Contestaţie la executare. Decizia nr. 1231/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1231/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-11-2012 în dosarul nr. 1231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1231/R/2012
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Judecător E. R. I.
Grefier R. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de către recurentul – contestator I. D. cu domiciliu ales la C.. Av. D. R., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul M.. V. - S. FINANȚELOR P. L. V., împotriva sentinței civile nr. 2668 din 11.09.2012 a Judecătoriei V., având ca obiect contestației la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul – contestator prin av. D. R., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila nr. 8 din dosar, lipsă fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită, viciul de procedură cu recurentul – contestator pentru care nu s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind acoperit prin prezenta acestuia prin apărător; recursul a fost declarat și motivat în termen; recurentul nu a făcut dovada achitării unei diferențe de taxă judiciară de timbru în cuantum de 84,7 lei și timbre judiciare de 0,3 lei; prin serviciul registratură, la data de 12.11.2012, intimatul a depus întâmpinare, în dublu exemplar; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,
Instanța constată acoperit viciul de procedură cu recurentul – contestator I. D., pentru care nu s-a restituit la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru acest termen, prin prezența apărătorului său în instanță, conform art. 89 alin. 2 cod proc.civ.
Av. D. R. depune dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 200-_/12.11.2012, în cuantum de 85 lei și timbre judiciare de 2,8 lei, instanța constatând complinit timbrajul datorat pentru prezenta cerere.
La interpelarea instanței, recurentul prin apărător arată că nu are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau acte de depus la dosar. Având în vedere aceste aspecte, instanța învederează că întâmpinarea depusă la acest termen urmează a fi avută în vedere ca și concluzii scrise.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs invocate.
Având cuvântul, recurentul I. D. prin av. R. D., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate pentru ca în rejudecare să fie admisă contestația la executare.
Cu privire la situația de fapt, învederează că în aprilie 2012 intimatul a emis un titlu executoriu care avea trecut la rubrica creanță, „amendă”. Această creanță nu s-a executat în baza hotărârii judecătorești de respingere a plângerii împotriva procesului – verbal ci în baza acestui titlu executoriu emis de intimat.
Apreciază ca fiind greșită procedura de executare silită, față de disp. OG. nr. 2/2001 cât și față de disp. codului de proc. fiscală.
Solicită ca instanța să observe că potrivit disp. art. 37 din OG nr. 2/2001, amenzile se execută în baza procesului verbal de contravenție necontestat sau a hotărârii rămase definitive de respingere a plângerii contravenționale.
Învederează că, de regulă titlul executoriu este reprezentant de hotărârea judecătorească însă există și alte înscrisuri cărora legea le conferă această calitate. În acest ultim caz, se răstoarnă sarcina probei în sensul că creditorul nu trebuie să mai acționeze pe debitor în justiție și să obțină o hotărâre judecătorească în baza căreia să treacă la executare ci poate să ceară executarea pe baza înscrisului respectiv. Astfel de titluri executori sunt contractele de ipotecă, contractele bancare, de asistență juridică și procesele verbale de contravenție. Această preferință acordată creditorului care nu trebuie să mai aștepte să obțină o hotărâre judecătorească favorabilă pe care ulterior să o execute, se acordă însă în condiții stricte.
Consideră că judecătorul de fond nu a ținut cont de disp. art. 37 din OG nr. 2/2001 și de faptul că aceste disp. reprezintă reglementarea specială față de prev. codului de proc. fiscală. Arată că în considerentele hotărârii, prima instanță menționează că art. 39 din OG nr. 2/2001 face trimitere la disp. codului de proc. fiscală, fără a sesiza însă că se face trimitere la executarea amenzii nu și la titlul executoriu. Dacă s-ar accepta acest raționament, atunci disp. art. 37 din OG nr. 2/2001 nu și-ar mai avea rostul.
Apreciază că prima instanță nu a făcut diferența între creanțele bugetare și creanțele fiscale. Cu privire la acest aspect, arată că procesul verbal de contravenție stabilește o sancțiune administrativă, care deși se execută potrivit regulilor de procedură fiscală pentru că OG nr. 2/2001 nu cuprinde reguli de executare, ea rămâne totuși guvernată de regulile prev. de OG nr. 2/2001 cu privire la stabilirea debitului.
Un alt motiv pentru care apreciază că interpretarea primei instanțe nu ar fi corectă este acela că prin emiterea unui nou titlu executoriu se încalcă disp. art. 141 cod proc.fiscală., potrivit cărora titlurile executorii sunt nule dacă nu sunt trimise într-un interval de 90 de zile de la emitere. În consecință, prin aceste disp. se recunoaște implicit că titlul executoriu este reprezentat de procesul – verbal de contravenție sau de hotărârea judecătorească de respingere a plângerii împotriva procesului verbal care trebuie să fie trimis organelor fiscale, care urmează să pună titlul în executare.
Acest text de lege nu prevede emiterea unui nou titlu executoriu.
Apreciază că dacă s-ar admite această posibilitate privind emiterea unui nou titlu executoriu, atunci debitorul ar avea posibilitatea atacării din nou a amenzii contravenționale pe fond, având în vedere disp. art. 399 cod proc.civ și disp. art. 172 din cod proc.fiscală, care dau posibilitatea contravenientului să atace pe fondul titlul executoriu ce nu emană de la o instanță judecătorească. În consecință, având în vedere și recursul în interesul legii, nr. XIV/2007, amenda putea fi din nou atacată pe fond, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la reglementările fiscale în materie, solicită ca instanța să aibă în vedere disp. art. 110, art. 21 și 141 din codul de proc.fiscală. Astfel, disp. art. 21 cod proc. fiscală definesc creanța fiscală ca fiind o creanță ce rezultă din raportul de drept material fiscal. Potrivit celorlalte dispoziții menționate, titlul de creanță poate fi emis doar pentru executarea creanțelor fiscale iar executarea se poate face doar în temeiul unui titlu executoriu.
Susține că din coroborarea acestor texte de lege reiese că organul de executare fiscală emite titlul executoriu în materie de creanțe fiscale doar pentru taxe și impozite. În materia amenzilor contravenționale, organul fiscal este doar organ de executare și nu organ de emitere. În această situație, titlul executoriu îl reprezintă procesul verbal necontestat sau hotărârea judecătorească. În consecință, nu putea fi emis un nou titlu executoriu. Apreciază că în situația în care s-ar emite un nou titlu, s-au produce o nedreptate pentru debitor care poate fi obligat la plata de penalizări, or amenzile sunt rezultatul unei răspunderi administrative și nu există în acest caz o prevedere care să permită calcularea de penalizări. Mai arată că normele arătate în întâmpinarea depusă pentru acest termen nu pot fi luate în considerare, întrucât o normă metodologică nu poate fi mai presus decât legea.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea cererii de recurs. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
În temeiul art. 150 cpc., instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe cererea de recurs, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 256 cpc, dându-se decizia de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2668 din 11.09.2012 a Judecătoriei V. a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorul I. D. în contradictoriu Municipiul V. – S. De Finante P. L. V..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, prin somația nr. 915 din 29.03.2012 emis de Municipiul V. – S. de Finanțe P. L. Iași contestatorul a fost somat să achite suma de 2005 lei din care 2000 de lei amenzi și 5 lei cheltuieli de executare și că, odată cu somația a fost comunicat și titlul executoriu cu același număr de înregistrare și pentru aceeași sumă.
Analizând motivele de contestație invocate prin acțiune instanța de fond a reținut că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 37 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate însă potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 3 din același act normativ legiuitorul a prevăzut în mod expres că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.Or, procedura de executare silită a creanțelor fiscale este descrisă de OG nr. 92/2003 care la art. 141 prevede obligativitatea emiterii unui titlu executoriu de către organul de executare.
In speță, prima instanță a reținut că prin titlul executoriu nr. 915 din 29.03.2012 comunicat contestatorului la data de 09.04.2012 s-a adus la cunoștința acestuia că suma datorată în cuantum de 2000 lei reprezintă amenzi.
Se arată de asemenea că, dacă s-ar fi reținut opinia contestatorului privind inutilitatea emiterii unui act denumit titlu executoriu de către organul de executare, pe lângă faptul că s-ar eluda prevederile art. 39 alin. 3 din OG nr. 2/2001 s-ar ajunge la situația în care același titlu executoriu ar trebui comunicat de două ori contestatorului, ceea ce nu este admisibil.
Instanța de fond a reținut că, rațiunea pentru care legiuitorul, în același act normativ, a prevăzut că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate nu a fost cea de a eluda procedura prevăzută de executare a creanțelor fiscale (la care, de altfel face trimitere la articolele imediat următoare) ci de a asigura celeritatea executării silite a sancțiunilor contravenționale fără a mai fi necesară investirea cu formulă executorie sau încuviințarea executării silite în condițiile Codului de procedură civilă și că, mai mult, prin art. 39 alin. 4 din OG nr. 2/2001 s-a prevăzut posibilitatea contestatorului de a promova contestație la executare, în condițiile legii, împotriva actelor de executare. Așadar, chiar legea specială admite existența actelor de executare.
Se mai arată în motivarea soluției că, intenția legiuitorului de a se emite titlu executoriu chiar și în cazul proceselor verbale de contravenție reiese și din formularele tipizate aprobate prin Ordinul nr. 75/2009 la pozițiile 44 si 46 în care se face trimitere în mod expres la amenzi.
In consecință, instanța de fond a constatat că titlul executoriu nr. 915 din 29.03.2012 precum și celelalte acte emise de către intimată în executarea silită îndreptată împotriva contestatorului I. D. sunt conforme cu dispozițiile legale, considerente pentru care, a respins contestația la executare.
Nefiind întrunite condițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul – contestator I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, contestatorul a arătat că, hotărârea primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, în opinia sa, executarea amenzii trebuia efectuată în baza procesului verbal și nu trebuia emis un nou titlu executoriu.
În acest sens, în primul rând contestatorul a precizat că, un prim text de lege care îi justifică opinia este art. 37 din OG nr. 2/2001, deoarece, dacă daca legiuitorul a stabilit ca titlul este procesul-verbal sau hotărârea, atunci acesta si nu altul este actul care sta la baza executării iar emiterea unui nou titlu nu respecta OG 2/2001.
Contestatorul susține că, instanța de fond nu a observat faptul că, OG nr. 2/2001 are caracter de lege speciala fata de Codul de procedura fiscala sub aspectul stabilirii debitului si ca al. 3 si 4 din art. 39 sunt norme de trimitere, care arata nota bene doar care este procedura de urmat in cursul executării silite, după ce s-a clarificat anterior deja titlul, fie prin neatacare, fie pe calea speciala a plângerii (proces-verbal sau hotărâre) astfel că, ar fi si absurd ca aceasta norma de trimitere sa aibă drept consecință si re-reglementarea actului declanșator al executării, pentru ca atunci am avea concomitent doua tipuri de titluri pentru același debit: decizia de impunere si procesul-verbal/hotărârea.
Contestatorul a mai susținut de asemenea că, instanța de fond a omis din analiza sa și distincția dintre creanțe bugetare si creanțe fiscale, analiză din care ar fi rezultat că, procesul-verbal de contravenție stabilește o răspundere administrativa, sfera care diferă esențial de sfera datoriilor fiscale iar o asemenea datorie nu ar trebui recuperata pe calea unui titlu fiscal concluzia fiind în sensul că, toate acestea se executa de către aceleași organe ale statului, pe baza aceleiași proceduri fără încuviințare, însă titlurile sunt diferite.
Contestatorul a arătat că, în opinia sa, prin aceasta procedura a emiterii unui titlu nou, pe de o parte, se ocolesc si dispozițiile art. 141 al. 7 teza 1 Cod procedură fiscală, care reglementează un caz de nulitate a titlului executoriu daca nu a fost transmis in interval de 90 de zile de la emitere iar pe de altă parte, prin emiterea unei decizii fiscale se procedează la calcularea de penalizări pentru neplata, deși amenzile nu fac parte din categoria de creanțe bugetare care atrag penalizări pentru ca nu exista o asemenea baza legala. Un ultim argument este acela ca daca s-ar admite posibilitatea emiterii unui nou titlu executoriu, cu totul altul decât procesul-verbal, înseamnă ca s-ar putea ataca si cu motive de fond, deci in esența să se atace însăși condițiile de stabilire a amenzii si astfel să se încalce autoritatea judecătoreasca din procesul contravențional.
Contestatorul a arătat că, hotărârea primei instanțe apare ca netemeinică și pentru că, din analiza reglementărilor fiscale rezultă că emiterea unui alt titlu decât procesul-verbal de contravenție in vederea executării amenzilor apare ca nelegala.
Astfel, raportându-se la dispozițiile art. 21 alin 1, art. 110 alin 3 și art. 141 alin 1 Cod procedură fiscală, contestatorul a concluzionat în sensul că, organul de executare din raza teritoriala a domiciliului are o competenta generala de emitere a titlurilor executorii fiscale doar in situația in care nu trebuie emise de un alt organ, în acest ultim caz organul de executare doar executa titlul, fără a mai proceda la emiterea acestuia.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimatul M.. V. - S. Finanțelor P. L. V., legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Intimatul a susținut că, prima instanță a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale, deoarece, pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 3 din OG nr. 2/2001, legiuitorul a prevăzut în mod expres că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale iar pe de altă parte, procedura de executare silită a creanțelor fiscale este legiferată de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, unde la art. 141 se prevede obligativitatea emiterii unui titlu executoriu de către, acest lucru fiind confirmat prin formularele tipizate ce au fost emise în conformitate cu modelele prezentate în anexa 46, respectiv anexa 44 din Ordinul comun al Ministrului Administrației și Internelor nr. 75/2009 și al Ministrului Finanțelor P. nr. 767/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut instanța de fond, prin somația nr. 915 din 29.03.2012 emis de Municipiul V. – S. de Finanțe P. L. Iași contestatorul a fost somat să achite suma de 2005 lei din care 2000 de lei amenzi și 5 lei cheltuieli de executare și că, odată cu somația a fost comunicat și titlul executoriu cu același număr de înregistrare și pentru aceeași sumă ( filele 30 – 31 dosar fond).
Titlul executoriu a fost emis la sesizarea Judecătoriei V. ( fila 32 dosar fond).
Dispoziții legale aplicabile:
OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată: Art. 37: “ Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate “ art. 39 „1) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel: a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercita calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege; b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel: a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor P. - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică. (3) Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.(4) Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.”
Codul de procedură fiscală: Art.1 alin 2 :” 2) Prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel. :”. Art.. 21 alin. 1 și 2 :” (1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. „ Art. 110 alin 3 lit. f: „ ART. 110
Colectarea creanțelor fiscale (3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;”Art.141 alin 1: (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Codul Fiscal: art. 1 alin 1:” (1) Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite și taxe. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor P. să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri”
Din analiza recursului, rezultă că acesta este neîntemeiat, soluția primei instanțe fiind legală, aceasta interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente, nefiind incident motivul de recurs reglementat prin pct-ul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, nefiind incidente nici dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de control judiciar reține în primul rând că, interpretarea dată de către recurentul contestator dispozițiilor art. 37 din OG nr. 2/2001 precum și caracterului ordonanței față de codul de procedură fiscală, concretizate în primul motiv de recurs sunt nefondate.
Astfel, din punct de vedere gramatical, nu se impune o analiză, deoarece
textul de lege nu folosește termeni tehnici, susceptibili de interpretare a sensului acestora, astfel că, potrivit principiilor elementare, terminologia legală este prezumată a avea sensul uzual. În acest sens, este de reținut că, articolul 37 stabilește care este actul care reprezintă titlul executoriu în timp ce art. 39 reglementează modalitatea de executare a titlului executoriu.
Din acest punct de vedere, susținerea recurentului potrivit căreia art. 37 ar reglementa modalitatea de executare directă este fără suport legal, acest text de lege stabilind doar care din actele
Din punct de vedere sistematic urmează a se verifica caracterul normei,
respectiv dacă este generală sau de excepție, raportată la locul normei în cadrul capitolelor .
Așadar, ambele dispozițiile legale, art. 37 și art. 39, se află în capitolul V al ordonanței „executarea sancțiunilor contravenționale”, alin 2 al art. 39 stabilind cadrul general al executării în timp ce alin 3 al art. 39 stabilește excepțiile de regula generală .
Așadar, art. 39 indică expres modalitatea de executare silită a titlului executoriu reglementat de art. 37, deci cel care reglementează modalitatea de executare a procesului verbal de constatare a contravenției (devenit titlu executoriu în condițiile reglementate de text) este articolul 39.
O altă susținere eronată a contestatorului este aceea potrivit căreia OG nr. 2/2001 are caracter de lege specială față de codul de procedură fiscală.
În primul rând, instanța de control judiciar reține că, ne aflăm în fața a două legi ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, respectiv OG nr. 2/2001 și Legea nr. OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură civilă, astfel că se pune problema care dispoziție normativă are aplicabilitate în speță.
Așa după cum s-a consacrat în literatura de specialitate și în practica judiciară, în cazul concursului de legi: între legea specială și cea generală, acționează principiul "lex speciali derogat generali", astfel că urmează a determina cu prioritate care este legea specială.
Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar reține că OUG nr. 92/2003 privind codul de procedură civilă are caracter de lege specială față de OG nr. 2/2001, în ceea ce privește executarea creanțelor fiscale și bugetare deoarece, aceasta din urmă, pe de o parte, reglementează generic executarea sancțiunii contravenționale, în timp ce codul de procedură civilă se referă în mod expres la modalitatea de executare a acestor creanțe, instituind norme imperative, iar pe de altă parte, OG nr. 2/2001 face trimitere expresă la procedura de executare reglementată de Codul de procedură fiscală ( art. 39 alin 3). .
Potrivit principiului specialia generalibus derogant, principiu consacrat in teoria generală a dreptului, clauzele (dispozițiile) speciale deroga de la cele generale, în vreme ce acestea din urma nu sunt susceptibile sa deroge de la cele dintâi .
Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situații se aplică numai unde legea specială nu dispune.
Așa cum a statuat practica judiciară în materie, caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.Legea generală poate să modifice sau să înlăture incidența legii speciale numai când cuprinde prevederi exprese în acest sens. ( Curtea de Apel C., decizia nr. 509/05.06.2008).
Or, în speță, dispoziția legală reținut de către prima instanță, este imperativă, reglementând procedura executării creanțelor fiscale. Dispozițiile legii nr. 213/1998 care reprezintă norma generală în materia executării contravenționale, fac trimitere expresă tocmai la aceste dispoziții speciale privind modalitatea de executare a creanțelor fiscale.
De asemenea, nici susținerile contestatorului referitoare la distincția între creanțele bugetare și cele fiscale sau excluderea procesului verbal de la executarea prevăzută de Codul de procedură fiscală nu sunt întemeiate.
Astfel, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 110 alin 3 lit. f din Codul de procedură fiscală, procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă un titlu de creanță, iar titlul de creanță se execută, la data când acesta devine exigibil ( în una din cele două modalități prevăzute de art. 37 din OG nr. 2/2001), prin emiterea unui titlu executoriu potrivit dispozițiilor art. 141 alin 1 Cod procedură fiscală. Așadar, nu există nicio dublă reglementare deoarece, în reglementarea specială, procesul verbal devine, pentru organul de executare desemnat în mod special, un titlu de creanță, în baza căruia se procedează la emiterea titlului executoriu fiscal, care reprezintă exclusiv un act de executare.
În aceste condiții, contrar susținerilor recurentului, această procedură, prevăzută de art. 141 alin 1 Cod procedură fiscală, nu ocolește dispozițiile alin 7 ale aceluiași articol, deoarece, nu pun la dispoziția debitorului o nouă contestare a debitului ci, doar posibilitatea de a ataca forma actului de executare, întocmit cu nerespectarea dispozițiilor procedurale, posibilitate acordată debitorului și în procedura executării silite pe dreptul comun.
În acest sens, Tribunalul are în vedere și practica instanței supreme, respectiv Decizia nr.1945 din 26 mai 2006, Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal.
Și al doilea motiv de recurs, expus sub forma unei a doua direcții de analiză, este nefondat deoarece, din coroborarea dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură fiscală cu cele ale alin 2 ale art. 39 din OG nr. 2/2001 rezultă cu evidență că, nu există mai multe organe competente să emită titlurile executorii fiscale ci, acestea sunt indicate expres de legiuitor, în funcție de destinația sumei ce reprezintă sancțiunea contravențională.
De remarcat că și aceste două texte confirmă odată în plus, faptul că, executarea sancțiunilor contravenționale se efectuează după procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală.
În final, Tribunalul mai reține că, recursul este nefondat și prin prisma faptului că, emiterea unui nou titlu executoriu nu produce efectiv nicio vătămare recurentului, în condițiile în care, pe de o parte acesta recunoaște debitul ( chiar și prin motivele de recurs) iar pe de altă parte, prin noul titlu executoriu nu a fost obligat la plata unor penalități.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursurile declarate de către recurentul I. D. împotriva sentinței civile nr. 2668 din 11.09.2012 a Judecătoriei V., sentință pe care o va menține .
Având în vedere soluția de respingere a recursului și văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să respingă cererea recurentului privind acordarea de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I. D. împotriva sentinței civile nr. 2668 din 11.09.2012 a Judecătoriei V., pe care o menține.
Respinge cererea recurentului privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2012.
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. | Judecător, E. R. I. |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./05.12.2012
Tehn. R.A./07.12.2012
2 ex./07.12.2012
Judecătoria V.: judecător O. C..
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1638/2012.... → |
|---|
