Plângere contravenţională. Decizia nr. 738/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 738/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 738/A
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier A. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent C. V. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., împotriva sentinței civile nr. 189/2015, pronunțată la data de 26.01.2015 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat și legal timbrat.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind cereri noi de formulat și acte de depus la dosar, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 al. 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 189/2015 pronunțată la data de 26.01.2015, Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de apelantul petent C. V.-A. în contradictoriu cu agentul constatator I.P.J. V..
A menținut procesul-verbal de contravenție .,_/30.X.2014.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 30.X.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., apelantul petent C. V. A. a fost sancționat contravențional cu 810 lei amendă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzută și sancționată de art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, reținându-se că a condus în localitatea Vulturești cu viteza de 109 km/h.
Fiind investită, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța a mai reținut că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.
În privința temeiniciei actului de sancționare, instanța a apreciat că situația de fapt reținută de organul constatator a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză.
A rezultat din analiza planșelor foto depuse la pag. 25-27 dosar împrejurarea că apelantul petent a circulat în localitate cu viteza de 109 km/h.
Conform prevederilor art. 49, alin. 1 din OUG 195/2002 „limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h”.
Având în vedere considerentele expuse instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost temeinic întocmit.
Sancțiunile au fost corect individualizate raportat gradului de pericol social al faptei, neimpunându-se înlocuirea lor cu avertisment.
În consecință, instanța a respins plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelantul petent C. V. A..
În motivarea cererii de apel se învederează următoarele:
In fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ s-a reținut ca la data de 30.10.2014, ora 13.10, in timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus a fost oprit in trafic pe raza localității Vulturești si i-a fost comunicat faptul ca se deplasa cu o viteza de 109 km/h si a fost reținuta in sarcina sa contravenția prevăzuta de art. 103/3/e din O U G 195/2002.
Situația reținuta in procesul verbal nu corespunde integral adevărului. Menționează că, într-adevăr in data de 30.10.2014 acesta se deplasa pe ruta indicata, a fost oprit de către agentul constatator, i-a prezentat acestuia documentele, insa nu crede ca avea viteza menționata in cuprinsul procesului verbal.
A invocat nulitatea procesului verbal de contravenție având in vedere ca au fost încălcate prevederile art. 16 si 19 din OG 2/2001, iar instantA de fond nu s-a pronunțata pe aceasta excepție.
Astfel art.16 din OG 2/2001 prevede, intre alte cerințe ,ca organul constatator are obligația sa cuprindă in procesul verbal de constatare si sancționare a faptei descrierea exacta a faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei si la evaluarea pagubelor pricinuite.
Consideră apelantul petent ca in acest caz cerințele legii nu au fost îndeplinite întrucât din conținutul procesului verbal de contravenție se poate observa ca nu au fost reținute toate elementele situației de fapt.
O descriere generica a contravenției fara arătarea tuturor elementelor de fapt care au determinat considerarea faptei ca si contravenție, atrage nulitatea procesul verbal de contravenției Trib B.. - Decizia 2460/2005 in D. S. pg 107).
In cauza in mod nelegal i-a fost respinsa proba testimonial fără o motivație concreta.
Precizează apelantul petent ca a plecat din localitatea in care locuiește spre lasi, întrucât tatăl său este internat acolo, suferind mai multe intervenții chirurgicale si era disperat sa ajungă cat mai repede la spital, deci practic a fost o situație de forța majora lucru ce a dorit să o probeze cu martori, insa aceasta proba i-a fost respinsa.
F. de toate cele precizate mai sus, apelantul petent solicită admiterea recursului si inlocuirea sancțiunii de reținere a permisului de conducere aplicata cu sancțiunea mai blânda a avertismentului, având in vedere ca aceasta abatere a fost săvârșita in circumstanțe speciale.
Intimatul IPJ V. a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsa reprezentantului unității și a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond pe care o consideră legală și temeinică.
Analizând apelul formulat de petentul C. V. A., împotriva sentinței civile nr. 183 din 26.01.2015 a Judecătoriei V., Tribunalul constată că acesta este nefondat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
În primul rând, se impune a fi menționat că fapta a fost descrisă în mod suficient în cuprinsul actului sancționator – la data de 30.10.2014, ora 13.05, pe DN 15 D, în localitatea Vulturești, a condus auto FORD cu nr. TM-_, pe DN 15 D, în localitatea Vulturești cu viteza de 109 KM/H, aparat radar pe auto MAI-_, caseta 352
În al doilea rând, în prezenta speță, nu sunt incident dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, apelantul-contravenient fiind de față la întocmirea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.10.2014, pe care l-a semnat, arătând că nu are de formulat obiecțiuni. Pe cale de consecință, au fost respectate și dispozițiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În al treilea rând, referitor la ordinul de serviciu al agentului constatator, raportul contravențiilor și raportul agentului constatator, acestea nu au fost necesare, raportat la dispozițiile legale.
Potrivit. art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 „ (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. (2) Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
De asemenea, art. 177 din H.G. nr. 1391/2006 prevede că „ (1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române. (2) Polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.”
Totodată, conform art. 15 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, „Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice (…)”.
Ca atare, dispozițiile legale precizate sunt cele care le conferă polițiștilor rutieri competența de a constatata abaterile la regimul circulației rutiere de natura celei reținute în sarcina apelantului petent, legitimitatea activității acestora nefiind condiționată de emiterea unui ordin de serviciu.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).
Tribunalul reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond, reiese în mod clar viteza de 109 km/h în dreptul literei „T”, care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă (30.10.2014, ora 13.05.221, cadrul video 7809, pentru sensul OPUS), din succesiunea planșelor fotografice reieșind că viteza privește autovehiculul condus de apelantul-petent, în fața acestui autovehicul neaflându-se nicio altă mașină.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.
Tribunalul constată, de altfel, că apelantul, la momentul depistării și al încheierii actului sancționator, nici nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, arătând că nu are de formulat obiecțiuni, aspect care prezumă o recunoaștere implicită a faptelor reținute în sarcina sa.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din faptul că, orice persoană responsabilă, are obligația de a semna un act doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
Prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face parte chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Declarația consemnată reprezintă o mărturisire spontană efectuată, din punct de vedere temporal, cel mai aproape de săvârșirea faptei, ceea ce conduce la concluzia sincerității acesteia.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din împrejurarea că, este nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de săvârșirea unei fapte, suportând astfel, sancțiunea contravențională.
Referitor la forța majoră invocată de apelantul petent, instanța apreciază că împrejurările invocate nu se circumscriu acestei noțiuni, astfel încât nici nu se impunea administrarea probei testimoniale sub acest aspect.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru abaterea contravențională reținută în sarcina apelantului-petent, la minimul prevăzut de lege, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de C. V. A. împotriva sentinței civile nr. 183 din 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de C. V. A. împotriva sentinței civile nr. 183 din 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C./17.06.2015
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
2 ex. .
Judecătoria V. - judecător C. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 734/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 743/2015. Tribunalul... → |
|---|
