Plângere contravenţională. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 398/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 398/A
Ședința publică de la 05 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător A. C.
Grefier L.-C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul – petent V. D., cu domiciliul în mun. Iași, ., nr. 42, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă apelantul – petent personal și asistat de av. B. R. – A., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele: dosarul se află la primul termen de judecată, procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, apelul este declarat în termen, motivat, legal timbrat, nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care
Instanța constată că apelul este legal timbrat cu suma de 20 lei potrivit prev. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Fiind interpelat de către instanță, apărătorul apelantului arată că nu are de administrat probe noi în cauză și nici nu mai are alte cereri prealabile de formulat motiv pentru care instanța constată cauza în stare de judecată, după care dă cuvântul acestuia în susținerea apelului formulat.
Av. B. R. – A., având cuvântul cu privire la apelul declarat de apelantul V. D., solicită admiterea acestuia și pe cale de consecință anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.03.2013 emis de intimat.
Precizează că tipul de contravenție pentru care a fost sancționat apelantul nu poate fi dovedit decât cu proba video din care să rezulte fără echivoc că acesta circula cu viteza de 142 km pe sectorul de drum indicat în procesul verbal de contravenție. La dosarul cauzei, nu a fost depus cd-ul cu înregistrarea video, fiind depuse doar planșe fotografice. În primele 2 poze se poate observa nu apare niciun autovehicul, în următoarele 4 poze apare o siluetă, iar, în ultimele 2 poze, apare autovehicul condus de apelant având o viteză de 30 km/h.
De asemenea acesta precizează că, pe planșele foto, apare data filmării ca fiind 08.03.2013, iar procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la data de 18.03.2013, prin urmare nu coincide data. Nu pot fi depuse în probațiune astfel de poze care nu au nicio legătură cu data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.
Mai mult decât atât în planșele foto existente la dosar nu se vede nici numărul de înmatriculare al autovehiculului, în lipsa acestuia procesul verbal de contravenție neputând fi considerat temeinic și legal.
Totodată în procesul verbal de contravenție nu este trecută nici . nici numărul aparatului radar care ar fi surprins fapta reținută de agentul constatator.
Pentru aceste considerente dar și pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel solicită admiterea apelului formulat de către apelantul – petent V. D..
S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a lăsat dosarul în pronunțare, urmând a se trece ulterior la deliberare, conform art. 395 C., pentru când s-a dat decizia civilă de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului declarat de apelantul – petent V. D. împotriva sentinței civile nr. 3888 pronunțată de Judecătoria V. la data de 04.12.2013 constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3888/2013 Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de petentul V. D. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 18.03.2013 întocmit de IPJ V., a dispus menținerea acestuia și a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 18.03.2013, un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a reținut că petentul V. D. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 248, în localitatea Rebricea, cu viteza de 142 km/h. De asemenea, s-a constatat faptul că petentul nu avea asupra sa actul de identitate. Faptele săvârșite sunt prevăzute de art. 102, alin. 3, lit. e, respectiv art. 101, alin. 1, pct. 18 din O.U.G. 195/2002, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum de 675 lei, sancțiunea avertismentului și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile.
Instanța, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din 18.03.2013 fiind legal întocmit.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat constând în faptul că agentul constatator a trecut în mod greșit adresa de domiciliu, . numărul actului de identitate, precum și CNP- ul petentului, întemeiat pe art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, instanța a apreciat că este neîntemeiat. Astfel, așa cum s-a mai arătat singurele cauze de nulitate absolută a procesului-verbal sunt cele prevăzute de art. 17 din același act normativ, respectiv: lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Ori, așa cum se poate observa, cauzele de nulitate invocate de petent nu se află printre cele limitativ enumerate în acest articol. În aceste condiții, lipsa tuturor elementelor anterior arătate este prevăzută sub sancțiunea nulității relative, ce își produce efectele doar în cazul existenței unei vătămări, aspect ce nu a fost probat de petent în prezenta cauză.
Petentul invocă, de asemenea, nulitatea procesului-verbal raportat la faptul că agentul constatator nu a menționat locul săvârșirii faptei contravenționale. Cu toate acestea, din analiza procesului-verbal, instanța a constatat că a fost menționat ca loc al constatării faptei DJ 248, localitatea Rebricea, astfel că susținerea petentului este neîntemeiată.
Având în vedere toate cele de mai sus, instanța a constatat că procesul-verbal . nr._ a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, acesta se bucură de o prezumție relativă de veridicitate. Cade în sarcina petentului să răstoarne această prezumție. Simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aplicarea acestei norme și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor trebuie privită din perspectiva sarcinii probațiunii, raportat la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, în limite rezonabile.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În materie de circulație rutieră, Curtea a stabilit că art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Conform art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța constată că sunt întrunite aceste condiții.
Cele constatate prin procesul-verbal contestat - că petentul a condus, în localitate, cu viteza de 142 km/h sunt confirmate de imaginile surprinse de aparatura video-radar montată pe auto MAI_, admisă în urma verificării metrologice nr._ din data de 21.08.2012. Totodată, potrivit înscrisului depus la dosarul cauzei, agentul constatator deținea la momentul constatării contravenției un atestat operator PHYTON II, nr. 1 din data de 01.06.2011.
Privitor la planșele foto depuse la dosarul cauzei, petentul a arătat faptul că din acestea nu rezultă în mod clar că autoturismul său ar fi circulat cu viteza reținută în procesul-verbal, susținând, totodată că nu se poate distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului. Referitor la aceste susțineri, instanța arată că din cele opt planșe foto analizate se poate observa faptul că autoturismul marca SKODA, cu numărul de înmatriculare_, deci cel al petentului, a circulat în localitate cu viteza de 142 km/h. Deși este adevărată împrejurarea că viteza anterior menționată se poate observa doar în planșa numărul 1, iar numărul de înmatriculare al autoturismului se poate distinge doar în planșele numerele șapte și opt, în raport de succesiunea cronologică a evenimentelor, raportat la data și ora înscrisă în fiecare planșă foto, reiese dincolo de orice dubiu, faptul că autoturismul surprins în toate fotografiile este cel condus de petent.
Privitor la lipsa mențiunilor referitoare la numărul și tipul aparatului radar, instanța constată faptul că procesul-verbal cuprind suficiente informații cu privire la autoturismul pe care a fost montat cinemometrul, în cadrul acestuia menționându-se că aparatul radar a fost montat pe auto MAI_, pentru a se constata corelarea dintre acesta și buletinul de verificare metrologică.
Referitor la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentului, instanța constată faptul că acesta nu a contestat temeinicia reținerii acesteia.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța a constatat așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul sancțiunii, în temeiul art. 34, alin. 1 raportat la art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta (în timpul zilei), de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, respectiv viteza deosebit de mare de deplasare, în interiorul localității, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de toate acestea, instanța a apreciat că procesul-verbal este legal și temeinic și a respins plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.
În temeiul art. 36, alin. 2 din OG 2/2001, instanța a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în termen legal, petentul V. D., pentru următoarele motive:
In motivarea hotărârii atacate, instanța de fond aratat ca "cele constatate prin procesul-verbal contestat - ca petentul a condus, in localitate, cu viteza de 142 km/h sunt confirmate de imaginile surprinse de aparatura video-radar montata pe auto MAI_...", precizând in continuare ca "din cele opt planșe foto analizate se poate observa faptul ca autoturismul marca Skoda, cu numărul de "înmatriculare_, deci cel al petentului, a circulat in localitate cu viteza de 142 km/h. Desi este adevărata "împrejurarea ca viteza anterior menționata se poate observa doar in planșa nr.l, iar numărul de "înmatriculare al autoturismului se poate distinge
doar in planșele nr. șapte si opt, in raport de succesiunea cronologica a evenimentelor, raportat la data si ora "înscrisa in fiecare planșa foto, reiese dincolo de orice dubiu, faptul ca autoturismul surprins in toate fotografiile este cel condus de petent".
Acest raționament este lipsit de orice temei logic sau legal si a solicitat instanței de control judiciar sa observe ca intimata a inteles sa probeze pretinsa fapta contravenționala a apelantului printr-un set de planșe fotografice si nu prin proba video de continuitate din care sa rezulte fara echivoc faptul ca apelantul circula cu viteza de 142 km pe sectorul de drum indicat in PV contravențional.
Chiar si asa, planșele fotografice depuse in probatiune, la care face referire instanța de fond in motivarea hotărârii atacate, nu pot dovedi fapta reținuta de organele de constatare din moment ce acestea reflecta/surprind imaginea unui autoturism care nu este identificabil (marca, culoare, număr de inmatriculare).
D. doua dintre aceste fotografii sunt "mai clare" fara insa a indeplini rigorile sus menționate pentru a putea fi identificat autoturismul si, oricum, aceste din urma fotografii surprind un autovehicul care se deplasează cu o viteza de 30 si respectiv 38km/h si nu 142 km/h atat cat este menționat in PV contravențional!
In concluzie, chiar si planșele fotografice depuse la dosar nu sunt apte sa dovedească in vreun fel fapta reținuta in sarcina apelantului din moment ce nu se poate identifica autovehiculul care se deplasa cu viteza de 142 km/h.
In lipsa probei video de continuitate, a solicitat instanței de apel sa observe ca nu exista certitudinea si nici nu exista elemente neîndoielnice care sa confirme identitatea intre autovehiculul surprins cu viteza de 142 m/h si autovehiculul condus de subsemnatul.
Asa cum a statuat si practica naționala in materie, in cazul constatării contravențiilor cu ajutorul mijloacelor de măsurare, înregistrările fac parte integranata din procesul-verbal, astfel ca, intrucat inregistrarea făcuta in mod legal nu corespunde cu cele consemnate de agentul constatator, instanța nu poate retine decât ca in cauza exista un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profita făptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumției de nevinovăție.
"înainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. înfăptuirea justiției cere ca judecătorii sa nu se "întemeieze, in hotărârile pe care le pronunța, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in măsura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecații)" - Sentința Civila Nr. 894/2009 a Judecătoriei Hațeg.
Ori, in cauza, insasi constatarea faptei de către agentul de politie s-a bazat pe probe indoielnice si neconforme cu normele aplicabile, dupa cum o reflecte probele administrate in fata instanței de fond.
Totodată, a solicitat sa se constate ca, potrivit par. 3.5.1 din norma de metrologie NML 021-05 din 23.11.2005 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005, prevede ca inregistrarile efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin: data si ora la care a fost efectuata măsurarea, valoarea vitezei măsurate, faptul ca a fost efectuata autotestarea, imaginea autovehiculului, din care sa poate fi pus in evident numărul de înmatriculare al acestuia.
A solicitat analizarea planșelor foto depuse de intimata si sa se constate ca acestea nu respecta cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML 021-05 din 23.11.2005.
Dupa cum rezulta din analiza planșelor foto depuse de intimata la dosar, in fotografia nr.l apare ca fiind inregistrata viteza de 142 km/h, reținuta in procesul-verbal contestat, ca find viteza autoturismului condus de petent, insa nu distinge nici un autoturism in aceasta planșa foto.
De asemenea, in fotografiile 3-6 apare un autoturism, dar nu se disting elemente de identificare ale acestuia (precum marca sau numărul de inmatriculare).
Singurele planșe foto unde se pot distinge cat de cat aceste elemente (dar nici aici nu se poate identifica in mod clar numărul de inmatriculare) si unde putem aprecia ca sunt indeplinite cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML- 021-05 sunt cele cu nr. 7 si 8, pe care apare o viteza inregistrata de 38, respectiv 30 km/h.
In aceste condiții, având in vedere ca fapta a fost constatată prin intermediul unui mijloc tehnic, iar din probele obținute astfel nu se poate avea certitudinea ca apelantul a circulat cu viteza de 142 km/h, acesta se bucura in continuare de prezumția de nevinovăție, potrivit dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, care statuează ca orice persoana acuzata de o infracțiune (contravenție) fiind prezumata nevinovata pana ce vinovăția sa va fi legal stabilita, iar indoiala profita persoanei acuzate.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, dupa cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât pana la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge in situația ca persoana invinuita de săvârșirea faptei sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal desi din probele administrate de intimata instanța nu poate fi convinsa de vinovăția petentului, dincolo de orice indoiala rezonabila.
De asemenea, a solicitat a se observa faptul ca in PV contravențional nu sunt menționate . numărul aparatului radar care ar fi surprins fapta reținuta de agentul constatator. D. urmare, nu exista certitudine cu privire la indeplinirea celorlalte condiții de valabilitate ale aparatului radar, neexistand dovezi ca aparatul radar care a surprins imaginile este același in legătura cu care s-au depus dovezi de omologare si verificare metrologica la dosarul cauzei.
In acest context, nu exista dovezi ale faptului ca aparatul radar care a surprins imaginile depuse la dosar era intradevar verificat metrologic si indeplinea celelalte condiții impuse de legislația in vigoare.
De altfel, prevederile art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002R statuează faptul ca mijloacele tehnice cu care se constata contravențiile trebuie consemnate in PV contravențional: "Constatarea contravențiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției"
In speța, a solicitat a se constata următoarele:
In procesul-verbal nu sunt menționate niciun fel de date de identificare ale aparatului radar folosit, condițiile in care s-a făcut inregistrarea si nici identitatea operatorului;
Înregistrările foto depuse sunt neclare, in majoritatea nefiind vizibile elementele de identificare ale autoturismului subsemnatului;
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea prezentului apel, desființarea hotărârii atacate si, pe cale de consecința, sa admiterea plângerii formulate de apelant si anularea procesului verbal de constatare a contravenției, cu consecința exonerării de la plata amenzii si restituirea permisului de conducere reținut.
In drept au fost invocate disp. art. 466 si următoarele din Noul Cod de Procedura Civila, O.G.2/2001, O.U.G. 195/2002.
În susținerea cererii de apel formulate apelantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul, legal citat, a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond pe care o consideră legală și temeinică.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Tribunalul, analizând motivele de apel invocate de către apelantul – petent V. D., constată apelul ca fiind nefondat.
Tribunalul constată, în primul rând, că Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea normei de metrologie legală NML 021-05 "aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, iar textul în vigoare începând cu data de 6 august 2009, nu mai prevede la art. 3.5.1. și condiția ca înregistrarea să conțină și faptul că a fost efectuată autotestarea conform art. 3.2.6.
În al doilea rând, chiar dacă în actul sancționator nu este trecută . radar cu ajutorul căruia a fost realizată filmarea, este indicat faptul că abaterea a fost filmată cu aparatura radar montata pe autovehiculul cu număr de înmatriculare MAI-_, aspect de natură a permite identificarea exactă a aparatului radar, astfel încât nu se poate reține existența vreunei vătămări.
La dosarul cauzei, s-a depus buletinul de verificare metrologică nr._/21.08.2012, valabil 1 an, pentru cinemometrul de control rutier de tip PYTHON II, în cuprinsul acestuia făcându-se referire la faptul că cinemometrul este montat pe autoturismul marca „Dacia L.” sus-menționat cu număr de înmatriculare MAI-_ (fila 13 dosar instanța de fond).
Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică rezultă și dovada omologării aparatului radar și că este destinat măsurării vitezei atât în regim staționar, cât și de deplasare.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond, reiese în mod clar viteza de 142 km/h, din succesiunea planșelor fotografice reieșind, în mod indubitabil, că singurul autovehicul care se deplasa pe sensul opus autovehiculului de poliție, în intervalul orar 06.10.49-06.10.58 era cel al apelantului-petent.
În plus, la momentul constatării faptei, apelantul-petent, a arătat, sub semnătură, că nu are mențiuni de formulat. Se apreciază că au fost recunoscute implicit situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenții. Declarația consemnată reprezintă o mărturisire spontană efectuată, din punct de vedere temporal, cel mai aproape de săvârșirea faptei, ceea ce conduce la concluzia sincerității acesteia.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din împrejurarea că, este nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de săvârșirea unei fapte, suportând astfel, sancțiunea contravențională.
Instanța are în vedere că, orice persoană responsabilă are obligația de a citi ceea ce semnează și de a semna doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze procesul-verbal, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii, la minimul prevăzut de lege, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de V. D. împotriva sentinței civile nr. 3888 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de V. D. împotriva sentinței civile nr. 3888 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria V. pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 mai 2014.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, A. C. | |
Grefier, L.-C. L. |
Red. A.C.
Tehnored. L.-C. L.
Ex. 4/15.05.2014
.>
Judecător fond – C. E., Judecătoria V.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 402/2014. Tribunalul... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 598/2014. Tribunalul... → |
|---|
