, arată pârâții că nici prin expertiza topometrica și nici printr-o alta proba administrata in cauza, nu s-a stabilit în ce mod cei 16 arbori si arbuști înalți ar incomoda proprietatea reclamantului.
Prin al doilea motiv de apel, pârâții au arătat că instanța de fond a obligat în mod incorect pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în suma de 1.223,30 lei, în condițiile în care din cele 4 capete de cereri formulate de către reclamant, instanța a admis doar unul singur și acela în parte.
Atât reclamantul, cât și pârâții au făcut cheltuieli în acest proces generate de indemnizația de expertiza, onorar avocat, si anume: reclamantul, în valoare de 2.446,60 lei, iar pârâții în valoare de 3.866,64 lei.
Prin hotărârea pronunțată, instanța a stabilit doar în sarcina pârâților obligația de plata 1/2 din suma suportata de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecata, încălcând dispozițiile prev de art. 453 C.proc.civ. Cum in cazul de fata, cererea reclamantului a fost admisa în parte, instanța trebuia să stabilească măsura în care fiecare dintre părți urma a fi obligată la cheltuieli de judecata către cealaltă parte, pe care în final putea să le compenseze.
Apreciază că instanța nu a stabilit în niciun fel măsura în care și reclamantul trebuia să fie obligat la suportarea unei părți din cheltuielile de judecata suportate de pârâți, în capetele de cerere respinse în totalitate, privind revendicarea și ridicarea construcțiilor, cât și parțial în cererea privitoare la scoaterea arborilor fructiferi, care de asemenea a fost respinsă. In urma stabilirii in sarcina reclamantului a cuantumului cheltuielilor de judecata ce trebuiau a fi plătite de acesta către parați,instanța putea compensa obligația de plata a cheltuielilor de judecata,pana la concurenta sumei mai mici.
In drept, au invocat disp. Art. 607 Vechiul cod civil, 453 C.proc.civ. și art 466 și următoarele C.proc.civ.
Apelanții-pârâți au depus întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant arătând că cererea privind revendicarea suprafeței de 1000 mp teren arabil situata in tarlaua 68,. punctul "Costișa vatra . de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea bunurilor existente pe aceasta suprafața de teren, au fost in mod corect respinse de instanța de fond.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a pus temei pe înscrisurile depuse la dosar, pe răspunsurile pârtilor la interogator, declarațiile martori lor, cât și pe expertiza tehnică topometrică efectuata în cauza.
Aceasta expertiza topometrica a fost o lucrare corecta, laborios întocmită, bazată pe un studiu amănunțit al înscrisurilor depuse la dosar, pe măsurători la fața locului, efectuate cu ocazia mai multor deplasări în acest sens, dar și pe o verificare a planurilor topo-cadastrale existente la nivelul Primăriei M. și a OCPI V..
Expertiza topometrica efectuata nu conține nici erori de măsurare, dar nici concluzii contradictorii, așa cum susține apelantul Stratilă G.. Măsurătorile efectuate de expertul topometrist au avut în vedere actul de proprietate al reclamantului, respectiv contractul de donație autentificat sub nr. 355/26 iunie 2011. Prin acesta reclamantul a dobândit proprietatea asupra unei suprafețe de teren de 7400 mp, teren situat în tarlaua 68, . in extravilanul satului Lătești, oraș M. jud. V., cu destinație arabila. Aceasta suprafața de teren a fost identificata prin măsurători nemijlocite.
Din răspunsul la obiective, expertul precizează ca s-a deplasat de mai multe ori la fata locului, iar pe schița anexa a raportului de expertiza a materializat fiecare punct de frântura atât din documentația cadastrala, cât și pe conturul existent în teren. In acest sens, expertul a măsurat peste 75 de puncte, măsurătorile fiind făcute cu respectarea normelor din domeniul cadastrului. Atât limita de Nord a terenului, cât și cea de est au fost în mod corect determinate, fiind corespunzătoare actelor de proprietate ale reclamanților.
Chiar dacă în imediata zonă a pârâului cu care reclamantul se învecinează pe latura de Est ar exista o porțiune de teren afectata zonei de protecție a pârâului, aceasta aparține în proprietatea deținătorului de teren și nu domeniului public al statului, pentru a fi exclusă de la măsurătoarea topo-cadastrală. Zona de protecție impune obligații pentru proprietarii de terenuri, în sensul că în acea zona nu se pot amplasa construcții, nu se pot face anumite culturi, iar acele terenuri pot fi afectate de servituți legate de necesitatea întreținerii, drenării, curățării albiei pârâului, prevăzute de Legea nr. 107/1996 actualizată.
In aceste condiții, consideră apelanții-pârâți că aprecierea apelantului ca acest teren nu ar fi trebuit măsurat ca făcând parte din proprietatea sa, este nefondată și contrazisă de regimul juridic pe care Legea nr. 107/1991 o instituie pentru terenurile afectate zonei de protecție respective.
Totodată, chiar dacă suprafața de teren aflata în posesia efectivă a reclamantului apelant ar fi mai mică decât cea stabilită de expertiza topometrica, nu înseamnă în mod automat că diferența în minus ar fi în posesia pârâților. Argumentarea reclamantului este contrazisă de concluziile tehnice ale raportului de expertiză și de situația din teren a celor doua categorii de imobile.
Terenul stăpânit de pârâți are destinație de curți construcții și este situat în intravilanul satului Lățești. Terenul proprietatea reclamantului are ca vecin la Sud, limita intravilan, și este situat în extravilanul satului Lățești, având destinație arabilă.
Din studierea planurilor topo-cadastrale, rezultă că suprafața de teren de 4075 mp aflata în îngrăditura actuală a imobilului pârâților respectă limita terenului intravilan al localității Lățești, existenta la OCPI, iar documentațiile cadastrale_ și_ s-au întocmit cu nerespectarea gardului dintre proprietățile părților și a limitei intravilanului, existenta pe același amplasament atât în teren, cât și la OCPI.
Categoria diferită a terenurilor pe care le dețin, precum și faptul că în ce îi privește, cei 4075 mp pe care îi au în îngrăditură, aferent casei de locuit, respecta limita terenului intravilan stabilit de OCPI, sunt 2 argumente juridice ce conduc la ideea ca soluția pronunțata de instanța de fond este una corecta.
Totodată, aprecierea instanței că pârâților le sunt aplicabile disp. Art. 23 din Legea nr. 18/1991 este corectă, întrucât în anul 1982 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 41 din 12-01-1982, au devenit proprietarii unui imobil format din casa de locuit și teren aferent de 250 mp. Din analiza planului de situație anexa la contract, cât și din verificarea vecinătăților, rezultă că suprafața real cumpărată a fost mai mare, aceasta fiind de 4365 mp. Chiar dacă în Registrul posesorilor, pârâții ar fi fost înregistrați cu 3759 mp acesta nu este decât un act ce justifica o evidența fiscală.
Întinderea suprafeței de teren pe care au avut-o în mod real în îngrăditura este cea determinată de limitele îngrăditurii care din 1982 si până în 1993, când s-a făcut punerea în posesie, nu au fost modificate. Cu privire la acest aspect, de remarcat este și faptul ca însăși reclamantul Stratila G. susține că "gardul dintre proprietățile părților a fost făcut în 2003 pe un amplasament existent încă din 1990", aspect consemnat în anexa nr. 1 a răspunsului la obiecțiuni efectuat de expert B. I. M..
F. de aceste aspecte, concluzia expertului topometrist că documentația cadastrala a reclamantului a fost întocmită greșit pe latura de Sud a proprietății acestuia, fără a respecta configurația din teren a imobilului, a gardului și a limitei intravilane a localității Lățești este corectă.
Totodată, din conținutul raportului de expertiza inițial depus la dosar rezulta că suprafața de teren ce îi lipsește reclamantului nu este în posesia pârâților, ci se afla în . nr.1 pagina l, punctele de contur 4-18-19-14-13-12-4) și este rezultatul nerespectării intravilanului la întocmirea planului parcelar (anexa 1 pagina 1 linia punctata), respectiv a preluării parcelei la întocmirea documentațiilor cadastrale - pag 6 din raportul de expertiza.
De asemenea, indiferent care ar fi suprafețele avute în vedere de 4397 mp sau 3759 mp, acestea nu influențează suprafața în litigiu și linia de hotar existenta si propusă, chiar dacă ar deține teren în plus acesta nu este în nici într-un caz din proprietatea reclamantului.
Actul sub semnătura privata invocat in apel de reclamant nu influențează cu nimic soluționarea cauzei. În primul rand, nu are nici o valoare juridică, în condițiile în care el nu a căpătat o forma autentică.
Mai mult, data la care se pretinde ca ar fi încheiat actul respectiv este 31-01-1994, după ce pârâții fuseseră puși în posesie cu suprafața de teren de 4397 mp și după ce, în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991 deveniseră deja proprietarii terenului aferent îngrăditurii lor. Conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991 tatăl reclamanților pierduse deja dreptul de proprietate asupra suprafeței pretinse a fi vândute, încă din 1982 când alături de mama sa, le-a înstrăinat casa de locuit și terenul aferent acesteia. În aceste condiții, actul respectiv nu are nicio valoare juridica, iar Legea nr. 18/1991 îi repune în dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4397 mp în mod retroactiv.
Consideră că instanța de fond nu a ignorat actele de proprietate ale reclamantului, ci tocmai fiindcă a ținut cont de acesta, a putut determina inadvertențele ce există între vecinătățile din act a terenului cu documentația cadastrală și cu planurile existente la OCPI cu privire la delimitarea zonei intravilane de cea extravilane.
În drept, au invocat dispozițiile art. 205 și următoarele C.proc.civ.
Apelantul-reclamant a depus întâmpinare la apelul declarat de M. N. și R. E., arătând că nu este fondat primul motiv de apel, întrucât invocarea dispozițiilor art. 607 Vechiul Cod Civil, nu este corect interpretată de apelanți deoarece nu există regulamente și obiceiuri pe raza localității Lățești cu privire la plantarea de arbori înalți pe liniile de hotar.
A mai precizat că nu știe în ce mod Primăria Orașului M. a emis Adresa_ din 9 decembrie 2014, în care afirmă: „s-a înrădăcinat ca și un obicei al locului plantarea de arbori pe linia de hotar." Afirmațiile din acesta adresă sunt total eronate și nu au nici o documentare științifică. Localitatea Lățești este atestată pentru prima dată documentar în anul 1493. In această localitate nu au existat excavări de pante și nici platouri artificiale pe care s-ar fi edificat 70% din construcțiile din .. Schineni, Editura .. autor G. G., monografie apărută cu ocazia împlinirii a 520 de ani de la prima atestare documentară a localității Lățești).
Consideră că afirmațiile din adresa primăriei sunt fabulații, lipsite de orice suport științific. Majoritatea caselor din Lățești sunt vechi, multe depășind o sută de ani. Terenul și casa familiei M. se află chiar la drumul principal la intrare în . plan și nici într-un caz nu există sub nici o formă pericol de inundații.
Apreciază că adresa emisă de primărie este întocmită părtinitor pentru favorizarea apelanților și urmează să facă obiectul unei cercetări penale pentru situațiile nereale descrise. Fiecare proprietate este delimitată prin alte semne naturale, nicidecum prin plantare de arbori care să delimiteze linia de hotar. Dacă ambele părți convin se poate recurge la această metodă de delimitare a proprietăților. De asemenea, se plantează pomi pe zonele supuse alunecărilor de teren, dar nu este cazul în situația de față.
Dispozițiile art. 607 reglementează distanța legală la care pot exista plantații de arbori înalți față de linia de hotar și anume, 2 metri. Mai mult, disp. art. 608 prevăd posibilitatea ca arborii și gardurile vii puși la o distanță mai mică să se scoată.
Apreciază că apelanții au avut o perdea de salcâmi sub forma unei fâșii lată de aproximativ 8 metri, înălțimea arborilor fiind de aproximativ 6 metri. Această perdea se afla pe terenul lor, dar, au tăiat acei salcâmi înalți de aproximativ 6 metri, pe unii i-au scos din rădăcini și i-au folosit pentru foc. După 1990, după ce a mutat gardul despărțitor dintre proprietățile părților ocupând din terenul său, au plantat salcâmi foarte aproape de linia de hotar. Prin urmare, salcâmii aflați în apropierea așa-zisei linii de hotar și care se află de fapt pe terenul său ocupat abuziv de apelanți, nu au un rol de protecție pentru casa lor.
Acești pomi au crescut înclinat spre terenul său, astfel încât doar rădăcina se află în curtea apelanților, deoarece trunchiul și tulpina se află orientate spre terenul său pe care îl umbresc și îi diminuează productivitatea. Modul în care acești salcâmi au crescut și s-au orientat în creștere, demonstrează existența perdelei inițiale de salcâmi pe care apelanții au avut-o pe terenul lor, întrucât acești salcâmi au crescut orientați spre terenul său în căutare de spațiu și lumină. Atâta vreme cât acești salcâmi se află la o distanță mai mică de linia de hotar (în realitate ei se află chiar pe terenul său dacă se va soluționa corect revendicarea) și prin urmare instanța a dispus o măsură legală.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel apelantul-reclamant a arătat că instanța a avut de soluționat 4 capete de cerere și i s-au admis din cheltuielile de judecată, după compensare, doar instanța de fond nu a încălcat disp. art. 453 Cod procedură Civilă, deoarece, a respins capătul de cerere cu privire la revendicare dar, a admis capătul de cerere cu privire la scoaterea arborilor și a plantațiilor existente pe linia de hotar sub limita prevăzută de Codul Civil.
Cu privire la respingerea, ca rămasă fără obiect, prin care el a solicitat ridicarea construcției padoc sau modificarea evacuării dejecțiilor de origine animală, trebuie făcut precizarea că, culpa pârâților a existat la momentul promovării acțiunii dar, pe parcursul cercetării judecătorești, aceștia, au corectat această defecțiune a gospodăriei lor, în sensul că au ridicat construcția și au modificat, ce-i drept rudimentar, evacuarea dejecțiilor de origine animală pentru ca acestea să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea sa. Prin urmare, instanța a apreciat „căderea în pretenții" prin întreaga conduită procesuală a pârâților apelanți.
În consecință, consider că în mod corect pârâții apelanți au fost obligați la plata a 1/2 din cheltuielile de judecată efectuate de mine.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate de apelantul-reclamant și apelanții-pârâți, având în vedere și prevederile art. 476 și 477 C.proc.civ., Tribunalul reține următoarele:
În fapt, corect a reținut prima instanță că reclamantul S. Gh. G. este fiul lui S. T. G. și S. V., în timp ce S. T. G. este fiul defunctei S. Sofița (S.) și a lui S. T..
În ceea ce privește succesiunea în timp a faptelor, se constată că la data de 15.11.1981, S. S. (Sofița) și S. T. G. (bunica, respectiv tatăl reclamantului), prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” au vândut pârâtului M. N., pentru suma de 40.000 lei, o casă de locuit, situată în satul Lățești, M., cu excepția unui chiler, în care a rămas să locuiască S. S. până la data decesului ei.
Printr-un contract de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 41/12.01.1982 la Notariatul de Stat Bârlad, S. S. și S. T. G. (bunica, respectiv tatăl reclamantului) au vândut soților M. N. și M. E. (căsătoriți din 06.03.1976, căsătoria fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 418/25.10.2005 a Judecătoriei M.) o casă de locuit situată în satul Lățești, M., compusă din 3 camere, o bucătărie de vară, având ca vecinătăți: N și V- teren CAP; S - drum sătesc; E - V. D., imobil delimitat printr-o schița-anexă ce făcea parte din contract. S-a prevăzut în contract faptul că suprafața de 250 mp teren aferentă construcțiilor a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, urmând să se atribuie cumpărătorilor terenul necesar în limitele Legii nr. 4/1973.
În ceea ce privește suprafața de teren aferentă casei de locuit se constată că până la data judecării prezentei cauze pârâților nu li s-a emis un titlu de proprietate, deși prin Hotărârea nr. 76/13.08.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar a fost validat la poziția 190 din tabelul anexă, înscrisă olograf, dreptul de proprietate al pârâtului M. N. pentru o suprafață de 0,4397 ha teren, iar la data de 05.05.1993, prin procesul-verbal nr. 8/05.05.1993 întocmit de Comisia M. de stabilirea a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pârâții M. N. și M. E. au fost puși în posesie cu această suprafață de 4.397 mp teren agricol, situată în vatra satului Lățești, aferentă casei de locuit, cu următoarele vecinătăți: N- teren S. G.; S- locuința C. G.; E- teren arabil S. G.; V- drum sătesc.
De asemenea, în favoarea pârâților, ca o măsură premergătoare emiterii titlului de proprietate, la data de 29.11.2012 a fost întocmit pretitlul de proprietate prin care s-a stabilit pârâtului M. N. dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4.397 mp teren situată în intravilanul satului Lățești, M., jud. V., în tarlaua 3, parcelele 69, 70, 71, 72, 73, de categoriile curți-construcții, vii și arabil, având vecinătățile: N- S. G.; E- S. G.; S- C. G.; V- DS 42.
La data de 29.11.2013 a fost întocmit de către Primăria M. proces-verbal de vecinătate a imobilului, stabilindu-se că vecinătăți imobilului aflat în posesia pârâților sunt: S. G., C. G., DS 24. Acest proces-verbal a fost semnat de către proprietarii imobilelor învecinate, respectiv de către S. Gh. G. și C. G..
În ceea ce-l privește pe reclamant, se constat că potrivit adeverinței nr. 1667/14.08.1991 emisă de Comisia M. de fond funciar, numiților S. Gheoghe și S. S. li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 9,40 ha teren, în baza Hotărârii nr. 76/13.08.1991 a Comisiei Județene de fond funciar - anexa nr. 3, poziția 91. Numita S. Sofița (bunica reclamantului) a decedat la data de 10.06.1992, fără să se fi eliberat titlul de proprietate cu privire la suprafața de teren solicitată în baza Legii nr. 18/1991, împreună cu numitul S. T. G..
La data de 23.01.1998 prin cererea înregistrată cu nr. 172/23.01.1998 la Primăria M., tatăl reclamantului, S. T. G. a solicitat să-i fie restituită diferența de teren de 7,84 ha, situată pe raza satului Lățești, conform Legii nr. 169/1997.
Într-adevăr, la data de 25.11.2005 a fost emis titlul de proprietate nr. 3366, prin care s-a reconstituit solicitanților S. Sofița și S. G. dreptul de proprietate pentru o suprafață de 9 ha 5.501 mp teren, situată pe raza localității M., jud. V., din care: 9 ha 3.500 m.p. teren extravilan, din tarlaua 68, parcelele 1600/3, 1608/1, 1600/4, tarlaua 72, . pct. „Costișă”, „Costișă V. . mp teren intravilan curți-construcții; 1.486 mp teren intravilan arabil.
Ulterior, în baza acestui titlu de proprietate nr. 3366/25.11.2005 și a certificatului de moștenitor nr. 42/18.08.2009 eliberat după defuncta Strătiță Sofița, numitul S. T. G., tatăl reclamantului, prin contractul de donație imobiliară autentificat cu nr. 355/27.06.2011 a donatul reclamantului S. Gh. G., mai multe suprafețe de teren, printre care și cea de 7.400 mp. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . vecinătăți sunt: N- imobilul cu nr. cadastral provizoriu_; E- NR 1602; S- limită intravilan; V- DS 42, imobil cu nr. cadastral provizoriu_, înscris în cartea funciară nr._ a localității M..
Terenul primit de reclamant cu titlu de donație a fost înregistrat în evidențele fiscale ale Primăriei M. și a fost înscris în cartea funciară nr._ a localității M..
În ceea ce privește primul motiv de apel formulat de apelantul-reclamant, instanța de apel constată că capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de 1.000 mp de către reclamant a primit o justă soluționare din parte Judecătoriei Bârlad.
Astfel, după cum reiese din prevederile art. 563 alin. 1 N.C.civ. aplicabil în cauză, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, acțiunea în revendicare reprezintă acțiunea aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept.
Instanța reține că reclamantul prin motivarea acestui capăt de cerere a pretins că este proprietarul unei suprafețe de 1000 mp ocupată de către pârâți fără a avea vreun titlu, însă față de prevederile art. 249 C.proc.civ. avea obligația de a-și dovedi susținerile.
În ceea ce privește proba dreptului de proprietate, într-o acțiune în revendicare reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului; proba se face prin titlul de proprietate, care poate să fie un act translativ sau declarativ (hotărâre judecătorească, act de partaj, o tranzacție etc.).
În cauză, reclamantul a prezentat ca dovezi contractul de donație imobiliară autentificat cu nr. 355/27.06.2011, precum și titlul de proprietate nr. 3366/25.11.2005, prin care s-a reconstituit numiților S. Sofița și S. G.dreptul de proprietate cu privire la o suprafață de 9,35 ha situată în extravilanul satului Lățești, oraș M., tarlaua 68, parcelele 1600/3, 1608/1, 1600/4, precum și în tarlaua 72, . pct. „Costișă”, „Costișă V. .>
Or, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că imobilul proprietatea reclamantului S. G., conform contractului de donație imobiliară autentificat cu nr. 355/27.06.2011, face parte dintr-o suprafață de teren de 1,48 ha, măsoară - potrivit actelor de proprietate 7.400 mp, categoria de folosință arabil, situat în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . cu gard pe laturile de sud și vest, înscris în cartea funciară nr._ a localității M..
În fapt, conform măsurătorilor efectuate de expertul judiciar la fața locului suprafața de teren aflată efectiv în posesie este de 7.315 mp. teren, delimitată prin pct. 7-3-4-12-11-10-9-8-5-6-7 din anexa nr.1, pag.1 la raportul de expertiză, rezultând o suprafață lipsă de 85 mp.
Pe de altă parte, imobilul aflat în posesia pârâților M. N. și R. E., conform schiței anexă la contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 41/12.01.1982 la Notariatul de Stat Bârlad, constă în locuință situată în intravilanul satului Lățești, M., jud. V. și din suprafața de 250 mp, respectiv 4.365 mp, însă, la data efectuării măsurătorilor, suprafața determinată analitic a imobilului proprietatea pârâților M. N. și R. E., conform îngrăditurilor, era de 4.075 mp., delimitată prin pct. 5-8-9-10-11-12-13-14-15-5 din anexa nr.1, pag. 1 la raportul de expertiză, imobilul fiind îngrădit/delimitat cu gard pe toate laturile, neavând întocmită documentație cadastrală și nu este înscris în cartea funciară.
În primul rând se constată că suprafața revendicată de reclamant și măsurată de expert la fața locului, conform indicațiilor reclamantului, măsoară 103,24 mp iar nu 1000 mp așa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
În al doilea rând instanța de apel mai constată că în urma măsurătorilor efectuate de către expertul judiciar suprafața de teren aflată efectiv în posesia reclamantului este mai mică cu 85 mp față de cea prevăzută în actele de proprietate.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului-reclamant privind faptul că expertul nu a efectuat măsurători la fața locului, acestea fiind infirmate atât de către pârâți, cât și de către lucrarea depusă de expert la dosar. Împrejurarea că nu au fost măsurate în teren limitele suprafeței de teren de 7400 mp în partea de nord și est a fost explicată de către expertul judiciar în răspunsul la obiecțiuni depus la dosar la data de 15.10.2014, prin care se arată, pe de o parte, că în teren nu există o delimitare bornată (stâlpi, țăruși, garduri etc.) între imobilul reclamantului și a fratelui acestuia, S. V., iar pe de altă parte, că limita de est a proprietății nu este marcată în teren, fiind un teren neproductiv.
Cu toate acestea, deși delimitarea nu a fost marcată în teren, pentru stabilirea limitelor proprietății reclamantului pe calculator au fost avute în vedere limitele din documentația cadastrală_, ce corespund cu cele existent în documentele de BCPI Bârlad. Față de aceste aspecte, se apreciază că aceste critici ale apelantului-reclamant privind modalitatea defectuoasă a raportului de expertiză nu pot fi reținute. Mai mult, nici susținerile apelantul-reclamant privind faptul că expertul nu s-a raportat la actul său de proprietate reprezentat de contractul de donație nu pot fi reținute câtă vreme expertul a avut în vedere pentru stabilirea limitelor proprietății reclamantului inclusiv documentația cadastrală întocmită cu ocazia încheierii acestui act, după cum s-a arătat și mai sus. Faptul că expertul judiciar a identificat și evidențiat unele erori în întocmirea documentației cadastrale nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia apelantului-reclamant conform căreia expertul nu a avut în vedere această documentație.
Astfel, expertul judiciar a exprimat opinia că la întocmirea acestei documentații nu s-a avut în vedere limita intravilanului existentă la OCPI, aceasta necorespunzând cu documentațiile cadastrale_ și_, întocmite în anul 2010, când, potrivit susținerilor reclamantului, gardul ce desparte proprietățile părților se afla în această configurație încă din anul 2003, când a fost înlocuit vechiul gard ridicat în anul 1990.
Or, delimitarea suprafețelor de teren menționate în titlul de proprietate nr. 3366/25.11.2005 eliberat pe numele autorilor reclamantului, act ce a stat la baza încheierii contractului de donație ce constituie titlul de proprietate al reclamantului, trebuia să respecte limitele în teren existente la momentul punerii în posesie, respectiv anul 1993, când însuși reclamantul recunoaște că hotarul ce despărțea terenurile era materializat prin existența unui gard ridicat de pârâți în anul 1990.
În aceste condiții, având în vedere și faptul că în titlul de proprietate nr. 3366/25.11.2005 terenul extravilan situat în tarlaua 68, . drept vecin la Sud și Vest „limita intravilan”, sunt corecte concluziile expertului judiciar în sensul că suprafața revendicată de reclamant nu a fost ocupată de pârâți, prin mutarea gardului, ci a făcut parte din suprafața pusă în posesie în anul 1993, iar documentația cadastrală nu a fost întocmită cu respectarea îngrăditurii imobilului autorilor reclamantului.
Nici susținerile reclamantului privind greșita măsurare de către expert a suprafeței de teren aflată în zona de protecție a pârâului, teren ce s-ar afla în proprietate publică, nu pot fi reținute de către instanța de apel.
Astfel, potrivit pct. 27 din anexa nr. 1 a Legii nr. 107/1996 zona de protecție reprezintă zona adiacentă cursurilor de apă, lucrărilor de gospodărire a apelor, construcțiilor și instalațiilor aferente, în care se introduc, după caz, interdicții sau restricții privind regimul construcțiilor sau exploatarea fondului funciar, pentru a asigura stabilitatea malurilor sau a construcțiilor, respectiv pentru prevenirea poluării resurselor de apă.
Zona de protecție în cazul cursurilor de apă cu lățimea mai mică de 10 m este de 5 m, calculată de la limita albiei minore, conform Anexei nr. 2 lit. a și notei din Legea nr. 107/1996.
Nu trebuie făcută o confuzie între apele și albiile aflate în domeniul public al statului, conform art. 3 din Legea nr. 107/1996 și terenurile aflate în proprietate privată situate în zona de protecție, care potrivit definiției mai sus expuse nu presupune că acestea fac parte din domeniul public al statului. Acest aspect este confirmat și de conținutul adresei nr. 608/16.02.2015 emisă de Administrația Bazinală de A. Prut-Bârlad – Sistemul de Gospodărire a Apelor V., probă administrată de însuși apelantul-reclamant, potrivit căreia zona de protecție aparține proprietarului de drept și numai cursul de apă și albia răului Sărata se află în proprietatea publică a statului român.
În fine, este inutil a mai fi analizate în cauză susținerile apelantul-reclamant referitoare la lipsa unui titlu de proprietate al pârâților și contestarea întinderii suprafețelor de teren ce s-ar cuveni acestora în baza Legii nr. 18/1991, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada existenței dreptului său de proprietate cu privire la suprafața de 103,24 mp de teren, situată în intravilanul satului Lățești, oraș M., după cum s-a arătat mai sus.
Cererea reclamantului de revendicare a unei suprafețe aflată în posesia pârâților, chiar dacă aceștia nu dețin la acest moment un titlu de proprietate, nu poate fi admisă, nefiind îndeplinită una din principalele cerințe pentru admiterea unei astfel de acțiuni, respectiv aceea ce reclamantul să facă dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat.
Nici faptul că anterior intrării pârâților în posesia acestui teren autorii reclamantului (bunica și tatăl reclamantului) au avut în proprietate această suprafață nu poate justifica deposedarea pârâților, în favoarea reclamantului, câtă vreme în anul 1982, ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 41/12.01.1982 la Notariatul de Stat Bârlad, terenul aferent casei de locuit ce a făcut obiectul înstrăinării a intrat în proprietatea statului, ieșind astfel din patrimoniul vânzătorilor, în temeiul prevederilor art. 30 alin. 2 din Legea 58/1974, la acest moment nici reclamantul și nici tatăl reclamantului nemaiavând niciun drept de proprietate asupra acestei suprafețe de teren.
Modalitatea de redobândirea a dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilului înstrăinat în anul 1982 a constituit-o procedura instituită prin Legea nr. 18/1991, însă autorii reclamantului (bunica sau tatăl reclamantului) nu au formulat o cerere de reconstituire cu privire la acest teren, ci doar pârâtul M. N. invocând art. 23 din Legea nr. 18/1991, soluționarea cererii sale nefiind finalizată la acest moment, întrucât nu a fost emis titlul de proprietate.
Față de toate aceste considerente, instanța de apel constată că soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea unei suprafețe de aproximativ 1.000 mp. teren arabil, situată în extravilanul orașului M., jud. V., în tarlaua 68, . pct. „Costișă V. . ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, având în vedere strânsa legătură dintre acesta și primul motiv de apel, se constată că și acesta este neîntemeiat, însă argumentele de drept ale primei instanțe referitoare la respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților să ridice bunurile imobile (construcții, plantații) existente pe suprafața de teren revendicată, se impun a fi schimbate.
Astfel, corect s-a reținut de către prima instanță aplicabilitatea în cauză a prevederilor Codului civil de la 1864, față de împrejurarea că la data edificării de către pârâți a construcțiilor padoc, platformă betonată, WC, acestea erau în vigoare.
Însă, contrar celor reținute de către prima instanță, se observă că cererea de desființare a construcțiilor și plantațiilor efectuate de pârâți pe suprafața revendicată are la bază dreptul proprietarului fondului de a solicita ridicarea acestora, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, conform prevederilor art. 494 alin. 2 C.civ. de la 1864.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 494 alin. 2 și 3 C.civ. de la 1864, rezultă că pentru a putea obține obligarea autorului construcției sau plantației la ridicarea acestora, este necesar pe de o parte ca solicitantul să aibă calitatea de proprietar al fondului asupra căruia au fost realizate, iar pe de altă parte ca autorul construcțiilor sau plantațiilor să fie un terț de rea credință.
Din probele administrate a rezultat că pârâții au edificat padocul, terasa betonată, WC-ul pe terenul din curtea casei lor, iar nu pe terenul proprietatea reclamantului astfel cum a fost delimitat potrivit raportului de expertiză judiciară, completat cu explicațiile expertului din răspunsul la obiecțiuni și considerentele instanței de apel expuse mai sus.
În aceste condiții, reclamantul nefăcând dovada că este proprietarul fondului pe care au fost edificate padocul, platforma betonată, WC-ul, nici nu este îndreptățit să solicite ridicarea acestora pe cheltuiala pârâților, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 494 alin. 2 C.civ. de la 1864, astfel că în mod corect prima instanță a respins această cerere a reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente, instanța de apel va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul-reclamant S. Gh. G., niciunul din motivele de apel neputând fi reținut.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții-pârâți se constată că acesta are la bază două motive, care sunt apreciate ca fiind întemeiate de către instanța de apel, pentru următoarele considerente:
Sunt corecte considerentele primei instanțe referitoare la prevederile legale aplicabile în privința cererii prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să scoată arborii, plantațiile existente pe linia de hotar sub limita prevăzută de Codul civil, fiind într-adevăr incidente prevederile art. 59 din Legea nr. 71/2011, respectiv art. 607 C.civ. de la 1864.
Conform art. 607 C.civ. de la 1864 nu este permis a sădi arbori care cresc înalți decât cu respectarea distanței prevăzute de regulamente sau de obiceiurile constatate și recunoscute, iar în lipsă de regulamente și de obiceiuri, la o distanță de 2 metri de la linia despărțitoare a celor două proprietăți pentru arborii înalți și de o jumătate de metru pentru celelalte plantații și garduri vii.
De asemenea, conform art. 608 prim teză C.civ. de la 1864 vecinul poate cere ca arborii și gardurile vii puși la o distanță mai mică să se scoată.
Din raportul de expertiză, în aproprierea liniei de hotar dintre imobilele proprietatea părților sunt plantați 16 salcâmi și arbuști, cu o vârstă de 20-25 ani și 15 pomi fructiferi, cu o vârstă de 3-10 ani. În timp ce cei 16 salcâmi și arbuști au o înălțime de aproximativ 10-14 m, cei 15 pomi fructiferi au până la 4 m. Totodată, conform constatărilor expertului judiciar, salcâmii, arbuștii și pomii fructiferi sunt aflați pe terenul aflat în posesia pârâților, însă la distanțe cuprinse între 0,15-1,40 m față de linia de hotar.
Prima instanță, a apreciat că, deoarece cei 16 salcâmi și arbuști sunt plantați pe terenul pârâților la o distanță mai mică de 2 metri față de linia de hotar și afectează terenul proprietatea reclamantului, se impune ca pârâții să scoată de pe teren cei 16 salcâmi și arbuști.
Se observă că prima instanță nu a avut în vedere regula generală stabilită de art. 607 C.civ de la 1864, respectiv aceea că distanța minimă este stabilită prin regulamente sau obiceiuri constante și recunoscute, și doar în măsura în care acestea nu există raportarea urma să se facă la distanța minimă legală de 2 metri pentru arborii înalți și nici constatările expertului judiciar din răspunsul la obiecțiuni.
Astfel, expertul judiciar, în răspunsul la obiecțiuni, a arătat că obiceiul locului în satul Lățești permite plantarea și existența copacilor pe linia de hotar și/sau sub distanța minimă legală față de linia de hotar. Acest aspect este confirmat și prin adresa nr._/09.12.2014 a Primăriei Orașului M., prin care se arată că s-a înrădăcinat ca și un obicei al locului plantarea de arbori pe linia de hotar.
Mai mult, din probele administrate rezultă că salcâmii și arbuștii pentru care prima instanță a dispus scoaterea lor au o vârstă de 20-25 ani, longevitatea plantației denotând o constanță a obiceiului, recunoscut prin adresa oficială a Primăriei Orașului M..
Obiceiul, deși nu are o definiție legală, constituie o deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni, astfel că lipsa unei fundamentări științifice invocată de apelantul-reclamant, nu are nicio relevanță în cauză, câtă vreme pentru existența unui obicei este suficientă constanța și longevitatea, iar potrivit art. 607 C.civ. de la 1864 și recunoașterea.
A mai invocat apelantul-reclamant faptul că adresa Primăriei Orașului M. cuprinde informații eronate întrucât în zonă nu au existat excavări de pante și nici platouri artificiale pe care s-ar fi edificat 70% din construcțiile din . din Lățești sunt vechi, multe depășind o sută de ani, terenul și casa familiei M. aflându-se chiar la drumul principal la intrare în . plan și nici într-un caz nu există sub nici o formă pericol de inundații, precizând totodată că fiecare proprietate este delimitată prin alte semne naturale, nicidecum prin plantare de arbori care să delimiteze linia de hotar.
Aceste aspecte invocate de apelantul-reclamant nu sunt de natură să înlăture starea de fapt constatată de expertul judiciar și recunoscută prin adresa nr._/09.12.2014 a Primăriei Orașului M., câtă vreme afirmațiile apelantul-reclamant nu sunt însoțite probe care să infirme existența unui obicei, acestea rămân la stadiul de susțineri nedovedite, care nu pot fi avute în vedere la pronunțarea unei soluții de desființare a unei plantații cu o longevitate considerabilă.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul constată că acest motiv de apel al apelanților-pârâți este întemeiat, astfel că soluția primei instanțe cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâților de scoatere a arborilor și plantațiilor existente pe linia de hotar urmează a fi schimbată în sensul respingerii ca neîntemeiate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel formulat de către apelanții-pârâți se constată că și aceste este întemeiat, însă doar în parte, soluția primei instanțe cu privire la suportarea cheltuielilor de judecată urmând a fi schimbată pentru următoarele considerente:
Se constată că reclamantul a efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă de 2.425 lei (80 lei taxă judiciară de timbru; 845 lei onorariu expert B. I. M.; 1.500 lei onorariu avocat plătit cu chitanțele nr. 130/24.07.2014 și nr. 146/17.10.2014), iar pârâții au efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă de 3.845 lei (845 lei, onorariu expert B. I. M.; 3.000 lei, onorariu avocat, plătit cu chitanțele din datele de 10.02.2014, 11.02.2014, 6.03.2014, 3.07.2014).
Pârâții, față de soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată și având în vedere respingerea unui capăt de cerere ca rămas fără obiect, din cauza faptului că pârâții au intrat în legalitate abia în cursul judecății, au fost obligați de Judecătoria Bârlad la plata a jumătate din cheltuielile efectuate de către reclamant, respectiv suma de 1.223,30 lei.
Cu toate acestea, în apel, ca urmare a schimbării în parte a sentinței, soluția finală ce va fi pronunțată în cauză va fi respingere în integralitate a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, astfel încât este firească schimbarea soluției primei instanțe și cu privire la cheltuielile de judecată, în condițiile art. 476 C.proc.civ.
În ceea ce privește suportarea cheltuielilor de judecată, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a avut patru capete de cerere, din care trei sunt respinse ca neîntemeiate, în timp ce unul ca rămas fără obiect, cu privire la acesta din urmă, reținându-se culpa pârâților care au intrat în legalitate ulterior sesizării instanței și efectuării raportului de expertiză. În aceste condiții, reclamantul este îndreptățit să recupereze de la pârâți cheltuielile de judecată corespunzătoare acestui capăt de cerere, respectiv taxa judiciară de timbru de 20 lei și 1/4 din cuantumul total al celorlalte cheltuieli de judecată, respectiv 606 lei (1/4 onorariu avocat, 1/4 onorariu expert judiciar).
Pe de altă parte, susținerile pârâților sunt fondate în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecății în primă instanță, însă doar proporțional cu pretențiile respinse ca neîntemeiate, conform art. 453 alin. 2 C.proc.civ., respectiv 3/4 din cuantumul total al cheltuielilor pentru care s-a făcut dovada, respectiv 2.883,75 lei (3/4 onorariu expert și 3/4 onorariu avocat).
În cele din urmă, instanța de apel va dispune conform art. 453 alin. 2 teza finală C.proc.civ. compensarea între cheltuielile datorate de pârâți și cele datorate de reclamant, urmând ca acesta din urmă să achite pârâților suma de 2.277,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond după compensare.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul S. Ghe.G. și va admite apelul formulat de apelanții M. N. și R. E. împotriva sentinței civile nr. 2776/13.11.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în parte în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâților de scoatere a arborilor, plantațiilor existente pe linia de hotar ca neîntemeiată, iar reclamantul va fi obligat la plata către pârâți a sumei de 2.277,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond după compensare, conform art. 453 alin.2 C.proc.civ., restul dispozițiilor sentinței urmând a fi păstrate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de apelanții-pârâți în apel, față de prevederile art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea adversă, respectiv apelantul-reclamant va fi obligat să plătească acestora suma de 1.570 lei, din care 70 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 1.500 lei, onorariu avocat conform chitanței nr. 1153/15.01.2015 eliberate de Cabinet de Avocat G. G. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul S. Ghe.G. împotriva sentinței civile nr. 2776/13.11.2014 a Judecătoriei Bârlad.
Admite apelul formulat de apelanții M. N. și R. E. împotriva sentinței civile nr. 2776/13.11.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâților de scoatere a arborilor, plantațiilor existente pe linia de hotar ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâți a sumei de 2.277,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond după compensare, conform art. 453 alin.2 C.proc.civ.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței ce nu contravin prezentei decizii.
Obligă apelantul S. Ghe. G. la plata către apelanții M. N. și R. E. a sumei de 1.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iunie 2015.
Președinte,Judecător,
M. C. O. M. V.
Grefier,
A. C.
Red. jud. MC/24.06.2015
5 ex./.>
Judecător fond: I. T., Judecătoria Bârlad
| ← Pretenţii. Decizia nr. 284/2015. Tribunalul VASLUI | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
