Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 109/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 109/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-01-2012 în dosarul nr. 109/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVIL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 109/R/2012
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă A. G., în calitate de reprezentant legal al minorului A. A. A., în contradictoriu cu intimata – pârâtă D. DE S. P. V. - C. DE M. ȘI COMPETENTĂ PROFESIONALĂ PENTRU CAZURILE DE MALPRAXIS, intimata B. A. L., intimat - autoritate tutelară P. M. B., împotriva sentinței civile nr. 2261/14-09-2011 pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect - constatare nulitate act juridic contestație la Legea nr. 95/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 17 ianuarie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 24 ianuarie 2012, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2261 din 14.09.2011 a Judecătoriei B., a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației, excepție invocată de intimata B. A. L..
A fost respinsă contestația formulată de contestatoarea A. G. M., în calitate de reprezentantă legală a minorului A. A. A., domiciliată în B., .. 59, județul V., împotriva deciziei nr.1/2011 a Direcției de Sănătate P. V. – C. de M. și Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, cu sediul în V., ., județul V., citată în cauză fiind și intimata B. A. L., domiciliată în B., ., nr.3, ., ., decizie pe care o menține.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. G. M. în calitate de reprezentantă legală a minorului A. A. A., privind obligarea intimatei B. A. L., la daune materiale, daune morale și rentă viageră.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 5.10.2005, contestatoarea A. G. M. l-a născut pe minorul A. A. A. în secția Maternitate a Spitalului de Adulți B.; nașterea minorului a fost asistată de medicul B. A. L.. Travaliul a început la data de 5.10.2006, ora 12,45, iar nașterea s-a produs la aceeași dată, ora 23,55.
Conform foii clinice de observație nr._ întocmită de S. de Adulți B., la naștere minorul A. A. A. a prezentat asfixie perinatală în formă severă, circulară strânsă de cordon ombilical, encefalopatie hipoxic ischemică std. II, afecțiuni pentru care s-a administrat minorului tratament medical
După naștere, contestatoarea A. G. M. a fost dusă în secția Reanimare a Spitalului de Adulți B., iar după încă o zi aceasta a fost transportată la Maternitatea „C. V.” din Iași. În perioada 2-5.11.2005, minorul A. A. A. a fost internat la S. de Copii din Iași-secția neurologie, cu diagnosticul „encefalopatie neonatală”.
În perioada 13-21.12.2005, minorul A. A. A. a fost internat în S. de Copii Sf N. din B. cu diagnosticul „Epilepsie simptomatică.; atrofie corticală; sindrom dispeptic”.
La data de 14.02.2006, minorul A. A. A. a fost internat în S. Clinic „Prof. dr. A. O.”- Clinica Neurologie Pediatrică I - Centrul de Referință împotriva Epilepsiei, cu diagnosticul „ECI- sindrom piramido-extrapiramidal bilateral”. La externare, s-a recomandat minorului tratament medicamentos, gimnastică de recuperare.
În perioada 3-24.03.2006, minorul a fost internat la S. de Recuperare Medicală, Secția II, Băile 1 Mai -Băile F.- secția copii, cu diagnosticul „tulburare coord; centrală; sindrom piramidal-extrapiramidal”. În biletul de ieșire din spital s-a consemnat: „hipertonie moderată generalizat (degete strânse în pumn, membru inferior flectat, nu ridică capul, nu se rostogolește”.
În perioada 24.10-1.11.2006, minorul a fost internat la Clinica de Neuropshiatrie Pediatrică din Târgu M., cu „diagnosticul SY HIC benign; SI cu tetrapareză flasco-spastică; retard moderat mixt în dezvoltare; microcefalie congenitală; spasmul hohotului de plâns; rinită acută”.
În aceeași clinică, minorul a fost internat și în perioada 25.02.-6.03.2008, cu diagnosticul „retard sever psihic și de limbaj; atetoză congenitală; retard sever neuro-motor; spasmul hohotului de plâns; SY HIC benign; modificări EEG; anemie feriprivă”.
Dată fiind starea minorului A. A. A., contestatoarea A. G. M. și soțul acesteia A. S. O. au formulat o plângere penală prin care au solicitat începerea urmăririi penale împotriva intimatei B. A. L., medic în cadrul secției Maternitate a Spitalului de Adulți B., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 182 alin.2 și 4 din Codul penal.
În plângere, contestatoarea A. G. M. a susținut că medicul B. A. L. nu i-a acordat asistență medicală corespunzătoare la naștere, ceea ce a determinat ca minorul să rămână cu handicap sever psihic și neuromotor.
Plângerea penală sus arătată a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria B. cu nr. 3762/P/24 nov. 2006.
Prin plângerea penală sus menționată, A. G. M. s-a constituit parte civilă în proces, solicitând să fie despăgubită material.
În cursul cercetării penale au fost efectuate trei expertize medicol-legale traumatologice
În urma cercetării penale efectuate, P. de pe lângă Judecătoria B. a emis Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 2.06.2009, dată în dosarul nr. 3762/P/2006, prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei B. A. L. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 182 alin.2 și 4 din Codul penal.
În considerentele Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 2.06.2009, s-a reținut că, în cursul cercetării penale, au fost efectuate trei expertize medico-legale traumatologice, respectiv au fost întocmite:
-raportul de expertiză nr. 83/G/ 14.03.2007 întocmit de către Serviciul Medico-Legal V.;
-raportul de expertiză medico-legală nr._/6.06.2008 întocmit de către Institutul de Medicină L. Iași;
-raportul de expertiză nr. E_ întocmit de către C. Superioară de Medicină L. din cadrul Institutului Național de Medicină L. „M. Minovici” București.
Astfel, prin raportul de expertiză nr. E_ întocmit de către C. Superioară de Medicină L. din cadrul Institutului Național de Medicină L. „M. Minovici”, s-a stabilit că măsurile luate de medic în momentul constatării BCF-urilor au fost corespunzătoare.
Scoaterea de sub urmărire penală s-a dispus în temeiul art. 11 pct.1 lit.b și art.10 lit.d din Codul de procedură penală (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii).
Împotriva Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 2.06.2009 a formulat plângere A. G. M., plângere care a fost respinsă prin Ordonanța nr. 951/II/2009 din data de 16.09.2009, dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Ulterior, contestatoarea A. G. M. a adresat o sesizare către Direcția de Sănătate P. V. - C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, sesizare care a fost înregistrată la această instituție cu nr. 5752/13.08.2010.
Sesizarea formulată de A. G. M. a fost analizată în cadrul ședinței din data de 20.09.2010 a Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, în temeiul Ordonanței nr. 1343/2006, iar cele hotărâte au fost consemnate în procesul-verbal încheiat la aceeași dată de 20.09.2010.
Astfel, prin procesul-verbal încheiat la data de 20.09.2010, C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 677 din Legea nr. 95/2006 și, în consecință, a hotărât clasarea cazului.
În temeiul celor de mai sus, Direcția de Sănătate P. V. - C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a emis Decizia nr. 1, prin care s-a clasat, ca fiind tardiv formulată, sesizarea formulată de A. G. M..
Împotriva acestei decizii, contestatoarea a formulat contestație, contestație admisă prin sentința civilă nr. 3218 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei B. în care s-a reținut că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, ori atât paguba cât și cel care răspunde de ea, au putut fi cunoscute abia după efectuarea celor trei expertize, că în cauză sunt aplicabile și disp. art. 16 alin.1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, conform căruia prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, astfel că, contestatoarea este în termen, Decizia nr. 1 emisă de Direcția de Sănătate P. V. – C. de M. și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis fiind anulată, cu precizarea de a se efectua cercetări pentru a se decide asupra fondului sesizării.
Decizia nr. 1/2011 a Direcției de Sănătate P. V. – C. de M. și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis este rezultatul acestor cercetări și a fost comunicată contestatoarei la data de 14 februarie 2011, așa cum rezultă din plicul aflat la fila 220 dosar, împotriva căreia contestatoarea putea formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare și cum contestația este înregistrată pe rolul instanței la data de 2 martie 2011, calculul termenului de 15 zile în care poate fi introdusă contestația fiind pe zile libere, așa cum prevăd disp. art. 101 alin. 1 Cod proc. Civilă, instanța apreciază contestația formulată în termen, excepția tardivității formulată de intimata B. A. L. urmând a fi respinsă.
În ce privește fondul contestației, contestatoarea a invocat pentru admiterea contestației omisiunea Direcției de Sănătate P. V. – C. pentru M. și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis de a fi prezentă la efectuarea expertizei, faptul că acest raport nu i-a fost comunicat, dar și culpa medicală a medicului care a asistat-o la naștere datorită raportului de cauzalitate între nerespectarea obligației de a urmări pacienta și fătul în timpul travaliului cu consemnarea în partogramă a evoluției pacientei și a fătului, monitorizarea defectuoasă a stării fătului în timpul travaliului și starea psihică și fizică a copilului.
Instanța a apreciat că pentru o justă soluționare a cauzei se impunea să se facă o corelație între concluziile avizului Comisiei Superioare de Medicină L. a Institutului Național de Medicină L. “M. Minovici”, care a analizat întregul material probator și disp. art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 care prevăd că personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
Astfel, la punctul 7, din obiectivele de la punctul II, C. Superioară de Medicină L. s-a arătat că “măsurile luate de medic în momentul constatării modificărilor BCF-urilor au fost corespunzătoare și ar fi fost bine dacă pe lângă toate acestea ar fi grăbit nașterea prin aplicație de forceps, însă, odată cu coborârea craniului fetal prin filiera pelvigenitală, un cordon scurt înfășurat pericervical se întindea și se strângea și mai mult pericervical, determinând asfixie acută a nou născutului care se naște cu anemie acută cerebrală”, la punctul 6, ”că în momentul internării în spital, starea gravidei nu putea fi calificată ca “urgentă””, la punctual 3 că “modificarea indicelui de rezistență din artera cerebrală la 37 săptămâni sugerează o posibilă suferință fetală cronică antepartum, care însă nu a fost investigată”, la punctul 2 “că o circulară de cordon pericervicală poate determina suferința cerebrală antepartum numai dacă este insoțită de alterarea BCF, însă la aproape jumătate din femei se constată la naștere prezența circularei de cordon, fără ca aceasta să fie însoțită de suferința fetală”, la punctul 1 “că circulara de cordon ombilical se putea constitui și după data de 15 septembrie 2005, când nu a fost evidențiată la examenul ecografic”, iar la punctul I din obiectivele anchetei, că “pentru a vorbi de o suferință fetală cronică acutizată a travaliului ar fi trebuit să existe o înregistrare electronică a travaliului, cu evidențierea decelerațiilor tardive ale cardului fetal și o ecografie Doppler în timpul sarcinii care să evidențieze o modificare a fluxurilor sangvine cerebro-placentare, că, “cu 25 minute anterior expulziei fătului, la dilatație completă, cu craniul angajat și contracții uterine cu caracter expulziv o operație cezariană nu ar fi ameliorat cu nimic situația fătului și ar fi expus gravida la riscuri suplimentare”.
Aceste concluzii au fost completate cu cele de la punctual III, în care la punctul 2 se arăta că “modificările BCF reprezintă un răspuns particular al fătului la modificările adaptive metabolice și de circulație la care este supus și nu reprezintă neapărat un grad de suferință fetală”, la punctul 3 “că monitorizarea bătăilor cordului fetal s-a efectuat la intervale mai rare de timp decât cele recomandate”, la punctul 4 ”că gravida a primit îngrijirile necesare după naștere”, la punctul 5 “că simpla modificare a BCF-urilor nu este o indicație pentru terminarea nașterii prin operație cezariană”, la punctul 7 “că modificarea BCF s-a constatat la ora 23,30, nașterea având loc la ora 23,55”.
Făcând o raportare a acestor concluzii la disp. art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, instanța a considerat că în cazul intimatei nu putea fi reținută eroarea, neglijența, imprudența ori cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei întrucât măsurile luate de aceasta la naștere au fost cele corespunzătoare, iar afirmația că ar fi fost bine dacă ar fi grăbit nașterea prin aplicație de forceps nu reprezinta o certitudine că starea fătului ar fi fost alta întrucât s-a arătat în mod explicit că “odată cu coborârea craniului fetal prin filiera pelvigenitală un cordon scurt înfășurat pericervical se întinde și se strânge mai mult pericervical determinând asfixie acută a nou născutului care se naște cu anemie acută cerebrală”. Mai mult decât atât, circulara de cordon ombilical se putea constitui și după data de 15 septembrie 2005 când nu a fost evidențiată la examenul ecografic, starea gravidei nu putea fi calificată “urgentă” la internare, modificarea BCF s-a constatat la ora 23,30, iar nașterea a avut loc la ora 23,55.
Nu a putut fi reținut nici argumentul contestatoarei confirmat de medici că monitorizarea bătăilor cordului fetal s-a făcut la intervale mai rare de timp decât cele recomandate pentru admiterea contestației întrucât operația cezariană, așa cum s-s arătat în concluziile expertizei, s-ar fi putut face în situația în care, cunoscându-se circulara de cordon pericervicală, ar fi existat pe parcursul travaliului semne de suferință fetală, ori cu 25 de minute anterior expulziei fătului, la dilatație completă, cu craniul angajat și contracții uterine cu caracter exploziv, o operație cezariană nu ar fi ameliorat cu nimic situația fătului și ar fi expus gravida la riscuri suplimentare, intervenție ce nu s-ar fi putut face fără gardă completă specializată.
Pe de altă parte, alin.2 din Legea nr. 95/2006 a consacrat cauzele care înlătură răspunderea civilă pentru malpraxis, respectiv faptul că personalul medical nu este răspunzător pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiunii în situația în care se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, ori în cazul de față, din maternitate lipsea cardiotocograful, ecograful Dopller, iar în acea zi, intimata fiind de gardă, a avut mai multe nașteri, internări, așa cum a rezultat din depoziția martorelor E. M. și P. D. S., date în dosarul penal, astfel că nu avea timpul fizic necesar să asculte BCF pe întreaga durată a travaliului și să le consemneze în foaia de observație.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că nu este în situația unui caz de malpraxis așa cum este definit de art. 642 din Legea nr.95/2006, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii juridice a intimatei B. A. L. în baza disp. art. 998-999 Cod Civil, întrucât nu există o conduită ilicită și nici o legătură de cauzalitate între conduita acesteia din timpul travaliului contestatoarei și starea fizică și psihică a copilului, că decizia nr. 1/2011, prin care medicii comisiei au ajuns la concluzia că nu se constată existența unui caz de malpraxis este temeinică și legală, neexistând nici o obligație a acestora de a invita contestatoarea, împreună cu copilul la efectuarea expertizei întrucât s-a făcut o evaluare a cazului și nu o evaluare actuală, existând posibilitatea de a-i fi comunicat o copie a raportului de expertiză și a documentelor medicale la solicitare întrucât întreaga procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în momentul sesizării instanței, este confidențială, așa cum prevăd disp. art. 23 din Ordinul nr. 1343/2006, contestația formulată urmând a fi respinsă și, ca o consecință, și cererea contestatoarei privind obligarea intimatei B. A. L. la daune materiale, morale și rentă viageră.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantaA. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În mod greșit, nelegal si netemeinic, instanța de judecata a respins contestația formulata împotriva Deciziei nr. 1/2011 a Direcției de Sănătate Publica V. - comisia de M. si Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, si pe cale de consecința a respins si cererea privind obligarea intimatei B. A. L. la daune materiale, morale si renta viageră.
Instanța de judecata, în mod greșit, a apreciat ca pentru "o justa soluționare a cauzei " se impune o corelație numai intre avizul Comisiei Superioare de Medicină L., si dispozițiile art. 642 al 2 din Legea 95/2006, analizând astfel doar o singură probă dintre cele administrate si pe aceasta in mod selectiv si greșit, cu fraze rupte din context, tocmai pentru a fi in concordanță cu prevederile art. 642, al 2 din legea 95/2006, în sensul de a nu fi reținută eroarea, neglijența, imprudența si tot ce implică malpraxisul.
Acest mod greșit si nelegal de a analiza probatorul s-a întâmplat si în cazul expertizei efectuata de expert dr. R. G. în cadrul Comisiei de malpraxis V. dar, dacă în cazul acesteia au găsit răspuns la modul rușinos in care a " analizat" situația și nu a reușit să fie imparțială, punând înaintea jurământului de medic, calitatea de colegă cu intimata, in același mod greșit a interpretat și prima instanță probatoriu administrat.
Astfel, instanța de judecata trebuia pentru o justa soluționare a cauzei sa facă corelația și analiza între toate probele administrate si mai ales cu toate expertizele efectuate .
În acest sens, a arătat recurenta că, potrivit avizului Comisiei Superioare de Medicinp L., măsurile luate în momentul constatării BFC – urilor au fost corespunzătoare; ori, nu acest aspect a fost cel mai important, ci faptul că gravida a fost adusă tardiv în sala de nașteri, la ora 21.45, iar din descrierea stării în care se afla rezulta că travaliul se derula deja de câteva ore. Momentul debutului travaliului nu se poate deduce cu exactitate fiindcă evoluția acestuia este sumar consemnată; ori, medicul trebuia să facă aceste consemnări în mod detaliat. Susținerea medicului că ar fi consultat-o la ora 17.00, când a constatat BFC – urile normale, nu este confirmată de consemnările efectuate în foaia de observație.
În concluziile experților s-a arătat că este obligatorie urmărirea pacientei în timpul travaliului, cu consemnarea în partogramă a evoluției pacientei și a fătului, însă această partogramă este incompletă iar manevrele efectuate de medic apar ca fiind făcute în mod adecvat, dar cu întârziere.
Din analiza partogramei se constată deficiențe, în sensul că intervalul de urmărire a bătăilor cordului fetal trebuia să fie mai scurt, la fiecare 30 min, iar durata bradicardiei nu rezultă.
Concluziile expertizelor medico – legale arată că leziunile cerebrale s-au instalat foarte probabil ca urmare a anoxiei cerebrale prezentă pe o perioadă relativ întinsă de timp; sesizarea suferinței fetale grave a fost făcută cu întârziere și ca atare alarmarea medicului a fost făcută tardiv Varianta existenței suferinței fetale anterior momentului expulziei rezultă din leziunile copilului, datele de laborator și aplicarea triade de două ori.
În concluziile medicale se mai arată că, deși sunt făcute referiri la stigme congenitale, acestea nu sunt menținute în documentație și nu pot fi confirmate, diagnosticul de microcefalie nefiind susținut de investigațiile ecografice de pe parcursul gravidității și dezvoltarea fătului. Astfel, nu s-a găsit nici o cauză care să fi afectat dezvoltarea normală a fătului pe parcursul sarcinii și nu s-a identificat nici un element care să susțină existența unei iminențe de avort, așa cum greșit și tendențios s-a consemnat în foaia de observație.
A mai arătat recurenta că prima instanță a reținut din avizul Comisiei Superioare de Medicină L. că modificările FC – urilor reprezintă un răspuns particular al fătului la modificările adaptative, metabolice și de circulație la care este supus și nu reprezintă neaparat un grad de suferință fetală; ori, s-a mai reținut și faptul că interpretarea acestor modificări se face de către obstretician în contextul situației specifice și pot fi permanente sau tranzitorii și corijibile prin medicația de dirijare a travaliului.
Din probele administrate rezultă că pârâta a efectuat un act medical superficial, a dat dovadă de neglijență, nu a urmărit mama și fătul pe timpul travaliului, nu a consemnat în partogramă conform obligațiilor de serviciu cele consemnate, măsurile luate fiind tardive din punctul de vedere al fătului care s-a născut cianotic, cu leziuni cerebrale ireversibile încadrate în noțiunea de infirmitate fizică și psihică, ( handicap sever psihic si neuromotor).
Referitor la cauzele care înlătura răspunderea civilă pentru malpraxis, nu rezultă din nicio proba faptul că lipsa aparatului cardiotocograf sau a ecografului Dopller din secția de obstetrica ginecologie ar fi cauza pentru care s-a săvârșit o eroare profesionala în exercitarea actului medical . De altfel, rezultă din înscrisurile dosarului că investigația ecografică, dacă medicul considera că se impune, se putea face în cadrul laboratorului de imagistica . Faptul ca intimata, fiind de garda, a avut mai multe nașteri si internări, așa cum rezultă din declarațiile celor doua asistente medicale, nu reprezintă o cauză pentru înlăturarea răspunderii civile pentru malpraxis, cum in mod greșit a interpretat instanța, ci reprezintă obligațiile de serviciu, specifice profesiei .
Intimata B. A. L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului si păstrarea hotărârii pronunțata de instanța de fond ca fiind legala si temeinica; recurenta nu a arătat motivul pentru care considera ca hotărârea pronunțata de Judecătoria B. ar fi nelegala; starea minorului nu se datorează in nici un caz activității sale profesionale. In timpul urmăririi penale s-au efectuat mai multe expertize medico-legale si un grup însemnat de medici au stabilit faptul ca nu se poate retine in sarcina sa vreo culpa in desfășurarea activității medicale. Potrivit Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, malpraxisul este definit, in cuprinsul articolului 642, ca fiind o eroare medicala săvârșita in exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii. Conform aceluiași text de lege, personalul medical răspunde pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta, sau cunoștințe medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament. In situația dedusa judecații P. de pe lângă Judecătoria B. a „pronunțat" o soluție in dosarul nr. 3762/P/2006 prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penala, reținându-se ca faptei cercetate ii lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv, vinovăția.
In situația vătămării corporale din culpa, vinovăția trebuie sa fie prezenta sub forma culpei, așa cum este definita ea de art. 19 C.pen. Conform rapoartelor de expertiza, a făcut tot ceea ce se putea la acel moment pentru a salva atât mama cat si fătul. Tehnica medicala deficitara au împiedicat observarea gravidei înainte de naștere prin alta modalitate decât prin ascultarea BCF-urilor si examinarea directa. Așa cum au arătat experții, situația farului si eventuala circulara de cordon, nu se putea anticipa fără examen ecografic Dopller, în perioada sept-oct. 2005, unitatea spitalicească nu deținea nici monitor fetal, nici ecograf, si nici ecograf Dopller. Având in vedere si reglementarea actuala din codul civil se poate observa ca in situația răspunderii pentru fapta proprie, care constituie cadrul general al răspunderii pentru malpraxis, trebuie avute condițiile răspunderii si criteriile particulare de apreciere a vinovăției ( art. 1357 si art. 1358 c. civ.). La aprecierea vinovăției trebuie sa se tina seama de împrejurările in care s-a produs prejudiciu, străine de persoana autorului faptei.
De altfel, jurisprudența si legislația ( art. 643 al. 2 din legea 95/2006 ) a stabilit situațiile in care personalul medical nu poate fi acuzat de malpraxis, după cum urmeaza:
a)când daunele si prejudiciile se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substanțelor medicale si sanitare folosite;
b)când acționează cu buna credința, in situații de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
În condițiile in care lipsește vinovăția, iar acest aspect a fost stabilit de către organele de urmărire penala, in mod corect instanța de fond a stabilit ca nu se poate retine răspunderea civila.
Conform expertizelor medicale, o circulara de cordon ombilical poate fi observata, cu mare probabilitate, printr-un examen ecografic, in funcție si de calitatea ecografului. In condițiile in care, spitalul B. nu dispunea de un asemenea aparat, iar pacienta nu prezenta anomalii, nu se putea suspiciona existenta circularei de cordon. Manevrele efectuate apar ca fiind făcute in mod adecvat, iar grăbirea expulsiei s-a stabilit ca nu a fost o manevra greșita. O operație de cezariana nu îmbunătățea situația dar expunea la alte riscuri, iar conform actelor medicale, existenta suferinței fetale exista anterior momentului expulsiei. In momentul in care a efectuat reanimarea copilului, leziunile cerebrale fuseseră produse intrapartum. Nici întinderea travaliului nu reprezintă o problema si, așa cum au stabilit experții, nașterea a decurs in parametri normali.
Ea era angajatul Spitalului de Urgenta „E. B." B. si aceasta unitate spitalicească era cea care trebuia sa pună la dispoziția medicilor toata aparatura necesara pentru gestionarea corespunzătoare a situației.
Intimata Direcția de Sănătate P. V. - C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, conform actelor dosarului membrii Comisiei au hotărât în unanimitate că în cauza sesizată de recurentă împotriva intimatei, nu se constată existența unui caz de malpraxis. Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauza dedusă judecății, nu ne aflăm în situația unui caz de malpraxis, așa cum este definit de art. 672 din Legea nr. 95/2006, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii juridice a intimatei B. A. în baza dispozițiilor art. 998 - 999Cod civil, întrucât nu există o conduită ilicită și nici o legătură de cauzalitate între conduita acesteia în timpul travaliului contestatoarei și starea fizică și psihică a copilului.
Malpraxisul ( malpractica medicală ) este definit în literatura de specialitate ca fiind "un comportament neglijent sau incompetent al unei persoane in exercitarea profesiunii sale prin care cauzează prejudicii altei persoane".
Prin Legea nr. 95/2006 privind reforma sistemului sanitar, s-a reglementat in Titlul XV "Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice" stabilindu-se că personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament precum și pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței.
Actul normativ invocat a dispus ca stabilirea cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale intră în competența Comisiei de M. și Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, comisie ce funcționează la nivelul Direcției de Sănătate P. Județene V., în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 1343/2006.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 298/2006 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu privire la criticile de neconstitutionalitate ce vizează Titlul XV, Curtea reține că prevederile cap. VI "Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale" al titlului XV "Răspunderea civilă a personalului medical și furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice" reglementează o jurisdicție specială administrativă, ci înființarea, organizarea si funcționarea unei "Comisii de monitorizare si competență profesională pentru cazurile malpraxis". Această comisie nu desfășoară o activitate jurisdicțională ci o activitate de control si expertizare profesională.
Criticile aduse de recurentă concluziilor raportului întocmit de expertul medical, document ce a stat la baza luării deciziei contestate, sunt nefondate.
In cazul medicului B. A. L. expertul medical care a analizat "documentele medico-legale existente la dosar a concluzionat că nu se poate stabili o cauzalitate directă între multipla patologie a copilului și asistența la naștere, leziunile fiind intricate și inseparabile."
In ceea ce privește Raportul de expertiză medico-legală invocat de către recurentă, există un raționament medico-legal specific acestui domeniu care îmbină raționamentul medical clinic cu cel morfopatologic, raționament ce are ca fundament rificarea si obiectivarea tuturor datelor medicale și a ipotezelor cauzale. Prin Raportul de expertiză medico-legală nu se stabilește existența sau inexistenta malpraxisului ci se recompune evoluția cazului pe criterii medico-legale.
Chiar dacă expertul a luat în considerare existența unor leziuni/patologii, acesta a concluzionat în mod corect că nu se poate reține o situație de malpraxis în sarcina medicului B. A. L..
In drept, a fost Legea nr. 95/2006, Ordinul MSP nr. 1343/2006, Ordinul MSP nr. 1344/2006, Codul de procedura civilă.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la reținerea de către prima instanță doar a concluziilor avizului Comisiei Superioade de Medicină L., nu și a celorlalte acte medico-legale întocmite în cauză, nu este întemeiată.
Astfel, în prezenta cauză au fost întocmite inițial două rapoarte de medicină legală, respectiv raportul de expertiză medico legală nr. 83/E/14.03.2007 întocmit de Serviciul Medico – Legal Județean V. și raportul de expertiză medico – legală traumatologică nr._ din 06.06.2008 întocmit de Institutul de Medicină L. Iași.
Față de diferențele existente între cele două acte medico – legale, s-a dispus efectuarea de către C. Superioară de Medicină L. din cadrul Institutului Național de Medicină L. M. Minovici a unui nou raport de expertiză medico legală, în urma acestei solicitări fiind întocmit avizul nr. E_ .
Forța probantă superioară a acestui aviz este consacrată de dispozițiile art. 23 din HG nr. 774 /2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, potrivit cărora C. superioară medico-legală reprezintă autoritatea științifică supremă în domeniul medicinii legale, care verifică, evaluează, analizează și avizează din punct de vedere științific, la cererea organelor judiciare, conținutul și concluziile diverselor acte medico-legale
În același sens, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 din același act normativ, în cazul în care C. superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unități medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de anchetă.
Referitor la celelalte motive de recurs privind greșita interpretare și coroborare a concluziilor actelor medico – legale efectuate în cauză, tribunalul va reține de asemenea că nu sunt întemeiate.
Astfel, scopul principal al profesiei de medic, astfel cum este consacrat de dispozițiile art. 374 din Legea nr. 95/2006, este acela de a asigura starea de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității, scop realizat în primul rând prin îngrijirea și asistența medicală a pacientului.
Această obligație este calificată atât în doctrină cât și în jurisprudență ca fiind de prudență și diligență, deoarece medicul are îndatorirea de a depune toată stăruința cerută de etică și știința medicală, pentru ca rezultatul dorit – vindecarea sau ameliorarea stării de sănătate a bolnavului – să se realizeze. Neatingerea rezultatului prevăzut nu îndeamnă că medicul nu și-a îndeplinit obligația asumată și nu poate fi o dovadă a conduitei sale culpabile.
Potrivit dispozițiilor art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii medicului în legătură cu vătămarea integrității corporale a pacientului său, eventual decesului acestuia, trebuie dovedită conduita sa culpabilă în legătură cu modul în care și-a îndeplinit sarcinile profesionale. Din această perspectivă, răspunderea medicală este o răspundere subiectivă deoarece, în absența dovedirii culpei medicale, victima nu va putea obține despăgubirile solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor dispoziții legale, tribunalul va reține că actele medico – legale întocmite în cauză nu concluzionează în mod cert în sensul reținerii unei culpe în sarcina intimatei B. A. L..
Astfel, în cuprinsul avizului întocmit de C. Superioară de Medicină L. se menționează expres că prima alterare a bătăilor cordului fetal a apărut la ora 23.30, cu 25 de minute înainte de naștere. Prin raportare la acest moment, s-a arătat că intervenția medicului a fost corespunzătoare, în sensul că cu 25 de minute anterior expulziei fătului, la dilatație completă, cu craniul angajat și contracții uterine cu caracter expulziv, o operație de cezariană nu ar fi ameliorat cu nimic situația fătului și ar fi expus gravida la riscuri suplimentare.
În consecință, problema care se ridică este aceea dacă, anterior acestui moment, BCF – urile au fost monitorizate corespunzător, la intervalele de timp recomandate, pentru a se stabili dacă alterarea acestora a fost depistată prea târziu datorită omisiunii intimatei de acorda atenția cuvenită pacientei.
Cu privire la aceste aspecte, în cuprinsul motivelor de recurs recurenta a arătat în primul rând că din avizul Comisiei superioare rezultă că într-adevăr măsurile luate după constatarea modificărilor BCF – urilor au fost corespunzătoare; ori, ceea ce era important este faptul că gravida a fost adusă tardiv în sala de nașteri, din descrierea stării în care se afla rezultând că era deja în travaliu de câteva ore, iar susținerea intimatei că ar fi consultat-o la ora 17.00 nu apare menționată în foaia de observație.
Aceste mențiuni din avizul Comisiei Superioare Medico – Legale nu sunt suficiente însă pentru angajarea răspunderii pentru culpă medicală, în condițiile în care, în continuare, în același aviz se menționează că, „pentru a se putea vorbi de o suferință fetală cronică acutizată în timpul travaliului ar fi trebuit să existe o înregistrare electronică a travaliului cu evidențierea decelerațiilor tardive ale cordului fetal și o ecografie Doppler în timpul sarcinii care să evidențieze o modificare a fluxurilor sangvine celebro – placentare. Chiar și în absența lor această posibilitate este mai puțin probabilă deoarece la dilatația de 6 – 7 cm când gravida a sosit în sala de naștere la ruperea membranelor s-a constatat că lichidul amniotic era clar ceea ce exclude existența suferinței fetale până în acel moment.
În consecință, nu se poate reține că între deficiențele constatate în ceea ce privește monitorizarea recurentei până în momentul aducerii acesteia în sala de naștere și alterarea stării de sănătate a fătului ar exista legătură de cauzalitate.
Referitor la monitorizarea pacientei în timpul travaliului, cu consemnarea în partogramă a evoluției pacientei și a fătului, tribunalul va reține că în actele medicale au fost consemnate următoarele valori;: la ora 21.45 - BFK 130 /min; ora 22.30 BFK - 130/min.; ora 23.30 - BFK 100/min.
Cu privire la acest aspect, în avizul Comisiei Superioare de Medicină L., la pct. 3 din răspunsul la obiectivele formulate de A. G. M. se menționează că monitorizarea bătăilor cordului fetal s-a efectuat la intervale mai rate de timp decât cele recomandate; intervalul optim ar fi fost la fiecare 30 de minute în timpul fazei II –a și la 5 min. sau după fiecare contracție în timpul expulziei.
În declarația dată pe parcursul urmăririi penale, intimata B. A. L. a declarat că la ora 22.30 a fost solicitată la sala de nașteri pentru o naștere; la acea oră recurenta avea un travaliu ce evolua în parametri normali – starea fătului era bună, s-a mai efectuat o triadă (…); întrucât membranele s-au rupt spontan imediat după prima examinare, a doua examinare se face după 2 ore cel puțin. În continuare a arătat intimata că la ora 23.30 a fost solicitată de moașă deoarece bătăile cordului fetal erau de 100/min.
Cu privire la consemnarea BFC – urilor, a declarat intimata că acestea „se ascultă cu o anumită frecvență, în funcție de perioadele nașterii și se consemnează în foaia de observație conform unui protocol (în caz de membrane intacte se consemnează la 1 oră dacă acestea erau normale iar în caz de membrane rupte se consemnează examen local la 2 ore iar BCF – urile doar dacă se modifică). În perioada 22.30 – 23.55 erau în limite normale iar ascultarea s-a făcut la 10 min., apoi în perioada 23.30 – 23.55 când a apărut bradicardia de 100 bătăi /minut ele au fost ascultate după fiecare contracție dar, conform protocolului, se consemnează doar dacă scad sub valoarea menționată anterior”. A specificat intimata că partograma nu are atâta spațiu pentru a consemna în scris bătăile cordului de câte ori se ascultă.
Declarațiile sale în acest sens se coroborează atât cu declarația martorei E. M., asistenta medicală care a fost de gardă în seara respectivă, dar și cu concluziile raportului întocmit de expertul medical dr. R. G. și care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1/2011, în cuprinsul căreia se menționează că partograma nu reflectă foarte fidel, întotdeauna, supravegherea clinică a travaliului deoarece spațiul acordat acestui text este restrâns.
A mai arătat recurenta că existența suferinței fetale anterior momentului expulziei și mai ales faptul că medicul avea cunoștință de aceasta rezultă și din aplicarea triadei (reanimare intrapartum) de două ori.
Ori, cu privire la acest aspect, atât intimata, cât și martora E. M. au arătat că acestea au fost efectuate profilactic și pentru că recurenta avea dureri mari. Această variantă este susținută atât de raportul întocmit de expertul medical dr. R. G., dar și de constatările raportului de expertiză medico legală nr. 83/E/14.03.2007 întocmit de Serviciul Medico – Legal Județean V. (ale cărui concluzii au fost, de fapt, reluate în mare parte de recurentă în cuprinsul motivelor de recurs), în cuprinsul căruia se menționează că există posibilitatea ca aplicarea triadelor să fie făcută și dintr-un exces de măsuri profilactice.
Chiar în cuprinsul acestui raport de expertiză medico – legală, invocat de recurentă, se arată că leziunile cerebrale ale nou – născutului s-au instalat foarte probabil ca urmare a anoxiei cerebrale prezentă pe o perioadă relativ întinsă de timp. Sesizarea suferinței fetale grave a fost făcută cu întârziere și ca atare alarmarea medicului a fost făcută probabil tardiv.
În consecință, tribunalul va reține că actele medico – legale întocmite în cauză nu conțin concluzii certe, în sensul stabilirii unei culpe medicale în sarcina intimatei, acestea făcând referire fie la intervale de timp recomandate (avizul Comisiei superioare de medicină legală), fie la probabilitatea ca medicul să fi fost anunțat târziu (raportul întocmit de Serviciu Medico – Legal Județean V.). Cu privire la acest ultim aspect, de menționat este și faptul că, după ora 22.30, când apar mențiuni în partogramă cu privire la BCF și când a fost efectuată triada, intimata a asistat la o altă naștere, astfel încât, cel puțin o perioadă din intervalul de timp de până la ora 23.30, cât a fost consemnată prima alterare a BCF – urilor, monitorizarea acestora a trebuit să fie făcută de asistentă dintr-o împrejurare mai presus de voința intimate, anume insuficiența personalului medical aflat în unitatea spitalicească la acel moment.
Ori, așa cum a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 643 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006, personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanțelor medicale și sanitare folosite.
Mai mult decât atât, contrar susținerilor recurentei, avizul Comisiei Superioare de Medicină L. nu exclude posibilitatea existenței unei suferințe fatale cronice antepartum, ci doar arată că nu au fost efectuate investigații suficiente pentru a concluziona în acest sens. Astfel, se menționează că modificarea indicelui de rezistență din artera cerebrală la 37 de săptămâni sugerează o posibilă suferință fetală cronică antepartum, care însă nu a fost investigată (non stres test, stres la oxitocină, scor biofizic, etc.); prezența cordonului veșted sugerează fetala cronică, dar pentru a răspunde la cauzele acestui subiect al cordonului ombilical ar fi fost necesar un examen anatomopatologic al placentei.
Față de aceste considerente, tribunalul va aprecia că în mod legal și temeinic a apreciat prima instanță că în cauză nu erau întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a intimatei pentru culpă medicală astfel încât, văzând dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. Civ. tribunalul va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A. G. împotriva sentinței civile nr. 2261/14.09.2011, a Judecătoriei V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24 Ianuarie 2012.
Președinte, E. R. I. | Judecător, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, R. A. |
Red: Ț.M.C/24.02.2012
Tehnored: R.A.
2ex./27.02.2012
Judecătoria B.: judecător D. J..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 89/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 87/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
