Pretenţii. Decizia nr. 990/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 990/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-09-2012 în dosarul nr. 990/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 990/R/2012
Ședința publică de la 18 Septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător E. R. I.
Judecător P. C. D.
Grefier A. C.
------------
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de către recurentul – reclamant B. T., cu domiciliul în ., jud. V. în contradictoriu cu intimații – pârâți C. L. DE F. F. P., intimat P. C. P. - P. AL C. L. DE F. F. P. -DL I. A., intimat C. J. DE F. F. V., intimat P. ÎN F. AL J. V. - P. C. DE F. F. V., împotriva sentinței civile nr. 771/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul – reclamant B. T., lipsă fiind reprezentanții intimaților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: prezenta pricină a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 14.06.2011, pentru lipsa nejustificată a părților, iar până în prezent nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, iar potrivit disp. art. 245, 252 Cod proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru constatarea perimării; procedură legal îndeplinită ;
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de recurs și acordă cuvântul față de aceasta.
Recurentul – reclamant B. T., având cuvântul față de excepția de perimare a recursului arată că este de acord cu admiterea acesteia.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Asupra perimării din oficiu a recursului formulat;
Prin sentința civilă nr. 771/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Bârlad instanța a respins cererile pentru daune materiale și morale formulate de reclamantul B. T. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu material sau moral și nici culpa comisiilor locale și județene în ceea ce privește punerea în aplicare a Sentinței civile nr. 1859/2004.
Cu privire la daunele morale, s-a reținut că reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu, iar afirmația că acesta s-ar fi îmbolnăvit din această cauză, nu a fost dovedită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul B. T. apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță nu este legală și temeinică.
Cauza supusă judecății a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 14.06.2011, pentru lipsa nejustificată a părților, iar până în prezent nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, iar potrivit disp. art. 245, 252 Cod proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru constatarea perimării
În conformitate cu prevederile art. 248 (1) C. pr. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar conform art. 252 (1) perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.
Constatând că de la data de 14-06-2011, când a fost suspendată cauza, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și urm. din Cod. pr. civ., instanța urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării recursului, invocată din oficiu.
Constată perimat recursul declarat de recurentul B. T. împotriva sentinței civile nr. 771/09-03-2011, a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 18 Septembrie 2012.
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, E. R. I. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, A. C. |
Red. Ț.M.C./12-10-2012
Tehndact. A.Ci.
2 ex/12-10-2012
Judecător fond: Rădița I.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 890/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 977/2012. Tribunalul... → |
|---|








