Pretenţii. Decizia nr. 535/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 535/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR .535/A
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M. V.
Judecător M. C.
Grefier T. B.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul P. C. în contradictoriu cu intimata U. A. Teritorială a Comunei Poienești - reprezentantă prin Primar P. G. împotriva sentinței civile nr. 2523/2014 din data de 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut la pronunțare, au lipsit părțile în proces.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie 2015, susținerile părților în proces prin apărător și reprezentant legal fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de un timp suplimentar pentru a delibera, instanța a dispus amânarea asupra cauzei, succesiv, la termenele din data de 22 aprilie 2015 și respectiv 28 aprilie 2015.
La termenul de pronunțare din data de 28 aprilie 2015, conform prevederilor art. 395 Cod pr.civilă, instanța a trecut la deliberare, dând decizia de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2523/2014 din data de 11 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria V. a admis cererea formulată de reclamanta U. A.-Teritorială . Primar P. G., în contradictoriu cu pârâtul Pargaru C. și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma 2.500 lei cu titlu de prejudiciu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în urma unui control efectuat în . comisia formată prin Ordinul Prefectului nr. 82 din 05.03.2014, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean V. a întocmit Procesul verbal de contravenție . nr._ din 25.04.2014, prin care a sancționat reclamanta cu amenda de 5.000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 59 alin. 1 pct. A lit. c din Legea nr. 211/2011. S-a constatat că existau pe teritoriul comunei Poienești depozite necontrolate de deșeuri (de plastic, hârtie, carton, dejecții animaliere) atât în zona torenților Valea Cavelor și F. cât și satul Poieneștii Vechi.
Reclamanta a achitat jumătate din cuantumul amenzii, respectiv 2500 lei în termen de 48 ore de la data comunicării Procesului verbal de contravenție, conform vizei Primarului din 28.04.2014.
Prin cererea de chemare în judecată, Primarul Comunei Poienești a formulat acțiune în regres împotriva pârâtului Pargaru C., viceprimarul comunei Poienești, motivat de faptul că acesta a primit în sarcina sa atribuții legate de igienizarea comunei stabilite prin Dispoziția nr. 247/2012 a Primarului Comunei Poienești.
Instanța a constatat că deși între . în calitate de viceprimar al comunei nu exista relații întemeiate pe existența unui contract de muncă nu se poate susține că între cele două persoane nu exista raporturi de prepușenie.
Chiar dacă pârâtul are calitatea de ales al cetățenilor comunei, acesta, în funcția de viceprimar, are obligația de a-și îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa de către dispozițiile Legii nr. 215/2001 sau delegate de către primarul comunei. Astfel, între cele două persoane, . o parte și pârâtul pe de o parte exista o relație de subordonare prin care cel de-al doilea, în schimbul unei remunerații lunare stabilite prin lege, are obligația de a-și îndeplini sarcinile primite.
Potrivit art. 1384 alin. 1 NCC cel care răspunde de fapta altuia se poate întoarce împotriva celuia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut că pârâtului, ca viceprimar al comunei Poienești, i-au fost delegate de către Primarul Comunei Poienești atribuții legate de controlul și asigurarea igienei și salubrității comunei prin Delegația nr. 247/2012.
Prin Programul de lucrări pentru luna aprilie 2014 s-au stabilit pentru această lună efectuarea de lucrări de igienizare a cursurilor râurilor, străzi sau parcare, iar ca și responsabil a fost numit viceprimarul comunei.
Cu toate acestea, în urma controlului din 25.04.2014 pe raza comunei și pe cursurile de apă au fost constatate depozite necontrolate de deșeuri (de plastic, hârtie, carton, dejecții animaliere). Pârâtul nu a făcut dovada îndepărtării acestor deșeuri sau luării unor măsuri împotriva persoanelor responsabile precum sancționarea acestora sau înștiințarea instituțiilor cu atribuții de control în domeniu. In aceste condiții, instanța constată că pârâtul nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite în sarcina sa de către primarul comunei.
A mai reținut prima instanță că pârâtul nu face dovada unor împrejurări exoneratoare de răspundere.
Chiar dacă susține că vinovat de neigienizarea comunei este chiar primarul comunei prin neasigurarea unor spații de depozitare corespunzătoare sau prin nealocarea unui număr suficient de lucrători beneficiari al Legii nr. 416/2002 instanța constată că aceste deficiențe a fost aduse la cunoștința primarului prin referatul din 28.05.2013, însă prin viza aplicată a primarul a indicat un spațiul de depozitare.
După data de 28.05.2013 pârâtul și-a îndeplinit atribuțiile fără alte sesizări depunând la dosar procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor. Următorul referat întocmit de către viceprimar datează din 5 mai 2014, prin care pârâtul, recunoscând neîndeplinirea în totalitate a sarcinilor atribuite motivează acest lucru de lipsa lucrătorilor sau de lipsa unui spațiu de depozitare. Ulterior, prin referatul din 8 mai 2014, pârâtul a solicitat aprobarea achiziționării de recipienți și spațiu de depozitare a gunoaielor. Insă aceste deficiențe au fost semnalate după data aplicării amenzii astfel încât nu pot fi luate în considerare.
În doctrina și practica juridică, s-a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții respectiv a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și d) existența vinovăției.
Instanța a constatat că în cauză s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite constând în îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor delegate pârâtului, existența unui prejudiciu (în urma neîndeplinirii corespunzătoare a acestor obligații, reclamanta a fost amendată cu suma de 5000 lei, dar prejudiciul se ridică doar la suma de 2500 lei întrucât amenda a fost achitată în termen de 48 ore) existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat (primirea sancțiunii contravenționale a fost cauzată de neîndeplinirea corespunzătoare a obligației pârâtului de a asigura igienizarea localității) și vinovăția autorului faptei ilicite (care reiese probele administrate în cauză care au fost analizate anterior).
Pentru aceste considerente, observând dispozițiile art. 1384 alin. 1 NCC instanța a admis cererea și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2500 lei.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâtul P. C. pe care o consideră netemeinică și nelegală, și s-a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie admis apelul să fie anulată hotărârea pronunțată de instanța de fond, având în vedere că nu era competentă material să soluționeze pricina și, pe cale de consecință, să fie trimisă cauza spre judecare pe fond instanței competente de soluționare, respectiv Tribunalului V. - Secția civilă, complet specializat de litigii de muncă. A mai solicitat că fie casat în tot sentința instanței de prim grad și, prin rejudecare, pe baza probelor administrate și care vor fi încuviințate în apel, să fie respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
În motivarea cererii de apel apelantul pârât a arătat că Judecătoria V. nu este competentă material să soluționeze cauza, astfel că soluția pronunțată este nulă, considerând că, greșit instanța de fond a constatat că este competentă general, material și teritorial, conform art. 131 noul Cod de procedură civilă, așa cum reținut prin încheierea din 28.10.2014.
Prevederile art. 1357 Noul Cod Civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, constituie dreptul comun în materie, în sensul că, sub aspect material, constituie temeiul oricărei acțiuni în răspundere civilă delictuală, inclusiv în cazul în care aceasta este prevăzută în legi speciale, cerințele fiind aceleași, și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului și a unei legături de cauzalitate dintre cele două.
Apreciază apelantul că aceasta nu înseamnă că, de fiecare dată când printr-o lege specială se prevede răspunderea delictuală civilă, acțiunea în pretenții va urma calea dreptului comun, în privința instanței competente material. Astfel, cu titlu de exemplu, în cazul răspunderii civile a funcționarului public competența de primă instanță aparține secției de contencios administrativ a tribunalului (art. 109 din Legea nr. 188/1999), solicitând să se observe că funcția de viceprimar, pe care o ocupă pârâtul P. C., este o funcție de demnitate publică aleasă, distinctă atât față de raporturile de muncă de drept comun, reglementată de Codul muncii, cât și de cele ale funcționarilor publici, reglementată de Legea nr. 188/1999.
Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, care are un caracter de lege specială, reglementează răspunderea civilă a acestora în exercițiul mandatului primit (art. 55), astfel că, actele săvârșite de persoana care are calitatea de viceprimar sunt analizate în condițiile acestei legi, prin prisma raporturilor juridice specifice acestei calități. Solicită a se observa faptul că răspunderea viceprimarului, care a cauzat prejudiciul persoanei juridice, potrivit legii, este o răspundere delictuală care se poate stabili numai în condițiile sesizării instanței de judecată competente material, având în vedere prevederile art. 63 și următoarele din Legea nr. 215/2001.
Consideră că instanța de fond greșit a constatat că are competența materială de a soluționa cauza, având în vedere caracterul de funcție publică aleasă a viceprimarului, fiind astfel raporturi juridice de muncă atipice, deci neputând fi reținută ca fiind doar o simplă aplicare a răspunderii civile delictuale de drept comun. Natura juridică a raporturilor juridice de serviciu, în cauza dedusă judecății, poate fi asimilată situației prevăzută de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora „ prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."
Pe fondul cauzei, consideră că Judecătoria V., prin hotărârea pronunțată, eronat a apreciat și reținut că răspunderea pentru sancțiunea aplicată reclamantei UAT Poienești prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 25.04.2014, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, este în exclusivitate a pârâtului P. C. și a respins în tot susținerile acestuia în judecarea pe fond a cauzei. Așa cum s-a precizat prin întâmpinarea formulată în cauză, în principal, primarul este răspunzător pentru situația care a dus la luarea măsurii de sancționare a UAT-ului, chiar dacă acesta și-a delegat atribuțiile către viceprimar, însă instanța de fond nu a analizat în nici un mod această apărare.
Astfel, art. 62 alin. 1 din Legea 215/2001 a administrației publice locale prevede că: „Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție." Consideră că primarul, înainte de a promova acțiunea în pretenții împotriva pârâtului P. C., avea obligația de a ataca în instanță procesul verbal de contravenție ., nr._ din 25.04.2014 emis de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V., deoarece exista posibilitatea ca sancțiunea cu amendă aplicată să fie înlocuită cu o sancțiunea mai blândă, ceea ce în cauză primarul P. G. nu a realizat, rezumându-se la accepta sancțiunea și a proceda la achitarea a jumătate din amendă fără a obține aprobarea Consiliului Local al comunei Poienești.
Mai mult de atât, pentru promovarea acțiunii în justiție de contestate a procesului verbal de contravenție, primarul nu avea nevoie să obțină un mandat special din partea Consiliului Local, ci s-a rezumat a sta în pasivitate din acest punct de vedere, ceea ce poate fi interpretat că primarul nu-și cunoaște atribuțiile prevăzute de lege, iar promovarea acțiunii considerăm că este nelegală și abuzivă.
Consideră apelantul că instanța de fond eronat și greșit a aplicat dispozițiile legale în materie privind răspunderea viceprimarului și a înlăturat apărările formulate de către pârâtul P. C. cu privire la răspunderea exclusivă a acestuia și împrejurările de exonerare a răspunderii invocate de acesta pe fond.
Într-adevăr, arată apelantul, prin Dispoziția nr. 247/16.07.2012, Primarul comunei Poienești, d-l P. G., a delegat o . atribuții viceprimarului, pârâtului P. C., în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 și art. 68 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, însă coordonarea și răspunderea de activitatea aparatului de specialitate al primarului și a serviciului public de subordonare locală și rezolvarea problemelor curente ale comunității sunt atribuții specifice și exclusive ale primarului, conform disp. art. 61 al. 3 și 5 din Legea 215/2001. In atare situație, consideră că în mod corespunzător și rezolvarea problemelor curente ale comunității reprezintă tot o atribuție exclusivă a Primarului, astfel că acesta nu le putea delega viceprimarului, respectiv nici viceprimarul nu le putea exercita în mod legal, aspecte pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere la soluționarea cauzei.
Mai consideră apelantul că eronat a reținut instanța de fond că pârâtul nu a făcut dovada îndepărtării deșeurilor sau luarea măsurilor împotriva persoanelor responsabile, prin neîndeplinirea sarcinilor ce i-au fost delegate de către primar, precum și că nu s-a făcut dovada exonerării răspunderii.
In acest sens, invocă faptul că vinovat de neigienizarea comunei este chiar primarul comunei, prin neasigurarea unor spații de depozitare corespunzătoare sau prin nealocarea unui număr suficient de lucrători beneficiari ai Legii nr. 416/2002, iar instanța a constatat că aceste deficiențe au fost aduse la cunoștința primarului, care doar prin viză a „rezolvat" respectivele deficiențe, fără a se implica în mod direct în soluționarea acestora, conform obligațiilor pe care acesta le avea.
Deși pârâtul P. C. a depus în apărarea sa referatele adresate primarului, instanța de fond nu le-a analizat judicios și nici nu a dat eficiență acestora în aplicarea exonerării de răspundere exclusivă a viceprimarului. Instanța de fond nu a luat în considerare nici faptul că toate hotărârile Consiliului Local Poienești ce vizează aceste aspecte se duc la îndeplinire de către primarul comunei în mod direct și nu prin delegarea atribuțiilor, având în vedere că atribuțiile sale prevăzute de art. 63 din Legea nr. 215/2001 sunt exclusiv ale sale.
Cum viceprimarul nu are atribuțiuni în acest sens și nici nu are calitate de ordonator de credite pentru a pune la dispoziție la timp fondurile necesare, consideră că eronat s-a reținut de instanța de fond că responsabilitatea aparține în exclusivitate pârâtului. După cum rezultă din procedurile prevăzute de lege, pentru realizarea unui obiectiv de depozitare a deșeurilor și gunoaielor implică o muncă de echipă și, nicidecum, munca și responsabilitatea doar a unei persoane, în speță fiind vorba de viceprimarul pârât.
Consideră că instanța de fond greșit a soluționat cauza, având în vedere că nu a analizat sub nici o formă modalitatea de numire a viceprimarului și de sancționare a acestuia, în raport de deficiențele constatate în activitatea sa. Astfel, în cazul în care primarul este nemulțumit de activitatea viceprimarului are posibilitatea de a propune consiliului local schimbarea acestuia din funcție, ceea ce în cauză primarul P. G. nu a făcut, ceea ce denotă că a fost mulțumit de activitate. Mai mult de atât, de la data numirii în funcție a viceprimarului P. C., pârâtul nu a avut nici o abatere care să fie sancționată în conformitate cu prevederile Legii nr. 393/2004, ceea ce instanța de fond nu a luat în considerare.
Instanța de fond nu a luat în considerare nici faptul că este de notorietate locală starea conflictuală dintre primarul P. G. și viceprimarul P. C., stare generată de către primar, acesta având și o poziție de superioritate față de viceprimar din punct de vedere a funcției și a pârghiilor legale de a pune în sarcina acestuia a multor deficiente constatate la nivel local.
A mai arătat apelantul că potrivit prevederilor Legii nr. 393/2004, nu este prevăzută nici o sancțiune a răspunderii materiale a viceprimarului, astfel că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală, neputând fi considerat așadar ca „parte căzută în pretenții", de natură a atrage răspunderea sa patrimonială exclusivă pentru amenda aplicată UAT-ului Poienești.
Consideră că, greșit a reținut instanța de fond că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale exclusivă a pârâtului, arătând că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, mai mult, a întregii răspunderi delictuale presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Dovada acestor condiții se face prin orice mijloc de probă reglementat de lege, inclusiv cu martori și prezumții simple. Datorită caracterului lor obiectiv, material, primele trei condiții sunt relativ ușor de dovedit. Unele dificultăți pot apărea în legătură cu proba vinovăției, atunci când îmbracă forma neglijenței sau imprudenței; în acest caz, prezumțiile simple sunt de mare importanță și utilitate practică.
Astfel, consideră că fapta ilicită, constând în îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor delegate pârâtului, nu poate fi reținută în exclusivitatea viceprimarului, deoarece acesta este în subordinea primarului, conform art. 57 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, căruia îi poate delega atribuțiile sale. Delegarea atribuțiilor primarului către viceprimar nu exonerează în totalitate pe primar de răspundere, având în vedere atribuțiile pe care le are conform art. 63 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 215/2001.
Consideră că nu este întrunită nici vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, deoarece viceprimarul are calitate de subordonat al primarului, deci acesta din urmă este răspunzător de neasigurarea condițiilor și spațiilor pentru depozitarea corespunzătoare a deșeurilor. Mai mult de atât, nu s-a probat de către reclamantă neglijența pârâtului în îndeplinirea sarcinilor delegate de către primar, iar instanța de fond nu a avut în vedere raportul de subordonare dintre primar și viceprimar, precum nici starea conflictuală de notorietate locală dintre cei doi generată și întreținută de către primar pentru aplicarea prevederilor art. 1349 alin. 1 noul Cod civil.
Apreciază apelantul că, în cauză, nerespectarea regulilor de conduită aparține chiar primarului, atât prin inacțiunile sale în sensul de a lua măsurile optime, coordonarea și controlul îndeplinirii sarcinilor trasate, cât și prin acțiunile sale, vădit tendențioase, pentru a-1 pune mereu în dificultate pe viceprimar pentru a nu putea realiza în timp optim și corespunzător condiții pentru comunitate.
Prin neîndeplinirea corespunzătoare și tendențios a atribuțiilor pe care le are primarul, consideră și din acest punct de vedere că acesta este vinovat pentru sancțiunea ce a fost aplicată UAT Poienești, astfel că, în cauză, este aplicabil alin. 2 din art. 1349 noul Cod civil.
Prin întâmpinare intimata UAT Poienești reprezentata prin P. G. - primarul comunei Poienești, a arătat că instanța de fond a fost competentă să soluționeze cauza din acest dosar, acțiunea împotriva viceprimarului Pargaru C. este temeinică și legală, dacă nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu nu este vina nimănui, nu trebuie să plătească unitatea pentru neglijența lui.
Având în vedere faptul ca viceprimarul a fost anunțat de comisia de control să fie prezent însă el s-a sustras de la control, iar în aceste condiții fiind necesară prezența primarului. Din constatările făcute la fața locului a rezultat realitatea scrisă în procesul verbal de contravenție - fapt ce nu mai putea fi contestat de către primar deoarece a fost de față.
A arătat faptul că la controalele efectuate anterior de către Garda de Mediu, UAT Poienești a fost avertizată în repetate rânduri tot pentru aceleași abateri, astfel că apreciază că vina pentru deficiențele constatate de Garda de Mediu sunt exclusive viceprimarului P. C..
Pentru a face curățenie pe raza comunei cu cei de la 416 - nu trebuie să fii ordonator principal de credite. Primarul a fost și este nemulțumit permanent de activitatea viceprimarului, a propus consiliului local eliberarea din funcție a acestuia de mai multe ori, dar nu s-a reușit.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și în condițiile art. 476 și art. 477 C.proc.civ., instanța de apel reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel invocat, referitor la necompetența materială a Judecătoriei V., Tribunalul constată că potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocate de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe.
Totodată, conform art. 185 alin. 1 C.proc.civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune astfel.
Or, în cauză se constată că apelantul nu a invocat în fața primei instanțe excepția de necompetență materială, în condițiile art. 130 alin. 2 C.proc.civ., respectiv cel târziu al primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, ci a invocat această excepție prima dată prin cererea de apel.
În aceste condiții și în lipsa unei prevederi legale contrare, la momentul formulării cererii de apel pârâtul era de decăzut din exercitarea dreptului procesual a de invoca excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V., astfel că nu poate fi pusă în discuție și analizată competența primei instanțe pentru prima dată în calea de atac, drept pentru care nu poate fi verificată temeinicia acestui motiv de apel.
Mai mult, instanța de apel constată că față de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, prevederile art. 1384 – 1386 N.C.civ., acțiunea în regres exercitată de persoana cărei răspundere a fost angajată pentru fapta altuia se impune a fi soluționată de instanța care are competența materială să judece în funcție de valoare pretențiilor conform art. 94 lit. j C.proc.civ. (în forma sa în vigoare la data sesizării instanței). Or, față de valoarea pretențiilor, 2.500 lei, competența materială aparținea judecătoriei nefiind depășit plafonul de competență al acestei instanțe, de 200.000 lei.
În ceea ce privește celelalte motive de apel vizând netemeinicia soluției pronunțate de prima instanță, se constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului, în calitatea sa de viceprimar al Comunei Poienești, la plata sumei de 2.500 lei, invocându-se dreptul de regres al UAT Poienești.
Astfel, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 25.04.2014 încheiat de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean V., intimata U. A. Teritorială . sancționată cu amenda contravențională de 5.000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 59 alin. 1 pct. A lit. e din Legea nr. 211/2011, reținându-se că s-a constatat că existau pe teritoriul comunei Poienești depozite necontrolate de deșeuri (de plastic, hârtie, carton, dejecții animaliere), atât în zona torenților Valea Caselor și F., cât și satul Poieneștii Vechi.
Intimata UAT Poienești nu a formulat plângere împotriva acestui proces verbal, acceptând astfel tragerea sa la răspundere contravențională și achitând jumătate din cuantumul amenzii, respectiv 2.500 lei în termen de 48 ore de la data comunicării procesului verbal de contravenție.
Potrivit art. 59 alin. 1 pct. A lit. e din Legea nr. 211/2011 autoritățile administrației publice locale, inclusiv a municipiului București, au obligația, la nivel de comune, orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București să asigure și să răspundă pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, art. 59 alin. 2 din Legea nr. 211/2011 specifică faptul că autoritățile administrației publice locale a unităților administrativ-teritoriale și a municipiului București aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/județean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării sau gestionării necontrolate a deșeurilor.
Conform art. 23 din Legea nr. 215/2001 sunt autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe: consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative; și primarii, ca autorități executive.
Printre atribuțiile consiliului local, conform art. 36 alin. 2 lit. b din Legea nr. 215/2001, se numără și cele privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului, în realizarea acestor atribuții având competența, potrivit art. 36 alin. 4 din același act normativ, de a aproba strategiile privind dezvoltarea de mediu a unității administrativ-teritoriale, precum și pe cea de a asigura realizarea lucrărilor și luarea măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului.
Pe de altă parte, primarul, ca autoritate executivă, conform art. 63 alin. 5 lit. h din Legea nr. 215/2001 în vederea realizării atribuțiilor sale asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului. Totodată, potrivit art. 57 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuțiile sale.
Relevant în cauză este și faptul că din Dispoziția nr. 247/16.07.2012 apelantului, în calitate de viceprimar al Comunei Poienești, i-au fost delegate atribuții de către Primarul Comunei Poienești, printre care și cele legate luarea măsurilor pentru controlul depozitării deșeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei (râul Racova, pârâul Valea Caselor, pârâul Oprișita etc), precum și pentru decolmatarea văilor locale și a podețelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari - art. 1 lit. b din Dispoziția nr. 247/2012 a Primarului Comunei Poienești,
În cauză, persoana juridică sancționată contravențional a formulat acțiunea în baza dreptului de regres, împotriva unui ales local, în sensul art. 2 din Legea nr. 393/2004 (calitatea de ales local având-o și viceprimarii), solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii amenzii contravenționale achitate în baza unui proces verbal de contravenție, invocând neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate, în ceea ce privește controlul depozitării deșeurilor și asigurarea igienizării cursurilor de apă de pe raza comunei.
Instanța de apel arată că prin Legea nr. 393/2004 au fost stabilite condițiile de exercitare a mandatului de către aleșii locali, a drepturilor și obligațiilor ce le revin în baza mandatului încredințat. Conform art. 55 din acest act normativ aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Intimata și-a întemeiat acțiunea civilă împotriva apelantului pe dispozițiile Codului civil din 2009, respectiv pe prevederile art. 1384 potrivit cărora cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
Or, specific acțiunii în regres este faptul că cel obligat împreună cu alții sau pentru alții poate cere în justiție obligarea aceluia sau a acelora pentru care a plătit, la înapoierea plății făcute pe seama lor, fie subrogându-se în drepturile creditorului plătit (pentru a putea beneficia de garanțiile acestuia), fie întemeindu-se pe raporturi juridice directe (rezultate din mandat, îmbogățire fără justă cauză, gestiune de afaceri etc.), pentru a putea obține atât suma plătită creditorului, cât și dobânzi, cheltuieli sau alte daune-interese.
Acțiunea în regres poate avea la bază fie pe raporturile dintre codebitorii solidari, în acelea dintre fideiusor și debitorul garantat, precum și în raporturile dintre cei care răspund pentru fapta altuia, pe de o parte, și autorul faptei ilicite, pe de altă parte.
Prima instanță a analizat acțiunea în regres din perspectiva răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, considerând, după o analiză incompletă și cu ignorarea apărărilor formulate de pârât, că sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea acestei acțiuni.
Cu toate acestea, instanța de apel arată că un comitent are dreptul să promoveze acțiune în regres împotriva prepusului pentru recuperarea integrală a sumei plătite cu titlu de despăgubire victimei unei fapte ilicite săvârșite de către prepusul său. Prin urmare, este esențial pentru promovarea unei acțiuni în regres ca: achitarea de către reclamant a unei sumei de bani către o terță persoană să de facă cu titlu de despăgubire; între părți să existe un raport de prepușenie; să fie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în ceea ce-l privește pe prepus.
Astfel, prima instanță trebuia să observe că suma de 2.500 lei a fost achitată de către reclamantă cu titlu de amendă contravențională, având natura juridică a unei sancțiuni, iar nu a unei despăgubiri plătită în favoarea statului.
Mai mult, răspunderea contravențională are în mod esențial caracter personal, procesul verbal de contravenție necontestat făcând dovada săvârșirii faptei ilicite de către persoana sancționată. În speță, sancționată a fost reclamanta UAT Poienești, acesteia imputându-se fapta prevăzută de art. 57 alin. 1 pct. A lit. e din Legea nr. 211/2011, în sarcina acesteia fiind stabilită sancțiunea pecuniară.
În fine, instanța de apel nu poate fi de acord cu concluzia primei instanțe cu privire la reținerea existenței unui raport de prepușenie între pârât, în calitate de viceprimar (ales local) și reclamanta, UAT Poienești, câtă vreme între aceștia nu există un raport de muncă, de serviciu sau orice alt raport de subordonare. Într-adevăr, viceprimarul se află în subordinea primarului, însă nu această autoritate publică locală executivă a fost sancționată contravențional și nu aceasta a promovat prezenta acțiune, având în vedere precizările formulate în fața instanței de fond.
În consecință, Tribunalul constată că nu sunt îndeplinite condițiile speciale exercitării acțiunii în regres împotriva pârâtului, în conformitate cu prevederile invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 1384 – art. 1386 N.C.civ.,
Prin urmare, apelul formulat este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 2523/11.11.2014 a Judecătoriei V., în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii formulate de reclamanta UAT Poienești în contradictoriu cu pârâtul P. C..
Față de soluția de admitere a căii de atac, conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța de apel va obliga intimata să plătească apelantului cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia judecății în apel, respectiv suma de 90 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul P. C. împotriva sentinței civile nr. 2523/11.11.2014 a Judecătoriei V. pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta UAT Poienești în contradictoriu cu pârâtul P. C..
Obligă intimata UAT Poienești la plata către apelant a sumei de 90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 Aprilie 2015
Președinte, Judecător,O. M. V. M. C.
Grefier,
T. B.
Red. M.C.
Tehnored. M.C.
4 ex./18.05.2015
Judecătoria V. – jud. O. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 530/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 566/2015. Tribunalul... → |
|---|
