Plângere contravenţională. Decizia nr. 378/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 378/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 378/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 378/A
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E.-G. A.
Judecător A. C.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent R. I. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., împotriva sentinței civile nr. 1595 pronunțată la data de 20.06.2014 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24 martie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1595 pronunțată la data de 20.06.2014, Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de apelantul petent R. I.-A., cu domiciliul în Iași, .. 1, bld. Walter M., ., jud. Iași, împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 26.11.2013 de către intimata - – organ constatator IPJ – SPR V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata IPJ-SPR V. la data de 26.11.2013, apelantul petent R. I.-A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 720 RON, și cu avertisment pentru săvârșirea faptelor prevăzute și sancționate de art. 102/3/e și art. 101/1/18 din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 26.11.2013, pe DN 24, pe raza localității Munteni de Jos, a condus autoturismul Skoda O._ pe limitare de 50 km/h, cu viteza de 108 km/h, viteză stabilită și filmată cu aparatul radar Autovision montat pe autospeciala de poliție MAI –_ și nu are permisul de conducere asupra sa.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprundența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Printre aceste garanții se numără și cea referitor la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție.
Această prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei cât și sarcina probei.
Prezumția relativă de legalitate a procesului-verbal a fost susținută și prin urmare poate fi coroborată cu planșele foto prezentate în cauză.
Potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces – verbal de constatare a contravenției.
Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.4.1 din Norma de metrologie legală 021 – 05 NML „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre )”, aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și prin Ordinul 187/2009 înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.”
Instanța a considerat că în speță sarcina probei, revenea organelor de poliție, neputând pretinde apelantului petent, în mod obiectiv și rezonabil să facă dovada faptului că a condus cu viteză legală, mijloacele tehnice ce consolidează susținerile agentului constatator stând exclusiv la îndemâna acestora.
Planșele foto anexate în cauză cuprind mențiunile sus-citate (foto 4- dosar fond - vehicul cu număr de înmatriculare_, fotografiile fiind realizate după filmarea video făcută cu cinemometrul rutier montat pe auto MAI –_ (cu buletin de verificare metrologică nr._/2013).
Deși apelantul petent contestă faptul că a circulat cu viteza menționată în actul sancționator, instanța a reținut că succesiunea planșelor foto, atestă că viteza cu care a circulat – T „target speed” a fost de 108 km/h.
Planșele foto realizate după înregistrarea video a cinemometrului de control radar atestă că a fost acționată și funcția „OPUS”, ceea ce presupune că înregistrările au fost efectuate pentru vehiculele ce se deplasau pe sensul opus de mers față de cel pe care se deplasa patrula („P”) și în mod cert văzând și intervalul orar menționat, vehicul țintă „T” este_ .
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 101/1/18 – OUG 195/2002, instanța a apreciat că sarcina probei revine apelantului petent – deținerea actelor – obligație stabilită în art. 35 – OUG 195/2002 – neputând pretinde în mod obiectiv și rezonabil agentului constatator să facă proba unui fapt negativ - nedeținerea de către apelantul petent a documentelor necesare și inserate în procesul-verbal – aspect neprocedural și imposibil, în condițiile în care faptul negativ se probează prin faptul pozitiv contrar.
Există probe certe cu care se coroborează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Raportat celor expuse, instanța a respins plângerea contravențională promovată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelantul petent R. I. A..
În motivarea cererii de apel formulate, apelantul petent arată că, în fapt a formulat o plângere contravenționala prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție CP număr_, in contradictoriu cu intimata, Serviciul Politiei Rutiere I. Politiei Județene V..
În susținerea acțiunii a arătat ca la data de 26.11.2013 se deplasa cu autoturismul_, pe DN 24, circulând cu o viteza de pana la 90km/h, la . viteza, insa a fost oprit de către un agent de politie ce i-a imputat ca ar fi circulat cu o viteza peste limita legala.
Întrucât Serviciul de Politie Rutiera V. nu a făcut dovada susținerilor din procesul verbal, anume dovada omologării si a metrologiei eliberate de Biroul R. de Metrologie Legala privind aparatul radar care se afla la data de 26.11.2013 montat pe autoturism de Politie, înregistrările video, si nu a depus la dosarul cauzei atestatul din care sa rezulte calificarea persoanei precum si ordinul de serviciu al agentului constatator, consideră ca instanța de fond, in mod greșit a respins acțiunea, apreciind ca în cauză s-a făcut dovada săvârșirii contravenției.
Pentru toate aceste considerente apelantul petent solicită, reanalizând probele administrate la dosarul cauzei, admiterea apelul formulat, schimbarea in tot sentinței atacate si pe cale de consecința admiterea acțiunii formulată în fond.
In drept, apelantul petent își întemeiază cererea de apel pe dispozițiile art. 468 si următoarele Cod procedura civila.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat cerere de judecarea a cauzei și în lipsa reprezentantului unității, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond pe care o consideră legală și temeinică.
Analizând apelul formulat de petentul R. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1595 din 20.06.2014 a Judecătoriei Bârlad, Tribunalul constată că acesta este nefondat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de faptele contravenționale reținute în sarcina sa de către agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
În primul rând, chiar dacă în actul sancționator nu este trecută . radar cu ajutorul căruia a fost realizată filmarea, este indicat faptul că abaterea a fost filmată cu aparatura radar montata pe autovehiculul cu număr de înmatriculare MAI-_, aspect de natură a permite identificarea exactă a aparatului radar care a efectuat și de la care provine înregistrarea, astfel încât nu se poate reține existența vreunei vătămări.
La dosarul cauzei, s-a depus buletinul de verificare metrologică nr._/05.04.2013, valabil 1 an, pentru cinemometrul de control rutier de tip AUTOVISION, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la faptul că cinemometrul este montat pe autoturismul marca „Dacia L. MCV” sus-menționat cu număr de înmatriculare MAI-_ (fila 17 dosar instanța de fond).
Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică rezultă și dovada omologării aparatului radar și că este destinat măsurării vitezei atât în regim staționar, cât și de deplasare.
Petentul-apelant nu a dovedit că pe autovehiculul de poliție ar fi fost montat un alt cienmometru, sarcina probei revenindu-i, potrivit art. 10, alin. 1 Cod de procedură civilă și 249 Cod de procedură civilă.
Nicio dispoziție legală nu impune agentului constatator ca în actul sancționator să fie trecută . nr. buletinului de verificare metrologică.
În al doilea rând, Tribunalul arată că Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea normei de metrologie legală N.M.L. 021-05 "aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, iar textul în vigoare începând cu data de 6 august 2009, nu mai conține art. 4 care a fost abrogat în totalitate, deci inclusiv art. 4.2. care prevedea că „măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați” – nefiind astfel necesar a se depune o autorizație de operator radar pentru agenții de poliție.
În al treilea rând, referitor la ordinul de serviciu al agentului constatator, acesta nu a fost necesar, raportat la dispozițiile legale în vigoare.
Potrivit. art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 „ (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. (2) Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
De asemenea, art. 177 din H.G. nr. 1391/2006 prevede că „ (1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române. (2) Polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.”
Totodată, conform art. 15 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, „Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice (…)”.
Ca atare, dispozițiile legale precizate sunt cele care le conferă polițiștilor rutieri competența de a constatata abaterile la regimul circulației rutiere de natura celei reținute în sarcina apelantului petent, legitimitatea activității acestora nefiind condiționată de emiterea unui ordin de serviciu.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12).
Tribunalul reține, cu titlu de principiu, faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri, ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond (filele 15-16 dosar instanța de fond – Judecătoria Iași), care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05/23.11.2005, cu modificările și completările ulterioare, reiese în mod clar viteza de 108 km/h în dreptul literei T (planșele fotografice 2 și 3 – 13.27.47-13.27.49, sensul opus de mers), care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă, din succesiunea planșelor fotografice reieșind că viteza privește autovehiculul condus de apelantul-petent, singurul autovehicul care se deplasa pe sensul opus autovehiculului de poliție, în data de 26.11.2013, în intervalul orar 13.27.43 - 13.27.50.
În același sens, sunt aspectele reliefate de înregistrarea video depusă de agentul constatator în fața instanței de control judiciar (cadrele 2743 – 2752 și 2768-2792).
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice și înregistrarea video care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.
În privința faptului că nu avea permisul de conducere asupra sa, apelantul-petent nu a contestat acest aspect. Nu se poate solicita agentului constatator să facă dovada faptului că apelantul avea permisul asupra sa.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principale și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru una dintre abaterile contravenționale reținute în sarcina apelantei-petente, la minimul prevăzut de lege, iar pentru cealaltă abatere contravențională a fost aplicată sancțiunea avertismentului. În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate, numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de R. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1595 din 20.06.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de R. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1595 din 20.06.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
Președinte, E.-G. A. | Judecător, A. C. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C./01.04.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
2 ex. .
Judecătoria V. - judecător M. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 372/2015. Tribunalul VASLUI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 357/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
