Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1668/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1668/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1668/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1668/A/2015
Ședința publică de la 10 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Judecător M. C.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel declarată de apelantul - pârât M. S. în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. V., împotriva sentinței civile nr. 982/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - rezoluțiune contract, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 02.12.2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 982/22.04.2015 a Judecătoriei V. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtul M. S., a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 lei cu titlu de diferență de preț conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2728/13.06.2010 de BNP V. C. și C. S. E.. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu av. B. M., conform chitanței . ABM nr.49/20.11.2013.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța a reținut că sub aspectul dreptului material incident în cauză, față de dispozițiile art. 102 din Legea nr.71/2011 având în vedere faptul că la data de 13.06.2010 a fost perfectat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2728/13.06.2010 de BNP V. C. și C. S. E., instanța a avut în vedere dispozițiile Codului civil în vigoare din 1864.
Între părți a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2728/13.06.2010 de BNP V. C. și C. S. E.. Obiectul material al actului juridic menționat l-a reprezentat vânzarea respectiv cumpărarea unui număr de trei sute de oi, din rasa țigaia neagră și caracul la un preț de 90.000 lei. Părțile au convenit ca termen limită de plată a prețului data de 30.10.2010, afară de cazul în care părțile convin, chiar și tacit, prorogarea termenului de plată, în caz contrar pârâtul obligându-se să restituie bunurile achiziționate.
Reclamantul a susținut că, în cursul anului 2011, a primit de la pârât suma de 40.000 lei, urmând ca diferența să o primească în cel mai scurt timp posibil, părțile convenind ca termen de plată a diferenței de preț data de 30.10.2010, însă pârâtul nu a achitat nici până în prezent suma de bani datorată cu titlu de preț.
Reclamantul a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, cât și obligarea pârâtului la plata diferenței de preț în cuantum de 50.000 lei (reprezentând în concret manifestarea de voință a reclamantului în sensul executării silite a contractului de vânzare cumpărare a cărei rezoluțiune o solicită).
Sub acest aspect instanța având în vedere prevederile art. 22 alin.4 Cod pr civ., în sensul că instanța nu este ținută de denumirea cererii – în speță rezoluțiune contract vânzare-cumpărare față de intenția reală a părții reclamante – în sensul recuperării contravalorii diferenței de preț de 50.000 lei – instanța a analizat cererea pendinte cu referire la pretenția formulată de reclamant.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat că actul juridic în temeiul căruia a fost formulată cererea de obligare a pârâtului la plata diferenței de preț, este reprezentat de un înscris autentic ce se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate, cel care îl folosește fiind scutit de orice dovadă; proba contrară trebuie să o facă partea care îl contestă; înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind necesară înscrierea în fals) în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile lui simțuri; celelalte mențiuni fac dovadă până la proba contrară (mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător, valabilitatea consimțământului exprimat de părți în fața agentului etc.).
Sub acest aspect, susținerile pârâtului referitoare la obiectul material al convenției autentice nu pot fi avute în vedere de către instanță, cât timp contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2728 /13.06.2010 de BNP V. C. și C. S. E. face dovada până la înscrierea în fals. Totodată, pârâtul nu a făcut dovada în condițiile art. 1169 cod civil a plății contravalorii prețului sau al stingerii acestei obligații în orice altă modalitate juridică.
Astfel, instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada în condițiile art.1169 Cod civil, a existenței în patrimoniul său a unei creanțe certe (caracterul cert izvorăște din contractul de vânzare cumpărare suscitat) lichide (cuantumul creanței este atestat în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare) și exigibile (potrivit susținerilor reclamantului coroborate cu susținerile pârâtului termenul de plată a diferenței de preț a fost stabilită cu referire la vara anului 2011), motiv pentru care instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de diferență de preț conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2728/13.06.2010 de BNP V. C. și C. S. E..
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul M. C., pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând că în iarna anului 2010 a achiziționat de la numitul B. V. un număr de 137 ovine rasa "Țurcana", cu prețul de 42.000 lei, având cu acesta înțelegerea de a-i achita suma convenita în toamna anului 2010.
Din cele 137 oi achiziționate, gestante au fost doar 29, restul animalelor fiind masculi sau oi sterpe. În cursul anului 2010, în luna septembrie i-a vândut numitului B. V. un număr de 120 de oi, din totalul de 800 de oi pe care le deținea, fapt ce este confirmat și de declarația martorului S. I..
A arătat că acel contract pe baza căruia își întemeiază pretențiile B. I. s-a încheiat în luna iunie 2010 a fost încheiat de apelant la insistențele acestuia. Este adevărat ca a semnat acel contract, dar l-a semnat la insistențele lui B., doar ca o garanție a sumei de 42.000 lei pe care trebuia să i-o achite în urma achiziționării celor 137 de ovine.
Tot din conținutul contractului de vânzare cumpărare reiese și faptul că în cazul neachitării prețului cu care se înțeleseseră, urma să îi returneze acestuia oile achiziționate. Consideră că problema ce apare în acel contract este însă referitoare la numărul animalelor achiziționate și la suma ce trebuia achitată. Astfel pe contract sunt trecute 300 de ovine și suma de_ lei, iar în realitate a fost vorba de 137 ovine valorând 42.000 lei.
Deși probatoriul administrat în cauză arată o cu totul altă situație de fapt, instanța de judecată înțelege să dea valoare probantă doar acelui contract de vânzare - cumpărare, motivat de faptul că acesta se bucura de prezumția de autenticitate și validitate, cel care îl folosește fiind scutit de orice dovadă. Nu neagă autenticitatea contractului de vânzare - cumpărare. Acesta a fost încheiat în formă autentică la notariat și recunoaște că a semnat acel contract. Însă instanța nu reține niciun alt aspect din probatoriul administrat în cauză care arată că, clauzele prevăzute în contract, și înțelegerea cuprinsă în acesta a fost de fapt cu totul alta.
Toate sumele de bani i-au fost înmânate numitului B. în prezența martorului P. B.. Consideră că acest martor trebuie audiat pentru a se constata ca în fapt și-a achitat obligațiile către numitul B. V.. Mai mult decât atât, instanța retine și susținerile reclamantului care afirmă că în cursul anului 2010 i-a achitat suma de 40.000 lei în cuantumul datoriei ce o avea la acesta ca urmare a achiziționării ovinelor, dar insista că îi mai datorează suma de 50.000 lei.
Instanța retine doar aspectele arătate in contract, dar nu accepta niciun alt probatoriu administrat în cauză, probatoriu care arată că situația a fost cu totul alta, și că acel contract a fost făcut doar ca o garanție pentru B. V. și nu pentru a fi folosit vreodată.
Analizând sentința apelantă prin prisma motivelor de apel invocate, în baza prevederilor art. 477 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin prezenta cale de atac apelantul critică situația de fapt reținută de către prima instanță, apreciind că aceasta nu apreciat corect probatoriu și nu dat importanța cuvenită probei cu martori administrată în cauză.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a prevederilor Codului civil de la 1864, având în vedere dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011.
Mai mult, prevederile Codului civil de la 1864 sunt aplicabile și în ceea ce privește condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale, față de dispozițiile art. 26 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că data producerii și săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii în prezenta cauză.
Astfel, potrivit art. 1191 C.civ. de la 1864 dovada actelor juridice al căror obiect are valoare ce depășește suma de 250 lei, […], nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
În cauză, reclamantul a susținut prin cererea de chemare în judecată că a vândut pârâtului în vara anului 2010 un număr de 300 de oi, contra sumei de 90.000 lei, pe care pârâtul s-a obligat să o plătească până la data de 30.10.2010.
Aceste susțineri sunt întrutotul confirmate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2728/13.06.2010 de BNP V. C. și C. S. E., semnat de către pârât, care, inclusiv prin cererea de apel, recunoaște încheierea lui. Cu toate acestea, pârâtul se apără în sensul că acest contract de vânzare cumpărare nu reflectă realitatea, în sensul că a fost încheiat la insistențele reclamantului doar cu scopul de a oferi o garanție acestui pentru plata sumei de 42.000 lei, reprezentând contravaloarea a 137 de oi pe care pârâtul le-ar fi cumpărat în iarna anului 2010.
Instanța de apel are în vedere dispozițiile art. 1191 alin. 2 C.civ. de la 1864 potrivit cărora nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.
În cauză, se constată că există un înscris autentic din care rezultă că voința părților a fost să încheie un contract de vânzare cumpărare, nefiind permis ca pârâtul să înlăture mențiunile cuprinse în contractul autentificat prin depoziția unui martor, astfel încât în mod corect prima instanță nu a luat în considerare această probă.
Pe de altă parte, deși proba cu martori este, în principiu, inadmisibil a fi administrată peste și împotriva conținutului unui înscris autentic, prevederile art. 1191 alin. 3 C.civ. de la 1864 recunosc dreptul părților de a conveni ca și în acest caz să poată face dovada cu martori. Însă este necesară o înțelegere a părților în acest sens. Or, nu rezultă ca reclamantul să-i fi acceptat pârâtului această probă.
Totodată, pârâtul invocând o înțelegere secretă a părților cu privire la adevăratele intenții în legătură cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat, avea obligația de a face dovada acestei înțelegeri, în aceleași condiții prevăzute de art. 1191 C.civ. de la 1864, în sensul de a prezenta un înscris din care să rezulte aspectele invocate.
Nefăcând această probă, instanța de apel constată că în mod legal prima instanță a înlăturat aceste apărări ale pârâtului, criticile formulate de acesta prin cererea de apel fiind nefondate.
Pe de altă parte, pârâtul a mai susținut că a achitat reclamantului suma de 40.000 lei, în cursul anului 2011, aspect reținut de către prima instanță și recunoscut de către reclamant, însă această sumă reprezintă doar o parte din valoarea prețului convenit de părți pentru vânzarea a 300 de oi, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți.
Astfel, pârâtul avea obligația să facă dovada, tot în condițiile art. 1191 C.civ. de l864, că a achitat și diferența de 50.000 lei, stabilită prin convenția părților. Or, în cauză, nu a prezentat niciun înscris în acest sens, iar, dacă s-ar ține seama de declarația martorilor, niciunul din aceștia nu confirmă o asemenea plată.
Prin urmare, pretinsul dezechilibru sub aspect probatoriu pe care îl invocă apelantul este justificat de prevederile legale citate mai sus, care impun părților reguli rezonabile în privința preconstituirii dovezilor, iar nerespectarea acestor reguli atrage pe plan procesual restricții în privința administrării probelor, cum este cazul și în speță.
Față de toate aceste considerente, se constată că apelul formulat de pârât este nefondat și urmează a fi respins, cu consecința păstrării sentinței civile nr. 982/22.04.2015 a Judecătoriei V..
Totodată, ca urmare a respingerii căii de atac formulate de pârât și față de prevederile art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar în valoare de 1.052,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru stabilită pentru cererea de apel pentru care s-a dispus scutirea, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 982/22.04.2015 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 ajutorul public judiciar în cuantum de 1.052,50 lei, constând în scutirea apelantului de taxa judiciară stabilită pentru cererea de apel, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.
Președinte, O. A. C. | Judecător, M. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. MC/12.01.2016
4 ex./.>
Judecătoria V.: Jud. E. – M. D.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1691/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1695/2015. Tribunalul... → |
|---|
