Întoarcere executare. Decizia nr. 449/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 449/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 2216/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 449/2013

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013

PREȘEDINTE - S. M. B.

Judecător - R. H.

Judecător - V. V. N.

Grefier - L. A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta C. A., cu domiciliul în Focșani, ., ., județ V., împotriva sentinței civile nr. 538 din 6 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. P. A. pentru recurentă și av. C. M. pentru intimata O. P. SA, lipsind chemații în garanție B. B. C. și S. D., C. de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România și Cabinet Avocat A. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus întâmpinări de către chemații în garanție Cabinet Avocat A. G., la data de 19.04.2013, comunicată părților și C. de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România, la data de 26.04.2013, după care;

Av. C. M. depune la dosar: împuternicirea avocațială a apărătorului ales al intimatei O. P. SA, av. P. C. și delegație de substituire.

Se comunică câte un exemplar al întâmpinării formulată de C. de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România și actele anexate recurentei și intimatei O. P. SA, prin apărători.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Tribunalul constată recursul în stare de judecată.

Av. P. A., pentru recurenta C. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cuprinsul cererii.

Av. C. M., pentru intimata O. P. SA, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, fără cheltuieli.

Cauza a rămas în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2012 sub nr._ reclamanta O. P. SA, în contradictoriu cu pârâta C. A., a solicitat întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare executării sentinței civile nr. 829/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul V., desființată prin decizia civilă nr. 88/25.01.2010 a Curții de Apel G. și, în consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei de_,68 lei actualizată cu rata inflației de la data de 25.01.2010 și până la data plății integrale.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sent. civ. nr. 829/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul V. s-a dispus obligarea sa la plata către pârâta a unor sume de bani, că a achitat sumele respective în urma declanșării procedurii de executare silită, însă prin dec. civ. nr. 88/25.01.2010 a Curții de Apel G. s-a admis recursul, s-a modificat sentința recurată, iar în rejudecare s-au respins pretențiile formulate împotriva sa, că în aceste condiții actualizarea sumei solicitate reprezintă repararea integrală a prejudiciului cauzat, că plata daunelor interese depinde de buna sau reaua credință a celui care a primit plata necuvenită și că pârâta este de rea credință de la data pronunțării deciziei de către Curtea de Apel G. prin care s-a desființat titlul executoriu.

Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 4022 alin. 3 C.pr.civ.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 15 lit. a) din legea nr. 146/1997.

La termenul din 21.03.2012 pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numiților C.. Av. A. G., B. B. C. și S. D. și U. – C. de Asigurări a U., solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și, în subsidiar, obligarea chemaților în garanție la plata sumei solicitate de către reclamantă.

În motivarea întâmpinării și cererii de chemare în garanție pârâtul a arătat că se impune conexarea cauzei cu număr mai mare întrucât sent. civ. nr. 829/15.12.2008 este o sentință colectivă, iar obligațiile de plată își au originea în această sentință, temeiul întoarcerii executării fiind reprezentat de aceeași dec. civ. nr. 88/R/2010 care are caracter colectiv, că executării judecătorești au constituit dosare de executare silite pentru fiecare creditor în parte, pentru majorarea nelegală a sumelor încasate cu titlu de onorarii de executor și de avocat, că instanța competentă pentru soluționarea cauzei este Tribunalul V., motiv pentru care se impune declinarea competenței la această instanță, că cererea reclamantei este inadmisibilă față de soluția pronunțată în recurs prin dec. civ. nr. 88/R/2010 care se impune a fi lămurită pe calea contestației la titlu deoarece cuprinde dispoziții potrivnice, că în cauză există autoritate de lucru judecat pentru că prin dec. civ. nr. 88/R/2010 s-au menținut celelalte dispoziții ale sent. civ. nr. 829/2008, respectiv obligarea reclamantei la plată, fără a se dispune restabilirea situației anterioare și că cererea este inadmisibilă pentru că este fundamentată pe culpa reclamantei constând în nepromovarea în termenul legal de 15 zile de la pronunțarea deciziei instanței de recurs a unei contestații la executare la titlul executoriu. A mai precizat pârâta că pe fond cererea reclamantei este nefondată ca urmare a conivenței frauduloase dintre reclamantă și B. B. și C.. Av. A. G., beneficiari ai unor sume substanțiale cu titlu de cheltuieli de executare (onorarii de executor, onorarii de avocat și expert, cheltuieli procedurale) care revin, potrivit art. 39 din legea nr. 188/2000, debitorului, că nu a luat legătura cu executorul judecătoresc și nu l-a mandatat pe avocat pentru începerea executării silite, că drepturile bănești inițial calculate au fost diminuate în timpul executării silite la suma efectiv virată, că onorariile încasate de avocat și executorul judecătoresc nu se solicită acestora, că cererea de actualizare a sumelor este nelegală pentru că nu a fost notificat de modificarea sentinței de fond în recurs, nu s-a atașat nici un înscris din care să rezulte indicele prețului de consum astfel încât să se poată calcula transparent valoarea rezultată ca urmare a actualizării și că este necesară obținerea unui nou titlu executoriu.

Pârâta nu și-a întemeiat în drept întâmpinarea și cererea de chemare în garanție.

La termenul de judecată din data de 25.04.2012 pârâta a depus la dosar un înscris intitulat „Note de cereri” prin care a arătat că cererea reclamantei este inadmisibilă față de prevederile art. 2 alin. 2 din legea nr. 188/2000 care conferă actelor executorilor judecătorești caracter de acte de autoritate publică, având forța probantă prevăzută de lege, astfel încât executarea silită nu poate fi pur și simplu întoarsă dacă actele de executare silită – acte de autoritate publică - nu au fost desființate pe calea contestației la executare sau anulate ca o consecință a constării falsului în acte publice, cu atât mai mult cu cât hotărârea din recurs a modificat în parte hotărârea de fond.

La data de 03.04.2012, prin serviciul Registratură al instanței, chematul în garanție C.. Av. A. G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în garanție și inadmisibilității cererii de chemare în garanție și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării chematul în garanție a arătat că pârâtul este obligat să indice în mod cert și concret valoarea pretențiilor, impunându-se și timbrajul cererii de chemare în garanție la valoarea obiectului cererii, că chemarea în garanție a cabinetului de avocat și a biroului executorului judecătoresc ar fi fost posibilă numai în cadrul contestației la executare, că la inițiativa comună a salariaților disponibilizați, a fost chemat de foștii colegi de la P. să pregătească litigiului pentru întreaga sucursală PECO și să îi reprezinte în fața instanțelor de judecată în toate fazele procesuale, inclusiv recuperarea drepturilor prin executare silită și că din cauză că aceștia nu aveau posibilități financiare pentru avansarea onorariilor de executor, expert și avocat, a convenit verbal ca în caz de reușită contravaloarea acestor onorarii să cadă în sarcina debitoarei, sens în care toți foștii salariați au întocmit tabele semnate în vederea reprezentării lor în proces. A mai precizat chematul în garanție că reclamanta nu solicită restituirea acestor cheltuieli de executare în cazul în care se restituie în rate creanța primită, că prestația cabinetului este reală și certă, că executarea silită a avut loc prin poprire bancară, iar conturile de carduri ale fiecărui salariat au fost avansate de pârâți și că pârâta nu a avansat nici un onorariu pentru a efectua executarea silită.

Prin sentinta civila nr.538/06.02.2013 se respinge ca neîntemeiate excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității invocate prin întâmpinare de pârâta C. A., domiciliat în Focsani, ., ..

Se respinge excepțiile netimbrării cererii de chemare în garanție și inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocate de C..av. A. G. ca neîntemeiate.

Se admite în parte cererea formulată de reclamantul O. P. SA, cu sediul în București, sect.1, . („P. City”), în contradictoriu cu pârâta C. A..

Se respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu chemații în garanție C..av. A. G., având sediul în Focșani, ., ., B. B. C. și S. D., cu sediul în Focșani, ., județ V. și U. – C. de Asigurări a U., cu sediul în București, sect.2, ..13-19, ., ca neîntemeiată.

Se dispune întoarcerea executării silite efectuate împotriva reclamantului în baza sent.civ. nr.829/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ și în consecință,

Totodata a fost obligata pârâta la restituirea către reclamant a sumei de_,68 lei, sumă ce va fi actualizată în raport de rata inflației începând cu data introducerii prezentei cereri, 23.02.2012 și până la data plății integrale. Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca:

prin sent. civ. nr. 829/15.12.2008 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul V. s-a admis acțiunea în care a figurat, în calitate de reclamant, și pârâta din prezenta cauză, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției, prematurității și lipsei calității procesuale active invocate de pârâta P. SA și s-a obligat pârâta – reclamantă în prezentul dosar - să achite drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă–iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură și cota anuală de gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007, sume ce se vor actualiza cu rata inflației de la data plății efective. În baza acestui titlu executoriu creditoarea pârâta a solicitat executarea silită a hotărârii, constituindu-se în acest sens dosarul de executare silită nr. 746/2008 (729- 820/2008) aflat pe rolul B. B.. În cadrul acestui dosar de executare s-au emis de către executorul judecătoresc procesul verbal privind cheltuielile de executare silită din data de 30.12.2008 pentru suma de 1375.59 lei (aferentă cererii creditoarei pârâte) și procesul verbal de onorariu executor judecătoresc în sumă de 972 lei + 184,68 lei TVA. Totodată, în cadrul dosarului de executare silită s-a efectuat o expertiză contrabilă din care a reieșit că suma totală datorată de debitoarea – reclamanta din prezenta cauză – creditoarei – pârâta din prezentul dosar – este de 8523 lei.

Din probele administrate în cauză, așa cum au fost analizate, reiese că suma totală achitată de reclamantă pârâtei se compune din: 8399 lei – creanță din titlul executoriu, 972lei – onorariu de executor+184,68 TVA și 1375.59 lei - cheltuieli de executare și taxă judiciară de timbru.

Ulterior, prin dec. civ. nr. 88/R/25.01.2010 pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel G. a admis recursul declarat împotriva sent. civ. nr. 829/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, a modificat în parte sentința și, în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În drept, se constată incidența în cauză a prevederilor art. 4042 alin. 1 și 3 C.pr.civ. în conformitate cu care în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu, la cererea celui interesat, se va dispune și asupra restabilirii situației anterioară executării, în cadrul aceluiași dosar sau pe cale separată, de către instanța competentă potrivit legii.

Prin desființarea titlului executoriu al pârâtei din prezenta cauză în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei, titlu executoriu în baza căruia reclamanta a efectuat viramentul bancar în contul executorului judecătoresc B., plata efectuată de aceasta, de care a beneficiat creditoarea pârâta, apare ca nedatorată, în condițiile art. 992 N.C.civ. (aplicabil în temeiul prevederilor art. 6 alin. 2 N.C.civ. potrivit cărora faptele juridice produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii producerii lor).

Reținând ca reală susținerea pârâtei făcută prin întâmpinare potrivit căreia prin decizia instanței de recurs s-au menținut celelalte dispoziții ale primei instanțe, față de dispozitivul instanței de fond, se constată că menținerea instanței de control vizează modul de soluționare de către instanța de fond a celor trei excepții invocate de pârâtă. În aceste condiții, titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită împotriva reclamantei din prezenta cauză (debitoare), reprezentat de hotărârea instanței de fond, a fost desființat prin decizia instanței de control, decizie care este suficient de clară și nu se impune a fi lămurită sub acest aspect, motiv pentru care apare ca nereală susținerea pârâtului potrivit căreia reclamanta este în culpă întrucât nu a promovat - în termenul legal de 15 zile de la pronunțarea deciziei instanței de recurs - o contestație la executare la titlul executoriu.

Este adevărată susținerea pârâtei potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor art.2 alin.2 din legea nr. 188/2000 a executorilor judecătorești, actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. Aceste dispoziții legale trebuie interpretate însă în sensul prezumției de autenticitate și veridicitate de care beneficiază aceste acte.

Întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare solicitată de reclamantă prin cererea introductivă a fost formulată de aceasta în temeiul prevederilor art. 4041 și art. 4042 C.pr.civ., care consacră dreptul fostului debitor la întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare în cazul desființării titlului executoriu sau a însăși executării silite. Prima ipoteză a textului precizat vizează deci situația în care titlul executoriu este desființat, fără a se condiționa admisibilitatea acțiunii privind întoarcerea executării silite de desființarea, în prealabil, și a actelor de executare silită. De altfel, această dispoziție legală este foarte logică, în condițiile în care actele de executare silită efectuate în baza unui titlu executoriu care a fost ulterior desființat, valabile la data întocmirii lor (până la momentul desființării titlului executoriu), au devenit fără obiect odată cu desființarea, de către instanța competentă, a însuși titlului executoriu în baza căruia acestea au fost întocmite.

Față de aceste considerente, constând întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de_,68 lei, o va admite, ținându-se cont și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil în temeiul căruia instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut.

Referitor însă la solicitarea reclamantei de actualizare a acestei sume în raport de rata inflației de la data de 25.01.2010 și până la data plății integrale, instanța reține următoarele: la data când s-a efectuat executarea silită a reclamantei din prezenta cauză de către pârâta creditoare și când aceasta din urmă a primit efectiv banii, exista o hotărâre judecătorească definitivă (dar care nu era irevocabilă, este adevărat) și executorie (așa cum rezultă din prevederile art. 278 pct. 1 și art. 377 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 300 alin. 1 C.pr.civ.), astfel încât nu se poate reține reaua credință a pârâtei, la care face referire art. 994 C.civ. - în acord cu care cel care cu rea credință a primit o plată, este dator a restitui atât capitalul cât și fructele. În aceste condiții, apreciindu-se că această rea credință trebuie raportată la momentul plății efective și nu ulterior, când devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de punere în întârziere (art. 1079 C.civ.), respectiv prin somație prin intermediul executorului judecătoresc sau prin introducerea cererii de chemare în judecată, instanța va dispune ca actualizarea sumei la care va fi obligată pârâta către reclamantă să se facă prin raportare la rata inflației (față de prevederile art. 3712 alin. 3 teza final C.pr.civ.), dar nu de la momentul solicitat, ci de la data introducerii prezentei cereri, respectiv 23.02.2012.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a numiților C.. Av. A. G., B. B. C. și S. D. și U. – C. de Asigurări a U., cerere formulată de pârât, instanța reține următoarele:

Din contractul de asistență juridică nr. 55/30.12.2008 reiese că mai mulți salariați ai depozitului PECO Focșani (menționați în tabelul anexă) printre care și pârâta, au împuternicit C.. Av. A. pentru reprezentare la executorul judecătoresc B., întocmire dosare de executare silită debitoare pentru recuperare drepturi salariale ci titlu de aprovizionarea toamnă – iarnă și cote gaze neonorate pe anii 2005, 2006 și 2007 obținute prin hotărâri judecătorești, contestație și recurs – susținere și reprezentare la instanțele judecătorești.

În aceste condiții, instanța nu poate reține vreo cuplă a executorului judecătoresc față de vreunul dintre creditori datorate faptului că pentru fiecare dintre creditori a format un dosar de executare separat, acesta fiind un aspect care vizează exclusiv răspunderea mandatarului față de mandanți. Chiar reală dacă ar fi susținerea pârâtei potrivit căreia executorul judecătoresc a format mai multe dosare pentru fiecare creditor pentru majorarea onorariilor executorului și avocatului, acesta fapt nu poate atrage răspunderea executorului judecătoresc față de creditori în această etapă a întoarcerii executării silite, avându-se în vedere că, în calitatea lor de creditori, înainte de desființarea titlului executoriu, ei au acceptat această modalitate de executare, poate și în contextul în care, cu eludarea dispozițiilor legale și în deplină înțelegere cu creditorii, executorul judecătoresc a acceptat că inițial debitorii să nu avanseze cheltuielile de executare silită (contrar prevederilor art. 3717 alin. 1 C.pr.civ.), context în care se explică pasivitatea creditorilor față de executarea silită a debitoarei lor. Acceptând inițial împovărarea situației debitoarei prin formarea mai multor dosare de executare silită de către executorul judecătoresc – debitoare care a și achitat, în cadrul acestor dosare, atât debitul solicitat, cât și cheltuielile de executare aferente (taxe de executare, onorarii de executare și avocat, onorarii de expertiză), creditorii nu pot invoca, ulterior desființării titlului executoriu, faptul că s-au format mai multe dosare de executare silită, căci aceasta ar însemna invocarea propriei cuple de către aceștia, ceea ce nu este permis.

Din aceleași motive precizate, instanța nu poate în nici un caz să rețină conivența frauduloasă dintre B. B. și C.. Av. A. pe de o parte, și reclamată, pe de altă parte, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat, în baza cererilor de executare silită formulate de către creditori (printre care și pârâta din prezenta cauză), reclamanta a și pus la dispoziția creditorilor sumele de bani pentru fiecare dosar de executare silită, achitând deci separat, pe lângă debitele datorate în baza titlului executoriu ce a fost ulterior desființat, și onorarii de avocat, de expertiză, de executor judecătoresc, cheltuieli de executare și taxe judiciare de timbru.

Este adevărat că în baza dispozițiilor art. 39 alin. 4 din legea nr. 188/2000, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, prevederi legale care se regăsesc și în art. 3717 alin. 2 teza I C.pr.civ. De altfel, în temeiul acestor prevederi legale reclamanta debitoare a și pus la dispoziția creditorilor atât debitele datorate, cât și cheltuielile de executare silită, ținând cont și de dispozițiile art. 3717 alin. 1 C.pr.civ. precizate, în temeiul cărora inițial creditorul este obligat să avanseze cheltuielile necesare executării silite.

Împrejurarea că, cel mai probabil, în înțelegere cu executorul judecătoresc, creditorii nu au avansat ei inițial aceste cheltuieli de executare silită nu prezintă relevanță în cauză și nu le dă dreptul a le recupera de la executorul judecătoresc, în condițiile în care acesta a efectuat acte de executare silită legale, care și-au pierdut eficacitatea nu pentru întocmirea lor cu nerespectarea unor condiții de formă sau fond, ci ca o consecință a desființării ulterioare a titlului executoriu pus în executare, la cererea creditorilor, înainte de rămânerea lui irevocabilă. În acest context, se apreciază că s-a acceptat de către creditori - la momentul formulării cererii de executare silită - riscul desființării ulterioare a titlului lor executoriu, astfel încât se impune ca și costul actelor de executare silită astfel întocmite să fie suportat tot de către ei, și nu de executorul judecătoresc (care, la cererea creditorilor, a început executarea silită a unui titlu executoriu definitiv, care însă ulterior executării silite a fost desființat) sau de avocat, care, în baza împuternicirii primite în aceste sens, a întreprins demersurile legale în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești definitive.

Susținerile pârâtului potrivit cărora nu a luat legătura cu executorul judecătoresc și nu l-a mandatat pe avocat pentru începerea executării silite nu sunt reale, față de contractul de asistență juridică nr. 55/30.12.2008, dar și de cererea de executare depusă de pârâta la B. B.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești pârâta C. A. a declarat recurs susținând în esență următoarele:

1.instanța de fond nu era competentă să se pronunțe în cauză, fiind vorba de o decizie pronunțată la fond de tribunal, competența aparține tribunalului, iar nu judecătoriei;

2.este corectă sentința civilă nr. 829/2008 a Tribunalului V. deoarece recurentul este printre salariații care nu a primit acea primă pe cartea de muncă și prin urmare nu are ce restitui;

3.greșit prima instanță a reținut prevederile art. 992 din Noul cod civil în condițiile în care este vorba despre o situație juridică anterioară intrării în vigoare a NCC iar potrivit legii de punere în aplicare a acestuia principiul stabilit de legiuitor este că legea nu retroactivează fiind aplicabile dispozițiile legale în vigoare la momentul respectiv.

4.instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 4041 al.1 cod procedură civilă deoarece restabilirea situației anterioare presupune ca persoanele care au primit ceva prin executare să restituie ce au primit iar nu o singură persoană va restituit tot.

În combaterea motivelor de recurs intimata O. P. nu a formulat întâmpinare.

Recursul este nefondat.

1.Potrivit art. 1591 cod procedură civilă necompetența materială poate fi invocată de părți la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Din lucrările dosarului de fond rezultă că recurentul a ridicat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Focșani invocand acest incident procedural in fata instantei de fond, exceptie care a fost respinsa prin inchieierea de sedinta din data de 27.09.2012.

In solutionarea acestei exceptii procesuale, in mod corect prima instanta a retinut incidenta deciziei data in interesul legii nr.5/2012 a ICCJ prin care se stabileste competenta judecatoriei, si cum obligativitatea aplicarii acesteia se impune potrivit prevederilor art.330 alin 4 C. urmeaza a nu primi acest motiv de recurs..

2.Recurentul omite faptul că sentința civilă nr. 829/2008 pronunțată de Tribunalul V. si care constituia titlul executoriu în favoarea recurentului, a fost desființata prin decizia civilă nr. 88/R/25.01.2010 a Curții de Apel G., astfel că nu mai poate fi invocat ca temei pentru a nu restitui sumele de bani care fac obiectul întoarcerii executării de față.

3.E. sustine recurentul ca prima instanta a retinut in considerentele hotararii recurate incidenta prevederilor art.992 Noul Cod Civil cand, in realitate, se poate observa ca redactorul hotararii a mentionat expres prevederile art. 992, art. 994, art. 1092 Cod civil anterior, fiind normele legale in vigoare la data producerii efectelor juridice ale executarii silite in cauza (Codul civil 1865) si nu prevederile noului Cod Civil (2010).

4.recurentul realizează o interpretare restrictivă a prevederilor art. 4041 al.1 cod procedură civilă atunci cand precizează că ar trebui să restituie doar suma efectivă ridicată în baza titlului executoriu desființat, nu și cheltuielile de executare aferente.

Instituția procedurala a întoarcerii executării presupune o situație simetric inversă executării silite care s-a savarsit, legiuitorul prevăzand în mod expres situatia in care nu se poate realiza restabilirea situației anterioare (art. 4041 al.3 cod procedură civilă), ipoteza care nu este aplicabila in speta avand in vedere modalitatea de executare aleasa.

Cum executarea silită s-a realizat prin modalitatea popririi sumelor de bani din contul reclamantului, procedura întoarcerii executării silite se va realiza întocmai prin restituirea în totalitate a sumei de bani, chiar dacă în cuantumul acesteia se cuprinde și cheltuieli de executare ce nu au fost obținute efectiv de recurent, însă având în vedere caracterul accesoriu al acestora și acestea vor fi supuse repetetiunii în sarcina recurentului.

Pentru considerentele arătate tribunalul constată că nu sunt incidente cazurile de casare și modificare înserate în motivele recursului, și în temeiul art. 312 cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat și va menține sentința civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. A., cu domiciliul în Focșani, ., ., județ V., împotriva sentinței civile nr. 538 din 6 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.

Președinte,

S. M. B.

Judecător,

R. H.

Judecător,

V. V. N.

Grefier,

L. A.

Red:H.R.

16.05.2013

N.S._20.05.2013

Jud. Fond: M. A. G.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 449/2013. Tribunalul VRANCEA