Pretenţii. Decizia nr. 1739/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1739/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 1739/2015
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2015:005._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1739/A/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C.
Judecător C. M.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelul civil declarat de apelanta M. E. cu domiciliul procesual ales la C..Av. DUMITRUC M. în contradictoriu cu intimatul CHIȚULEANU C., împotriva . 27.05. 2015, pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 08 decembrie 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 decembrie 2015, când, deliberând;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1304 din 27.05. 2015, Judecătoria V. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta M. E., domiciliată în oraș P., ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul CHIȚULEANU C., domiciliat în ..
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligată reclamanta să achite pârâtului suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr.3539/01.06.1993 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul civil nr. 5772/1992, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 23.01.1996, pârâtul a fost obligat să îi lase reclamantei T. M. în deplină proprietate și liniștită și pașnică posesie și folosință suprafața de teren agricol de 1074 mp situată în intravilanul satului Todirești, jud. V., cu următoarele vecinătăți: N: drum desființat (., E: Chițuleanu C. I. și B. I., V: via lui T. M. (filele 5-7).
La data de 20.07.1994 a fost emis Titlul de proprietate nr. 316/_ pe numele T. M., ce cuprinde suprafața de teren de 1300 mp intravilan, tarlaua 2, . vecinătăți la N: VH15, la E: DS 3, la S: Chițuleanu C., la V: Chițuleanu C. (filele 15-17), în care este inclusă suprafața de 1074 mp.
Prin sentința civilă nr. 155/25.05.1995 a Curții de Apel Iași a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu T. M. și Chițuleanu C. de anulare a Titlului de proprietate nr. 316/_ (filele 96-98).
Prin sentința civilă nr. 167/13.01.1999 a Judecătoriei V., definitivă prin respingerea apelului și anularea recursului la 5.12.2000, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu T. M., însă a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu a numitului Chițuleanu C., dispunându-se anularea în parte a Titlului de proprietate nr. 316/_ emis pe numele T. M., pentru suprafața de teren de 1300 mp intravilan, tarlaua 2, . vecinătăți la N: VH15, la E: DS 3, la S: Chițuleanu C., la V: Chițuleanu C. (filele 15-17, 46-48). Împotriva sentinței a fost formulată cerere de revizuire, aceasta fiind respinsă prin sentința civilă nr. 254/01.06.2001 a Tribunalului V. (filele 49-50).
Din interogatoriul luat pârâtului rezultă că acesta nu recunoaște ocuparea în mod abuziv a terenului în litigiu. Recunoaște că nu a pus în executare sentința civilă nr. 167/13.01.1999 a Judecătoriei V. și că nu și-a scos titlu de proprietate.
Din declarațiile martorilor rezultă că între părți s-au purtat mai multe litigii în privința terenului ocupat de pârât. Această ocupare nu este contestată de niciuna dintre părți.
În drept, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 cod civil (Legea 287/2009), faptele juridice săvârșite înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii lor.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Instanța de fond a constatat că pretinsele fapte ilicite ale pârâtului constând în ocuparea fără drept a terenului reclamantei au fost săvârșite atât anterior, cât și după . Noului Cod civil la 1.10.2011.
Potrivit art. 998 Cod civil anterior, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar art. 999 Cod civil anterior stabilește că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
În temeiul art. 1349 alin. 1 și 2 din Noul Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De asemenea, art. 1357 Cod civil prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Prima instanță a reținut că reclamanta nu a formulat acțiune în revendicare, deși pretinde că este proprietara terenului deținut de către pârât. Având în vedere situația de fapt și temeiurile de drept invocate, revenea în sarcina reclamantei obligația de dovedi întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu, săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât, existența unui raport de cauzalitate și existența vinovăției pârâtului.
În cauză, situația premisă a antrenării răspunderii civile delictuale constă în dovedirea vătămării, a dreptului afectat prin fapta pretins ilicită a pârâtului. Astfel, reclamanta trebuia să facă dovada că are un drept de proprietate asupra terenului ocupat, dovada unui titlu valabil. Stabilirea unui drept al pârâtului de a utiliza terenul reprezintă un aspect subsidiar.
Instanța de fond a constatat că reclamanta își întemeiază pretențiile pe Titlul de proprietate nr. 316/_, care a fost însă anulat prin sentința civilă nr. 167/13.01.1999 a Judecătoriei V., definitivă prin respingerea apelului și anularea recursului la 5.12.2000, cu privire la suprafața de teren pretins deținută în mod ilegal de către pârât. În apărarea sa, reclamanta a arătat să această sentință civilă nu a fost pusă în executare, pierzându-și puterea executorie.
Chiar dacă acest argument ar fi acceptat, pierderea caracterului executoriu al sentinței civile nu echivalează cu inexistența acesteia. Pârâtul a rămas în posesia terenului (pe care în ocupă de mai bine de 20 ani) și invocă această sentință pentru a se apăra, nu solicită executarea silită a sentinței. Prescripția executării stinge dreptul de a cere executarea silită, dar nu afectează substanța dreptului. Odată anulat în parte titlul de proprietate, acesta a fost înlăturat din circuitul civil în privința părții anulate.
Așadar, reclamanta nu a făcut dovada dreptului său sau a unui interes legitim vătămat de acțiunea reclamantului.
Sub aspectul vinovăției, reclamanta trebuia să facă dovada ocupării abuzive (așa cum susține) a terenului proprietatea sa de către pârât. În condițiile în care prin sentința civilă nr. 167/13.01.1999 a Judecătoriei V., pârâtul a obținut anularea în parte titlului de proprietate al reclamantei pentru suprafața de teren în litigiu, nu se poate aprecia că fapta de a folosi acest teren a fost săvârșită cu rea credință sau din culpă, aceasta fiind justificată tocmai de respectiva hotărâre judecătorească.
Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul unei fapte ilicite o are față de faptă și urmările acesteia. În condițiile în care titlul de proprietate al numitei T. M. a fost anulat cu privire la suprafața de teren cu privire la care reclamanta pretinde că îi aparține, orice persoană într-o situație similară cu cea a pârâtului ar fi considerat că reclamanta nu are un drept asupra terenului pe care îl folosește, că îi încalcă un drept al reclamantei. În consecință nu este dovedită nici latura subiectivă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Instanța a apreciat că, deși reclamanta a achitat taxele aferente imobilului ocupat de către pârât, aceasta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate valabil pentru a dovedi vătămarea unui drept al său și nici dovada vinovăției pârâtului. Este specific acțiunii în revendicare dovedirea calității de proprietar în contradictoriu cu posesorul neproprietar, acțiune care nu a fost intentată în prezenta cauză.
Întrucât pe calea acțiunii în pretenții nu poate fi stabilită calitatea de proprietar a reclamantei și calitatea de neproprietar a pârâtului posesor, având în vedere și lipsa dovedirii unui titlu de proprietate valabil din partea reclamantei neposesoare, lipsa vinovăției dovedite a pârâtului, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Cu privire la cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a reclamantei în formularea unei acțiuni neîntemeiate, instanța a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (250 lei +1400 lei, filele 43 și 129).
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta M. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Apelanta a formulat in prezentul dosar o cerere prin care a solicitat obligarea paratului la plata de despăgubiri, pentru lipsa de folosința a terenului de 1300 mp, situat in intravilanul satului Todiresti, ., .>
Pretențiile solicitate au fost cuantificate inițial la suma de 30 000 lei, iar ulterior au fost restrânse ca urmare a admiterii excepției prescripției extinctive pentru perioada_11, de la suma de 30 000 lei la suma de 10 000 lei - încheierea de ședința din 18 martie 2015.
Totodată, instanța a înțeles sa respingă prin încheierea de ședința din 19.11.2014(fileie 134-136) excepția lipsei de interes a apelantei in promovarea prezentei acțiuni, invocata de parat, si a luat act de renunțarea paratului Chituleanu C. la excepția lipsei calității procesuale active a apelantei .
Se arată de către apelantă că a justificat atât calitatea sa actuala de proprietar a suprafeței de 1300 mp cat si faptul ca paratul ocupa abuziv aceasta suprafața de teren.
Astfel în dosarul nr. 5772/1992 al Judecătoriei V.-calitatea de reclamanta o avea autoarea apelantei, numita T. MĂRITA care l-a chemat in judecata pe Chituleanu C. pentru a revendica suprafața de 0,13 ha. Prin sentința civila nr. 3539/1 iunie 1993 Judecătoria V. a admis acțiunea, si l-a obligat pe parat sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 1074 mp din totalul de 1300 mp, cu motivarea, de la acel moment, ca restul suprafeței pana la 1300 mp urmează sa fie recuperata de la vecinul B. I..
Dosarul nr. 1581/1993 al Tribunalului V.- Chituleanu C. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 3539/1993, care a fost insa respins. In calea de atac a apelului autoarea apelantei, a depus la dosarul instanței titlul de proprietate nr. 316/_/20.07.1994.
În anul 1995 numitul P. A., socrul lui Chituleanu C., formulează cerere in contencios administrativ la Curtea de Apel Iasi prin care solicita anularea titlului de proprietate nr. 316/_/20.07.1994 cu privire la suprafața de 1300 mp. In aceasta cauza a fost chemat in judecata si numitul Chituleanu C. in calitate de parat. Instanța de judecata a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata prin sentința civila nr. 155/25 mai 1995.
Dosarul nr. 2862/1998 al Judecătoriei V.-sentinta civila nr. 167/13 ianuarie 1999 prin care a fost respinsa cererea numitului P. A. de anularea a titlului de proprietate nr. 316/_/20.07.1994 emis pe numele autoarei apelante pentru suprafața de 0,13 ha, dar admisa cererea de intervenție formulata in interes propriu de Chituleanu C. si anulat titlul de proprietate al autoarei apelantei pentru suprafața de 1300 mp. Din motivarea acestei hotărâri se poate observa ca documentul pe care instanța si-a fundamentat soluția pronunțata este adresa nr. 788/1995 emisa de Prefectul Județului V., despre care instituția emitenta a arătat ca in arhiva instituției nu a fost găsita adresa nr. 788/1995 si nici o documentație care sa susțină emiterea acestei adrese. Aceasta hotărâre judecătoreasca nu a fost pusa in executare in termen legal si prin urmare si-a pierdut executorialitatea si totodată si puterea de lucru judecat.
1. Instanța de fond apreciază in mod greșit in motivarea soluției pronunțate ca apelanta nu a făcut dovada unui drept sau unui interes legitim vătămat fila 5 paragraful 2 din hotărâre), desi la termenul de judecata din data de 19.11.2014 aceeași instanța a respins excepția lipsei de interes a apelantei in promovarea prezentei acțiuni.
Procedând in aceasta ultima maniera, instanța de judecata a constatat la termenul de judecata din data de 19.11.2014 ca apelanta justific un interes legitim, juridic, născut, actual, personal si direct atât timp cat despăgubirile pretinse in prezenta cauza i se cuvin in virtutea calității sale de proprietar al terenului deținut de parat.
Odată ce s-a pronunțat in acest sens prin încheiere interlocutorie, aceeași instanța de judecata nu putea sa motiveze soluția data prin invocarea lipsei unui interes legitim, deoarece acest lucru este echivalent cu soluționarea cauzei pe excepție, situație in care nu se mai impunea administrare de probatorii pe fondul cauzei.
Asa cum a arătat si la momentul la care instanța a respins excepția lipsei de interes, apelanta este proprietara terenului in suprafața de 1300 mp ocupat abuziv de parat, întrucât sentința civila nr. 167/13 ianuarie 1999 și-a pierdut executorialitatea si totodată si puterea de lucru judecat, având in vedere ca paratul nu a făcut demersurile necesare pentru punerea in executare a acestei hotărâri judecătorești in termenul prevăzut de disp. art. 705 alin. 1 din Codul de procedura civila.
In mod greșit a apreciat instanța de fond ca acest aspect al prescripției executării stinge dreptul de a cere executarea silita dar nu afectează substanța dreptului. In realitatea insa, odată cu caracterul executoriu se pierde si autoritatea de lucru judecat deoarece un efect al hotărârii judecătorești este tocmai autoritatea de lucru judecat. Acest aspect reiese din interpretarea disp. art. 706 alin 2 Cod procedura civila care prevăd, in situația prescripției dreptului de a obține executarea silita, posibilitatea de a " obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.".
Prin urmare, in mod legal pierdea puterii executorii are un efect direct si asupra substanței dreptului din moment ce determina pierderea autorității de lucru judecat, efectul fiind ca părțile se vor comporta ca si cum acea hotărâre judecătoreasca nu a existat niciodată.
In aceste condiții, instanța de fond a concluzionat in mod greșit ca apelanta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate valabil pentru a dovedi vătămarea unui drept al său.
Valabilitatea titlului de proprietate nr. 316/_/1994 pentru suprafața de 1300 mp este dovedita de Adeverința emisa de Primăria Todiresti - fila 114-115 dosar de fond - care atesta ca mama apelantei, T. Mărita, figurează ca proprietar al suprafeței de 1300 mp in Registrul Agricol aferent anilor 1956-1958, precum si in prezent, si ca a achitat permanent impozit conform titlului de proprietate.
Confirmarea valabilității titlului de proprietate al autoarei apelantei este făcuta si de referatul care însoțește documentația comunicata de OCPI V. instanței de judecata la ultimul termen de judecata-fila 227 dosar de fond, care atesta faptul ca T. Mărita are in prezent titlu de proprietate valabil pentru suprafața de 1300 mp, pe când paratul nu are titlu de proprietate pentru aceasta suprafața. Aceste ultime relații au sosit la dosarul cauzei ca urmare a solicitării exprese a instanței de fond către OCPI, in sensul de a se preciza cine figurează ca proprietar al acestei suprafețe de teren in evidentele cadastrale.
In aceste condiții, este pe deplin dovedit atat valabilitatea actuala a dreptului său de proprietate cat si interesul legitim in promovarea prezentei acțiuni, fapt pentru care instanța de fond nu trebuia sa faca in motivarea hotărârii apelante susțineri contradictorii încheierii interlocutorii din 19.11.2014, pronunțând in acest fel o hotărâre nelegala.
2. Instanța de fond a concluzionat in mod greșit ca in cauza de fata nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
a. Contrar celor afirmate de instanța de fond arată apelanta că a făcut dovada calității sale de proprietar asupra suprafeței de 1300 mp.
b. A dovedit prin probatoriul administrat vinovăția paratului in săvârșirea faptei delictuale.
Instanța de fond a interpretat in mod evident greșit sentința civila nr. 167/13.01.1999, deoarece prin aceasta hotărâre Judecătoria V. a dispus doar anularea parțiala a titlului de proprietate emis pe numele autoarei apelantei cu privire la suprafața de 1300 mp, si nu a constituit vreun drept de proprietate sau un alt drept real in favoarea paratului care sa justifice ocuparea acestei suprafețe. In aceste condiții, este evidenta existenta vinovăției dar si a relei credințe a paratului in ocuparea abuziva a suprafeței de 1300 mp.
Sentința civila nr. 167/1999 nu poate justifica, asa cum in mod greșit a reținut instanța de fond, ocuparea acestui teren de către parat.
Pe de alta parte, paratul a recunoscut pasivitatea sa cu privire la executarea sentinței civile nr. 167/1999 prin răspunsurile date la întrebările nr. 10 si 11 din interogatoriul ce i-a fost luat, invocând neglijenta sa in aceasta privința. Totodată prin răspunsurile date, paratul recunoaște ca in prezent nu deține nici un document valabil care sa justifice dreptul sau de proprietate sau un alt drept real cu privire la suprafața de 1300 mp in litigiu.
Comisia Locala Todiresti a refuzat in mod constant sa procedeze la punerea in executare a acestei hotărâri judecătorești, respectiv la anularea titlului de proprietate emis pe numele mamei apelantei, deoarece contravenea documentației existente in arhiva Comisiei Locale Todiresti, din care reieșea fara putința de tăgada faptul ca proprietara acestei suprafețe de teren anterior colectivizării era mama sa T. Marita, fiind astfel o persoana pe deplin Îndreptățita la reconstituirea dreptului de proprietate aferent acestui teren, situație in care s-a considerat ca titlul sau este corect si legal emis.
Mai mult, tocmai pentru a evita sa creeze o situație nelegala chiar daca era dispusa printr-o hotărâre judecătoreasca, Primăria Todiresti a emis la data de 28.03.2001 adresa nr. 647 prin care învedera ca paratul a fost pus in posesie pe suprafața de 0,25 ha teren agricol in tarlaua "Epitropie" pentru a închide litigiu cu autoarea mea.
A depus la dosarul instanței înscrisuri emise de Prefectul Județului V. in care se arata ca in arhiva acestei instituții nu a fost găsita adresa nr. 788/1995 si nici o documentație care sa susțină emiterea acestei adrese, in condițiile in care aceasta adresa a fost procurata si folosita de parat, si a reprezentat fundamentul pronunțării sentinței civile nr. 167/1999.
c. Prin probatoriul administrat s-a dovedit săvârșirea faptei ilicite de către parat si existenta unui raport de cauzalitate dar si a unui prejudiciu pe care l-a reclamant in mod constant la Primăria Todiresti.
Existenta faptei delictuale constând in ocuparea abuziva a acestei suprafețe de teren de către parat a fost pe deplin dovedita, chiar daca instanța de fond se contrazice cu privire la acest aspect in motivarea hotărârii apelate .
Intimatul Chituleanu C. a formulat întâmpinare denumită inițial apel, dar precizând ulterior ( fila 46 dosar) că cererea formulată reprezintă întâmpinare la apelul declarat de apelanta M. E. prin care a solicitat respingerea apelului, cu următoarea motivare:
Considera intimatul ca instanța de fond a dispus in mod legal respingerea acțiunii, reținând ca apelanta nu este proprietara acestei suprafața de teren, concluzionând in mod corect ca apelanta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate valabil pentru a dovedi vătămarea unui drept al sau.
In mod corect instanța de fond a reținut ca apelanta nu are un drept de proprietate asupra suprafeței de teren de 1300 m.p. ca urmare a faptului ca prin sentința civila nr. 167/13.01.1999 Judecătoria V. a hotărât anularea parțiala a Titlului de proprietate a apelantei in sensul scoaterii din titlu a acestei suprafețe de teren.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond apelanta reclamantă M. E. a investit Judecătoria V. cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, respectiv solicitarea unor despăgubiri ca urmare a săvârșirii unor pretinse fapte ilicite de către intimatul pârât care urmare a ocupării fără drept a terenului apelantei potrivit susținerilor acesteia.
Analizând situația premisă a răspunderii civile delictuale, tribunalul constată că apelanta reclamantă nu face dovada dreptului afectat prin fapta pretins ilicită a intimatului, Titlul de proprietate nr. 316/_ pe care aceasta își întemeiază pretențiile fiind anulat prin ., definitivă, cu privire la suprafața de teren ocupată de intimatul pârât.
Referitor la primul motiv de apel, tribunalul constată că una din condițiile pentru promovarea unei acțiuni în justiție, este interesul, care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal, să fie născut și actual.
Este adevărat că inițial, prin încheierea interlocutorie, din 19 noiembrie 2014, instanța a respins excepția lipsei interes a apelantei reclamantei în promovarea acțiunii, iar ulterior prin considerentele . 27.05.2015, în urma administrării probatoriului, instanța a stabilit că apelanta reclamantă nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii în răspundere civilă delictuală, deși aceasta nu mai putea reveni asupra părerii sale cu privire la soluționarea acestei excepții.
Cu toate acestea, tribunalul constată că prin . 27.05.2015, instanța de fond nu a soluționat cauza pe excepție, ci a analizat materialul probator, din perspectiva pretențiilor reclamantei apelante raportat la temeiul juridic indicat de apelanta reclamantă în cuprinsul cererii principale.
În cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, prima instanță a analizat condițiile acestei răspunderi: fapta ilicită, prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtului.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, pierderea caracterului executoriu al sentinței civile, nu echivalează cu inexistența acestuia, prescripția executării silite stingând dreptul de a cere executarea silită, dar nu afectează substanța dreptului.
Împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea face ca orice titlu executoriu să iși piardă puterea executorie, dar în speță intimatul pârât este în posesia terenului de mai bine de 20 de ani, iar în ceea ce privește titlul apelantei reclamante, odată anulat parțial, acesta a fost înlăturat din circuitul civil cu privire la suprafața anulată pentru care se solicită despăgubiri.
De altfel, nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria sa culpă pentru a solicita în justiție obținerea unui drept.
Pentru considerentele expuse, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta M. E., împotriva . 27.05. 2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Având în vedere soluția pronunțată în apel, tribunalul în temeiul art. 451 alin. 2 cod de procedură civilă, va obliga apelanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporționale.
În acordarea acestor cheltuieli, tribunalul a avut în vedere complexitatea cauzei, munca desfășurată de avocat și faptul că apelul a fost soluționat la un singur termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta M. E., împotriva . 27.05. 2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporționale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 Decembrie 2015.
Președinte, O. C. | Judecător, C. M. | |
Grefier, C. A. |
Red. M.C. 07.01.2016
Tehnored./C.A. 11.01.2016
4 ex./11.01.2016
Judecător fond: A. C. C.
. M. E. și cu intimatului Chițuleanu C.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
