Pretenţii. Decizia nr. 372/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 372/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 372/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA Nr. 372/A/2015

Ședința publică de la 24 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător O. M. V.

Grefier A. C.

----------------

Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelanta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.- PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. O. P. S.A. și intimat – chemat în garanție S.C.S. P. S.A.BUCUREȘTI - LA C.. AV. B. A., împotriva încheierii din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata ., consilier juridic A. P., cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv că acesta se află la al doilea termen de judecată; se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsă;

S-au verificat actele de la dosar după care, la interpelarea instanței reprezentantul intimatei – reclamate arată că nu are cereri de formulat în cauză și nici înscrisuri de depus.

Tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare cu privire la motivele de apel formulate de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. împotriva încheierii din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși.

Consilier juridic A. P. solicită respingerea apelului și menținerea încheierii, apreciind că aceasta este temeinică și legală.

Conform înscrisurilor depuse la filele 67-78 vol. II, apelanta a arătat că se subrogă în drepturile Gărzii Financiare, solicitând în acest sens și modificarea citativului.

Prin sentința civilă nr. 59/2014 pronunțată de Jud. Huși apelanta a fost obligată la plata de despăgubiri, și totodată s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de apelantă, iar chemata în garanție a fost obligată la acea despăgubire.

După soluționarea litigiului în mod irevocabil, prin adresa 1101/07.08.2014 reclamanta S.C. O. P. S.A. a solicitat apelantei să îndeplinească obligația de plată conform titlului executoriu, respectiv sentința pronunțată de Judecătoria Huși, iar întrucât apelanta nu a răspuns sub niciun fel, societatea a fost obligată să pună în executare titlul executoriu prin procedura de executare silită, formându-se astfel dosarul de executare nr. 450/2014 a B. Coțac D..

Debitul a fost recuperat în mod parțial, fiind rămasă de recuperat o mică sumă, reclamanta S.C. O. P. S.A. stăruind în recuperarea acesteia.

Posibilitatea îndreptării erorilor materiale sunt limitate în timp, aceasta justificându-se prin efectele reduse ale acestei operațiuni, iar o astfel de cerere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 281 C. 1865, ori solicitarea formulată de apelantă nu îndeplinește aceste condiții, aceasta vizează modificarea hotărârii judecătorești irevocabilă, asupra căreia operează autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care se solicită respingerea apelului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond.

Nu se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Tribunalul, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși, a fost respinsă cererea formulată de pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. prin care solicită îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 59 din 23.01.2014, pronunțata de Judecătoria Huși în dosarul nr._ .

În motivare, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 59 din 23.01.2014, pronunțata de Judecătoria Huși în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta S.C. „O.- P.” S.A. în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară – Secția Județeană V. (în prezent Direcția G. a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.) și cererea de chemare în garanție intentată de pârâta Garda Financiară – Secția Județeană V., (în prezent Direcția G. a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.) în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. „S. P.” S.A..

Ca urmare a precizărilor comunicate la data de 7.11.2013 de intimată și atașate la dosar( filele nr. 67,68 și 69 din vol.II al. dosarului nr._ ), prin care s-a solicitat „ față de împrejurarea că H.G. nr.520/2013 a fost publicată în M.O. nr. 473 din 30.07.2013, iar potrivit dispozițiilor art.32 prezenta hotărâre intră în vigoare în data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României(01.07.2013), să se constate că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. se subrogă în drepturile și obligațiile Gărzii Financiare V., motiv pentru care solicită ca instanța să dispună modificarea citativului în sensul celor anterior menționate.”, prin încheierea de ședință din data de 07.11 2013, s-a dispus modificarea citativului în sensul că, calitate procesuală pasivă a avut Direcția G. a Finanțelor Publice G.- prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. cu sediul în Focșani, ., jud. V., care se subrogă în drepturile și obligațiile Gărzii Financiare V., care are calitate de intimată în prezenta cauză.

Prin redactarea minutei și ulterior a sentinței civile instanța, în mod corect a fost trecută pârâta Garda Financiară – Secția Județeană V. (în prezent Direcția G. a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.), astfel încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281 alin.1 C.proc.civ.

Împotriva încheierii de ședință din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși a declarat recurs, calificat ulterior ca fiind apel, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii atacate și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

In motivare, apelanta a arătat că, prin cererea formulata la Judecătoria H., a solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 59/23.01.2014 pronunțata de Judecătoria H. in dosarul nr._, in sensul de a se menționa in dispozitiv, in mod legal, calitatea de intimat, respectiv Agenția Naționala de Administrare Fiscala cu sediul in București, ., in calitate de succesor al Gărzii Financiare - secția V., că, prin încheierea din data de 27.11.2014 Judecătoria H. a respins cererea de îndreptare a erorii materiale cu motivarea că, prin precizările comunicate la data de 07.11.2013 s-a solicitat introducerea in cauza, in calitate de succesor a Gărzii Financiare V., a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice G., conform dispozițiilor HG nr. 520/2013, că motivarea instanței este greșita întrucât, conform dispozițiilor art. 19 alin. 6 din OUG nr. 74/2013, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata, ANAF se subroga in toate drepturile si obligațiile Gărzii Financiare si dobândește calitatea procesuala a acesteia, că această subrogare este prevăzuta printr-un act normativ și ea operează de drept, iar calitatea de intimat in dosarul nr._ al Judecătoriei H. ar fi trebuit sa o aibă Agenția Naționala de Administrare Fiscala si nu DGRFP G.. De asemenea, apelanta mai arată că, prin menționarea greșita in citativ a intimatului, in prezent este pusă in imposibilitatea de a executa de bunăvoie sentința civila nr. 59/2014 a Judecătoriei Huși, că motivarea instanței de fond este in contradicție si cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 conform cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, iar, din interpretarea acestei dispoziții legale, rezulta in mod indubitabil faptul ca judecătorul trebuie sa aplice dispozițiile legale in vigoare aplicabile spetei respective, chiar si in cazul in care părțile cer aplicarea altor dispoziții legale, că judecătorul ar fi trebuit sa aplice dispozițiile legale in vigoare si aplicabile spetei chiar si in situația in care s-a solicitat, in mod nelegal, introducerea in cauza a DGRFP G..

Examinând încheierea atacata în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 295 C.proc.civ., instanța reține că apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. împotriva încheierii din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Apelanta a solicitat instanței de fond prin cererea înregistrată la data de 13.11.2014 îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 59/23.01.2014 a Judecătoriei Huși pronunțată în dosarul nr._ în sensul de a consemna ca având calitatea de intimat Agenția Națională de Administrare Fiscală în calitate de succesor al Gărzii Financiare - secția V..

Procedura de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor pronunțate de către instanța de judecată este reglementată de dispozițiile art. 281 alin.1 C.proc.civ. și, în cazul acesteia, se pot îndrepta erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau erori de calcul ori alte erori materiale. Față de aceste prevederi, instanța de control judiciar reține că această procedură nu poate fi utilizată pentru a schimba persoana pârâtului din dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei îndreptare se cere, ci doar pentru a îndrepta un nume scris/tehnoredactat incorect fără a înlocui o parte din dosar cu o altă parte. Ori, apelanta, prin cererea sa de îndreptare, urmărește tocmai acest scop, respectiv de a fi înlocuită în calitatea sa de pârât/intimat de către o altă persoană care nu a figurat în proces. O astfel de cerere nu poate fi considerată una de îndreptare a unei erori materiale, ci una de schimbare a cadrului procesual din punct de vedere a părților ceea ce nu poate fi remediat decât pe calea căilor de atac prevăzute de lege, fiind vorba de o eroare de judecată.

Față de considerentele expuse, în baza art. 296 C.proc.civ., instanța urmează să respingă ca nefondat apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. împotriva încheierii din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși, pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. împotriva încheierii din data de 27.11.2014 a Judecătoriei Huși, pe care o păstrează.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.03.2015.

Președinte,

M. C.

Judecător,

O. M. V.

Grefier,

A. C.

Red./ Tehnored. jud. O.M.V./15.04.2015

5 ex./ ..04.2015

Judecător fond: C. A., Judecătoria Huși

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 372/2015. Tribunalul VASLUI