Plângere contravenţională. Decizia nr. 1012/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1012/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-09-2012 în dosarul nr. 1012/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1012/R/2012
Ședința publică de la 24 Septembrie 2012
Instanța constituită din:
Președinte: G. F.
Judecător: L.-M. B.
Judecător: E. S.
Grefier: F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul . SA. cu sediul în București, sect.1, Calea Dorobanților, nr.2 în contradictoriu cu intimatul A. R. Romană–A. Agenția V. cu sediul în V., ., jud.V. împotriva sentinței civile nr.1404 din 09.05.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care ;
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2012 , fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 24 septembrie 2012.
S-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod proc. civilă, dându-se decizia de față;
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față, instanța de recurs reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1404 din 09.05.2012 Judecătoria Bârlad a respins plângerea formulată de petenta . SA, cu sediul în mun. București, ..2, Sector 1, jud. București, prin reprezentant legal C. G. Gadoiu, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 19 octombrie 2011 de organul constatator A. R. R. – Agenția V., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
1.Referitor la motivul de nulitate a procesului-verbal de contravenție constând în atribuirea de către agentul constatator a calității de martor asistent numitului D. I. D. – conducător auto - angajat al societății petente, instanța a apreciat că nu operează nulitatea, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenție ce formează obiectul cauzei de față, instanța a constatat că petenta, persoana juridică nu a fost de față prin reprezentant legal la încheierea acestuia, fapt consemnat de către agentul constatator la rubrica ,,obiecțiunile contravenientului,, prin mențiunea contravenientul nu a fost de față, împrejurare ce a fost atestată de către martorul asistent, in persoana numitului D. I. D.. Legiuitorul a prevăzut excluderea de la calitatea de martor a altui agent constatator decât cel care constată si aplică sancțiunea contravențională, rațiunea vizând înlăturarea oricărei suspiciuni de imparțialitate si subiectivism.
Prin urmare, instanța a reținut că în speță au fost respectate, cu ocazia încheierii procesului-verbal de contravenție, dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001, agentul constatator inserând toate mențiunile impuse de acest text de lege.
De altfel, chiar în situația în care agentul constatator nu ar fi respectat dispozițiile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea ar fi o nulitate relativă, care ar opera doar în situația în care s-ar dovedi o vătămare care să poată fi înlăturată numai prin anularea actului, conform art.105 alin.2 Cod de procedură civilă.
Instanța a apreciat că rolul martorului asistent nu este acela de a confirma situația de fapt reținută de agentul constatator, ci acela de a confirma faptul că procesul-verbal a fost încheiat în vreuna din situațiile prevăzute de art.19 din O.G. nr.2/2001, respectiv în lipsa reprezentantului legal al contravenientei, cum este cazul în cauza dedusă judecății.
În aceste condiții, îi revenea petentei sarcina probei producerii unei vătămări, care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, or, în cauză, o astfel de dovadă nu a fost făcută.
De asemenea, analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenției, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OG 37/2007, a căror încălcare a fost constatată prin procesul-verbal de contravenție contestat au drept scop asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice, în vederea evitării producerii de accidente și a desfășurării traficului rutier în condiții optime.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art.8 alin.1 pct.6 din OG 37/2007, respectiv nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă, instanța a reținut că cele constatate prin procesul-verbal de contravenție sunt susținute de probele administrate de intimată, respectiv, fișa de consemnare a contravențiilor conducătorului auto D. I. D. de la data de 27.09.2011 până la data de 28.10.2011.2011 ( f.15), precum și de digramele tahografice depuse la dosarul cauzei ( f. 11).
Potrivit dispozițiilor art.8 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului CE nr.561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr.3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, conducătorul auto are obligația de a respecta perioadele de repaus zilnic și săptămânal ( alin.1), pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci și patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci și patru de ore este de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă.
Prin urmare, având în vedere faptul că timpul de odihnă zilnică redusă este de cel puțin 9 ore, în speță conducătorul auto D. I. D. înregistrând un timp de odihnă zilnică redusă de doar 8 ore și 04 minute, instanța constată îndeplinirea, sub aspectul laturii obiective, a elementelor constitutive ale contravenției sus-menționate.
De asemenea, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.9 alin.1 lit.c din OG 37/2007, subiectul activ al contravenției prevăzute de art.8 alin.1 pct.6 din același act normativ este operatorul de transport, în speță petenta . S.A București
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut culpa societății petente cu privire la nerespectarea timpului de odihnă zilnică redus de către prepusul acesteia, șoferul D. I. D., având în vedere lipsa de diligență a petentei cu privire la luarea tuturor măsurilor pentru instruirea personalului în sensul respectării dispozițiilor legale, în conformitate cu prevederile art.38 lit. a,b,i din Ordinul nr.1892/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora.
Astfel, deși în plângerea formulată petenta a învederat instanței faptul că șoferul angajat a fost instruit cu privire la respectarea timpului legal de odihnă zilnică, aceasta nu a administrat dovezi în acest sens, prin care să probeze că și-a îndeplinit obligațiile legale în mod corespunzător, sarcina probei privind acest aspect revenindu-i în temeiul art.1169 Cod civil.
Sub acest aspect, înscrisurile constând în Nota de serviciu și procesul verbal prin care se atestă împrejurarea că salariați din cadrul societății petente au luat la cunoștință de conținutul adresei, nu pot constitui probe pentru înlăturarea vinovăției petentei, nefiind de natură să probeze îndeplinirea in mod corespunzător a obligației de instruire
Prin urmare, având în vedere faptul că legea prevede în mod expres răspunderea contravențională a petentei în cazul comiterii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 pct.6 din OG 37/2007, precum și faptul că petenta nu a administrat probe prin care să facă dovada lipsei oricărei culpe a acesteia în îndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau în calitate de angajator, instanța a constatat că în cauză au fost probate elementele constitutive ale contravenției, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
Instanța notează, totodată, că petenta are posibilitatea de a exercita o acțiune în regres împotriva angajatului acesteia, întemeiată pe dispozițiile art.998-999 din Codul Civil privind răspunderea civilă delictuală, în măsura în care apreciază existența unei culpe din partea acestuia, pentru recuperarea prejudiciului adus societății.
Reținând că fapta este contravenție și că răspunderea pentru săvârșirea acesteia revine petentei, instanța a procedat la analiza modului de individualizare a sancțiunii aplicate.
Analizând pericolul social al acestui gen contravenții, instanța a constatat că dispozițiile legale, inclusiv cele comunitare, adoptate pentru reglementarea acestui domeniu de activitate, respectiv O.G. nr. 37/2007, Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1892/2006 și Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, au ca obiectiv prioritar verificarea condițiilor de muncă ale conducătorilor auto, creșterea siguranței rutiere și respectarea principiilor concurenței loiale între întreprinderi/operatorii de transport rutier.
Instanța amintește că această contravenție, definită prin "nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă", nu este o contravenție de rezultat, ci una de pericol, în sensul că nu este necesară producerea unui prejudiciu, urmarea periculoasă constând tocmai în probabilitatea producerii unor urmări nefavorabile relațiilor sociale pe care legea le protejează. Raportat la scopul dispozițiilor legale amintite, această contravenție este de natură a aduce atingere fiecăruia dintre cele trei categorii de obiective protejate de lege. Dintre acestea, instanța apreciază că punerea în pericol a siguranței circulației rutiere, prin desfășurarea activității de conducere pe drumurile publice în condiții de oboseală fizică și psihică a conducătorului auto, prezintă o periculozitate deosebită, prin posibilitatea, ca, din cauza oboselii, șoferul să-și piardă concentrarea, atenția, să adoarmă, creând astfel riscul producerii unor accidente de natură a pune în pericol grav viața și integritatea corporală nu doar a șoferului, ci și a celorlalți participanți la trafic și consideră că o astfel de faptă contravențională prezintă un pericol social deosebit de ridicat. Prin urmare, luând în considerare aceste aspecte, instanța a considerat că sancțiunea amenzii în cuantum minim de 1500 lei este în măsură să corespundă pe deplin gradului de pericol concret al faptei săvârșite, astfel încât a reținut că operațiunea de individualizare s-a realizat în acord cu prevederile legale în materie.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.C.T. Logistic & D. SA împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.10.2011 întocmit de intimata A. R. R.- Agenția V..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul . SRL., criticând-o pentru netemeinicie.
Astfel, în esență, recurenta a susținut faptul că, în mod eronat, printr-o greșită interpretare a probele administrate în cauză, instanța de fond a menținut procesul verbal de constatare si sancționare contravențională,deși din cuprinsul diagramelor tahograf rezultă indiscutabil faptul că în nopatea de 27/28.09.2011 șoferul autoturismului înmatriculat sub nr._ a respectat timpul redus de odihnă zilnică, în cuantum de 9 ore zilic.
Recurentul și-a motivat în drept cererea. Cele învederate se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C..
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurentă, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că recursul declarat în cauză este întemeiat, sentința recurată fiind neîntemeiată.
Astfel, în mod eronat, s-a reținut instanța de fond că recurenta a săvârșit contravenția prevăzută de art.8 al.3 pct.6 din OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, constând în aceea că, în noaptea de 27/28.09.2011 șoferul autoturismului înmatriculat sub nr._ nu a respectat timpul redus de odihnă zilnică, în cuantum de 9 ore zilic.
Potrivit prevederilor art. 8al.3pct.6 din OG nr. 37/2007 constituie contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră și se sancționează cu amenda de la 1500 la 3.000 lei.
Din înscrisurile conținând datele extrase de pa aparatul tahograf rezultă dincolo de orice dubiu că în noaptea de 27/28.09.2011 șoferul autoturismului înmatriculat sub nr._ a respectat timpul redus de odihnă zilnică, în cuantum de 9 ore zilic, acesta odihnindu-se începând cu ora 15,35 a zilei de 27.09.2011 până la ora 2,51 a zilei de 28.09.2011, adică o durată continuă de 10.7 ore .
Pentru aceste considerente, având în vedere că recurenta a respectat timpul de odihnă zilnică redus, instanța de recurs constata că sentinta atacata este nelegală, instanța de fond făcând o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt ce rezultă din scriptele dosarului, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 C., va admite recursul declarat de .” SA. împotriva sentinței civile nr.1404 din 09.05.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va modifica în tot în sensul că va admite plângerea formulată de petentul .” SA. împotriva procesului verbal de contravenție .. nr._ încheiat la data de 19.10.2011 de A..-Agenția V. pe care îl va anula, exonerând petentul de plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de .” SA. împotriva sentinței civile nr.1404 din 09.05.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o modifică în tot în sensul că,
Admite plângerea formulată de petentul .” SA. împotriva procesului verbal de contravenție .. nr._ încheiat la data de 19.10.2011 de A..-Agenția V. pe care îl anulează.
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2012.
Președinte, G. F. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, E. S. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred.B.L.M.
2ex./8.10.2012
J..fond:D. E.
F.P. 25 Septembrie 2012
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1013/2012. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1082/2012. Tribunalul... → |
|---|
