Fond funciar. Decizia nr. 440/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 440/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 440/R/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M. V.
Judecător A. A.
Judecător M. C.
Grefier T. B.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta C. P. domiciliată în loc./. cu intimații C. D. Ghoerghe domiciliat în loc./., C. Județeană V. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. C. P. de S. a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr.2052 din data de 16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Bîrlad în dosarul nr._ având ca obiect revizuire fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru recurenta C. P. avocat S. M. cu împuternicire avocațială la dosar în baza contractului de asistență juridică f.n. din data de 24.11.2014, lipsă fiind intimații în cauză.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, recursul este declarat și motivat în termen legal, netimbrat, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Avocat S. M. pentru recurentă, depune la dosar chitanța nr._ din data de 25.11.2014 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei.
Instanța constată achitată taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, interpelând recurenta prin apărător dacă sunt cereri prealabile sau excepții de invocat.
Recurenta prin apărător arată că nu mai are alte cereri de formulat, nu mai are alte probe noi de propus în afară de cele existente, administrate la fondul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul cu privire la motivele de recurs.
Avocat S. M. arată că obiectul prezentei cauze a fost o acțiune prin care recurenta a solicitat revizuirea unei sentințe civile nr. 1625 pronunțată în anul 2004 de către Judecătoria Bîrlad. Instanța de fond, după ce a dispus anexarea dosarului în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire s-a cerut, nr. 2928/2003, a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a invocat condițiile de formă și mai ales de fond pe care ar fi trebuit să le îndeplinească cererea de revizuire și analizând acele condiții a ajuns la concluzia că această cerere de revizuire este inadmisibilă.
Solicită a se observa că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală deoarece condițiile enumerate în sentința fondului nu fac parte din cerințele enumerate în mod expres din condițiile art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă, și a se observa că revizuirea a fost întemeiată pe condițiile vechiului cod de procedură civilă. În aceste condiții dispozițiile textului aplicabil în prezenta cauză prevedeau condiția descoperirii de înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, acesta era temeiul juridic pe care trebuia să îl analizeze sentința de fond.
Solicită a se observa că la fila 4 a sentinței recurate sunt mai multe condiții pe care instanța de fond le consideră a fi necesare și îndeplinite cumulativ, care nu sunt strict prevăzute de textul de lege, ci sunt preluate dintr-o doctrină practică judecătorească. Făcând o astfel de aplicare a textului de lege, apreciază că această sentință este vădit nelegală.
Analizând înscrisul nou, doveditor descoperit de recurentă, solicită a se observa că este vorba de un înscris autentic descoperit de către aceasta în împrejurările arătate în acțiunea principală și că s-a făcut o confuzie între a descoperi înscrisul și de a ști de existența acestui înscris.
Pentru că este vorba despre împrejurare mai presus de voința părților, textul nu se referă strict la descoperirea înscrisului în materialitatea sa, ci împrejurări mai largi care au condus la imposibilitatea din partea persoanei solicitante a producerii acestui înscris.
Solicită a se observa că acest înscris autentic face parte din actele deținute de autorii recurentei la vârsta când ea avea 8 ani.
Acum, coroborând această situație cu modul în care s-a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, anularea titlului de proprietate și partajul cu fostul soț, solicită a se observa că ar fi fost de dorit ca ea să depună un înscris foarte important și esențial la reconstituirea acestui drept de proprietate. Care ar fi fost motivul pentru care ea nu ar fi depus înscrisul în materialitatea sa, dacă ar fi știut de existența acestuia.
Or, recurenta, persoană în vârstă, nu numai că nu a știut că există un înscris, dar nici nu a știut nici modalitatea în care autorul său O. Ș. a dobândit acea suprafață de teren.
La fond a solicitat pentru clarificarea acestui aspect, probe, instanța a respins acest lucru și a pășit la soluționare pe baza unui probatoriu sumar, fără a verifica modalitatea în care recurenta a intrat în posesia acestui înscris, a aflat când, cum, deci sunt împrejurări esențiale care nu conduc la inadmisibilitatea cererii de revizuire, ci la aprofundarea împrejurărilor în care aceasta a aflat de faptul vânzării, de actul vânzării și de înscris în materialitatea sa.
Sentința a cărei revizuire s-a cerut a avut de soluționat și capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate, or, în expertiza care s-a efectuat solicită a se observa că expertul nu a avut la îndemână acest înscris hotărâtor, esențial în soluționarea acestei probleme și anume înscrisul autentic, expertul a efectuat comparând rolurile agricole ale recurentei înainte de o anumită dată și după acea dată și a făcut o deducție logică că da, această suprafață de 5000 mp a fost adăugată în rolul petentei și presupune că este bunul ei personal.
Consecințele sunt destul de neplăcute pentru recurentă care a primit la reconstituire cei 5000 mp, dar nu acolo unde spune actul autentic, a primit din pământul altei persoane, sunt conflicte permanente.
In acest sens trebuie avută în vedere practica CEDO, care spune că în revizuirea unei hotărâri se poate interveni numai pentru un defect fundamental care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, situație în care se află recurenta în acest moment este un defect fundamental lipsa actului autentic care prevede foarte clar dimensiunile, vecinătățile terenului, instanța având în mână acest act autentic nu îl poate ignora și nu poate menține o hotărâre eronată, pentru că practica CEDO vorbește și despre erorile judiciară..
Instanța de fond a procedat în mod greșit respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire, trebuiau administrate probe care să conducă și să clarifice modul în care revizuienta a intrat în posesia acestui înscris și a aflat despre modul în care autorul său a intrat în posesia acestui teren, cum l-a dobândit, această situație trebuia cercetată de instanța de fond care ignorând această situație, respingând probatoriul cu martorii care cunoșteau această împrejurare, a pronunțat o hotărâre greșită. Fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat apoi dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare.
Ulterior, conform prevederilor art.256 Cod.pr.civilă s-a trecut la deliberare, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 2052/2014 din data de 16.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Bîrlad a respins cererea de reviziune a Sentinței civile nr. 1625 de la data de 08.06.2004 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 1928/2003 formulată de revizenta C. P., CNP:_, domiciliată în ., jud. V. în contradictoriu cu intimații C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V., C. locală P. pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, C. D. G., domiciliat în ., jud. V. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 03.07.2014 sub număr de dosar_ reclamanta C. P. a chemat în judecată pe pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Perinei, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V., solicitând revizuirea Sentinței civile nr. 1625/08.06.2004 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 2928/2003.
A mai reținut prima instanță că reclamanta, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad cu nr. 2928/2003, reclamanta C. P. a chemat în judecată pe pârâtul C. D. G., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Perinei și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V. solicitând anularea Titlului de proprietate nr. 1339/_ cu privire la suprafața de teren de 344 m.p. din Tarlaua 157, . de 480 m.p. din tarlaua 848, precum și cu privire la terenul cu suprafața de 180 m.p. din . constate dreptul de proprietate pentru suprafața de 1325 m.p., teren aferent construcției, să se constate dreptul de superficie pentru terenul aferent casei de locuit.
Prin cererea conexă înregistrată cu nr. 5761/2003 reclamanta a solicitat partajul suplimentar pentru suprafața de 2,2 ha teren conform titlului de proprietate 1339/_ eliberat de C. județeană V..
A mai reținut prim instanță că prin Sentința civilă nr. 1625 din data de 08 iunie 2004 Judecătoria Bârlad a dispus partajul bunurilor comune, a atribuit loturi, a respins capătul de cerere privind anularea Titlului de proprietate nr. 1339/_ eliberat de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V. cu privire la tarlaua 157, ..p., tarlaua 849-480 m.p. și ..p., a respins cererea privind constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 1.325 m.p. situat în intravilan.
În motivarea sentinței civile s-a reținut că suprafața de teren de 1 ha și 7.000 m.p. teren inclus în Titlul de proprietate eliberat pe numele soțului pârât are calitatea de bun comun al soților, figurând pe rolul comun, în timpul căsătoriei, fiind predat împreună de părți la CAP. Titlul de proprietate s-a efectuat numai pe numele pârâtului, această situație consecința faptului că acesta era cap de familie, iar cererea de reconstituire a fost făcută tocmai în această calitate, în timpul căsătoriei.
Cu privire la diferența de 500 m.p. inclusă în Titlul de proprietate la tarlaua 25/2, . sentinței civile s-a reținut că, față de actele depuse și concluziile expertului, teren este proprietatea reclamantei C. P., primit de la părinții săi O. care, până în anul 1958 au deținut 5,47 ha, iar ulterior, în registrele pe anii 1959-_ erau înscriși cu 4,99 ha, mai puțin cu 0,48 ha. S-a reținut că, în registrul pe anul 1958, anul înființării gospodăriei familiei C. G. și C. P., aceștia dețineau împreună 1,49 ha, iar în registrul din anul 1959 cu 1,99 ha, deci cu 5.000 m.p. mai mult, aceasta ducând la concluzia că s-a produs un transfer, terenul fiind primit zestre de reclamanta C. P. de la părinții săi.
S-a mai arătat că înscrisul nou este reprezentat de Actul de vânzare cumpărare din data de 15.02.1946, autentificat sub nr. 590 din data de 15.02.1946, iar potrivit actului invocat, A. M. a vândut lui Ș. O. suprafața de jumătate de hectar în punctul numit ,,Poiana", loc ce face parte din acel cumpărat de la dna M. J. Athanansovici, teren răzășie veche și megieș: la răsărit A. M., Apus- C. Șt. O., la sud- Hotarul și Nord - drumul Pogana.
În drept, Judecătoria Bârlad a reținut că, în ceea ce privește legea aplicabilă sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind codul de procedură civilă care prevăd că, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .. Potrivit art. 725 alin. 3 C.proc. civ. din 1865, hotărârile pronunțate înainte de . legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate .
Întrucât Sentința civilă nr. 2425/2009 a Judecătoriei Bârlad este pronunțată înainte de . Codului de procedură civilă nou - Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă, prima instanță a constatat că cererii de revizuire îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, respectiv dispozițiile art. 322 pct. 5, care prevăd că, revizuirea unei hotărâri rămase definite în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cerere.
Raportând situația de fapt la textele de lege mai sus invocate, prima instanță a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât art. 322 alin. 1 pct. 5 teza I din Codul de procedură civilă din 1865 vizează situația în care la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată.
Pentru a se putea invoca acest motiv, prima instanță a arătat că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi putut fi folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărâre;
- înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
- înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
- înscrisul invocat să fie determinat, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi alta decât cea pronunțată;
- înscrisul nou să fie prezentat de parte care exercită revizuirea și nu poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.
Având în vedere aceste considerații teoretice, analizând condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 teza I C.proc. civ. în raport de motivele invocate de revizuentă, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, pentru a justifica admiterea cererii de revizuire.
Actul invocat deși este un înscris nou, nu a fost reținut de partea potrivnică, respectiv de pârât și nici nu a putut fi produs în proces dintr-o împrejurare mai presus de voința reclamantei, prima instanță arătând că practica judecătorească a stabilit că, nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reținute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produse datorită forței majore.
Judecătoria Bârlad a reținut că nu poate fi admisă cererea de revizuire în cazul în care actul exista și putea fi procurat, iar actul invocat - Actul de vânzare cumpărare din data de 15.02.1946, autentificat sub nr. 590 din data de 15.02.1946, fiind un act autentic, putea fi procurat de al Arhivele Statului. Faptul că reclamanta nu a cunoscut existența acestuia nu conduce la admiterea cererii de revizuire.
Pe de altă parte, prima instanță a apreciat că existența înscrisului nu este determinantă în soluționarea cauzei înregistră cu nr. 2800/2003, nu schimbă soluția pronunțată de Judecătoria Bârlad prin Sentința civilă nr. 1625 din data de 08.06.2004.
Potrivit Actul de vânzare cumpărare din data de 15.02.1946, autentificat sub nr. 590 din data de 15.02.1946 suprafața de 5.000 m.p. cumpărată de tatăl reclamantei se află situat pe un alt amplasament, respectiv punctul Poiana, decât cel indicat în Titlul de proprietate, depus la dosar în susținerea acțiunii în care s-a pronunțat sentința civilă a cărei revizuire se cere.
Conform Titlului de proprietate 1339/_ din data de 10.05.1999 avut în vedere la pronunțarea Sentinței civile, terenul cu suprafața de 5000 m.p. este situat în extravilan în tarlaua 25/2m, . vecinătăți: Nord - B. Șt I., Est- DE611/1, Sud - DE 611/1, Vest - B. G., în punctul Dealul Viei.
Sentința civilă a avut un vedere un Titlu de proprietate prin care este determinat amplasamentul terenului, titlu de proprietate care se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice, atâta timp cât nu a fost invalidat. Analizând registrul agricol din anul 1959 a rezultat că, familia C. G. figura cu teren cu suprafața de 1 ha arabil, în punctul Poiana.
Instanța a mai reținut că, principiul reconstituirii pe vechiul amplasament și-a găsit aplicarea expresă abia odată cu . Legii 1/2000, după emiterea titlului de proprietate 1339/_ din data de 10.05.1999.
Așadar a apreciat instanța, faptul că terenul cumpărat de tatăl pârâtei pe un anumit amplasament, altul decât cel atribuit în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, nu conduce la pronunțarea unei alte soluții decât cea pronunțată prin Sentința civilă contestată.
Instanța a mai reținut că, în revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, prin aceasta neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii, în scopul respectării securității raporturilor juridice, care presupune printre altele și respectarea autorității lucrului judecat.
Acest principiu, potrivit jurisprudenței CEDO (Cauza Ryabykh c Rusiei) presupune că nicio parte nu are dreptul să ceară revizuirea (în sens de reanalizare - nota instanței) unei hotărâri definitive și obligatorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și a unei noi hotărâri în cauză.
Puterea instanțelor de a revizui ar trebui să fie exercitată pentru corectarea greșelilor de judecată, a erorilor judiciare și nu pentru a substitui o analiză. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două puncte de vedere asupra subiectului nu este subiect de reexaminare. Excepții de la acest principiu sunt justificate numai atunci când sunt necesare datorită unor circumstanțe esențiale și imperative.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C.proc. civ din 1865, motiv pentru care instanța a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs revizuenta C. P. prin care a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de revizuire.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat faptul că instanța de fond a respins cererea de revizuire împotriva Sentinței Civile Nr. 1625 de la 8.06.2004 ca inadmisibilă, însă instanța trebuia să cerceteze următoarele condiții: dacă s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
In cauză este vorba de un înscris doveditor nou care nu a fost avut în vedere la pronunțarea Sentinței 1625/2004, respectiv Actul de vânzare - cumpărare din data de 15 februarie 1946, autentificat sub Nr. 590, iar înscrisul face dovada proprietății lui Ș. O., tatăl revizuentei, pentru suprafața de jumătate de hectar în punctul numit Poiana. Condiția strictă cerută de textul de lege impunea descoperirea acestui înscris nou doveditor.
Instanța de fond a apreciat că înscrisul putea fi procurat de către revizuentă și prin urmare nu este îndeplinită condiția "care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților" în sensul că ar fi putut să prezinte acest act dacă ar fi făcut cerere la Arhivele Statului pentru obținerea înscrisului. Instanța de fond a greșit atunci când a apreciat că revizuentă C. P. nu se află în situația prevăzută de art. 322, deoarece revizuentă nu a cunoscut de existența acestui înscris. Prin urmare, a apreciat greșit condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întrucât atâta vreme cât nu a cunoscut de existența înscrisului nici nu putea să facă demersuri pentru obținerea lui. Instanța trebuia să administreze probe pentru deslușirea condițiilor în care revizuentă a intrat în posesia înscrisurilor în vara anului 2014 și modul în care a luat la cunoștință de existența lui.
Considerațiile teoretice cu privire la condițiile prevăzute de disp. art. 322 și enumerate la pagina 4 din sentință nu sunt limitative și nici obligatorii pentru instanță. Ele sunt oricând supuse modificării pentru fiecare caz în parte. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe astfel cum este garantat la art. 6 din Convenția CEDO trebuie interpretat în lumina preambulului la convenție ale cărui dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul din aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice care impune printre altele ca atunci când instanțele pronunță o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată. Atribuția de revizuire a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare.
Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, situație perfect aplicabilă prezentei spețe. în jurisprudența CEDO s-a reținut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru "un defect fundamental" care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului. CEDO a apreciat că reprezintă defect fundamental care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat numai "circumstanțele nou descoperite" și nu orice circumstanțe noi. Circumstanțele care au legătură cu cazul existaseră în cursul procesului și nu fusese dezvăluite judecătorului. Or, în cauza de față revizuentă C. P. a descoperit nu numai înscrisul în materialitatea sa, ci însăși împrejurarea că tatăl său, în 1946 cumpărase terenul când revizuenta avea 8 ani. Așadar, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de revizuire. Cum acest înscris determină cu precizie suprafața, vecinătățile terenului și este un act esențial în corectarea erorii din sentința supusă revizuirii, evident că cererea de revizuire trebuia admisă.
Intimații în cauză nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 304 ind.1 Cod pr.civilă, Tribunalul va respinge, ca neîntemeiat, recursul pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.proc.civ., susținerile recurentei fiind nefondate.
Funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural, ce reprezintă condiții de admisibilitate.
Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacata; înscrisul sa aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru ca a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voință părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanța cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Instituirea unor cerințe stricte de admisibilitate a cererii de revizuire este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situația în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci părțile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza P. S. contra României).
Or, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat, numai "circumstanțele nou descoperite", iar nu "circumstanțele noi", circumstanțe care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului.
Totodată, instanța de recurs mai arată că în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului dată în cauze M. contra României, s-a statuat că în considerarea prezumției de validitate este inadmisibilă o cale extraordinară de atac cu excepția unor circumstanțe excepționale, numite de Curte defecte fundamentale ale hotărârii, context în care o hotărâre judecătorească prezintă interes nu numai pentru instanțele naționale, dar și pentru părțile implicate, impunându-se a fi ocrotit principiul securității raporturilor juridice în sensul că nicio parte a unui proces să nu poată determina redeschiderea unei cauze soluționată irevocabil numai în scopul de a obține o rejudecare.
Astfel, reținând și analizând condițiile de admisibilitate, prima instanță a avut în vedere prevederile legale invocate de recurentă, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și practica judiciară internă, care, deși nu este izvor de drept, redă modalitatea constantă și unitară de interpretare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.proc.civ.
Recurenta critică sentința Judecătoriei Bârlad pentru faptul că nu au fost administrate probe pentru deslușirea condițiilor în care recurenta a intrat în posesia înscrisului și modul în care a luat cunoștință de existența lui, apreciind că greșit s-a ajuns la concluzia că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să nu poată fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința recurentei.
Cu toate acestea, prin cererea de revizuire recurenta nu a prezentat împrejurările în care a obținut înscrisul, în baza căruia solicită revizuirea și nici nu indică probe pentru dovedirea acestor circumstanțe.
Faptul că recurenta nu avea cunoștință de existența acestui înscris, împrejurare prezumată având în vedere că nu a fost invocat ca probă și nu se află în copie la dosarul nr. 2928/2003 al Judecătoriei Bârlad în care a fost pronunțată sentința a cărei revizuire se solicită în cauză, ține de verificare îndeplinirii unei alte condiții de admisibilitate, respectiv aceea ca înscrisul să fie nou, în sensul de a nu fi cunoscut de părți și de instanță la momentul judecării litigiului.
De altfel, simplu fapt al necunoașterii existenței acestui înscris nu poate constitui în sine o împrejurare mai presus de voința recurentei, ci o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în acțiunea soluționată prin sentința definitivă și irevocabilă a cărei revizuire se solicită.
Mai mult, faptul că nu au fost administrate probe pentru a lămuri împrejurările în care recurenta a intrat în posesia înscrisului nu este imputabil primei instanțe, în condițiile în care însăși recurenta nu a detaliat aceste circumstanțe și nici nu a propus probe în acest sens. Tot cu privire la acest aspect, instanța de recurs constată că recurenta nu poate invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care nu le-a propus și administrat în condițiile legii, față de prevederile art. 129 alin. 51 C.proc.civ.
Cu privire la noțiunea de „împrejurare mai presus de voința părții” folosită de legiuitor în art. 322 pct. 5 C.proc.civ., în mod corect prima instanță a reținut că aceasta are semnificația unui caz de forță majoră, ca împrejurare de origine externă, cu caracter excepțional, care este imprevizibilă și absolut invincibilă și inevitabilă. Așadar, pentru ca un eveniment sau o anumită împrejurare să poată fi calificată forță majoră este necesar să îndeplinească în mod cumulativ trei condiții: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă.
În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia sa se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.
Or, faptul că recurenta nu cunoștea împrejurarea că tatăl său, în 1946 cumpărase terenul, când recurenta avea 8 ani, nu reprezintă o împrejurare externă și, în niciun caz, absolut invincibilă și inevitabilă, întrucât, în demersul său de contestare a titlului de proprietate, aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a descoperi toate actele referitoare la dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, în mod corect a reținut prima instanță că acest înscris nu îndeplinește nici condiția de a fi determinant în soluționarea dosarului nr. 2928/2003, nici cu privire la cererea privind anularea titlului de proprietate nr. 1339/_ eliberat pe numele C. D. G., raportat la o suprafața de teren intravilan de 1325 mp, nici cu privire la cererea de partaj de bunuri comune.
Se observă că anularea titlului de proprietate, solicitată în acțiunea soluționată prin sentința a cărei revizuire se solicită în cauză, nu privea terenul de 5000 mp din extravilan, ci o suprafață de 1325 mp intravilan, iar recurenta nu a indicat expres motivul de nulitate al titlului de proprietate, astfel încât această lipsă a acelei cereri de chemare în judecată nu poate fi complinită printr-o cerere de revizuire, prin indicarea motivului de nulitate al titlului de proprietate ca fiind faptul că nu a fost reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament. De asemenea, partajul judiciar suplimentar a avut ca obiect suprafața totală de 2,2 ha teren, în care a fost inclusă și o suprafață de 5.000 mp, astfel cum a fost indicată în titlul de proprietate nr. 1339/_, titlu care se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice, atâta timp cât nu a fost rectificat, modificat sau invalidat.
Ca urmare, pentru ca înscrisul prezentat să fie doveditor în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.proc.civ., era necesar ca acesta, în cazul în care ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia cercetării pricinii, să fi putut duce la o altă soluție decât cea pronunțată, or, această condiție, după cum în mod judicios a analizat prima instanță, nu este îndeplinită.
Față de toate aceste considerente, instanța de recurs constată că soluția Judecătoriei Bârlad este legală și temeinică, recursul formulat de revizuenta C. P. urmând a fi respins ca neîntemeiat, față de dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., iar sentința va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta C. P. împotriva sentinței civile nr.2052/16.09.2014 a Judecătoriei Bîrlad pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Noiembrie 2014
Președinte, O. M. V. | Judecător, A. A. | Judecător, M. C. |
Grefier, T. B. |
Redactat- M.C.
Tehnoredactat- M.C./T.B.
Ex.2/10.12. 2014
Judecătoria Bîrlad-judecător fond: G. B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1177/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 537/2014. Tribunalul... → |
|---|
