Legea 10/2001. Sentința nr. 638/2013. Tribunalul VRANCEA

Sentința nr. 638/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1517/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 638/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

PREȘEDINTE S. R.

Grefier L. P.

Pe rol judecarea contestației formulată de contestatorii G. N., G. I. Ș. și G. I. I., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat C. F., din mun. Focșani .. 1, ., județul V., în contradictoriu cu intimata P. Mun.Focsani, cu sediul în mun. Focșani, .. 1 bis, județul V., având ca obiect legea 10/2001 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. C. Fl. pentru contestatorii lipsă și consilier juridic L. M. pentru intimată..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 08.10.2013 s-a depus raportul de expertiză tehnică, după care ;

Nefiind cereri prealabile de formulat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor .

Av. C. Fl. pentru contestatori având cuvântul arată că din conținutul raportului de expertiză tehnică rezultă că vechiul amplasament este în prezent spațiu liber, o parte este ocupată de . de un trotuar . Mai arată că pe raza municipiului Focșani s-au restituit nenumărate suprafețe de teren și precizează că terenul solicitat poate fi restituit în natură .

Solicită admiterea contestației, anularea dispoziției contestate și stabilirea dreptului contestatorilor la acordarea de despăgubiri, în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru partea de imobil construcție, cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic L. M. pentru intimată având cuvântul arată că expertul desemnat în cauză a ajuns la concluzia că vechiul amplasament figurează ca aparținând domeniului public al municipiului Focșani și că o parte din aceasta este ocupat de . parte este traversat de rețele de gaz, apă, canal și o parcare care deservește blocurilor din zonă . Suprafața de teren solicitată nu poate fi restituită în natură. Precizează că s-au solicitat despăgubiri doar pentru suprafața de 678mp teren pe care au deținut-o, nu și despăgubiri pentru casa de locuit .

Solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de contestatori, deoarece Comisia Locală a emis dispoziția contestată conform dispozițiilor legale în materie .

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată la nr._ G. N., G. I.Ș. și G. I. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 8338/20.11.2012 emisă de Primarul mun. Focșani în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului G. C.I., decedat la 03.12.2010, că acesta împreună cu soția supraviețuitoare, petenta G. N., au deținut un imobil compus din 768 mp teren și o casă de locuit, situat în Focșani . nr. 341 care a fost expropriat prin Decretul nr. 492/ 31 decembrie 1923. Au mai arătat petenții că au notificat Primăria Focșani potrivit Legii nr. 10/2001 dar că prin dispoziția nr. 8388/20.11.2012 li s-a admis în parte cererea și s-a stabilit dreptul lor la despăgubiri numai pentru teren. Au solicitat admiterea contestației, restituirea în natură a terenului și stabilirea dreptului la despăgubiri pentru casa de locuit compusă din patru încăperi și o magazie.

Primăria Municipiului Focșani a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Susține intimata că vechiul amplasament al terenului nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea și că la momentul soluționării nu deținea bunuri, terenuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare. Mai arată intimata că în ce privește casa de locuit reclamanții nu au solicitat despăgubiri, astfel că în mod corect nu le-au fost acordate.

A fost depusă la dosar documentația care a stat la baza soluționării notificării și la cererea reclamanților s-a dispus efectuarea unei expertize topometrice pentru identificarea suprafeței de 768 mp pe vechiul amplasament în vederea restituirii în natură.

Analizând contestația în raport de probele administrate tribunalul constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin notificarea înregistrată la nr._/15.08.2011 G. C.I. și G. N. au solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul fosta lor proprietate, situat în Focșani . nr. 341 compus din 915 mp teren și o casă de locuit.

Ulterior formulării notificării G. C.I. a decedat, moștenitorii acestuia fiind G. N. soție supraviețuitoare, G. Ș. și G. I., descendenți.

Soții G. C.I. și G. N. au deținut în Focșani . nr. 341 un imobil compus din suprafața de 738 mp teren și o casă de locuit cu 4 încăperi și o magazie, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2255/28 septembrie 1966 de notariatul de Stat al Raionului Focșani regiunea G.. Prin Decretul nr. 492/31.12.1983 imobilul a fost expropriat casa de locuit fiind demolată.

Suprafața de teren a fost ocupată de investiția pentru care s-a dispus exproprierea . Astfel cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză terenul este ocupat de ., spațiu verde și este traversată de rețele edilatare apă, canal, gaze, electricitate.

Față de aceste împrejurări tribunalul constată că în mod corect intimata a acordat despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată, restituirea în natură nefiind posibilă. De asemenea, având în vedere că la nivelul municipiului Focșani nu au fost identificate terenuri libere ce pot fi atribuite în compensare, cererea reclamanților de restituire în natură a terenului nu poate fi primită.

Este justificată însă cererea reclamanților privind acordarea de despăgubiri. Este adevărat că prin notificarea adresată intimatei s-a solicitat retrocedarea în natură a terenului fie pe vechiul amplasament fie pe o suprafață echivalentă, dar, din cuprinsul acesteia rezultă că petenții au înțeles să ceară și imobilul casă de locuit însă pentru acesta nu puteau cere restituirea în natură, la acel moment fiind demolată și s-au referit la restituirea în natură numai pentru teren în finalul notificării. Deși formularea este deficitară rezultă totuși intenția petenților de a cere despăgubiri și pentru casa de locuit.

Față de aceste împrejurări tribunalul constată că cererea este întemeiată în parte, urmând a o admite, conform art. 24 al.31 din Legea nr. 10/2001, și pe cale de consecință se va completa dispoziția emisă și se va constata că potrivit art.11 pct.4 și urm. din Legea nr. 10/2001 reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri ce se vor stabili în condițiile legii, și pentru casa de locuit compusă din 4 încăperi și o magazie.

În ce privește obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cererea nu este justificată, dispoziția emisă fiind legală și temeinică în ce privește restituirea în natură a terenului dar pe vechiul amplasament, iar în ce privește acordarea de despăgubiri conținutul notificării nu a fost precizat decât prin prezenta acțiune.

Văzând că cererea este scutită de plata taxei de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația formulată de contestatorii G. N., G. I. Ș. și G. I. I., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat C. F., din mun. Focșani .. 1, ., județul V., în contradictoriu cu intimata P. Mun.Focsani, cu sediul în mun. Focșani, .. 1 bis, județul V., având ca obiect legea 10/2001 .

Completează dispoziția nr. 8338/2012 în sensul că stabilește că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri și pentru imobilul casă de locuit compusă din 4 încăperi și o magazie.

Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Președinte,

S. R.

Grefier,

L. P.

Red:S.R.

11.11.2013

N.S._12.11.2013

Ex 6.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 638/2013. Tribunalul VRANCEA