Pretenţii. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 122/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 122/R/2015
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Judecător O. C.
Judecător O. C.
Grefier E. G.
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă M. D., domiciliată în mun. V., ..285, ., ., în contradictoriu cu intimații – pârâți P. P. și P. D., domiciliați în mun. V., ..9, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2828/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura este legal îndeplinită. Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 9 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 septembrie 2015 și ulterior pentru astăzi, 23 septembrie 2015, când s-a dat soluția de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2828/10.12.2014 Judecătoria V. a respins cererea reclamantei M. D. domiciliată în V., . 285, scara A, . cu pârâții P. P. și P. D. domiciliați în V., .. 9, având ca obiect rezoluțiune antecontract și restituire preț.
A anulat ca insuficient timbrată cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata sumei de 70.000 lei.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâți și a obligat reclamanta-pârâtă M. D. să achite pârâților diferența de preț de 62.500 lei actualizată funcție de inflație pentru perioada 1.09.2010 și până la achitarea integrală.
A obligat reclamanta-pârâtă să se prezinte la un notar public în vederea perfectării vânzării.
A obligat reclamanta să restituie ajutorul public judiciar de care a beneficiat, în sumă de 1505,5 lei pentru cererea anulată.
Ajutorul public judiciar în sumă de 1680,5 lei de care reclamanta a beneficiat pentru cererea respinsă, a rămas în sarcina statului.
A obligat reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 3861 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 12.06.2008 părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care pârâta P. D. s-a obligat să vândă reclamantei M. D., imobilul proprietatea ei situat în .. 3, format din casă și teren în suprafață de 344 mp (fila 8).
Prețul convenit a fost de 180.000 lei din care promitenta-vânzătoare a primit 35.000 lei, rămânând de plată o diferență de 145.000 lei până la data de 1.02.2009.
Tot la acea dată se menționează că imobilul este pus la dispoziția promitentului-cumpărător.
Convenția părților mai cuprinde o clauză prin care acestea s-au obligat în caz de nerespectare a convenției, reclamanta să piardă suma de 35.000 lei, iar pârâta să plătească dublul acesteia.
Convenția părților fiind încheiată în anul 2008, înainte de . Noului Cod civil, instanța va face aplicarea dispozițiilor Vechiului cod civil în soluționarea cauzei.
Analizând convenția părților instanța reține că aceasta reprezintă o promisiune de vânzare-cumpărare sau un antecontract de vânzare-cumpărare, noțiunile fiind similare în practica judiciară.
Prin acest antecontract pârâta s-a obligat să vândă imobilul proprietatea ei, iar reclamanta să plătească integral prețul convenit, până la o anumită dată.
Neexecutarea acestor obligații a fost prevăzută de către părți sub sancțiunea plății unor despăgubiri după cum rezultă din clauza inserată în convenție, clauza care are caracterul unei clauze penale, sancționatorii și nu a unei clauze de dezicere așa cum susține reclamanta.
Părțile nu și-au recunoscut prin convenție dreptul de a se răzgândi și de a refuza astfel perfectarea contractului ci, au înțeles să se sancționeze pecuniar în caz de nerespectare a obligației asumate prin antecontract.
Această concluzie rezultă fără echivoc din modul de redactare a acestei clauze finale a convenției.
Prin urmare, nu se poate invoca în cauză, de către niciuna dintre părți, a clauzei de dezicere, întrucât ea nu a fost inserată în convenția părților.
Ulterior încheierii acestui antecontract, părțile au mai modificat o . clauze în sensul că prețul convenit a fost scăzut de la_ lei la_ lei, iar termenul de plată a fost prelungit până la 31.10.2010 (fila 6).
A rezultat atât din susținerile părților, cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză că, reclamanta a achitat până la scadență doar 87.500 lei din preț, rămânând o diferență de 62.500 lei, neachitată.
Reclamanta a motivat neplata prin faptul că pârâții i-au majorat prețul din nou la 180.000 lei, față de 150.000 lei cât conveniseră ulterior. Însă, instanța reține că atât timp cât reclamanta nu și-a executat obligația de plată a diferenței de preț nici măcar până la concurența sumei de 150.000 lei, culpa în neexecutarea clauzelor antecontractului îi aparține ei și nu pârâților.
Pe de altă parte, faptul că pârâții i-au cerut reclamantei să părăsească imobilul, nu poate fi reținută de instanță ca o neexecutare a unei obligații din antecontract din partea acestora întrucât, conform convenției părților, pârâții nu s-au obligat să-i respecte reclamantei dreptul de folosință asupra imobilului până la scadența plății. În antecontract se menționează doar că pârâta a pus la dispoziția reclamantei imobilul cu ocazia încheierii antecontractului.
Prin urmare, instanța reține că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată integrală a prețului în sumă de 150.000 lei până la data de 31.08.2010 conform convenției părților, iar în prezent refuză plata diferenței de preț și perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
În atare situație, având în vedere dispozițiile art. 1020 Cod civil conform cărora rezoluțiunea unei convenții nu poate fi cerută decât de către partea care și-a executat obligația, cererea reclamantei apare ca neîntemeiată și va fi respinsă. Ca urmare a respingerii rezoluțiunii, se va respinge și cererea accesorie de restituire a prețului.
Întrucât pârâții au solicitat prin cererea reconvențională, ca reclamanta să-și execute obligațiile asumate prin antecontract, văzând dispozițiile art. 1021 Cod civil conform cărora partea care și-a executat obligația poate să ceară fie executarea convenției de către cealaltă parte, fie desființarea ei, cu daune-interese, instanța va admite cererea reconvențională și va obliga reclamanta să achite pârâților diferența de preț până la 150.000 lei și să se prezinte la notar pentru perfectarea vânzării.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008, ajutorul public judiciar de care reclamanta a beneficiat pentru primul capăt de cerere va rămâne în sarcina statului.
În ceea ce privește ultimul capăt de cerere pentru care reclamanta a beneficiat de un ajutor public judiciar de 50% și la care ulterior a renunțat fără a achita diferența de 50%, instanța îl va anula ca insuficient timbrat, neputând lua act de renunțare atât timp cât nu a fost legal sesizată cu o cerere timbrată corespunzător. În atare situație, instanța apreciază că reclamanta a dat dovadă de un comportament nediligent în ceea ce privește formularea cererilor, motiv pentru care, în temeiul art. 19 alin. 2 din OUG 51/2008 o va obliga să restituie ajutorul public judiciar de care a beneficiat pentru acest capăt de cerere.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, constând în taxe de timbru și onorar de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta M. D., invocând următoarele motive:
I. Este greșita respingerea acțiunii reclamantei atât in ceea ce privește rezoluțiunea antecontractului cat si obligarea pârâtei reconveniente la plata diferenței de preț.
S-a considerat ca partea vinovata de neexecutarea obligației nu poate solicita rezoluțiunea contractului, mai ales in condițiile in care cealaltă parte si-a îndeplinit obligațiile. Instanța apreciază ca neîndeplinirea obligației reclamantei consta in neplata diferenței de preț pana la data stabilita convențional. In schimb, in sarcina paratei reconveniente nu se retine nici un fel de obligație.
In antecontract, părțile își stabiliseră obligațiile personale, in timp ce reclamanta urma sa plătească prețul, parata se obliga sa-i predea acesteia folosința imobilului încă de la momentul achitării avansului. Prin urmare, parata trebuia sa respecte aceasta obligație pana la data scadentei ultimei plați.
Instanța nu a respins motivele reclamantei ca a fost alungata, reținând implicit ca aceasta a fost hărțuita si amenințata, forțată sa părăsească imobilul. Situație in care, parata si-a încălcat obligația de a-i lăsa reclamantei folosința imobilului. In acest context, este neîntemeiata interpretarea instanței ca "a pune la dispoziție" imobilul nu ar presupune nici un fel de sarcina din partea paratei.
Interpretare care vine in contradicție cu realitatea, reclamanta folosind imobilul încă de la început in baza angajamentului asumat de către parați.
Cat timp, alungarea reclamantei s-a produs anterior datei pana la care trebuia plătită diferența de pret, este evidenta culpa paratei care astfel si-a încălcat singura obligație asumata prin antecontract. De aceea rezoluțiuna trebuia dispusa si dându-se curs clauzelor contractului obligați parații la plata sumei de 52.500 lei.
II.Se susține, în mod greșit, ca in antecontract părțile nu au inserat o clauza de dezicere.
Dimpotrivă, mențiunea privitoare la plata unor sume de bani, atât de către reclamanta cat si de către parați, in condițiile nerespectării obligațiilor reprezintă o clauza de dezicere, sensul fiind tocmai acela ca părțile si-au exprimat dorința de nu finaliza antecontractul. Aceasta ar trebui sa fie interpretarea juridica, temeinica, in sensul voinței reale a pârtilor si nu a înțelesului gramatical al termenilor folosiți. Instanța de la bun început a refuzat reclamantei sa-i permită administrarea probatoriilor cu privire la voința reala a pârtilor prin respingerea probei testimoniale, a fost o "antepronunare". Inserarea clauzei nu ar fi putut justifica nimic altceva decât libertatea acordata fiecărei părți de a renunța la finalizarea antecontractului. P. la urma, neplata la termen este tot o obligație contractuala, insa neplata este consecința ulterioara a unei decizii conștiente, a voinței pârtii de a nu finaliza antecontractul. Mai întâi se ia aceasta decizie, ceea ce presupune renunțarea la îndeplinirea ulterioara a celorlalte obligații.
III.Principiile care guvernează antecontractul, au fost încălcate de către instanța, făcându-se confuzie intre antecontract si contractul propriu-zis de vânzare cumpărare.
Chiar daca, in ipoteza pe care a reținut-o, ca reclamanta se face vinovata de neexecutarea antecontractului, greșit este respinsa cererea de restituire a sumei de 52.000 lei.
Chiar interpretata in sensul unei clauze penale, neîndeplinirea obligației de către reclamanta o făcea pe aceasta sa piardă doar 35.000 de lei, asa cum era convenit si nicidecum întreaga suma achitata cu titlu de preț. Nu exista nici o clauza, după cum nu exista nici un temei de drept ci dimpotrivă, ca reclamanta sa fie sancționată pentru imprudenta de a nu respecta antecontractul cu plata unei sume mai mari de 35.000 lei. Este atat de evidenta îmbogățirea fara just temei apăratei cu suma de 52.000 lei.
IV.Instanța a admis cererea reconvențională prin încălcarea regulilor specifice antecontractului, ignorând încă o data voința pârtilor si ceea ce acestea au convenit. Indiferent cum s-ar fi reținut, ca era sau nu clauza de dezicere, sau ca reclamanta nu si-a respectat obligația de plata, instanța nu putea sa stabilească in sarcina reclamantei obligația de plata a diferenței de pret cat timp exista aceea clauza - penala apreciata de către instanța - a unei pierderi de 35.000 lei in cazul neîndeplinirii obligației de plata a prețului in perioada stabilita. Chiar in logica hotărârii, consecința reținerii încălcării obligației de plata a diferenței de preț, trebuia sa fie aplicarea clauzei penale care o exonera pe reclamanta de obligația de a finaliza antecontractul si a încheia contractul de vânzare cumpărare. Reclamanta nu poate fi obligata sa plătească diferența de preț si sa încheie contractul pentru ca a câștigat, cu prețul a 35.000 lei libertatea de a nu finaliza antecontractul.
Pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic este ulterioară finalizării obligațiilor antecontractului. încheierea actului la notar se putea face doar dupa achitarea prețului de promitentul cumpărător, insa acest promitent nu mai dorește derularea antecontractului. Aceasta este o situație reala si evidenta si tocmai de aceea, nu poate fi obligata reclamanta sa plătească diferența de preț si sa prezinte la notar, ar fi peste voința pârtilor, voința materializata in convenția acestora.
V. Cererea reconvenționala nu putea fi admisa nici măcar așa cum a fost redactata si nici daca s-ar fi interpretat corect juridic raportul civil. O cerere de chemare in judecata, trebuie sa cuprindă pretențiile unei parți, pretenții rezultate uneori din raporturi contractuale. Nu se pot solicita obligațiile stabilite prin contract ci doar executarea acestora. Parata practic cerând ca hotărârea judecătoreasca sa repete clauzele antecontractului. Dreptul de a cere executarea contractului in situația data s-ar fi putut materializa doar printr-o cerere de pronunțare a unei hotărâri care sa tina loc de act autentic. Reconvenționala trebuia respinsa tot ca efect al "clauzei de dezicere/clauzei penale" parații acceptând la încheierea contractului suma de 35.000 de lei pe care sa o câștige in condițiile in care reclamanta nu isi îndeplinea obligațiile. Cum reclamanta nu si-a îndeplinit obligațiile chiar din culpa sa așa cum retine instanța parații trebuiau sa respecte convenția si nu erau indreptățiți sa solicite nici diferența de preț, nici obligarea de a încheia contractul.
Se solicită admiterea recursului, admiterea acțiunii si respingerea cererii reconventionale.
Intimații P. P. si P. D. au formulat ÎNTÂMPINARE prin care solicită respingerea recursului si menținerea sentinței civile nr. 2828, pronunțata in cauza de Judecătoria V. la data de 10.12.2014, pe care o consideră temeinică si legală si obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecata.
1. Se arată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulata de recurenta reclamanta si a admis cererea reconvenționala, obligând recurenta sa se prezinte la notar in vederea încheierii contractului in forma autentica si sa achite diferența de preț.
Situația de fapt reținuta de instanța de fond in considerentele care au stat la baza pronunțării sentinței civile recurate își găsește corespondentul in probatoriul administrat.
Obligațiile pârtilor au fost stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12.06.2008.
Intimații au încheiat cu recurenta un act scris, sub semnătura privata, la data de 12.06.2008, prin care au consimțit sa înstrăineze prin vânzare, iar recurenta sa cumpere, imobilul casa de locuit si suprafața de 344 m.p. teren din V., .. 9.
Prin același act, s-a stabilit si prețul vânzării, de 180.000 lei, din care, la data perfectării actului intimații au încasat un avans, in cuantum de 35.000 lei. Intimații i-au pus la dispoziție recurentei întregul imobil, urmând ca aceasta sa achite diferența de preț pana la data de 01.02.2009 si sa se perfecteze actul in forma autentica.
Recurenta nu a achitat diferența de preț pana la termenul stabilit, 01.02.2009, insa ulterior acestei date, le-a mai achitat intimaților, prin actul denumit "Convenție" încheiat la data de 05.03.2009, suma de 18.000 lei precum si suma de 5.000 lei, conform "Chitanței" din data de 13.07.2009.
La data de 31.03.2010 intimații au încheiat cu reclamanta un act adițional, prin care aceasta a mai achitat o parte din preț, respectiv suma de 29.500 lei, prin același act fiind renegociat prețul vânzării, la suma de 150.000 si s-a stabilit un nou termen de plata a diferenței de preț, de 62.500 lei - 31.08.2010.
Recurenta nu a respectat noul termen, pentru achitarea diferenței de pret, de 62.500 lei. In aceste împrejurări, in luna aprilie 2010, aceasta a părăsit imobilul proprietatea intimaților, care a format obiectul contractului si in care a locuit de la data perfectării înscrisului sub semnătura privata.
F. de aceasta situație de fapt, se arată că instanța de fond a reținut in mod corect, in temeiul art. 1020 Cod civil, ca rezoluțiunea unei convenții poate fi ceruta doar de către partea care si-a executat sau s-a declarat gata sa-si execute propria obligație, acțiunea formulata de recurenta fiind respinsa ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de plata a prețului.
2. Se menționează că instanța de fond a interpretat corect natura clauzei inserata de părți in antecontract apreciind că nu este o clauza de dezicere.Indiferent de natura interpretării, juridica, gramaticala, dar mai ales logica, nu se poate susține faptul ca aceasta clauza inserata de părți este o clauza de dezicere.
"In caz ca nu se respecta contractul suma de 350.000 milioane comparatoarea o pierde iar eu P. D. daca nu respect contractul dau dublul sumei respective".
Părțile nu au urmărit inserarea unei clauze de denunțare unilaterala a antecontractului, ci instituirea unei garanții pentru executarea obligațiilor contractuale.
In speța nu poate fi primita interpretarea clauzei data de recurenta M. D. în sensul existentei unei clauze de dezicere, in condițiile in care intenția reala si . fost aceea de a da arvunei o funcție conformatoare, de garantare a executării promisiunii.
Funcția de dezicere a clauzei, prin posibilitatea denunțării unilaterale a contractului trebuie sa reiasă întotdeauna in mod neîndoielnic din cuprinsul înscrisului constatator. Cel mai mic dubiu privind scopul pentru care s-a plătit arvuna va reținut pentru interpretarea acesteia in sensul dat de dispozițiile art. 1297-1298 Cod civil.
Recurenta nu are posibilitatea denunțării unilaterale a antecontractului si nici nu poate activa clauza penala inserata in antecontract întrucât nu si-a îndeplinit in mod culpabil obligațiile asumate.
3.Intimații susțin că în condițiile in care s-a reținut culpa recurentei constând in neexecutarea culpabila a obligației de plata a prețului, aceasta nu poate invoca nici clauza penala.
Recurenta este aceea care de la un motiv de recurs la altul este confuza si contradictorie in susțineri, aceasta admițând in cele din urma ca a făcut "imprudenta" de a nu respecta antecontractul.
Clauza penala este o convenție accesorie, prin care părțile determina anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare.
Scopul clauzei este determinarea prin convenția pârtilor, a cuantumului despăgubirilor, si nu crearea unei posibilități pentru debitor de a se libera printr-o alta prestație - cauza penala.
Debitorul obligației cu clauza penala nu are dreptul de a opta intre executarea obligației principale si plata clauzei penale si nu poate refuza executarea oferind clauza penala. Nici nu se pune problema unei "îmbogățirii fără just temei", susținerile recurentei fiind lipsite de temei juridic si logic, întrucât aceasta nu poate opta pentru a le oferi intimaților suma prevăzuta in clauza penala.
Exista temei de drept - art. 1068 Cod civil - conform căruia "Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligației principale".
4.Se mai arată că față de dispozițiile art. 1068 Cod civil, raportat la art. 1021 Cod civil, in mod corect instant de fond a admis cererea reconvențională formulată de intimate si a obligat-o pe recurenta sa se prezinte la notar pentru încheierea contractului in forma autentica si sa achite diferența de preț pana la suma de 150.000 lei.
Recurenta confundă natura si scopul clauzei penale inserate de părți in antecontract, instant de fond nu avea cum sa activeze clauza penala in favoarea recurentei, exonerând-o de la îndeplinirea obligației asumate, de plata a prețului. Singurii care in speța pot opta pentru activarea clauzei sunt intimații, insa aceștia doresc respectarea contractului si îndeplinirea întocmai a obligațiilor stabilite.
5. Se apreciază că pentru ca intimații parați sa poată solicita pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act era necesar ca aceștia sa fi încasat prețul stabilit, ceea ce in speța nu s-a realizat. Printr-o asemenea acțiune intimații nu ar fi obținut decât pierderea imobilului si a diferenței de preț neîncasate.
Intimații au insistat permanent pentru a se încheia contractul de vânzare-cumpărare, pentru casa si teren, insa acest lucru nu a fost posibil, întrucât recurenta a refuzat, in mod culpabil, sa achite prețul convenit. La data de 28.11.2012 au notificat recurenta, in vederea prezentării la notar, pentru a se achita diferența de preț, in cuantum de 62.500 lei si pentru a încheia contractul in forma autentica. |
Se solicită respingerea recursului si menținerea sentinței civile nr. 2828, pronunțata in cauza de Judecătoria V. la data de 10.12.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată următoarele:
Motivele de recurs invocate de parte se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.proc. civ. de la 1865.
Așa cum a reținut și instanța de fond, între părți s-a încheiat un act scris, sub semnătura privata, la data de 12.06.2008, prin care au consimțit ca intimații sa înstrăineze prin vânzare, iar recurenta sa cumpere, imobilul casa de locuit si suprafața de 344 m.p. teren din V., .. 9. Prețul convenit a fost de 180.000 lei din care promitenta-vânzătoare a primit 35.000 lei, rămânând de plată o diferență de 145.000 lei până la data de 1.02.2009.Tot la acea dată se menționează că imobilul este pus la dispoziția promitentului-cumpărător.
Convenția părților mai cuprinde o clauză prin care acestea s-au obligat în caz de nerespectare a convenției, reclamanta să piardă suma de 35.000 lei, iar pârâta să plătească dublul acesteia. Recurenta nu a achitat diferența de preț pana la termenul stabilit, 01.02.2009, insa ulterior acestei date, le-a mai achitat intimaților, prin actul denumit "Convenție" încheiat la data de 05.03.2009, suma de 18.000 lei precum si suma de 5.000 lei, conform "Chitanței" din data de 13.07.2009.
La data de 31.03.2010 intimații au încheiat cu reclamanta un act adițional, prin care aceasta a mai achitat o parte din preț, respectiv suma de 29.500 lei, prin același act fiind renegociat prețul vânzării, la suma de 150.000 si s-a stabilit un nou termen de plata a diferenței de preț, de 62.500 lei, la data de 31.08.2010., preț care însă nu a fost achitat.
Recurenta nu a respectat noul termen, pentru achitarea diferenței de preț, de 62.500 lei. În aceste împrejurări, în luna aprilie 2010, aceasta a părăsit imobilul proprietatea intimaților, care a format obiectul contractului și în care a locuit de la data perfectării înscrisului sub semnătura privată.
Primul motiv de recurs vizează aprecierea instanței de fond privind folosința imobilului.
În antecontractul de vânzare cumpărare, s-a inserat de către părți următoarea clauză: „ pun la dispoziția cumpărătoarei casă și teren”.
Rezultă că promitenții-vânzători s-au obligat la asigurarea folosinței imobilului către promitenții cumpărători, fără a se specifica alte condiții.
Din lucrările dosarului, reiese că nu intimații sunt cei care i-au impus recurentei să părăsească imobilul, ci aceasta a plecat de bună voie. Ba mai mult, acesta a avut probleme cu locatarii care au sesizat poliția din cauza faptului că erau deranjați de câinii și pisicile pe care recurenta le găzduia în imobil, astfel cum declară martorul U. Ș. ( fila 108 fond).
Faptul că intimata i-ar fi solicitat telefonic recurentei să plece din imobil, dacă nu achită integral prețul, astfel cum declară martora R. R. ( fila 109 dosar fond), nu poate fi interpretat în sensul că acesta a fost alungată din imobil de către intimați.
În mod cert recurenta s-a aflat în imposibilitate de a achita prețul convenit inițial, chiar și cel convenit ulterior, de 150.000 lei, din moment ce acesta a împrumutat bani și de la martora R. R., conform declarației acesteia.
În ceea ce privește caracterul clauzei contractuale care prevede :"In caz ca nu se respecta contractul suma de 350.000 milioane comparatoarea o pierde iar eu P. D. daca nu respect contractul dau dublul sumei respective"., Tribunalul apreciază că nu poate fi interpretată ca fiind o clauză de dezicere, astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond.
Potrivit jurisprudenței, clauza de dezicere reprezintă un drept prestabilit în favoarea uneia sau fiecăreia dintre părțile contractante, în virtutea căruia titularul lui poate denunța unilateral contractul pe care l-a încheiat indiferent de voința celeilalte părți, care nu va putea în nici un fel împiedica desființarea lui.
Prin urmare, clauza de dezicere este discreționară, fără a implica culpa vreunei părți și fără a fi necesară justificarea ei.
Clauza de dezicere este independentă de orice idee de culpă a părții contractante, fiind o excepție de la regula instituită de art. 969 c.civil, cât și de la aceea că orice condiție potestativă este nulă, reprezentând simpla posibilitate a unei părți de a se răzgândi. Tocmai de aceea, ea va produce efecte numai dacă este prevăzută expres, clar și neechivoc.
În cuprinsul clauzei, pretins a fi „de dezicere”, formularea expresă „dezicere” sau „răzgândire” nu apare în textul mai sus redat, astfel cum nu apare nici un alt termen sinonim cu acestea, sau vreo altă formulare care să excludă orice interpretare contrară susținerilor pârâților. Așadar, nu se poate reține că ceea ce se pretinde a fi o clauză de dezicere este exprimată clar, neechivoc, expres.
Tribunalul apreciază că interpretarea dată de recurentă clauzei din contract, apreciind-o ca fiind una de dezicere, nu poate fi primită.
Totodată, nu poate fi primit motivul de recurs potrivit căruia nu există temei pentru sancționarea recurentei și cu pierderea diferenței de preț de 52.000 de lei.
Temeiul de drept este art. 1068 Cod civil - conform căruia "Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligației principale".
Or, intimații și-au exprimat opțiunea de îndeplinire a obligației principale de către recurentă, prin cererea reconvențională depusă la fond. Dreptul de opțiune le aparține și contrar susținerilor recurentei, acesta nu și-a câștigat libertatea de a renunța la executarea obligației principale prin pierderea avansului, pentru că nu recurenta este cea care are drept de opțiune în cazul în care nu-și respectă obligația contractuală.
Rezultă că în mod corect instanța de fond a admis și cererea reconvențională, obligând-o atât la plata diferenței de preț de 65.000 de lei, cât și la încheierea actului translativ de proprietate în formă autentică.
În considerarea celor expuse, Tribunalul va respinge recursul și va menține hotărârea instanței de fond.
Prin raportate la dispozițiile art. 274 c.proc.civ., Tribunalul va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M. D. împotriva sentinței civile nr. 2828 din 26.05.2014 a Judecătoriei V., pe care o menține.
Obligă recurenta M. D., cu domiciliul în V., .. 285, ., . intimaților P. P. și P. D., cu domiciliul în V., ..9, jud. V., suma de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2015.
Președinte, O. A. C. | Judecător, O. C. | Judecător, O. C. |
Grefier, E. G. |
Red. O. C.
Tehnored. E.G./O.C
2 ex./29.10.2015
Judecător fond P. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1143/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1149/2015. Tribunalul... → |
|---|
