Pretenţii. Decizia nr. 284/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 284/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 284/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 284/A/2015
Ședința publică de la 04 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier T. B.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă . VIENNA INSURANCE GROUP.SA în contradictoriu cu intimații - pârâți A. C. și A. I., împotriva sentinței civile nr. 2123/30.09.2014 a Judecătoriei V., având ca obiect – pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 04 martie 2015, când a hotărât următoarele;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2123/30.09.2014 a Judecătoriei V. s-a respins cererea formulată de reclamanta . Vienna Insurance Group S.A, în contradictoriu cu pârâții A. C. si A. I..
Analizând actele cauzei, instanța a reținut următoarele că în data de 08.11.2010 pe fondul consumului de alcool pârâții A. C. Și A. I. au distrus prin incendiere autospeciala MAI_ aparținând Postului de Poliție Roșiești. Autospeciala MAI era asigurată la societatea reclamantă prin Polița RCA AC_ din 01.01.2010. În temeiul acestei polițe reclamanta a despăgubit Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu suma de 7.943 lei conform facturii . nr._ din 24.01.2011.
Instanța a constatat că evenimentul din 08.11.2010 a format obiectul dosarului penal nr._ al Judecătoriei Bârlad care prin sentința penală nr. 329 din 14.06.2011, rămasă definitivă, a condamnat pârâții la pedepse privative de libertate, instanța dispunând totodată obligarea pârâților la plata sumei de 10.258,77 lei către IPJ V., reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului incendiat. Așadar, IPJ V. a primit o dublă reparație a pagubelor suferite, mai întâi de către asigurator în temeiul Poliței de asigurare și mai apoi prin sentința penală sus-amintită, care pe latură civilă, reprezintă titlu executoriu.
În aceste condiții, instanța a constatat că pârâții fiind deja obligați în temeiul sentinței penale să achite contravaloarea reparațiilor, aceștia nu mai pot fi obligați a doua oară la plata aceluiași prejudiciu. Societatea de asigurare avea posibilitatea de a se constitui ca parte civilă în procesul penal însă această cererea a fost formulată de societatea de asigurări la data de 12.09.2011, după pronunțarea hotărârii penale în primă instanță, astfel încât reclamanta nu a fost parte în procesul penal.
În consecință, reclamanta nu poate obține contravaloarea despăgubirilor plătite de la pârâți, care, așa cum instanța a arătat mai sus, au fost deja obligați la plata acestora, ci eventual de la IPJ V. care a beneficiat de o dublă reparație a daunelor suferite.
Sentința pronunțată de prima instanță a fost atacată cu apel de către reclamanta . Vienna Insurance Group S.A, apreciindu-se că aceasta este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului s-a arătat că la data de 02.04.2014, societatea de asigurări a înțeles să promoveze o acțiune împotriva pârâților din cauza dedusă judecății, solicitând instanței de fond ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții în solidar la plata sumei de 7.943,03 lei reprezentând despăgubire acordată în dosarul de daună nr._/2010 constituit la societate la solicitarea păgubitului A. V., pentru avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare MAI-_, potrivit autorizației de reparații . NR._/09.11.2010 prejudiciu cauzat de pârâți prin săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
La data de 08.11.2010 a fost avariat autoturismul, asigurat la societatea de asigurări cu polița RCA AC_/01.01.2010, datorită săvârșirii de către pârâți a infracțiunii de distrugere prin incendiere. Asiguratul a formulat cerere de constatare a daunelor și plata de despăgubiri la societate.
Avariile au fost constatate, conform procesului verbal de constatare anexat, iar reparația în valoare de 7.943,03 lei, s-a efectuat, potrivit facturii și devizului de reparație, atașate prezentei. Societatea de asigurări, în temeiul art. 2210 alin. 1 C.civ., se subrogă în drepturile asiguratului păgubit, pentru recuperarea daunei, de la persoanele culpabile de producerea avariilor, în speță de la pârâți.
Cu privire la răspunderea pârâților sunt aplicabile disp. art. 1376 si art. 1377 NCC care reglementează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri. Pentru angajarea acestui tip de răspundere delictuala, se impun a fi întrunite următoarele condiții:existenta unui prejudiciu, prejudiciul sa fie cauzat de un lucru,lucrul sa se afle in paza unei persoane, in fapt sau potrivit unei dispoziții legale sau in baza unei prevederi contractuale.
Pârâtul a fost pus în întârziere și convocat la conciliere. Apreciază apelanta că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, prin distrugerea prin incendiere, motiv pentru care se impune obligarea acestora la plata despăgubirilor suportate de apelantă, precum și a dobânzii legale.
A mai arătat apelanta că sunt întrunite atât condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1376-1377 NCC, cat si condițiile privind regresul asigurătorului în drepturile asiguratului, apelanta făcând dovada temeiniciei pretențiilor formulate, respectiv a dreptului de recuperare a prejudiciului suferit, fiind necesar ca recuperarea acestor prejudicii sa fie obținută de la pârâți.
In ceea ce privește obligarea paraților la plata dobânzii legale, arată că obligația paratei consta în a da o suma de bani, caz în care dobânda urmează a fi determinata conform disp. art. 1489 NCC, intre părți neexistând încheiată o convenție. F. de acestea determinarea dobânzii urmează a se va face potrivit disp. art. 3 alin. (1) cu ref. la alin. (3) din OUG nr. 13/2011, dobânda in cauza având un caracter remuneratoriu reprezentând echivalentul lipsei de folosința a sumei de bani suferite de apelantă.
Cu privire la data de la care se calculează dobânda legala, debitorul este de drept in întârziere potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) NCC, obligația sa născându-se din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale, de la aceasta data putând fi calculata dobânda legala, respectiv de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la data achitării în întregime a debitului.
Prin hotărârea apelată, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, motivând în considerente faptul că pârâții au fost deja obligați la plata prejudiciului pretins, însă, arată apelanta pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu au depus înscrisuri în apărarea lor, astfel că, la dosarul cauzei nu există nicio dovadă indubitabilă din care să rezulte contrariul celor susținute de subscrisa.
În drept a invocat dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ. precum și temeiurile de drept invocate în considerentele motivelor de apel.
Intimații pârâți A. C. și A. I. nu au depus întâmpinare.
Examinând, cu prioritate excepția nulității cererii de apel, invocată din oficiu, Tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 471 alin. 1 C.proc.civ. apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
În cauză, cererea de apel a fost depusă de către apelantă la Judecătoriei P., iar nu la Judecătoria V., instanță care a pronunțat hotărârea atacată.
Cu toate acestea, instanța de apel constată că prevederile art. XIII din Legea nr. 2/2013 dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privitoare la pregătirea dosarului de apel sau, după caz, de recurs de către instanța a cărei hotărâre se atacă, se aplică în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. In procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 se aplică dispozițiile art. XIV-XVII.
Or, art. XIV din Legea nr. 2/2013 prevede că apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, neprevăzând care este sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestei obligații.
Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 471 alin. 1 C.proc.civ., întrucât acestea nu se aplică decât proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. Iar dispozițiile art. XIV din Legea nr. 2/2013 nu prevăd sancțiunea nulității pentru nerespectarea obligației de depunere a cererii de apel la instanța a cărei hotărârea se atacă.
În aceste condiții, excepția nulității cererii de apel apare ca nefondată și urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește criticile de netemeinicie formulate prin cererea de apel, se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt reținută de către prima instanță este confirmată de probele administrate, rezultând și din considerentele sentinței penale nr. 329/14.06.2011 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă, prin care pârâții au fost condamnați la pedepse privative de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere a autoturismului cu nr. de înmatriculare MAI-_.
În ceea ce privește latura civilă, instanța penală a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 10.258,77 lei către IPJ V., reprezentând contravaloarea reparațiilor pentru autospeciala avariată.
Pe de altă parte, IPJ V. a încheiat la data de 01.01.2010 polița de asigurare CASCO . nr._ eliberată de apelantă, valabilă la data avarierii autospecialei, respectiv 08.11.2010.
IPJ V. a formulat cerere de despăgubire, constituindu-se dosarul de daună nr._/2010 pentru avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare MAI-_, potrivit autorizației de reparații . nr._/09.11.2010. Avariile au fost constatate, conform procesului verbal de constatare anexat, iar contravaloarea acestei reparații a fost stabilită la 7.943,03 lei, potrivit facturii și devizului de reparație.
În drept, Tribunalul arată că, într-adevăr, asigurătorul poate recupera sumele plătite cu titlu de indemnizație sau despăgubiri de la persoanele vinovate de producerea cazului asigurat, subrogându-se în drepturile asiguratului sau ale terțului dezdăunat, după caz.
Însă, având în vedere data încheierii poliței de asigurare de răspundere civilă - 08.11.2010, prevederile Noului cod civil nu sunt aplicabile în cauză, față de dispozițiile art. 146 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora contractul de asigurare este supus legii în vigoare la data încheierii poliței de asigurarea, a certificatului de asigurare ori a notei de acoperire, după caz.
Prin urmare sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 136/1995, care în art. 22 alin. 1 prevăd că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
În cauză, asiguratul IPJ V. a exercitat în nume propriu dreptul la acțiune împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, respectiv intimații A. I. și A. C., obținând repararea prejudiciului suferit prin sentința penală nr. 329/14.06.2011 a Judecătoriei Bârlad, prin care a fost admisă cererea de constituire de parte civilă.
În aceste condiții, dreptul la acțiune privind repararea prejudiciului de către cei răspunzători de producerea pagubei a fost deja exercitat de către asigurat, născându-se în patrimoniul acestuia dreptul de a obține executarea silită a creanței recunoscute prin sentința penală nr. 329/14.06.2011 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la data de 06.12.2011.
Tribunalul, la fel ca și prima instanță, apreciază că de vreme ce răspunderea pârâților pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei ilicite a fost angajată prin soluția dată de instanța penală cu privire la latura civilă în dosarul nr._ al Judecătoriei Bârlad, obligarea intimaților de a plăti apelantei contravaloarea aceluiași prejudiciu nu este posibilă.
De asemenea, instanța de apel mai observă că apelanta, deși invocă dreptul său de regres în limita sumei plătite cu titlu de prejudiciu, nu a făcut dovada a achitat sumei pretinse de către asiguratul său IPJ V. și nici data la care a fost achitată, dreptul la acțiune fiind susceptibil de a fi prescris, ceea ce constituie un motiv în plus ce justifică respingerea cererii de chemare în judecată.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va fi respins apelul formulat de apelanta . Group SA împotriva sentinței civile nr. 2123/30.09.2014 a Judecătoriei V., pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
respinge excepția nulității cererii de apel invocată din oficiu ca neîntemeiată.
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta . Group SA împotriva sentinței civile nr. 2123/30.09.2014 a Judecătoriei V. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie 2015.
Președinte, Judecător,
M. C. O. M. V.
Grefier,
T. B.
Red. jud. MC/08.04.2015
5 ex./.>
Judecător fond: O. C. – Judecătoria V.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 312/2015. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 730/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
