Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1143/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1143/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1143/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1143/A
Ședința publică de la 23 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTED. M. M.
Judecător A. I. Z.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul pârât B. I. în contradictoriu cu intimata reclamantă ., împotriva sentinței civile nr. 2907 pronunțată la data de 04.12.2013 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect
revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.09.2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 2907 din 04.12.2013 Judecătoria Bârlad a admis cererea modificată formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtul B. I..
A respins excepțiile inadmisibilității cererii în revendicare și lipsei calității de reprezentant a reclamantei invocate de pârât.
A obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 396,00 mp situată în ., delimitată de punctele de contur 34-33-37-51-21-50-44-52-53-22-36-35-8-7-6-34, anexa 1 la expertiza tehnică judiciară întocmită de expertul tehnic judiciar G. Anusa, parte integrantă din hotărâre și să restituie această suprafață.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6156 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Potrivit art. 248 din codul de procedură civilă instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe sau cercetarea fondului.
Prin întâmpinare și completarea la întâmpinare pârâtul B. I. a invocat inadmisibilitatea cererii în revendicare pe considerentul că acțiunea a fost inițiată numai de un coproprietar, a invocat lipsa calității procesuale de exercițiu a reprezentantului .. Prin încheierea din 25 septembrie 2013 s-au respins excepțiile invocate în baza următoarelor considerente.
Acțiunea în revendicare a fost inițiată de reclamanta .. cu sediul în municipiul Iași, ., .. B, ., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J_, cod de identificare fiscală R., reprezentată de administratorul P. V..
Potrivit certificatului constatator nr._/07.06.2013 emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, . are ca asociați persoane fizice pe numiții: P. C. și pe B. I..
Persoană împuternicită având calitate de administrator este P. C., cu un mandat valabil de la 27.11.2007 până la data de 03.11.2015. La punctul 6.1 din Statutul societății se prevede expres că administratorul societății are puteri depline de reprezentare și administrare a societății. Această dispoziție statutară respectă și prevederile art. 70 din Legea nr. 31/1990 în temeiul căreia s-a înființat societatea reclamantă.
Prin urmare, acțiunea a fost inițiată de reclamanta persoană juridică care are terenul revendicat în patrimoniu, potrivit contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.3416 din 31 decembrie 2002, și Încheierii 144 din 3.06.2003 și extrasului de carte funciară cu planul de amplasament. Societatea a acționat în justiție prin reprezentantul său legal P. C., administrator și există o separație distinctă între patrimoniile fiecărui asociat persoană fizică și patrimoniul societății. Susținerea pârâtului în sensul existenței unei coproprietăți asupra terenului revendicat este nereală și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe acest considerent este neîntemeiată, excepția urmând să se respingă.
În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant a administratorului în acțiunea inițiată și lipsa calității procesuale de exercițiu instanța a respins această excepție ca neîntemeiată. Administratorul societății P. C., prin statut, are mandat de reprezentare a intereselor societății reclamantei, prin urmare s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant, lipsa capacității procesuale de exercițiu.
Trebuie precizat că potrivit art.643 din noul cod civil chiar și în situația în care ar fi existat coproprietate cum greșit a susținut pârâtul, orice acțiune privitoare la coproprietate ar fi putut fi inițiată de fiecare dintre coproprietari astfel că acțiunea nu s-ar fi putut respinge ca inadmisibilă.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare administratorul societății reclamante nu avea nevoie de acordul adunării generale pentru a acționa în justiție, acțiunea având ca scop readucerea în patrimoniu a unui bun și nu diminuarea patrimoniului, nefiind un act de dispoziție cum eronat a susținut pârâtul.
În acțiunea în revendicare s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți prin cerere și întâmpinare și s-a efectuat o expertiză topometrică. Expertiza a fost întocmită de expertul tehnic judiciar, specialitate topografie, geodezie și cadastru G. Anusa.
Concluziile expertizei au fost însușite de reclamantă. Pârâta a susținut că măsurătorile efectuate de expert nu respectă măsurătorile efectuate și materializate într-o altă schiță din 28.11.2012. Din acest motiv apar diferențe cu privire la suprafețele efectuate. A mai susținut că expertul s-a deplasat la fața locului împreună cu reprezentantul societății pârâte la data de 28.10.2013 și există suspiciuni cu privire la obiectivitatea măsurătorilor. A solicitat efectuarea unei noi expertize. Cererile au fost respinse ca neîntemeiate.
Expertul a efectuat expertiza în baza actelor de proprietate și schițelor anexe efectuate cu prilejul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate atât în cazul reclamantei cât și a pârâtului: contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.3416 din 31.12.2012, Încheierea de intabulare nr.144/2003, T.P 2902/21.07.2003, Încheierea de intabulare30397/2012, autorizația de construcție 6/28.03.2008, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 14.02.2012. Nu s-a depus vreo cerere de recuzare a expertului în termenul legal și în concret nu s-a specificat în ce a stat lipsa de obiectivitate a lucrării efectuate de expert.
Din conținutul expertizei a rezultat că proprietatea reclamantei . este de 6282,50 mp fiind delimitată pe punctele de 17-18-19-20-33-37-51-21-50-44-52-53-22-36-23-24-25-26-17, anexa 1 la expertiză; suprafața ocupată de pârât din proprietatea reclamantei este de 396,00 mp delimitată pe punctele: 34-33-37-51-21-50-44-52-53-22-36-35-8-7-6-34, anexa 1 la expertiză. Partea din locuința pârâtului C1, amplasată pe proprietatea reclamantei este de 30,00 mp, delimitată pe punctele de contur 15-51-21-50-16-15. Anexa C2, în suprafață de 85,00 mp este amplasată în totalitate pe proprietatea reclamantei, punctele 7-6-5-8-7; partea din fundație C3, amplasată pe proprietatea reclamantei este de 12,00 mp, delimitată pe punctele: 4-52-53-3-4.
Față de concluziile expertizei reclamanta a micșorat suprafața revendicată la suprafața de teren apreciată prin expertiză, respectiv suprafața de 396,00 mp situată în ., modificând cererea. Potrivit art.563 și 566 al.1 din codul civil privind acțiunea în revendicare și efectele admiterii acțiunii în revendicare. „(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel.(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut. (4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile „ art. 566 Cod civil „ Efectele admiterii acțiunii în revendicare „Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleași condiții, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.”
Rezultă că reclamanta a dovedit că este proprietara suprafeței de teren revendicate de 396,00 m. p situată în ., că pârâtul B. I., deține fără drept această suprafață și o posedă. S-a admis cererea și pârâtul a fost obligat să-i restituie suprafață ocupată fără drept și să o lase acestuia în deplină proprietate și liniștită posesie.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de proces s-a reținut că reclamanta a plătit taxa de timbru în sumă de 291 lei, indemnizație de expert de 2083 lei, chitanțe depuse la filele 70 și 90 dosar și onorariu de avocat 3 800 lei, extras, fila 91.
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces reclamantei în temeiul art.451 din codul de procedură civilă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând taxa de timbru a fost reținută doar taxa de timbru impusă de întinderea suprafeței de teren revendicate cum a fost modificată în sensul micșorării acesteia.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel pârâtul B. I., apreciind că sentința este nelegală și netemeinică.
Apelantul a înțeles să invoce două excepții:
1. Excepția insuficientei timbrări. Astfel, prin cererea de chemare în judecată intimata a evaluat terenul revendicat la suma de 8000 lei. Potrivit art.2 al (1) lit. d din Legea nr. 46/1997 respectiv art. 3 al.(2) din Ordonanța nr. 32/1995 intimata trebuia să achite taxă de timbru în cuantum de 591 lei și timbru judiciar de 3 lei.
În mod greșit, instanța de fond, prin adresa aflată la fila 16 din dosar, a stabilit taxă de timbru 291 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Potrivit art. 20 al. (1) din Legea nr. 146/1997 „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar teza a doua din al. (2) al aceluiași articol prevede că „în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară". Or, după cum se poate constata, intimata și-a redus valoarea pretențiilor la data de 04.12.2013.
Instanța de fond nu a stabilit corect nici taxa de timbru care i-a fost imputată. Astfel, taxa de timbru aferentă valorii suprafeței reduse (3168 lei) este, potrivit art.2 al.(l) lit c din Legea nr. 146/1997, 265 lei. Dacă la aceasta se adaugă și timbrul judiciar, în valoare de 3 lei, valoarea rezultată este de 268 lei și nu de 273 lei cât a stabilit instanța de fond în sarcina sa.
2. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant
Niciuna dintre împuternicirile avocatului intimatei existente în dosar la fila 3 respectiv fila 40 nu conține elementele obligatorii stabilite prin art. 126 și art. 122 al.(4) din Hotărârea UNBR nr. 64/ 03 decembrie 2011. Potrivit textelor de lege evocate avocatul se legitimează în fața terților prin împuternicirea avocațială, acest înscris este un document cu regim special - pentru a fi valabil trebuie să conțină o . elemente obligatorii: sigla U.N.B.R., sigla baroului emitent, o . trebuie să aibă o anumită structură.
Anexa II din Hotărârea UNBR nr. 64/2011 prezintă doar un model de împuternicire avocațială, nu un exemplu de împuternicire.
Art. 85 din NCPC stabilește la al. (3) că., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei".
Cum lipsa valabilității împuternicirii echivalează cu lipsa dovezii calității de reprezentant rezultă că toate actele de procedură săvârșite de cel care nu și-a justificat calitatea de reprezentant al părții trebuie anulate.
În al doilea rând, instanța de fond, în mod greșit, a apreciat ca dovedită suma reprezentând onorariul avocatului intimatei.
Mai întâi, s-a acceptat o copie și nu s-a cerut originalul ordinului de plată (dacă, în contul sumei virate, avocatul prestează servicii pentru același client în mai multe dosare, se va deconta această plată de un număr de ori egal cu cel al dosarelor în care i s-au aprobat cheltuieli de judecată în baza acestor copii, ceea ce nu ar fi legal).
Apoi, copia de pe ordinul de plată avut în vedere de instanță (fila 96 din dosar) este greu lizibilă neputându-se stabili: data emiterii, informațiile înregistrate la rubrica „mențiuni suplimentare" și dacă este OP este vizat de bancă. Formularul poate dovedi o plată doar dacă are viza băncii și din rubrica mențiunilor suplimentare trebuia să rezulte că această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de avocat în legătură cu cauza care s-a aflat în fața instanței. Din interpretarea art. 180 coroborat cu art. 212 din Hotărârea UNBR nr. 64/2011 rezultă că pentru activități specifice profesiei de avocat beneficiarul plății nu putea să fie decât forma de exercitare a profesiei (cabinet individual, cabinet asociat, societate civilă profesionala, societate profesională cu răspundere limitată) și nu persoana fizică, avocatul. Or, se poate observa că prin ordinul de plată s-a făcut o plată în patrimoniul personal al avocatului și nu formei de exercitare a profesiei. De asemenea, s-a solicitat a se avea în vedere vădita disproporție a onorariului avocatului intimatei în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de acesta (onorar avocat 3800 lei - valoarea terenului revendicat, după expertiză, 3168 lei).
S-a solicitat respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu alocat ca nedovedită sau, în temeiul art.451 al.(2) din NCPC, să se reducă cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Pe fondul cauzei, deși prin încheierea din 09.10.2013 instanța a pus în vedere avocatului reclamante să depună răspuns la interogatoriu, la dosarul cauzei nu există un asemenea răspuns iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
Intimata reclamantă . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtul B. I., pentru următoarele motive:
1. În ce privește excepția insuficientei timbrări, s-a solicitat respingerea acesteia, raportat la următoarele dispoziții cuprinse în Legea nr. 146/1997 republicată, aplicabilă rationae temporis în funcție de data depunerii cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 18 din lege, "determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției."
Potrivit art. 20 alin. 5 din lege, " în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare."
Anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată poate interveni doar în situația prevăzută de art. 20 alin. 2 și 3 din lege, respectiv atunci când partea nu și-a achitat obligația de plată ce i-a fost pusă în vedere de instanță până la termenul stabilit.
Or, în speță, solicită să constate că taxa judiciară de timbru aferentă cererii introductive a fost achitată în cuantumul pus în vedere reclamantei de către instanța de judecată, cu privire la care pârâtul nu a formulat obiecțiuni la momentul respectiv.
În situația în care instanța de apel va aprecia că se impunea plata unei taxe judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată într-un cuantum mai mare, intimata se arată de acord cu obligarea la plata diferenței de taxă prin dispozitivul hotărârii, cu consecința obligării pârâtului-apelant la plata acestei sume către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. S-a solicitat respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, din două puncte de vedere.
În primul rând, această excepție este inadmisibilă în faza procesuală de față, deoarece potrivit art. 82 alin. 2 NCPC, "excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac."
În al doilea rând, potrivit art. 126 din Statut, "contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. în baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II."
Or, împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei este întocmită tocmai prin completarea formularului cuprins în anexa II la Statutul profesiei de avocat respectă exigențele prevăzute de acest act normativ.
Mențiunile la care face referire apelantul, referitoare la sigla Uniunii, sigla Baroului și . sunt prevăzute de Statut sub sancțiunea nulității împuternicirii, așa încât reprezentarea juridică acordată în fața instanței de fond este valabilă.
A considerat nefondată și critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pentru următoarele motive.
În primul rând, s-a considerat valabilă dovada cuantumului acestor cheltuieli făcută cu ordinul de plată în copie certificată, în condițiile art. 292 alin. 1 NCPC, potrivit cu care înscrisurile doveditoare se depun la dosar în copie certificată conformă cu originalul.
Plata onorariului de avocat în sumă de 3800 lei s-a făcut prin transfer bancar în contul profesional al avocatului, în baza facturii emise în prealabil.
Pentru a dovedi netemeinicia criticilor apelantului cu privire la realitatea sumei achitate cu titlu de onorariu aferent dosarului de față în faza de fond, s-a depus la dosarul cauzei în copie certificată factura nr. 19 din 23.09.2013, emisă de forma de exercitare a profesiei, pentru suma de 3800 lei aferentă activității profesionale de „reprezentare juridică dos. nr._ al Judecătoriei Bârlad", precum și extras din contul bancar al formei de exercitare a profesiei (iar nu din contul persoanei fizice, cum tendențios se afirmă prin motivele de apel) din cuprinsul căruia rezultă că suma a fost achitată de client în baza ordinului de plată, care poartă viza băncii, depus în copie certificată la dosarul de fond.
În al doilea rând, în ceea ce privește cererea de reducere a onorariului de avocat, la perfectarea contractului de asistență juridică și stabilirea onorariului nu s-a avut în vedere criteriul invocat de apelant, al valorii obiectului cererii de chemare în judecată (respectiv suprafața de teren inițial revendicată, în valoare de 8000 lei), ci celelalte criterii enumerate în disp. art. 451 alin. 2 NCPC, respectiv complexitatea cauzei (acțiune petitorie de drept comun), activitatea efectivă desfășurată de avocat (redactarea tuturor lucrărilor scrise prevăzute în cuprinsul Codului de procedură civilă, reprezentare în fața instanței la termenele de judecată, administrare probe, concluzii pe probe, excepții și fond).
Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere și circumstanțele cauzei, respectiv multiplele apărări formulate de pârât și combătute juridic, precum și miza cauzei pentru ambele părți, motivat de faptul că pe suprafața de teren revendicată se află situate construcții edificate de pârât, cu privire la care s-au cerut dreptul de superficie și, respectiv, demolarea, cereri care fac în prezent obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bârlad.
4. În ce privește răspunsul la interogatoriu invocat de apelant, acesta a fost depus la dosarul cauzei la termenul de judecată când s-a administrat proba cu expertiză tehnică topocadastrală.
Chiar în ipoteza învederată de apelant, lipsa interogatoriului se interpretează în lumina dispozițiilor art. 358 NCPC, în sensul unui început de dovadă care permite completarea probatoriului, ceea ce însă în speță nu s-a întâmplat.
În același context trebuie interpretată însă și lipsa pârâtului de la interogatoriul ce urma să fie luat în fața instanței de judecată la cererea reclamantului, în sensul în care începutul de dovadă obținut astfel se coroborează cu expertiza tehnică topocadastrală întocmită în cauză.
Pentru termenul de judecată din data de 9.09.2015, apelantul a depus precizări prin care a invocat mai multe excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția autorității de lucru judecat, a solicitat suspendarea judecății cauzei și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În susținerea excepțiilor, a cererii de suspendare și a cererii de sesizare a ÎCCJ, apelantul a arătat următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei:
B. I. a solicitat renunțarea la acțiunea formulata de către ., fiind contrara intereselor societății. În mod abuziv si fraudulos s-a considerat ca interesul societății este de a formula o asemenea acțiune.
Întrucât pentru valabilitatea votului este necesara majoritatea absoluta, consideră ca simpla manifestare de voința a numitului P. C., in calitate de administrator al societății acționar in cote egale, nu este de natura sa producă efecte juridice.
In doctrină, cu privire la natura juridică a hotărârii adunării generale, au fost exprimate mai multe opinii: unii autori consideră că are o natură contractuală explicată prin reunirea într-un sumum, distinct de părțile componente, cu o individualitate proprie, a unor acte juridice unilaterale de voință, în timp ce alți autori consideră că are o natură juridică aparte, respectiv un act juridic sui generis ce nu se încadrează în clasificarea tradițională sau, în fine, unii doctrinari califică hotărârea ca un act juridic colectiv, avându-se în vedere aplicabilitatea principiului colegialității.
Hotărârea adunării generale este un act juridic complex ce constituie un izvor de obligații, specific dreptului comercial, a cărui natură juridică nu poate fi asimilată contractelor. Dacă privim hotărârea în faza imediat următoare votului, se va observa lipsa de contrarietate a intereselor, hotărârea fiind luată în baza principiului majorității (când poate fi revocată chiar de societate), însă, dacă se analizează perioada următoare executării hotărârii, se va observa că efectele sunt specifice actelor juridice unilaterale, adică hotărârea devine irevocabilă. Tocmai reunirea acestor aspecte a conturat opinia conform căreia hotărârea este un act juridic complex. Ceea ce deosebește actul juridic complex de contracte este lipsa contrarietății intereselor. Astfel, în cazul contractelor comerciale, părțile au interese contrare, iar scopul mediat și imediat diferă.
Dimpotrivă, în cazul actului juridic complex, părțile au interese concordante, întrucât scopul urmărit de acestea este unic: participarea acționarilor într-o societate pe acțiuni atât la momentul asocierii, cât și ulterior, când adoptă o hotărâre în cadrul adunării generale, are la bază affectio societatis, adică intenția lor de a se asocia pentru a desfășura în comun o activitate comercială, în scopul de a obține beneficii și de a le împărți; acest scop nu exclude ca anumiți acționari să urmărească alte scopuri, străine sau nu societății; ceea ce contează este voința cristalizată în urma votului. Din analiza poziției pe care se află părțile decurg și principiile ce domină fiecare categorie de acte: în cazul contractelor, principiul unanimității, contractul fiind încheiat în momentul realizării acordului de voință al părților, neputând să producă efecte împotriva persoanei care nu își manifestă consimțământul în sensul încheierii lui, pe când în cazul actului juridic complex, funcționează principiul majorității.
Plecând de la ideea că hotărârile A.G.A. sunt acte de voință internă, în doctrină, s-a susținut că acestea pot fi revocate sau modificate oricând de către adunarea generală, sub condiția respectării drepturilor terților dobândite de aceștia între timp, pe baza hotărârii adunării, care a fost pusă în executare conform legii. Ca argument în conturarea acestei opinii, s-a avut în vedere faptul că adunarea generală este suverană să revină asupra hotărârii, fiind unul dintre cele mai însemnate efecte ale naturii speciale a hotărârii.
S-a invocat excepția autorității de lucru judecat in ceea ce privește calitatea de constructor de buna-credința a apelantului, precum si acceptul constant si neîndoielnic manifestat al numitului P. C., in vederea edificării construcțiilor, pe terenul aparținând ..
Aceste aspecte au fost reținute in considerentele deciziei penale împotriva numitului P. C., având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni aflate in strânsa legătura cu prezenta cauza.
S-a invocat aplicabilitatea art. 413 alin 2 C proc. Civ., referitor la suspendarea judecații in contextul începerii urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire decisiva asupra hotărârii ce urmează sa se dea.
B. I. a solicitat sesizarea ICCJ in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând cadrul de aplicare a art. 192 din Legea 31/1990 privind modul de adoptare a hotărârilor A..
Art. 192 din Legea 31/1990 prevede ca hotărârile adunării generale se iau prin votul reprezentând majoritatea absoluta a asociaților si părților sociale, in afara de cazul când in actul constitutiv se prevede altfel.
Astfel, administratorul coasociat al unei societăți, având 50% din părțile sociale, are dreptul de a reprezenta societatea, insa nu are drept de deliberare si decizie, având in fapt doar atribuțiile prevăzute de art. 70-73 si art. 197 din Legea 31/1990.
In condițiile in care o societate comerciala are doi asociați, cu 50% părți sociale fiecare, pentru luarea unei hotărâri relativ la introducerea unei acțiuni in revendicare este necesara o hotărâre a adunării generale a asociaților, prin care cu majoritate absoluta sa se decidă in acest sens.
Având in vedere faptul ca atât acțiunea in revendicare, cat si întâmpinarea la apelul formulat in dosarul nr._ al Tribunalului V. au fost introduse fără a fi întrunită A. si fără a se fi luat o hotărâre cu majoritate absoluta, in condițiile opoziției coasociatului neadministrator cu 50% părți sociale, nu se poate considera ca o acțiune formulata in astfel de condiții îndeplinește criteriile de legalitate prevăzute de lege.
Prezenta cauza pendinte pe rolul Tribunalului V. se judeca in ultima instanța.
Solicitarea este formulata in calea de atac a apelului împotriva sentinței primei instanțe cu privire la o acțiune in revendicare.
Conform prevederilor C.proc civ, aceasta sentința poate fi atacata numai cu apel.
Este astfel evident faptul ca Tribunalul V. judeca prezenta cauza in ultima instanța.
Solicitarea de sesizare a ICCJ privește chestiuni de drept.
Solicitarea a pornit de la soluția primei instanțe care a fost pronunțata fără a se respecta exigentele unei interpretări sistematice si teleologice a textelor de lege care vizează cadrul de aplicare a dispozițiilor C.proc.civ. relativ la calitatea procesuala activa a unei societăți comerciale, in contextul in care votul A. nu respecta rigorile legale.
Chestiunile de drept par a fi susceptibile de interpretări diferite, atâta timp cât exista interpretarea primei instanțe, dar si interpretare apelantului care este susținuta de o vasta jurisprudența.
In asemenea condiții, având in vedere ca nu exista un text de lege expres, se solicită dezlegarea de principiu a chestiunilor de drept, prin realizarea de către ICCJ a interpretării prealabile a normelor judiciare incidente.
De lămurirea acestor chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei.
Chestiunile de drept pentru care se solicită hotărârea prealabila au in vedere clarificarea cadrului de exercitare a drepturilor si executare a obligațiilor care fac obiectul raporturilor, pe de o parte, respectiv intre societate si unul dintre coasociați, pe de alta parte.
In mod clar, soluția prealabila de principiu ce ar fi data de ICCJ acestor chestiuni de drept este determinanta pentru soluționarea pe fond a acțiunii in revendicare aflata pe rolul Tribunalului V. pentru judecata in apel.
Chestiunile de drept invocate sunt noi, asupra lor ICCJ nu a mai statuat de principiu printr-o alta hotărâre prealabila sau printr-o hotărâre la un recurs in interesul legii.
Făcând o cercetare documentara pe aceste chestiuni de drept, s-a constatat ca pe lângă lipsa hotărârii prealabile sau a hotărârii la un recurs in interesul legii, nu exista nici soluții jurisprudențiale ICCJ sau ale instanțelor inferioare care sa fi dat, in diverse spete, o dezlegare principiala acestor chestiuni de drept.
Chestiunile de drept invocate nu fac obiectul unui recurs in interesul legii in curs de soluționare.
F. de toate aceste motive expuse, s-a solicitat sa se constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 519 Cproc.civ si sa se dispună sesizarea ICCJ in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a acestor chestiuni de drept vizând cadrul de aplicare a prevederilor indicate mai sus.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de apelnt, aceasta nu este întemeiată nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de 413 al. 1 pct. 2 C. proc. Civ., paleantul nefăcând dovada că s-a început urmărirea penală împotriva administratorului societății, P. C. pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 430 al. 1 C. proc. Civ. potrivit căruia ”Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”. Apelantul solicită să se admită excepția de lucru judecată față de soluția dată în dosarul nr._ unde s-a stabilit că acesta este constructor de bună credință, însă în această cauză care are ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren nu se pune în discuție buna sau reaua credință a apelantului la construcția imobilului său, casă de locuit.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantei, această excepție nu este întemeiată.
Potrivit art. 191 din legea nr. 31/1990 ”Hotărârile asociaților se iau în adunarea generală”. Art. 192 al. 1 din același act normativ ”Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel”. Iar prin actul constitutiv, asociații au stabilit cum se realizează conducerea societății, ce atribuții are adunarea generală între care nu se include și stabilirea promovării unei acțiuni în revendicare, iar art. 5.2 din actul constitutiv al . prevede că ”asociatul care într-o operație determinată are pe cont propriu sau pe contul altuia interese contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operație”. Iar apelantul are interese contrare societății, în condițiile în care terenul ce este revendicat, s-a stabilit prin hotărârea instanței de fond, că este ocupat de apelant, pe acesta existând și parte din locuința sa.
Iar P. C. care a reprezentat societatea în această cauză este administratorul societății, având puteri depline de reprezentare și administrare a societății potrivit art. 6.1 din actul constitutiv.
În ceea ce privește sesizarea ÎCCJ instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. Civ. pentru sesizare. Potrivit acestui act normativ: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
Astfel condițiile de admisibilitate a sesizării sunt următoarele:
1. procesul în care se ridică chestiunea de drept să fie pendinte pe rolul unei instanțe care o judecă în ultimă instanță – cerință întrunită în cauză, față de prevederile art. 466 C..
2. sesizarea să privească o chestiune de drept, respectiv să ridice o problemă de interpretare a unei norme juridice, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.
Este necesar ca acea chestiune de drept pusă în discuție să fie susceptibilă de interpretări diferite.
3. de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei.
D. fiind că excepțiile procesuale nu pun în discuție fondul cauzei, se admite că acest mecanism de unificare a practicii este prevăzut numai în privința chestiunilor de drept material. Și aceasta pentru că aspectele de drept procesual civil pun în discuție doar aplicarea normelor de procedură, în timp ce interpretarea este specifică normelor de drept material.
4. chestiunea de drept să fie nouă, în sensul că problema de drept să nu fi fost deja soluționată printr-o altă hotărârea prealabilă sau printr-o decizie la un recurs în interesul legii, cerință întrunită în prezenta cauză.
Cu privire la cerințele 2 și 3, Tribunalul constată că acestea nu sunt întrunite. Sesizarea solicitată de apelantă privește aspecte de drept procesual, iar nu de drept material. În cererea formulată, apelantul arată că, în cauză, chestiunile de drept pentru care solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile au în vedere ”clarificarea cadrului de exercitarea drepturilor și executare a obligațiilor care fac obiectul raporturilor existente între coasociați, pe de o parte, respectiv între societate și unul dintre coasociați, pe de altă parte”. Însă această chestiune de drept invocată de apelant se raportează la calitatea procesuală activă a reclamantei intimate de a formula cerere de revendicare împotriva unui coasociat al societății, în condițiile în care acesta nu a fost consultat cu privire la promovarea acestei acțiuni în numele societății.
În aceste condiții, nu este vorba de o problemă de drept material, ci o problemă de drept procesual care nu face obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul procedurii reglementate de art. 519 C. proc. Civ. De lămurirea acestei chestiuni de drept nu depinde soluționarea în fond a procesului, respectiv a cererii în revendicare, ci doar a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Motivele de apel formulate de apelant sunt întemeiate în parte
Excepția nelegalei timbrări nu poate fi invocată pentru prima dată în apel. La momentul promovării acțiunii pe rolul Judecătoriei Bârlad, 16.05.2013, în cauză, erau aplicabile dispozițiile legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru și timbru judiciar. Timbrarea incorectă la instanța de fond nu are ca efect admiterea apelului și anularea hotărârii instanței de fond, fiind aplicabile dispozițiile art. 20 al. 5 din legea nr. 146/1997 care prevede că: ”În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu”.
Într-adevăr, instanța de fond nu a calculat corect taxa de timbru stabilită în condițiile în care reclamanta și-a apreciat valoarea obiectului pricinii la suma de 8000 lei, taxa de timbru fiind de 591 lei, instanța de fond punându-i în vedere să timbreze doar cu suma de 291 lei. Potrivit dispozițiilor art. 2 al. 3 ”Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere”. Chiar dacă din expertiza în specialitatea topometrie s-a constatat că pârâtul ar ocupa o suprafață mai mică decât cea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, nu se returnează diferența de taxă de timbru potrivit dispozițiilor art. 20 al. 2 teza finală din legea nr. 146/1997 care prevede că: ”În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară”.
Întemeiat este motivul de apel formulat de apelant cu privire la cheltuielile de judecată constând în taxă de timbru la care a fost obligat, taxa de timbru pentru suprafața de teren pentru care a fost admisă acțiunea este de 264,44 lei, la care se adaugă și timbrul judiciar în sumă de 1,5 lei, onorariul de avocat și onorariul de expert.
În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant al apărătorului ales în fața instanței de fond, aceste aspecte nu pot fi invocate pentru prima dată în faza procesuală a apelului așa cum prevede art. 82 al. 2 C. proc. Civ. potrivit căruia ”excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac”.
Nu este întemeiat nici motivul 3 de apel. Onorariul apărătorului ales nu este disproporționat față de obiectul cauzei. Reclamantul a revendicat inițial suprafața de 1000 mp teren, iar cauza a fost complexă având în vedere probele care au fost administrate în cauză, durata procesului.
Plata onorariului de avocat a fost dovedită de reclamanta intimată, în apel fiind depuse înscrisuri suplimentare din care rezultă că întreaga sumă de 3800 lei a fost plătită în contul cabinetului de avocat D. T. și a fost doar pentru serviciile de reprezentare juridică prestate în dosarul de față la instanța de fond.
În ceea ce privește proba cu interogatoriul, probă admisă de instanța de fond, întrebările au fost depuse de pârât, însă nu au fost depuse răspunsurile de către reclamantă, însă potrivit art. 358 C. proc. Civ., refuzul de a răspunde la interogatoriu poate fi considerat ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă scrisă în folosul celui care a propus interogatoriul. Însă chiar și în aceste condiții, s-au coroborat și celelalte probe administrate în cauză, iar soluția este cea care a fost dată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a judecării apelului până la finalizarea cercetărilor penale împotriva numitului P. C..
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantei.
Admite apelul formulat de B. I. împotriva sentinței civile nr. 2907/4.12.2013 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6150,44 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Dă în debit reclamanta cu suma de 300 lei reprezentând taxă de timbru datorată la fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2015.
Președinte, D. M. M. | Judecător, A. I. Z. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 24 Septembrie 2015
Red. D.M.M.
Tehnored. D.M.M./A.V.
2 ex./09.10.2015
Comunicat 2 ex./09.10.2015
Judecătoria Bârlad – judecător Rădița I.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1200/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
