Pretenţii. Decizia nr. 505/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 505/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 505/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 505/A/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M. V.
Judecător M. C.
Grefier T. B.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant N. C. C. în contradictoriu cu intimații R. V. C. și . împotriva sentinței civile nr.2536 din data de 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bîrlad în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut la pronunțare au lipsit părțile în proces.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie 205, susținerile părților în proces prin apărător și reprezentant legal fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie și când, constatând că pentru deliberare este nevoie de un timp suplimentar, instanța a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 22 aprilie 2015.
La termenul de pronunțare din data de 22 aprilie 2015, deliberând s-a dat soluția de mai jos.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 2536 din data de 23.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Bîrlad a admis în parte cererea în despăgubiri civile delictuale, formulată de reclamantul N. C. C., în contradictoriu și cu pe intervenientul forțat R. V. C., a obligat pârâta Societatea asigurare Reasigurare A. SA București să plătească reclamantului suma de 5.870 lei, reprezentând despăgubiri civile delictuale, precum și să plătească penalități de câte 0,2% pe zi, ce se vor calcula asupra sumei de 5.870 lei, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la plata efectivă a sumei menționate.
A respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. A obligat pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA București să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.430,23 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit cărții de identitate a autovehiculului, emisă de Departamentul de Transport Terestru din Republica Italiană, reclamantul N. C. C. este proprietarul autovehiculului Opel Vectra, cumpărat la data de 25.02.2010.
Prin autorizația de circulație provizorie nr._, emisă de Formațiunea Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor V., autovehiculul Opel Vectra proprietatea reclamantului a primit număr de circulație provizorie VS_ în România, pentru o perioadă de 30 de zile, cuprinsă între 16.09. - 16.10.2013.
Potrivit răspunsurilor date la interogatoriul propus de pârâta . București, la data de 22.09.2013, autovehiculul proprietatea reclamantului era parcat pe . nr.35, în fața blocului D5, .. În seara aceleiași zile de 22.09.2013, la orele 20, reclamantul a auzit o bufnitură, a ieșit din locuința sa și a văzut că autoturismul său fusese avariat de autoturismul Dacia L. înmatriculat cu nr._, proprietatea . din Piatra N., condus de R. V. C..
Prin avizarea de daună din data de 24.09.2013, . a arătat că, la data de 22.09.2013, în timp ce R. V. C. conducea autovehiculul cu nr._, acesta a intrat în depășirea mai multor autovehicule, iar când a ajuns la intersecția străzii C. S. S. cu . autovehiculul_, care semnalizase viraj la stânga. În aceste condiții, autovehiculul cu nr._ a intrat în coliziune cu autovehiculul nr. VS_, proprietatea reclamantului, autovehicul care era parcat pe stradă și care la rândul lui a fost proiectat în alte 3 autovehicule aflate parcate pe aceeași stradă.
La data impactului, autoturismul Dacia înmatriculat cu nr._ era asigurat de răspundere civilă RCA cu polița de asigurare_, încheiată cu . SA, durata de valabilitate a poliței fiind 25.11._13. Conform poliței de asigurare, limita de despăgubire pentru pagube materiale este de 1.000.000 euro.
Prin impactul cu autoturismul Dacia_, autoturismul proprietatea reclamantului, Opel Vectra VS_, a fost împins în față și astfel acest din urmă autovehicul a avariat autoturismul Dacia nr._ .
Din autorizația de reparații . nr._/22.09.2013, emisă de Poliția Bârlad, rezultă că, în urma accidentului din data de 22.09.2013, ora 20,28, autovehiculului înmatriculat cu nr. VS_, proprietatea reclamantului, i-au fost cauzate următoarele avarii: bară protecție față ruptă; capotă motor îndoită; grilă radiator spartă; aripă dreaptă spate îndoită; capotă portbagaj înfundată; triplă dreaptă spate spartă; bară protecția spate spartă. Prin răspunsurile date la interogatoriul propus de pârâtă, reclamantul a susținut că în urma impactului din data de 22.09.2013, autoturismul proprietatea sa a fost avariat în proporție de 80%.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.09.2013 întocmit de Poliția Bârlad, R. V. C. a fost sancționat cu amenda de 480 lei și cu reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 101 alin.3 lit. a din OUG nr.195/2002, republicată.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 22.09.2013, ora 20,28, pe . din Bârlad R. V. C. a condus autovehiculul Dacia cu nr._, pe relația Piață-Gară, și a efectuat depășirea autovehiculului Land Rover cu nr._ în mod neregulamentar în intersecția cu . autovehicule intrând în coliziune. După impact, autovehiculul_ a intrat în coliziune cu autovehiculul VS_, acesta fiind proiectat în autovehiculul_, care a fost proiectat în autovehiculul_, care a fost proiectat în autovehiculul_, autovehicule care erau oprite pe partea dreaptă a sensului opus de mers.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către R. V. C., fără obiecțiuni și cu mențiunea că este de acord să despăgubească pe proprietarii celor 5 autovehicule avariate.
La data de 24.09.2013, reclamantul a avizat asigurătorul . despre producerea riscului asigurat. Astfel, pentru acordarea de despăgubiri, . a întocmit dosarul de daune auto VS1013DA000512.
Din calculul de reparație nr. VS1013DA00, întocmit de către ., rezultă că reparațiile necesare remedierii avariilor cauzate autovehiculului Opel Vectra VS031605 sunt în valoare totală de 36.287,71 lei. Prin notificarea din data de 3.02.2014, reclamantul a solicitat pârâtei . București să-i plătească suma de 15.700 lei, reprezentând c/valoarea avariilor cauzate autovehiculului proprietatea reclamantului..
Prin notificarea nr.1107/9.10.2013, . București a comunicat reclamantului că nu acordă despăgubiri pe cale amiabilă deoarece, din analiza documentelor și a imaginilor aferente dosarului de daună, rezultă că nu sunt întrunite condițiile de răspundere civilă a conducătorului auto asigurat la . exclusivă aparținând persoanei prejudiciate.
Privitor la cuantumul despăgubirilor, prima instanță a constatat că sunt incidente prevederile art. 50 alin.1 din Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilornr.14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, conform cărora „Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA”.
Prima instanță a arătat că, așa cum s-a reținut prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în accidentul din 22.09.2013 autoturismul proprietatea reclamantului a suferit o „daună totală”, astfel că, prin aplicarea prevederilor legale sus enunțate, valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată reclamantului este în sumă de 11.740 lei.
Privitor la culpa în producerea prejudiciului, prima instanță a reținut prevederile art. 28 din Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilornr.14/2011, arătând că din probele administrate a rezultat că la data de 22.09.2013, reclamantul își parcase autoturismul proprietatea sa, Opel Vectra VS031605, pe . din Bârlad, în dreptul blocului de locuințe în care el locuiește, într-o zonă semnalizată ca trecere de pietoni (nemarcată corespunzător), la o distanță de 7,5 metri față de marginea perpendiculară a trotuarului de pe partea dreaptă a străzii Tutovei, pe ..
Privitor la oprirea voluntară a autovehiculelor, prima instanță a arătat că potrivit art. 142 lit. e și f din HG nr. 1391/2006, este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor: e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea; f) în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției. Articolul 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 interzice staționarea voluntară a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară.
Față de textele de lege sus invocate, a apreciat prima instanță că rezultă că reclamantul a parcat autoturismul său cu nerespectarea normelor privind oprirea și staționarea voluntară, prev. de art. 142-143 din HG nr. 1391/2006.
Prin coroborarea probelor administrate, instanța a apreciat că vinovați de producerea accidentului auto din data de 22.09.2014, sunt atât R. V. C., în calitatea lui de conducător al autoturismului Dacia L._, cât și reclamantul N. C. C., proprietarul autoturismului Opel Vectra VS031605. Astfel, culpa intervenientului forțat R. V. C. constă în aceea că, în momentul efectuării depășirii autoturismului înmatriculat cu nr._, autoturismul pe care el îl conducea circula cu o viteză mai mare decât viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, respectiv circula cu o viteză de 60-75 km/h, față limita maximă de viteză în localități, de 50 km/h. Culpa reclamantului constă în aceea că reclamantul a parcat autoturismul cu ignorarea prevederilor art. 142-143 din HG nr. 1391/2006, mai sus invocate.
Potrivit art. 2226 alin.1 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), „Asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat”, astfel că asigurătorul Societatea Asigurare Reasigurare A. SA București are obligația de a-l despăgubi pe reclamant cu suma de 5.870 lei, reprezentând ½ din c/valoarea daunelor de 11.740 lei, cauzate autoturismului Opel Vectra VS031605, proprietatea reclamantului, proporțional culpei asiguratului R. V. C..
A mai arătat prima instanță că față de prevederile art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, se impune obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei penalizări de câte 0,2% pe fiecare zi întârziere, ce se va aplica asupra sumei de 5.870 lei, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la plata efectivă a despăgubirilor de către pârâtă.
Privitor la cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, în opinia primei instanțe acestea nu se pot cumula penalizările de câte 0,2%, cu dobânda legală. Astfel, art. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”. Or, obligația asigurătorului de a plăti penalizări de 0,2% este prevăzută de lege, situație în care nu se mai impune și plata de dobânzi legale.
În temeiul art. 453 alin.2 Cod.proc.civ., pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA București a fost obligată să plătească reclamantului ½ din cheltuielile de judecată pe care acesta le-a efectuat în proces, adică va plăti suma de 1.430,23 lei (398,50 lei + 861,95 lei + 1.600 lei = 2.860,45 lei; 2.860,45 lei: 2 = 1.430,23 lei).
Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamantul N. C. C., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii primei instanțe cu obligarea pârâtei ., la plata sumei de 15.700 lei cu titlu de despăgubiri și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la rămânerea definitive a hotărârii.
În motivarea cererii de apel reclamantul apelant a arătat că hotărârea primei instanțe nu este temeinica, situația de fapt care rezultă din probele administrate fiind cu totul alta decât cea reținută.
Consideră apelantul că, în mod greșit instanța a apreciat ca fiind culpa comună și a redus la jumătate valoarea despăgubirilor si a cheltuielilor de judecata, arătând că autoturismul apelantului era parcat pe ., în fața blocului în care locuiește, pe aceasta . partea stânga și dreapta locuri de parcare. Pe ., în zona intersecției cu . amplasate semne de circulație care să interzică oprirea sau staționarea autoturismelor.
Prevederile OUG 195/2002 nu se pot aplica în practică, iar atitudinea apelantului nu constituie o culpă, datorita topografiei străzii C.. S. S., existând foarte multe intersecții, chiar administratorii drumului amenajând locuri de parcare in acea zona. Culpa exclusiva, în producerea accidentului, a aparținut interevenientului forțat R. V. C., acesta fiind sancționat, încheindu-se în acest sens procesul verbal sera CP nr._ acesta fiind amendată și suspendându-i-se dreptul de a conduce. Pârâta a despăgubit pe șoferii celorlalte mașini avariate (aceștia având daune mult mai mici)
Apreciază apelantul ca in materia răspunderii civile delictuale practica a statuat ca gravitatea vinovăției, respectiv a culpei, nu constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, autorul prejudiciului răspunzând integral, chiar și pentru culpa cea mai ușoara. În această situație obligația de reparare a prejudiciului este integrală, cuantumul despăgubirii depinzând doar de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
In ceea ce privește cuantumul despăgubirii apreciază ca având in vedere faptul ca apelantul nu a vândut sau radiat autovehiculul ci dorește repararea acestuia cuantumul despăgubirilor trebuie sa îl constituie valoarea mașinii, respectiv suma de 15.700 lei. Atâta timp cât apelantul nu a radiat sau casat mașina nu se impune reducerea cu 25% a sumei de despăgubire deoarece acesta nu a valorificat epava și nici nu dorește acest lucru mașina chiar daca este dauna totala în sensul legii asigurărilor ea poată fi reparata si repusa in circulație.
În ceea ce privește dobânda legala, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecata și până la rămânerea definitive a hotărârii, în mod greșit instanța a respins acordarea acesteia.
Astfel, in ceea ce privește dobânda legala ea este datorata de la momentul depunerii acțiunii la instanța, ca moment al punerii in întârziere a paratei, si pana la rămânerea definitive a hotărârii iar acordarea de penalități de 0,2% pe zi conform art. 37, intervine după rămânerea definitive a hotărârii si nu exclude plata dobânzii legale in acest sens fiind si practica judiciara ( ex. Decizia nr. 3966 din 11 octombrie 2012 a ICCJ).
Prin întâmpinare, intimata Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, a solicitat respingerea cererii de apel formulata de către numitul N. C. C. împotriva sentinței civile nr. 2536/23.10.2014 a Judecătoriei Bârlad.
În motivare intimata a arătat că în cazul în care se va constata ca vinovăția in producerea accidentului îi aparține exclusiv conducătorului auto asigurat RCA la A.,_, fiind astfel antrenata si răspunderea intimatei, solicită să se constate incidența prevederilor legale, în speța art.28, art.42-44, art.50 alin.1, 8-12, art.58 alin.1 din Ordinul CSA nr.14/2011 in privința condițiilor obligatorii cerute pentru stabilirea si acordarea despăgubirilor.
A mai arătat că au fost audiați martori care au relatat faptul ca auto apelantului N. C. nu era parcat corespunzător pe marginea drumului, fapt rezultat si din expertiza tehnica efectuată în prezenta cauza.
Din expertiza efectuată a rezultat care este valoarea despăgubirii ce o poate acorda asigurătorul de răspundere civila, in speța A. SA - acesta fiind in suma totala de 11.740 lei - fiind acordat 50 % din aceasta suma - întrucât culpa este 1/4 in producerea accidentului produs în data de 20.09.2013. In mod corect instanța de fond in baza probatoriilor administrate în prezenta cauza, dar si textelor de lege invocate referitoare la oprirea voluntara a stabilit o culpa ., întrucât auto avariat nu era parcat corespunzător.
Privitor la oprirea voluntara a autovehiculelor, potrivit art.142 lit. e si f din H.G. nr. 1391, este interzisa oprirea voluntara a vehiculelor: e) pe treceri de pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte si după aceasta; f) în intersecții, inclusiv cele cu circulație in sens giratori, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar in lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersecției. Art.143 lit.a din H.G. nr.1391/2006 interzice staționarea voluntara a vehiculelor: a) in toate cazurile in care este interzisa oprirea voluntară.
Cu privire la cererea accesorie a apelantului prin care solicita dobânzi, intimata a solicitat instanței sa dispună anularea ca netimbrată, iar în cazul in care se va achita taxa de timbru, am solicitat respingerea acestui capăt de cerere deoarece este neîntemeiat, punct de vedere pe care îl menține. Societății de asigurare nu i se poate retine nici o culpă, întrucât în prezenta cauza au fost aplicate corespunzător normele legale in vigoare la data producerii accidentului.
Prin Normele de aplicare ale ordinului CSA nr.14/2011 ce se constituie în clauzele contractului de asigurare RCA și care condiționează limitele contractuale ale asigurătorului RCA nu exista nici o prevedere in sensul posibilității de plata a unor dobânzi aplicate sumelor achitate cu titlu de despăgubire, o astfel de prevedere nefiind posibilă data fiind natura contactului de asigurare.
In acest sens face trimitere la actul normativ ce reglementează dobânda legala renumeratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, respectiv OG nr.13/2011. Evident ca in cazul intimatei nu se poate vorbi nici despre un contract de împrumut, nici despre întârzierea de plata a unei obligații bănești, indemnizația datorata de asigurătorul RCA pentru producerea unui prejudiciu in patrimoniul terțului prejudiciat neputând fi afectata de dobânda.
Face trimitere si la prevederile art.1535 alin.1 din Noul Cod Civil, arătând că nu exista o obligație de plata în sarcina sa, cu atât mai puțin de o neexecutare într-un anumit termen a unei astfel de obligații. Sancțiunea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unei obligații de plata a despăgubirii - sub condiția de a exista o astfel de obligație - este expres prevăzută de lege, respectiv la art.37 din Normele de aplicare ale Ordinului nr.14/2011 si consta in plata unor penalități de întârziere, nicidecum dobânzii.
Așadar, cererea apelantului de solicitare a dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la plata despăgubirilor are ca izvor restabilirea unui echilibru între părți ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada sus menționată, iar acordarea de dobânzi legale calculate asupra sumei solicitate, ar reprezenta un izvor pentru calcularea de dobânzi legale asupra pretențiilor la infinit și ar reprezenta și o îmbogățire fără justă cauză, o altă soluție neavându-și temei juridic.
Mai mult de atât, având în vedere prevederilor art.8 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale, ca și lege incidență în speță prin raportare la prevederile art.6 din Noul Cod civil, dobânzile nu se capitalizează, deci cu alte cuvinte, nu pot fi calculate dobânzi la alte dobânzi.
In speța de față însă, nu există temei legal nici pentru acordarea dobânzii legale și nici pentru aplicarea unei penalizări, iar răspunderea contractuală în temeiul căreia asigurătorul poate fi obligat la plata unor despăgubiri către terții prejudiciați nu poate face obiectul interpretării, fiind circumscrisa in limitele stabilite de Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, ce stabilesc clauzele contractului de asigurare.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, în condițiile art. 477 C.proc.civ., instanța de apel reține următoarele:
Referitor la situația de fapt reținută în cauză de către prima instanță, se constată că aceasta nu a fost contestată de către apelant, iar din verificare probelor administrate, se confirmă faptul că apelantul N. C. C. este proprietarul autovehiculului Opel Vectra, cumpărat la data de 25.02.2010, autovehicul care la data de 22.09.2013, era parcat pe . nr. 35, în fața blocului D5, ..
De asemenea, mai rezultă că în seara aceleiași zile de 22.09.2013, la orele 20, autoturismul apelantului a fost avariat de autoturismul Dacia L. înmatriculat cu nr._, proprietatea . din Piatra N., condus de intimatul R. V. C..
Ca urmare a producerii accidentului de circulație a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._/22.09.2013 întocmit de Poliția Bârlad, prin care intimatul R. V. C. a fost sancționat cu amenda de 480 lei și cu reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 101 alin.3 lit. a din OUG nr.195/2002, republicată, reținându-se că la data de 22.09.2013, ora 20,28, pe . din Bârlad R. V. C. a condus autovehiculul Dacia cu nr._, pe relația Piață-Gară, și a efectuat depășirea autovehiculului Land Rover cu nr._ în mod neregulamentar în intersecția cu . autovehicule intrând în coliziune.
De asemenea, s-a mai reținut că după impact, autovehiculul_ a intrat în coliziune cu autovehiculul VS_, acesta fiind proiectat în autovehiculul_, care a fost proiectat în autovehiculul_, care a fost proiectat în autovehiculul_, autovehicule care erau oprite pe partea dreaptă a sensului opus de mers.
Pentru autovehiculul aparținând apelantului a fost emisă autorizația de reparații . nr._/22.09.2013 de către Poliția Bârlad, în care s-a consemnat autovehiculul înmatriculat cu nr. VS_ a suferit următoarele avarii: bară protecție față ruptă; capotă motor îndoită; grilă radiator spartă; aripă dreaptă spate îndoită; capotă portbagaj înfundată; triplă dreaptă spate spartă; bară protecția spate spartă.
La data impactului, autoturismul Dacia înmatriculat cu nr._ era asigurat de răspundere civilă RCA cu polița de asigurare_, încheiată cu . SA, durata de valabilitate a poliței fiind 25.11._13. Conform poliței de asigurare, limita de despăgubire pentru pagube materiale este de 1.000.000 euro.
Apelantul s-a adresat cu cerere de despăgubire către intimată, la data de 24.09.2013, fiind întocmit dosarul de daune auto VS1013DA000512. Din calculul de reparație nr. VS1013DA00, întocmit de către ., rezultă că reparațiile necesare remedierii avariilor cauzate autovehiculului Opel Vectra VS031605 sunt în valoare totală de 36.287,71 lei. Prin notificarea din data de 3.02.2014, reclamantul a solicitat pârâtei . București să-i plătească suma de 15.700 lei, reprezentând contravaloarea avariilor cauzate autovehiculului proprietatea reclamantului..
Prin notificarea nr.1107/09.10.2013, intimata a comunicat apelantului că nu acordă despăgubiri pe cale amiabilă deoarece, din analiza documentelor și a imaginilor aferente dosarului de daună, rezultă că nu sunt întrunite condițiile de răspundere civilă a conducătorului auto asigurat la . exclusivă aparținând persoanei prejudiciate.
În ceea ce privește culpa în producerea accidentului, instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a ajuns la concluzia că în cauză nu se poate reține culpa exclusivă a asiguratului ., față de modalitatea în care s-a produs accidentul.
Astfel, după cum rezultă din probele administrate în cauză autoturismul apelantului era staționat la o distanță de 7,5 m de colțul intersecției, cu încălcarea prevederilor art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din HG nr. 1391/2006. Fapta de a staționa la o distanță de mai puțin de 25 m de colțul intersecției este o împrejurare care a favorizat producerea avariilor la autoturismul reclamantului, în condițiile în care dacă distanța dacă distanța ar fi fost mai mare posibilitatea de evitare a impactului ar fi fost mai mare.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului privind existența în zonă a unor locuri de parcare amenajate, întrucât acest aspect nu rezultă din niciuna din probele administrate, planșele fotografice depuse la dosar dovedind lipsa oricărui marcaj specific locurilor de parcare.
Inexistența unor indicatoare care să interzică staționarea sau oprirea autovehiculelor în zona în care se afla autoturismul apelantului nu prezintă relevanță pentru reținerea unei staționări neregulamentare, câtă vreme textul de lege nu condiționează reținerea unei conduite neregulamentare în acest sens de existența unor indicatoare sau marcaje, fiind suficient să se rețină o distanță mai mică de 25 m față de colțul intersecției.
Faptul că există în practică un obicei în a staționa la mai puțin de 25 m față de colțul intersecției, susținând, în fapt, caducitatea normei de drept privind interdicția staționării la mai puțin de 25 m de colțul intersecției nu poate fi reținut de instanța de apel ca și cauză de disculpare a apelantului. Înlăturarea unei astfel de interdicții legale nu poate fi făcută prin încălcarea sistematică în practică a acesteia de către conducătorii auto, ci doar prin operarea unei modificări legislative a acestei norme care instituie interdicția.
Or, la momentul actual norma de drept care reglementează această interdicție este în vigoare și ar trebui respectată de conducătorii auto, iar instanța de judecată nu poate să refuze aplicarea acesteia nici măcar pentru faptul că aceasta este în mod frecvent încălcată în practică, fără consecințe juridice.
De asemenea, încheierea procesului verbal de contravenție și sancționarea contravențională doar a intimatului R. V. C. nu este o împrejurare care exclude automat reținerea unei culpe a apelantului în producerea avariilor la autoturismul proprietatea sa.
Faptul că intimata a despăgubit ceilalți șoferi pentru mașinile avariate în aceeași împrejurare, nu prezintă relevanță în cauză și nici nu constituie o recunoaștere a culpei exclusive a intimatului R. V. C. în producerea avariilor, recunoaștere care să anihileze valoarea probatorie a celorlalte mijloace de probă.
Apelantul este în eroare în ceea ce privește principiile răspunderii civile delictuale. Astfel, art. 1385 alin. 1 N.C.civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, însă numai dacă prin lege nu se prevede altfel. Or, art. 1371 alin. 1 N.C.civ. prevede că în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Prin urmare, autorul unui prejudiciu răspunde de pagubă proporțional cu culpa reținută în producerea prejudiciului, iar în cazul în care victima a contribuit la producerea acestuia prin aceea că nu l-a evitat în tot sau în parte, deși putea să o facă, aceasta nu va primi o despăgubire integrală.
Cu toate acestea, în cauză, contrar susținerilor apelantului, nu este în discuție gravitatea vinovăției intimatului R. V. C., ci existența unei alte fapte culpabile, fiind aplicabile, din acest punct de vedere prevederile art. 1371 alin. 1 N.C.civ. mai sus citate, aspect ce poate influența modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului, instanța de apel constată că în mod corect a aplicat prima instanță dispozițiile Ordinului nr. 14/2011, plafonând limita maximă a despăgubirii la 75 % din valoarea autovehiculului, neprezentând relevanță față de asigurător faptul că apelantul dorește să repare autovehiculul, iar nu să valorifice epava în urma daunei totale produse.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 12 lit. b din Ordinul nr. 14/2011 răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată, în cazul daunei totale, este limitată la 75 % din valoarea autoturismului, dacă valoarea reparației este mai mare decât valoarea autoturismului înainte de producerea accidentului, cum este cazul și în speță.
Față de toate aceste considerente, instanța de apel consideră că prima instanță a stabilit în mod corect întinderea răspunderii societății de asigurare față de apelant, cu reținerea culpei acestuia în producerea prejudiciului.
Referitor la motivul de apel privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la rămânerea definitivă a sentinței, instanța de apel constată că susținerile apelantului sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, nu pot fi cumulate pentru aceeași perioadă penalitățile de întârziere de 0,2% prevăzute de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 cu dobânda legală. Însă penalitățile de întârziere sunt datorate doar începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care asigurătorul a fost obligat la plata despăgubirilor, nu și pentru perioada anterioară.
Or, potrivit art. 1535 alin. 1 N.C.civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Scadența este reprezentată de data la care obligația se naște și trebuie să fie executată, când aceasta devine exigibilă. În cazul unei fapte ilicite extracontractuale obligația se naște la data săvârșirii, debitorul (autorul faptei ilicite) fiind de drept în întârziere conform art. 1523 alin. 2 lit. d N.C.civ. Cu toate acestea, asigurătorul este în întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere natura contractuală, iar nu delictuală a obligației sale.
Daunele moratorii au natura juridică a unor despăgubiri în bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligației, daune stabilite anticipat printr-o convenție a părților ori prin dispozițiile legale, respectiv OG nr. 13/2011. Daunele moratorii, sub forma penalității contractuale sau legale ori a dobânzii legale penalizatoare, reprezintă contravaloarea prejudiciului constând în beneficiul realizat de creditor ca urmare a întârzierii executării obligației bănești.
Nu pot fi reținute susținerile intimatei privind aplicabilitatea dobânzii legale doar în cazul obligațiilor contractuale, câtă vreme art. 1535 alin. 1 N.C.civ. are în vedere obligațiile de plată a unor sume de bani fără a distinge în funcție de izvorul obligației (contractuală, delictuală ori cvasi-contractuală).
În aceste condiții, dat fiind faptul că intimata era în întârziere începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru acoperirea beneficiului nerealizat de către reclamant începând cu această dată i se cuvine dobânda legală în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, până la data rămânerii definitive a sentinței, dată de la care beneficiul nerealizat va fi acoperit de penalitatea prevăzută de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Față de aceste considerente, în condițiile art. 480 alin. 2 C.proc.civ., va fi admis apelul formulat de N. C. C. împotriva sentinței civile nr. 2356/23.10.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o va schimbă în parte, în sensul că va obligă pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA București la plata către reclamant a dobânzii legale calculate la suma de 5.870 lei începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17.02.2014 și până la data rămânerii definitive a sentinței civile, cu păstrarea celorlalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.
Ca urmare a admiterii apelului, intimata va fi obligată să plătească apelantului cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cale de atac, respectiv suma de 445 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
admite apelul formulat de apelantul N. C. C. împotriva sentinței civile nr. 2356/23.10.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă pârâta Societatea Asigurare Reasigurare A. SA București la plata către reclamant a dobânzii legale calculate la suma de 5.870 lei începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17.02.2014 și până la data rămânerii definitive a sentinței civile.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței civile care nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimata Societatea Asigurare Reasigurare A. SA București la plata către apelant a sumei de 445 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2015.
Președinte, O. M. V. | Judecător, M. C. | |
Grefier, T. B. |
Red. M.C.
Tehnored. M.C.
5 ex./14.05.2015
Judecătoria Bârlad – jud. I. T.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 517/2015. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 556/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
