Fond funciar. Decizia nr. 726/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 726/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 06-06-2012 în dosarul nr. 726/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 726/2012
Ședința publică de la 06 Iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Grefier M. R.
Pe rol, din oficiu, se află constatarea perimării cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant B. T.—domiciliat în . V., în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. DE F. F. P., P. C. P., C. J. DE F. F. V. și P. J. V., formulată împotriva încheierii de ședință din 14.12.2010 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședință s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:
- procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Din referatul întocmit conform art.252 Cod pr.civilă ,aflat la dosar, rezultă că judecata a fost suspendată conform art.242 alin. 1 pct.2 Cod pr.civilă în ședința de la 06aprilie 2011 și până la 19.04. 2012, adică timp de 1 an dosarul a fost lăsat de către recurent în nelucrare.
S-au citit și verificat actele și lucrările de la dosar, după care din oficiu, în temeiul art. 248 ind. 1 cod procedură civilă instanța invocă excepția perimării cererii de recurs .
Nemaifiind alte acte de depus sau cereri noi de formulat, instanța în temeiul art. 150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, lăsând cauza în pronunțare.
Deliberând s-a dat soluția de mai jos;
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Asupra perimării din oficiu a recursului civil declarat de recurentul reclamant B. T. împotriva încheierii de ședință din 14.12.2010 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ Tribunalul constată următoarele:
Din referatul întocmit conform art.252 Cod pr.civilă ,aflat la dosar, rezultă că judecata a fost suspendată conform art.242 alin. 1 pct.2 Cod pr.civilă în ședința de la 06 aprilie 2011 și până la 19 aprilie 2012 adică timp de 1 an, dosarul a fost lăsat de către recurent în nelucrare.
În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație,recurs, apel și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. In conformitate cu dispozițiile art.252 Cod pr.civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții.
În speță, din referatul de la dosar, rezultă că recurentul a lăsat dosarul în nelucrare mai mult de 1 an, situație în care, tribunalul urmează să admită excepția, iar în temeiul dispozițiilor art. 248 si art. 252 cod procedură civilă, se va constata perimat recursul declarat de recurentul B. T.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării cererii de recurs invocată din oficiu de către instanța de judecată.
În baza art. 248 cod proc.civ. și 252 cod proc.civ, constată perimat recursul declarat de recurentul B. T. împotriva încheierii de ședință din 14.12.2010 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ ,pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 Iunie 2012
Președinte, C. A. | Judecător, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, M. R. |
M.R. 18 Iunie 2012
Red.-Tehn.M.D.M./18.06.2012
EX.2
JUD.F.: N. l.
Dosar nr._
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării cererii de recurs invocată din oficiu de către instanța de judecată.
În baza art. 248 cod proc.civ. și 252 cod proc.civ, constată perimat recursul declarat de recurentul B. T. împotriva încheierii de ședință din 14.12.2010 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ ,pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 Iunie 2012
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 766/2012. Tribunalul VASLUI | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|








