Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1670/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1670/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 1670/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1670/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. C.
Grefier O. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. și pe pârât G. D.-E., având ca obiect situație juridică minor -mentinere măsură de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic A. D., iar pentru pârâtă, av. Dumitruc M., care depune delegație de substituire pentru av. H. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată, procedura este legal îndeplinită, s-a solicitat judecata în lipsă.
Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art. 133alin. 1 din Legea nr. 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta prin consilier juridic, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Av. Dumitruc, pentru pârâtă, solicită încuviințarea probei cu înscriurile de la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că nu mai solicită încuviințarea altor probe.
În baza art. 258 C.pr.civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate în dosarul cauzei ca fiind concludentă, pertinentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, și constată că au fost administrate.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească finalizată, și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic A. D. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul G. M., cu măsura de protecție specială a plasamentului la familia G. V. și V., cu domiciliul ., jud. V., jud. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicităm obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
Curator Dumitruc, având cuvântul pentru pârâtă, arată că pe baza înscrisurilor de la dosar, care susțin cererea de chemare în judecată, și având în vedere și interesul superior al minorului, solicită admiterea acțiunii și înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul G. M., cu măsura de protecție specială a plasamentului la familia G. V. și V., cu domiciliul ., jud. V., jud. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicităm obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Publică solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul G. M., cu măsura de protecție specială a plasamentului la familia G. V. și V., cu domiciliul ., jud. V., jud. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicităm obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
Instanța a declarat dezbaterile închise și a lăsat cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 394 alin.1 C.pr.civ., dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pârâta G. D.-E., CNP:_, cu domiciliul în ., jud. V., solicitând: menținerea măsurii de protecție specială pentru copilul G. M., născut la data de 12.02.2010, CNP:_, fiul lui natural și G. D.-E..
În motivarea cererii arată:
În fapt, copilul G. M., clinic sănătos, născut la data de 12.02.2010, fiul lui natural și G. D.-E., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, la familia G. V. și V.,(în calitate de bunici materni ai copilului) cu domiciliul în ., jud. V., conform dispoziției cu nr. 2625/25.08.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece filiația față de tată nu a fost stabilită, iar mama copilului nu este interesată și nu contribuie financiar la creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
Climatul în familia G. V. și V. este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. Întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.
În ceea ce-o privește pe mama copilului, din ancheta socială cu nr. 20/07.01.2015, emisă de Primăria corn. C., jud. V., reiese că, din cauza lipsurilor financiare și materiale, mama copilului a decis să plece la muncă în altă țară, iar copilul a rămas în grija părinților săi. Din momentul în care a plecat din țară, mama copilului a trimis sume mici de bani, dar în ultimii 2 ani nu a mai trimis nimic.
Prin cererea cu nr._/02.06.2015, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., bunicii materni au solicitat instituirea unei măsuri de protecție specială, deoarece doresc să se ocupe în continuare de creșterea, îngrijirea și educarea copilului.
Bunicii materni locuiesc într-un imobil format din 4 camere, din care doar 3 finalizate, condițiile de locuit sunt modeste, iar venitul familiei este format din alocația nepoților și venituri nedeclarate din munca agricolă.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 62 alin 1, lit a, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, alin 2, art. 70, alin 1 și 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.
În conformitate cu prevederile art. 140 din Legea nr. 272/2004 prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Examinând actele dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, minorul G. M., născut la data de 12.02.2010, are filiația stabilită doar față de mamă, pârâta din prezenta cauză.
Acesta beneficiază în prezent de măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la bunicii materni, G. V. și V., conform dispoziției cu nr. 2625/25.08.2015 emisă de directorul general al DGASPC V. ( fila 9 dosar), întrucât mama nu l-au mai vizitat pe minor, aflat în grija bunicilor, de o perioadă îndelungată și nu contribuie la întreținerea acestuia.
În drept, potrivit art. 70 din Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
„ (1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.
(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”
Articolul 62 din lege definește măsura plasamentului ca fiind
(1) „… o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidențial, prevăzut la art. 123 alin. (2) și licențiat în condițiile legii.
(2) Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament”
Pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.
Or, din raportul de anchetă psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, aflându-se permanent într-un mediu insecurizant, pe fondul imposibilității mamei de a răspunde pozitiv, nonviolent nevoilor esențiale ale copilului de asigurare a hranei, a îmbrăcămintei, a igienei, nevoilor de educație, de sănătate fizică și psihică, cât și nevoilor emoționale, nefiind interesată de creșterea, întreținerea și dezvoltarea acestuia ( filele 7-8 dosar).
Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.
Legea 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.
Potrivit referatului de anchetă socială emis de Primăria comunei C., jud. V., reiese că bunicii materni prezintă garanții și condiții materiale necesare pentru a se ocupa de copil. Precizează că mama a lăsat copilul în grija bunicilor și nu a mai contribuit la întreținerea acestuia ( fila 16 dosar).
Astfel, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru G. M., cu plasamentul la bunicii materni G. V. și V., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004
În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.
Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâta să presteze, pentru întreținerea minorului câte 20 ore lunar, în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a localității de domiciliu sau reședință.
Potrivit Protocolului nr._/2015, privind stabilirea onorariilor cuvenite pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, remunerația curatorului special a fost fixată la suma de 150 lei.
În baza art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 va dispune ca remunerația curatorului special – H. M., desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167, în sumă de 150 lei să fie făcută din bugetul statului prin fondurile alocate Ministerului de Justiție.
În baza art. 49 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 suma ce va fi avansată din bugetul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta G. D.-E., CNP:_, cu domiciliul în ., jud. V.
Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul G. M., născut la data de 12.02.2010, CNP:_, cu plasamentul la familia G. V. și V.,(în calitate de bunici materni ai copilului) cu domiciliul în ., jud. V..
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.
Obligă pârâta să presteze, pentru întreținerea minorului, câte 20 ore lunar, în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a localității de domiciliu sau reședință.
În baza art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 dispune ca remunerația curatorului special – avocat H. M., desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167, în sumă de 150 lei să fie făcută din bugetul statului prin fondurile alocate Ministerului de Justiție.
În baza art. 49 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 suma avansată din bugetul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12. 2015.
Președinte, O. C. | ||
Grefier, O. P. |
Red. OC/10.12.2015
Tehnored. OP
5ex/3com.
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1721/2015. Tribunalul... | Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 639/2015.... → |
|---|








