Servitute. Decizia nr. 1090/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1090/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 1090/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1090/A/2015
Ședința publică de la 17 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
-------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta – pârâtă M. E. prin av. C. V. în contradictoriu cu intimații – reclamanți P. V. și P. V.,împotriva sentinței civile nr. 73/05.02. 2015 pronunțată de Judecătoria Huși, având ca obiect - servitute de trecere, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 09.09.2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
În termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar concluzii scrise de către ambele părți litigante, prin reprezentanți convenționali.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față constată următoarele,
P. sentința civilă nr. 73/05.02.2015 a Judecătoriei Huși a fost admisă, în parte, acțiunea civilă intentată de reclamanții P. V., domiciliat în ., . și P. V., domiciliată în mun. Huși, ., jud. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat „R. Bobârnat” din mun. Huși, .. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta M. E., domiciliată în mun. Huși, .. 27, jud. V. și, în consecință.
A dispus instituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea reclamanților, pe terenul proprietatea pârâtei, conform schiței anexă 2, varianta nr. 1 la raportul de expertiză tehnică topometrică prin punctele de contur (1 –2 – 30 –31 –32 –13 –14 –15 – 16 –17 – 1 întocmit de expert B. O. P.) care face parte integrantă din prezenta hotărâre (fila nr. 89).
A obligat reclamanții să achite pârâtei, suma de 178 euro anual sau 66 lei lunar, reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru terenul utilizat în suprafață de 82 m.p., proprietatea pârâtei.
S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
P. contractul de donație autentificat sub nr. 4183 din 14.12.2005 la Biroul Notarial Public V. Asociați „B. M. și B. R. D.”, reclamanta P. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, reprezentat de terenul în suprafață de 692,60 m.p situat în mun. Huși, ., jud. V., imobil care se învecinează pe latura de Est cu imobilul, proprietatea pârâtei.
Întrucât imobilul dobândit nu avea acces la calea publică, având toate caracteristicile unui loc înfundat, reclamanții au convenit împreună cu pârâta să le constituie pe cale convențională o servitute de trecere pe terenul, proprietatea pârâtei, în vederea edificării unei construcții cu destinația de anexe gospodărești ale exploatațiilor agricole, așa cum rezultă din autorizația de construire nr. 180 din 06.10.2009 emisă de Primăria mun. Huși.
În aceste împrejurări, reclamanții, cu acordul pârâtei au trasat o cale de acces, pe terenul, proprietatea pârâtei, reclamanții construind odată cu edificarea clădirilor o alee betonată cu o lățime de 1,50 m, de la calea publică, până la terenul reclamanților pe o lungime de aproximativ 21,18 m.
S-a reținut că este de necontestat faptul că inițial între părți litigante a existat un acord cu privire la constituirea unei servituți de trecere cu o lățime de 1,50 m, care a fost bine delimitată prin consolidarea acestei căi de acces cu beton, însă ulterior au apărut disensiuni între părți, pârâta blocând accesul reclamanților, prin construirea unui gard în locul porții.
În aceste condiții, instanța a reținut că reclamanții sunt practic în imposibilitate să-și exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, pârâta refuzând să concretizeze în mod legal constituirea servituții de trecere în mod convențional.
Instituirea dreptului de servitute de trecere este condiționată potrivit art. 617 - 619 Cod civil, de imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică de pe terenul în favoarea căruia se urmărește instituirea acestui drept.
În cauză, terenul dobândit de reclamanți prezintă caracteristicile unui „loc înfundat” așa cum este definit acesta de lege.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică topometrică prin care s-au determinat coordonatele și s-a stabilit configurația terenului, iar în urma delimitărilor celor două proprietăți limitrofe s-a concluzionat că nu există o altă posibilitate de ieșire la calea publică.
Astfel, s-au propus două variante de către expertul desemnat, însă instanța a apreciat că pentru o bună exploatare a terenului se impune a constitui o servitute de trecere cu o deschidere mai mare de 1,50 m. având în vedere faptul că reclamanții se pot afla în situații extreme impunându-se intervenția și pătrunderea unor autovehicule ale serviciilor medicale sau ale serviciilor publice de urgență (pompieri).
Potrivit art. 755 alin. (1) din Noul Cod civ., „servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar ”.
Raportat considerentelor mai sus expuse, instanța a apreciat că acțiunea intentată este întemeiată, în parte, doar în ceea ce privește cererea principală privind constituirea unei servituți de trecere și, prin urmare, a admis în parte, acțiunea civilă intentată de reclamanții P. V., P. V. în contradictoriu cu pârâta M. E. și, în consecință, a dispus constituirea unei căi de acces pe aliniamentul stabilit conform schiței anexă 2, varianta nr. 1 la raportul de expertiză tehnică topometrică prin punctele de contur (1 –2 – 30 –31 –32 –13 –14 –15 – 16 –17 – 1 întocmit de expert B. O. –P.) care face parte integrantă din prezenta hotărâre (fila nr. 89).
Cu privire la acordarea despăgubirilor acestea s-au stabilit în raport de paguba cauzată proprietarului fondului aservit și, prin urmare, instanța a obligat reclamanții la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 82 m.p., în conformitate cu disp. art. 618 alin. (2) din Noul Cod Civil.
Conform art. 618 alin. (2) Noul cod civil „când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii”.
Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta M. E. pentru următoarele motive:
In fapt, instanța fondului constata in considerentele hotărârii faptul ca, in baza intelegerii cu intimații reclamanți, apelanta parata a constituit in favoarea acestora, la limita proprietății sale o servitute de trecere pe o lungime de 21.18 m si o latime de 1,50 m, servitute pe care initimatii reclamanți au folosit-o o lunga perioada de timp. (fila 3 alin. 6). Totodată, instanța fondului constata ca terenul obținut prin donație doar de către intimata reclamanta Prepelița V. a avut la data dobândirii caracter de loc infundat. De asemenea, instanța fondului constata ca intimații reclamanți obțin o autorizație de construire pentru o construcție cu destinația anexa gospodăreasca, construcție cărora intimații reclamanți i-au schimbat destinația in casa de locuit, fara autorizarea legala.
In ceea ce privește „disensiunile dintre parti” la care se face referire in hotărârea apelata, instanța fondului nu retine cauzele care au determinat apelanta parata sa interzică accesul pe terenul sau, respectiv faptul ca intimații reclamanți nu au respectat intelegerea avuta cu apelanta parata si au efectuat emenajari ale caii de acces care au depășit limita cu care parata fusese de acord, fapt cu atat mai deranjant cu cat aceasta amenajare s-a făcut in momentul in care apelanta parata nu se afla acasă.
In ceea ce privește temeiul de drept avut in vedere de instanța fondului constatam ca aceasta invoca in pronunțarea soluției dispozițiile art. 617-619 Cod civil.
Având in vedere aspectele mai sus menționate, consideră ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre netemeinica si nelegala pentru următoarele considerente:
Desi in hotărâre se invoca in mod explicit prevederile art. 618 in integralitatea sa, instanța fondului nu retine decât dispozițiile referitoare la plata despăgubirii. Mai exact, instanța de fond dispune in temeiul dispoziției legale precizate obligarea reclamanților la plata dublului despăgubirii aferente pierderii folosinței terenului afectat de servitute, dar NU retine si dispozițiile privind interzicerea constituirii dreptului de trecere in lipsa consimțământului proprietarului fondului aservit, consimțământ care, in prezenta cauza, exista pentru o suprafața bine determinata, respectiv suprafața inscrisa in schița anexa 2 varianta 2 a raportului de expertiza tehnica topometrica intocmita de către expert B. O.-P..
Mai mult decât atat, instanța fondului nu a ținut cont de prevederile art. 619, text de lege de asemenea precizat ca temei de drept in pronunțarea soluției. Astfel, din conținutul dispoziției legale invocate rezulta ca intinderea si modul de exercitare al dreptului de trecere – adică faptul convenit de către parti constatat de către instanța de fond – sunt determinate prin intelegerea pârtilor, de către instanța de judecata sau prin folosința continua pe timp de 10 ani. Din economia textului constatam ca legiuitorul a stabilit o ordine de preferința privind constituirea unui drept de trecere si anume;
a)înțelegerea pârtilor si
b)Hotărârea instanței.
Pe cale de consecința intelegerea pârtilor, daca exista, prelevează hotărârii judecătorești sau altfel spus, hotărârea pârtilor nu poate fi modificata de către instanța de judecata. Or, instanța fondului, desi a constatat in mod lipsit de echivoc faptul ca intre parti a intervenit o înțelegere, a considerat in mod greșit ca are dreptul de a modifica aceasta intelegere in sensul dorit doar de către una dintre parti.
Faptul ca instanța fondului a apreciat ca s-ar impune o anumita suprafața in vederea unei bune exploatări a fondului dominant nu poate constitui motiv pentru modificarea intelegerii pârtilor. Pe de alta parte instanța fondului trebuia sa aprecieze si comportamentul Intimaților reclamanți care, fara a deține autorizațiile necesare au transformat o anexa gospodăreasca in locuința, analiza care, credem noi, se impunea cu atat mai mult cu cat instanța fondului a constatat in mod explicit faptul ca „reclamanții cunoșteau efectele dobândirii unui teren infundat si ca lipsa unei cai de acces nu poate fi imputata paratei”.
Pe de alta parte, aceasta motivare nu reprezintă altceva decât faptul ca instanța de fond a constatat ca lipsa accesului este imputabila proprietarului pentru simplul fapt ca intimații reclamanți au acceptat preluarea dreptului de proprietate a unui teren care nu avea acces la calea publica. Pe cale de consecința, se constata aplicabilitatea dispozițiilor art. 618 alin. 2 N.C.C. insa instanța nu are in vedere aceasta dispoziție legala imperativa decât parțial, respectiv in ceea ce privește compensarea materiala a celui lipsit de folosința.
In concluzie, având in vedere argumentele mai sus expuse solicită sa fie admis apelul si sa se dispună constituirea servitutii de trecere conform intelegerii pârtilor reprezentata prin schița anexa 2 varianta 2 a raportului de expertiza tehnica topometrica administrata in dosar.
In drept, art. 466 si urm. N.C.P.C.
Intimații au depus ÎNTÂMPINARE prin care solicită respingerea apelului declarat de pârâta M. E., din următoarele motive:
P. apelul pe care 1-a declarat, pârâta susține reducerea lățimii la 1,5 metri a căii de acces a reclamanților, de la drumul public la proprietatea lor.
Pentru a susține aceasta, pârâta pretinde că anterior declanșării litigiului părțile s-au înțeles ca dimensiunea căii de acces care tranzitează proprietatea pârâtei să fie de 1,5 metri lățime pe 21,18 metri lungime. Or, pârâta consideră că instanța nu poate modifica înțelegerea părților.
Față de motivele apelului precizează următoarele:
Instanța de fond nu a luat act de o înțelegere a părților cu privire la dimensiunile căii de acces. A constatat că anterior declanșării litigiului a existat o înțelegere privind trecerea reclamanților pe proprietatea pârâtei și că pârâta și-a exprimat consimțământul, prin întâmpinare, ca și pe viitor reclamanții să treacă pe proprietatea ei. În rest, față de necesitatea ca lotul reclamanților (lot înfundat) să devină funcțional instanța a decis ca lățimea căii de acces să fie de 3 metri, conform variantei 1, propusă de expertul B. O.-P..
Consideră că hotărârea instanței este temeinică și legală. O cale de acces trebuie să respecte niște cerințe minime de utilizare, printre care și aceea de a permite pătrunderea cu mijloace de transport, inclusiv salvare, pompieri etc.
Pe de altă parte, lipsa căii de acces nu este imputabilă reclamanților. Ei au primit acest teren cu titlu gratuit, iar pe teren au construit o casă. Dispozițiile art. 618 alin. (2) N.C.C. nu sunt aplicabile în speță, întrucât nu li se poate imputa reclamanților lipsa unei servituti a fondului lor. Art. 618 alin. (2) N.C.C. se aplică proprietarului care, prin fapta lui, rămâne fără cale de acces. Având în vedere aceste aspecte solicită să fie respins apelul declarat.
Analizând motivele de apel formulate de apelantă, prin prisma ansamblului materialului probatoriu și normelor legale aplicabile în cauză, instanța de apel reține următoarele următoarele:
Referitor la situația de fapt, instanța de apel constată că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat stabilirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea apelantei-pârâte până la terenul proprietatea intimaților-reclamanți, aflat în vecinătatea proprietății apelantei-pârâte. P. sentința civilă nr. 73/05.02.2015, Judecătoria V. a admis, în parte, acțiunea și a dispus instituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea intimaților-reclamanți pe terenul proprietatea apelantei-pârâte, conform schiței anexă 2 varianta 1 a raportului de expertiza topometrica întocmit în cauză de expertul B. O.-P.. P. cererea de apel, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac și instituirea dreptului de servitute conform schiței anexă 2 varianta 2 a raportului de expertiza topometrica întocmit în cauză de expertul B. O.-P., respectiv o cale de acces cu o lățime de 1,5 m și nu de 3 m.
În ceea ce privește situația de fapt reținută de către prima instanță, se constată că aceasta nu face obiectul vreunei critici în apelul formulat de apelantă. Astfel, este necontestat faptul că prin contractul de donație autentificat sub nr. 4183/14.12.2005 la BNP V. Asociați B. M. și B. R. D., intimata-reclamantă P. V., căsătorită, a dibândit dreptul de proprietate asupra imobilului, reprezentat de terenul în suprafață de 692,60 mp situat în mun. Huși, ., jud. V., imobil care se învecinează, pe latura de est, cu imobilul proprietatea pârâtei.
Părțile au convenit să se constituie pe cale convențională o servitute de trecere pe terenul proprietatea apelantei-pârâte, intimații-reclamanți edificând o alee betonată cu o lățime de 1,5 m, de la calea publică până la terenul apelanților-reclamanți.
În drept, se constată că prima instanță a făcut, în mod corect, aplicarea dispozițiilor din Codul civil din 1864, având în vedere dispozițiile art. 6 din Noul Cod civil potrivit cărora dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., faptul juridic fiind produs la data de 14.12.2005, când intimaților-reclamanți le-a fost donat terenul care are caracteristicile unui loc înfundat.
Având în vedere că apelul privește doar modalitatea în care s-a dispus instutirea dreptului de servitute, instanța de apel va analiza sentința instanței de fond doar privitor la acest aspect.
Or, instanța de apel nu poate reține susținerile apelantei-pârâte potrivit cărora înțelegea părților prelevează hotărârii judecătorești, astfel că hotărârea părților nu poate fi modificată de către instanță, care a instituit o servitute de trecere de 3 m, iar înțelegerea verbală a părților a fost pentru o cale de acces de 1,5 m.
Astfel, observă Tribunalul că, din punctul de vedere al modului de constituire, servituțile pot fi naturale, stabilite prin fapta omului, adică servituțile stabilite prin convenție, testament ori prin prescripție achizitivă, precum și servituți legale, adică cele care se stabilesc prin lege, pentru considerente de asigurare a posibilității de utilizare a unor fonduri sau în interesul comun al proprietarilor unor fonduri învecinate, cum este și servitutea de trecere.
Așadar, prezenta cauză nu are ca obiect modificarea vreunei convenții a părților, care, așa cum rezultă din întregul material pobatoriu, nu a fost încheiată într-o formă scrisă, ci a fost doar o convenție verbală, ci dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile instituirii unei servituți legale.
Potrivit art. 616 Cod civil, în situația în care unul dintre cele două fonduri învecinate în mod obiectiv nu are ieșire la calea publică datorită așezării în spațiu, proprietarul fondului înfundat va putea cere proprietarului fondului învecinat cu ieșire la calea publică să-i recunoască, în condițiile cuprinse în text, posibilitatea de a avea o asemenea ieșire, adică un drept de servitute de trecere, spre a asigura astfel normala utilizare a fondului său.
P. loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de poprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. Instanța de apel constată că este îndeplinită această condiție. Astfel, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză la instanța de fond rezultă că, conform analizei datelor existente în baza de date a OCPI V., expertul a constatat că nici pentru imobilului rămas în proprietatea celui care a donat intimaților-reclamanți nu este asigurat un acces la drumul public. S-a mai concluzionat că proprietatea apelanților-reclamanți nu este prevăzut accesul direct la un drum public. Expertul, analizând situația din teren, nu a identificat semne că ar fi existat o cale de acces pe terenul fostului proprietar care a înstrăinat lotul către apelanții-reclamanți și cu siguranță nu există în teren o cale de acces la data efectuării expertizei și anume 22.11.2014.
De asemenea, mai constată instanța de apel că, în cazul servituții legale, nu este necesar consimțământul proprietarului fondului dominant, ci trebuiesc îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 617 Cod civil care impune ca trecerea să se facă pe calea cea mai scurtă, iar textul următor obligă la alegerea acelei treceri care produce o mai puțină pagubă aceluia pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Or, așa cum în mod corect și judicios a reținut și instanța de fond, pentru o bună exploatare a terenului intimaților-reclamanți se impune a se constitui o servitute cu o trecere mai mare de 1,50 m, așa cum ar dori apelanta-pârâtă, având în vedere faptul că intimații-reclamanți se pot afla în situații extreme, impunându-se intervenția și pătrunderea unor autovehicule ale serviciilor medicale sau ale serviciilor publice de urgență.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, apelul formulat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 73/05.02.2015 a Judecătoriei Huși este nefondat și urmează a fi respins, iar sentința va fi păstrată.
În virtutea principiului disponibilității, urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, apelul formulat de apelanta-pârâtă M. E. împotriva sentinței civile nr. 73/05.02.2015 a Judecătoriei Huși, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. A. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud.AOC/ 13.10.2015
5 ex./..10.2013
Judecător fond: A. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 102/2015. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1140/2015. Tribunalul... → |
|---|
