Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 301/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 301/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 12054/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 301/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE -S. R.

Judecător -V. M.

Grefier- D. B. Mihailișca

Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea asupra judecarea apelului declarat de reclamanții apelanți P. G. D. și P. A. E.,domiciliați in Focșani . . împotriva sentinței civile nr.2951 din data de 18.06.2013 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr._ si in contradictoriu cu intimatul N. L., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică de la 28 noiembrie 2013,note consemnate în încheierea de la acea zi și care fac parte integranta din prezenta,când tribunalul ,in vederea deliberării,a amânat pronunțarea pentru data de 05 decembrie 2013, când;

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani la nr._ ,cu completarile formulate in scris ,inregistrate la dosar la data de 11.12.2012 –fila 13 si calificate juridic,la termenul de judecata din data de 02 aprilie 2013 ,reclamantii P. A. E. si P. G. D. au chemat in judecata pe paratul N. L., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate nulitatea absoluta a contractului de imprumut aut.sub nr.1595/03.05.2010 de BNPA Neamtu E. si Pircalabescu V. L. .

În motivarea cererii, reclamantii au arătat că avand calitate de gestionar al societatii al carei administrator este fratele paratului ,numitul N. G.,ca urmare a unei neinventarieri neinsusite de reclamanta ,i s-a imputat un prejudiciu de 502 800 lei.Astfel,s-a aratat ca reclamanta a fost supusa unor presiuni psihice care au culminat cu fortarea reclamantei de a incheia contrcatul ,ca acest contract a fost incheiat ca o garantie a laturii civile a procesului penal privind nedoveditul si presupusul prejudiciu creat de reclamanta ,ca paratul a profitat de starea sa emotionala ,ca i s-a promis ca va putea lucra in continuare in societate ca nu au primit nicio suma de bani de la parat,astfel ca a solicitat nulitatea absoluta a contractului pentru cauza ilicita si pentru vicierea consimtamantului prin dol.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.953,art.960,art.968 C.civ .

Prin sentința civilă nr. 2951 din 18 iunie 2013 Judecătoria Focșani a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut că reclamanții nu au dovedit existența dolului sau violenței la încheierea contractului de împrumut încât consimțământul reclamanților la încheierea acestui contract a fost valabil exprimat.

În ce privește cauza ilicită invocată de reclamanți s-a reținut că nici aceasta nu a fost dovedită. Reclamanții nu au dovedit că suma de bani menționată în contract nu a fost predată de pârât încât nici lipsa cauzei nu poate fi reținută.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P. A. E. și P. G. D. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că prima instanță a interpretat eronat actul dedus judecății obiectul și cauza litigiului și probele dosarului. În realitate din plângerile penale formulate de N. G., fratele pârâtului rezultă că împrumutul nu a fost real, suma nu s-a transmis, scopul încheierii contractului fiind acela de garanție ascunsă a prejudiciului pe care reclamanta P. A. l-ar fi creat societății . SRL.

A mai arătat că în situația în care sentința ar rămâne irevocabilă ar exista două titluri executorii unul în dosarul penal și unul reprezentat de contractul de împrumut.

Reclamanții au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii.

Apelul este fondat.

Examinând actele dosarului tribunalul reține că reclamanta P. A. E. a avut calitatea de gestionar la . SRL al cărui administrator este N. G. fratele pârâtului N. L.. În această calitate reclamanta a săvârșit infracțiunea de delapidare fiind condamnată prin sentința penală nr. 388/2013 a Judecătoriei Focșani prin care a fost obligată la 436.873 lei despăgubiri civile. Prejudiciul s-a stabilit la această sumă, deși partea civilă a pretins inițial suma de 662.968 lei. Sentința nu este definitivă.

Prin plângerea penală existentă la fila 61 dosar fond, N. G. administrator al . SRL a susținut că reclamanta a ,,a propus întocmirea unui contract de împrumut prin care se obliga ca, în termen de un an să achite suma de 502.800 lei prejudiciu care reiese la 03.05.2010, contract de împrumut autentificat sub nr. 1595 din 03.05.2010, obligându-se să garanteze acest împrumut cu toate bunurile mobile și imobile,,.

Din contractul de împrumut autentificat sub nr. 1595 din 03.05.2010 existent la fila 6 dosar fond rezultă că N. L., a împrumutat soților P. G. D. și P. A. E. suma de 502.800 lei sumă ce urma să fie restituită cel târziu la 03.05.2011.

De subliniat că împrumutătorul N. L., pârâtul din cauza de față este fratele lui N. G. administrator la ..

Reclamanții au susținut printre altele că acest contract de împrumut nu este unul real, întrucât nu s-a predat și primit nicio sumă de bani.

Această susținere a reclamanților rezultă și din conținutul plângerii penale formulate de N. G., conținut menționat mai sus și în care se recunoaște că suma menționată în contractul de împrumut reprezintă prejudiciul creat de reclamantă în calitate de gestionar la . SRL.

Nici prin întâmpinarea depusă în cauză de pârâtul N. L. (f. 23 dosar fond) acesta nu susține clar că ar fi înmânat suma de 502.800 lei reclamanților.

Mai mult, instanța de apel a citat pârâtul personal la interogator, dar acesta nu s-a prezentat încât devin aplicabile dispozițiile art. 225 cod procedură civilă.

Raportat la situația de fapt expusă tribunalul urmează a analiza dacă în cazul contractului de împrumut încheiat între părți sunt îndeplinite cerințele de validitate prev.de art. 948 cod civil. Printre aceste condiții, enumeră cauza. Potrivit art. 966 cod civil ,,Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă ori nelicită nu poate avea nici un efect,,. Cauza trebuie să îndeplinească trei condiții: să existe, să fie reală și să fie licită.

Cauza lipsește când lipsește contraprestația, sau când lipsește predarea bunului, iar lipsa cauzei se sancționează cu nulitatea absolută a contractului.

Cum în speță, din actele dosarului rezultă că suma de bani menționată în contractul de împrumut nu s-a predat efectiv împrumutaților înseamnă că lipsește ,,cauza,, acestui contract motiv pentru care contractul este nul absolut. Astfel că, prima instanță deși a reținut corect că în cauză nu s-a dovedit existența vreunui viciu de consimțământ, a reținut în mod greșit că reclamanții nu au dovedit inexistența cauzei.

Pentru aceste motive tribunalul în temeiul art. 296 cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în tot sentința și în rejudecare va admite acțiunea și va constata nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. 1595/03 mai 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanții apelanți P. G. D. și P. A. E.,domiciliați in Focșani . . împotriva sentinței civile nr.2951 din data de 18.06.2013 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr._ si in contradictoriu cu intimatul N. L., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Schimba in tot sentința și in rejudecare admite acțiunea si constata nulitatea absoluta a contractului de împrumut autentificat sub nr.1595/3 mai 2010 la B.N.P. Neamtu E. și Pârcalabescu V. L..

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.

Președinte,

S. R.

Judecător,

V. M.

Grefier,

D. B. Mihailișca

Red:V.M.

20.12.2013

N.S._27.12.2013

Jud. Fond: I. R.

Ex 4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 301/2013. Tribunalul VRANCEA