Revendicare imobiliară. Decizia nr. 874/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 874/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 7323/231/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 874
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - V. V. N.
JUDECĂTOR - D. J.
JUDECĂTOR - R. S.
GREFIER - C. D.
La ordine pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentele B. M. A. T., B. M. A. și B. I. I., cu domiciliul ales în București, ., Clădirea CODECS, ., sector 2, la Cabinet de Avocat A. G., împotriva sentinței civile nr. 3259 din 2 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: av. G. A. și av. G. A. pentru recurente, lipsind intimații Stațiunea de D. Pomicolă Focșani, . Focșani, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice – AJFP V. și S. Român prin Agenția Domeniilor Statului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. G. A. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depus e la dosar.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. G. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului, susținând că sentința instanței de fond este afectată de multe defecte procedurale.
Arată că instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă raportându-se la decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ dată în recurs în interesul legii, fără a urmări efectele acestei decizii asupra speței de față.
Susține că reclamanții au arătat existența bunului în înțelesul Conveției Europene, aceștia au un bun ce n-a fost niciodată expropriat, fiind câștigat în instanță, și nu putea face obiectul Legii 10/2001. Arată că bunul se regăsește în Cartea Funciară, recurenții plătind impozitele pentru respectiva proprietate.
Solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se administra probatoriile necesare.
Av. G. A., având cuvântul, susține că sentința instanței de fond este combătută în totalitate de înscrisurile depuse la dosar.
Arată că notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 a fost respinsă pe motiv că există hotărâre judecătorească prin care s-a consolidat dreptul de proprietate, deci excepția de inadmisibilitate pentru neurmarea procedurii prevăzută de legea specială nu se aplică în prezenta speță.
Susține că singurul criteriu pentru care a fost promovată acțiunea este strict legat de punerea în executare a sentinței în ceea ce privește lăsarea bunului în deplină proprietate și pașnică posesie.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Av. G. A., având cuvântul, solicită a se avea în vedere disp. Deciziei nr. 1838/2012 a ÎCCJ în care se arată situațiile de aplicabilitate a deciziei dată în recurs în interesul legii.
Solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar: chitanță privind onorariul de avocat, două facturi și două bonuri fiscale privind casarea la o unitate hotelieră și bilete de tren.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Focsani, reclamanții B. D. N. C. si B. M. A. T., in contradictoriu cu STATIUNEA DE D. Pomicola Focșani si ., au formulat acțiune in revendicare, solicitând mai exact obligarea paratelor sa ii lase in deplina proprietate si liniștită posesie imobilul din ., cunoscut sub denumirea de CONACUL B., compus din clădire si livada in suprafața de 1 ha, cu compararea titlurilor deținute de părți, obligarea la plata contravalorii lipsei de folosința a clădirii si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare au arătat ca sunt moștenitorii legali ai defunctului B. D.A. N., autorul lor, ce a deținut mai multe terenuri cu destinație de intravilan livada si extravilan pe teritoriul comunei Chiojdeni. Pentru parte din aceste terenuri au obținut titluri de proprietate in baza legilor fondului funciar, dar pentru imobilul obiect al prezentei cereri exista la Primăria Chiojdeni deschis rol fiscal, iar impozitele si taxele aferente sunt plătite de reclamanți, in calitate de proprietari, având in vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit de autorul lor prin Sentinta civila nr. 552/7.12.1927, pronunțată de Tribunalul Județului Prahova Secția I-a, trecută fiind in Registrul pentru trecerea hotărârilor in materie civila la pag. 170,171, având ca obiect partaj judiciar. Prin sentinta anterior menționata, autorului reclamanților i-au revenit, printre altele, si imobilele revendicate. In perioada 1993 – 1997 au solicitat instanței de judecată constatarea dreptului lor de proprietate cu privire la terenuri, insa odată cu trecerea anilor a expirat termenul in care aceasta hotărâre mai putea fi pusa in executare si, in baza Legii nr.2001, au notificat unitatea detinatoare, insa cererea lor nu a fost soluționata, motiv pentru care au formulat prezenta cerere.
Parata ., ce deține acest imobil (Conacul B.), deși a fost notificata in repetate rânduri, a refuzat sa predea bunul reclamantilor, bun care este inclus „de facto” in proprietatea paratei Stațiunea De cercetare pomicola Focșani.
Paratele au depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care au arătat urmatoarele:
- . că acțiunea este inadmisibila, invocând excepția inadmisibiltatii actiunii, intrucat acest imobil a fost trecut abuziv in proprietatea statului iar reclamanții au formulat notificare in baza L. 10/2001, nesoluționata pana in prezent, așa incat, in raport si de Decizia nr. 33/2008 a ICCJ, acțiunea reclamanților este inadmisibilă.
- STAȚIUNEA DE CERCETARE POMICOLA FOCȘANI a invocat exceptia lipsei calității procesuale pasive a acesteia in raport de obiectul cererii – revendicare imobiliară -, având in vedere disp. bart. 480 Cod civil, cat si faptul că dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate in speță aparține Statului R. reprezentat prin M.F.P., parata fiind doar o unitate de interes public ce are un drept de administrare doar asupra clădirilor, așa cum rezulta din inventarul pe care l-a depus la dosarul cauzei.
Pe fondul cauzei, parata SDP V. a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiata, având in vedere că deja aceștia au formulat o cerere potrivit Legii nr. 10/2001 ce le-a fost respinsă.
La data de 26.10.2011 reclamanții au completat actiunea, in sensul ca aceasta este indreptata si impotriva paratilor S. R.,prin MFP, si S. R., prin ADS,
Prin întâmpinare cei doi reprezentanti ai Statului R. au arătat:
- AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, că nu au putut stabili daca imobilul revendicat se afla in patrimoniul acesteia, întrucât reclamanții nu au indicat amplasamentul, iar ulterior, dupa precizările reclamanților, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având in vedere că bunurile revendicate de reclamanți nu se află in patrimoniul acestei parate si nici in administrarea sa, așa incat cererea reclamanților formulata in contradictoriu cu ADS urmează a fi respinsă ca fiind formulata împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuala pasivă. A invocat si excepția inadmisibilității acțiunii, având in vedere că cererea nu poate fi soluționata pe calea dreptului comun, cu ignorarea prevederilor legilor 18/1991, 1/2000, 247/2005 si, mai ales, a Legii nr. 10/2001
- M.F.P. prin D.G.F.P. V. a invocat excepția inadmisibilității actiunii, deoarece imobilele revendicate au trecut abuziv in proprietatea statului, iar reclamanții au formulat notificare in baza Legii nr.10/2001 fără să precizeze cum s-a soluționat aceasta si fara a face dovada dreptului lor de proprietate.
A mai invocat exceptia lipsei calității sale procesuale pasive, având in vedere că exista calea prevazuta de legea speciala pentru a se obtine restituirea imobilului, așa incat M.F.P. ar fi avut calitate numai in acele cazuri in care legea nu stabilea alte organe abilitate in acest scop.
Prin Sentinta civila nr.3259/2.07.2013 a Judecatoriei Focsani s-a admis exceptia
inadmisibiltatiii actiunii si s-a respins actiunea ca inadmisibila.
In motivare s-a retinut ca prin Sentința civila nr. 552/7.12.1927, pronunțata de Tribunalul Județului Prahova Secția I-a, trecută fiind in Registrul pentru trecerea hotărârilor in materie civila la pag. 170,171, având ca obiect partaj judiciar, s-a stabilit in favoarea autorului reclamanților, defunctul B. D.A.N., dreptul de proprietate pentru mai multe imobile, printre care si cele ce fac obiectul cererii.
S-a constatat ca reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori legali ai defunctului B. D.A.N. cu Certificatul de moștenitor nr. 3/2.04.2012, eliberat de BNMP P. O. București, nu insă si a modalității in care au pierdut posesia asupra bunurilor imobile in prezent revendicate.
Prin contractul de împrumut de folosința încheiat la 17.04.2006 SDP Focșani, in calitate de comodant, si ., in calitate de comodatar, au convenit sa predea, respectiv sa primeasca folosinta asupra bunurilor aparținând fostei Ferme 6 Chiojdeni, individualizata de la poziția 2.1.1. – 2.1.12 (filele 13-14 dosar), bunuri imobile prin care se afla si cele ce fac obiectul cauzei.
Instanta a inlaturat sustinerea facuta de reclamanți in sensul ca pentru imobilul in litigiu ar exista deja rol fiscal si se platesc deja impozite de catre acestia, intrucat nu s-a facut dovada ca impozitul stabilit ar fi aferent imobilelor in litigiu si nu altor imobile despre care, de altfel, reclamanții au recunoscut că au reușit deja sa le redobândească in baza Legii nr. 18/1991.
A constatat ca potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
A apreciat că revendicarea bunurilor preluate fără titlu valabil este permisă în condițiile dreptului comun cât timp nu există o lege specială de reparație care să stabilească modalitatea termenele și condițiile de restituire a acestora.
Odată adoptată o lege de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, dreptul de a revendica bunurile preluate fără titlu putându-se valorifica doar în condițiile legii speciale, cum este cazul legilor fondului funciar pentru terenurile agricole sau forestiere sau a Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
A considerat ca un alt argument de text în sprijinul inadmisibilității acțiunii în revendicare după apariția Legii nr. 10/2001 se regăsește chiar în această lege.
Astfel, art.2 alin.2 din lege, prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, dar se menționează că această calitate o pot exercita numai după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor prezentei legi, această ultimă sintagmă referindu-se la prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum la cele ale dreptului comun.
In consecință, persoanele îndreptățite să revendice aceste bunuri trebuie să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar dacă nu o fac, suportă consecințele prevăzute de această lege, respectiv pierderea dreptului de revendicare, căci potrivit art.22 al.5 din lege nerespectarea termenului de depunere a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Dar aceste persoane nu pierd numai dreptul de a se adresa justiției, ci pierd însăși dreptul de proprietate, întrucât conf.art.42 din lege, imobilele care în urma procedurilor prevăzute de această lege nu se restituie rămân în administrarea deținătorilor actuali putând fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare.
Dispunând că fostul proprietar se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept în vederea asigurării securității circuitului civil în conformitate cu disp.art.44 al.1 din Constituție.,
Caracterul obligatoriu al procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 nu este un obstacol în accesul liber la justiție în condițiile art.6 din Convenția Europeană și art.21 din Constituție.
Reclamanții, ca persoane îndreptățite în condițiile prevazute de art.4 al.2 din Legea nr. 10/2001 au formulat notificarea prevăzută de art.22 din lege, prin care au solicitat restituirea imobilului în litigiu, așa cum chiar aceștia recunosc din însăși modalitatea de redactare a cererii de chemare in judecata confirmata si in cursul cercetării judecătorești.
A apreciat că desi notificarea reclamanților nu a fost soluționată până la această dată, din motive neimputabile acestora, nimic nu-i împiedică pe aceștia să formuleze acțiunea în justiție, știut fiind că nesoluționarea în termen a notificării echivalează cu un refuz.
A considerat ca, indiferent de existența sau inexistența titlului statului, ori de valabilitatea acestuia, imobilul a cărui revendicare se solicită în speță, intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din actul normativ menționat, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțeleg și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
In ceea ce priveste Decizia nr. 33/2008 dată în recurs în interesul legii, a apreciat ca reclamanții nu au demonstrat existența nici unei neconcordanțe între Legea nr. 10/2001, ca lege specială, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce face ca acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil promovată de aceștia să fie inadmisibilă.
De altfel, după pronunțarea deciziei date în recursul în interesul legii, Legea nr. 10/2001 a fost modificată, în sensul că prin dispozițiile art. 46 alin. 4 s-a introdus principiul obligativității și al priorității procedurii speciale reglementate de acest act normativ.
Art. 46 alin. 4 nu face decât să consacre obligativitatea și prioritatea recurgerii la procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită („persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după .. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate.”) fără a face nici un fel de distincție în funcție de tipul actelor de dispoziție încheiate cu privire la imobilele preluate abuziv, respectiv dacă acestea sunt cu titlu gratuit sau oneros.
Instanta a constatat că actele de proprietate pe care pârâtele le dețin au fost încheiate în cadrul procesului de privatizare, deci nu sunt acte cu titlu gratuit, iar reclamanții nu au făcut dovada că au solicitat până în prezent anularea acestora.
A mai constatat ca termenul pentru promovarea unei asemenea acțiuni în anulare a actelor de privatizare a expirat, imposibilitatea în care se află reclamanții în prezent de a contesta titlurile de proprietate invocate de pârâte (situație determinată doar de pasivitatea în care au stat reclamanții) fiind considerentul pentru care aceștia au înțeles să abandoneze, cel puțin pentru moment, procedura Legii nr. 10/2001 și să încerce o valorificare a pretențiilor lor pe calea dreptului comun.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen legal reclamantele B. M. A. T., B. M. A. si B. I. I., cirticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, intrucat in mod gresit instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibila.
Reclamantii au facut dovada calitatii lor de proprietari actuali ai imobilului revendicat ca extrasul de carte funciara, intregit cu dovada platii taxelor si impozitelor locale pe cladirea si terenul a caror revendicare s-a solicitat.
Prin hotararea judecatoreasca din anul 1997 s-a constatat dreptul de proprietate al familiei B. si s-a dispus evacuarea detentorului precar, Statiunea pentru cercetare si productie pentru pomicultura Focsani. Intrucat sentinta nu a fost pusa in executare, aceasta si-a pierdut caracterul excutoriu in ceea ce priveste evacuarea. Totusi ea nu si-a pierdut puterea de lucru judecat in ceea ce priveste constatarea dreptului de proprietate in favoarea familiei B..
In ceea ce priveste procedura urmata potrivit Legii nr.10/2001, au aratat ca prin adresa nr.23 166/4.06.2003 ADS recunoaste si confirma dreptul de proprietate al reclamantilor, aratand ca referitor la notificare formulata in temeiul acestei legi, apreciaza ca este fara obiect, din moment ce exista o sentinta civila pronuntata in acest sens.
Ulteriror, acceasi instituite recomanda reclamantilor, prin adresa nr.44 353/30.09.2003, sa uzeze de calea executarii silite a sentintei civile.
Recurentii au afirmat ca in cauza sunt incidente Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor omului referitoare al protectia dreptului de proprietate.
Au amintit in acest sens cauzele Viasu impotriva Romaniei si F. impotriva Romaniei.
Instanta de fond a omis sa se pronunte asupra argumentelor reclamantilor in ceea ce priveste existenta unui „bun”, in sensul CEDO, argumente care faceau inaplicabila Decizia nr.33/2008, pronuntata in recurs in interesul legii.
In aceasta decizie, ICCJ a statuat asupra a doua probleme de drept, decurgand din conflictul ivit in aplicarea legii generale, in raport cu legea speciala, Legea nr.10/2001. S-a statuat ca, in principiu, nu exista o posibilitate de optiune intre legea speciala si legea generala dar acest principiu nu este unul absolut, acesta neaplicandu-se in cazul in care imobilul nu a fost cumparat de fostii chiriasi. Numai persoanele exceptate de la procedura prevazuta de acest act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa uzeze aceasta procedura in termenele legale au deschisa calea actiunii in revendicarea bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna credinta si cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, de catre chiriasi.
A mai retinut ca nu se poate aprecia ca existenta Legii nr.10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul . sa se poata prevala de existenta unui bun, in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
Reclamantii au invocat existenta in patrimoniul lor a unui bun, in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arate mai jos:
Doua probleme de drept este necesar a fi rezolvate in prezenta cauza, ambele privite din perspectiva interpretării si aplicării jurisprudenței CEDO: relevanta Sentinței civile nr.8696/8.07.1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, in ceea ce privește puterea de lucru judecat de care aceasta se bucura si incidenta in cauza a Deciziei nr.33/2008, pronunțata de ICCJ in recurs in interesul legii.
1.Prin Sentința civila nr.8696/8.07.1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis acțiunea formulata de reclamanții B. D. C. si B. A. T., s-a constatat ca S. R. nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului compus din construcție si teren aferent in suprafața de 1,13 ha, situat in ., calitatea de detentor precar al acestui imobil pentru pentru parata Stațiunea de Cercetare si Producție pentru Pomicultura Focșani, precum si calitatea de proprietari ai acestui imobil, pentru reclamanții din cauza.
In motivarea acestei sentințe s-a reținut ca reclamanții dețin titlu de proprietate asupra imobilului in litigiu, acesta fiind constituit de vânzarea autentificata sub nr._ din data de 9.11.1911 s de Tribunalul Ilfov, secția notariat si transcris sub nr.3966 din data de 2.10.1911-cumparator D. A. B., Titlul succesoral al lui B. N., tatăl reclamanților, Sentința civila nr.550/7.12.1927, hotărârea nr.407/28.01.1997 a Comisiei Județene pentru aplicare Legii nr.112/1995, prin care se constata ca bunul litigios este preluat fără titlu.
Se mai retine ca imobilul a fost preluat de stat fără titlu, precum si împrejurarea ca, in aceste condiții, statul nu are nici un drept asupra acestuia.
Sentința si-a pierdut puterea executorie, prin expirarea termenului prevăzut de art. 405 alin 1 cod.proc.civ., conform căruia dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.
Indiferent de împrejurarea că hotărârea judecătoreasca mai nu poate fi pusă in executare, aceasta păstrează puterea de lucru judecat cu privire la constatările făcute în cadrul procedurilor ce au condus la pronunțarea acesteia, cu privire la drepturile părților ori cu privire la inexistenta unor astfel de drepturi.
In sens larg, puterea de lucru judecat (res judicata) presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul si că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza si fiind purtat intre aceleași părți, ci si contrazicerea intre două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute . definitivă printr-o alta hotărâre judecătorească posterioară, data in alt proces.
Așadar, de vreme ce aceeași problema dedusa judecății într-un litigiu dintre aceleași parți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond ., rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat si, in mod corect, trebuie avut in vedere de instanța sesizată ulterior.
Jurisprudența CEDO statuează imposibilitatea pronunțării in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
Astfel, hotărârea pronunțată in cauza B. contra României, CEDO a condamnat S. R. pe motiv ca sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse.
De asemenea, in cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6 alin.1 din Convenție nu face nici o diferențiere intre cauzele prin care s-a admis acțiunea si cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectată si aplicată, indiferent de rezultatul procesului.
În cauza Zazanis si alții contra Greciei, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune in discuție problema soluționata prin hotărârea definitivă.
In cauza A. contra României CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin 1 din Convenție trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat in preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești sa nu mai poată fi contrazise nici chiar în situațiile in care nu este vorba despre autoritate de lucru judecat.
De altfel, chiar în jurisprudența mai veche a fostului Tribunal Suprem, respectiv Decizia nr.496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Secția Civilă, lămurește caracterul obligatoriu al dezlegărilor ramase definitive, statuînd că principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
2.Referitor la incidenta in cauza a Deciziei nr.33/2008 a ICCJ, pronunțata in recurs în interesul legii, se constată că in mod greșit instanța de fond a considerat ca acțiunea în revendicare este inadmisibilă, întrucât considerentele acestei decizii nuanțează soluțiile ce pot fi adoptate de către instanțele de judecată, soluția inadmisibilității neputând fi adoptată în toate situațiile.
Astfel, decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii privitor pe această chestiune de drept, recunoaște legitimitatea și admisibilitatea revendicării atunci când normele de drept aplicabile cauzei sunt incompatibile ori contrare prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În considerentele deciziei invocate se face o analiza succinta a raportului dintre legea interna (Legea nr.10/2001) si Convenția Europeana a Drepturilor Omului se retine ca: „adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilitații unei reglementari anterioare, nu încalca art.6 din Convenție in situația in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectiva. Faptul ca aceasta cale este sau nu una efectiva poate fi constatat prin analiza in concret a fiecărei cauze.” Aplicând argumentul de interpretare „per a contrario” se ajunge laconcluzia ca, în situația in care o lege speciala (cum este si Legea nr.10/2001) nu asigura o cale efectiva pentru repararea dreptului încălcat, atunci legea speciala încalcă convenția. O astfel de concluzie conduce la aplicarea Convenției cu prioritate si înlăturarea de la aplicare a legii speciale.
Instanța supremă a statuat, de asemenea, că “nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție”.
Dispozitiile mai-sus amintite nu fac decât să confirme teza potrivit căreia o acțiune în revendicare fundamentată pe dreptul comun este admisibilă, pornind de la urmatoarele premise:
-aplicabilitatea dispozițiilor Convenției atunci când reclamantul invoca existenta „bunului” in patrimoniul acestuia, in accepțiunea C.E.D.O.;
-necesitatea respectării dreptului de acces la justiție prevăzut de disp. art. 6 din C.E.D.O. si art. 21 din Constituție;
-caracterul mai favorabil al prevederilor Convenției în raport de Legea 10/2001, din perspectiva garantării și respectării drepturilor fundamentale ale omului.
O astfel de concluzie decurge și din dispozitivul deciziei menționate, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că „în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are priorioritate”.
Art. 1 din Protocolul 1 la Convenție conferă protecție juridică bunurilor actuale, care există în patrimoniul celui care pretinde ca i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra lor. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că Art. 1 din Protocolul 1 la Convenție se aplică și în situația bunurilor la dobândirea cărora acesta ar avea cel puțin o speranță legitimă(cauza P. c. României).
Persoanele care au formulat in cauza de față acțiune in revendicare sunt moștenitori ai persoanelor care au avut calitatea de titularii dreptului ce le-a fost recunoscut prin sentința de mai sus.
Din aceasta perspectivă, reclamanții au făcut dovada existenței în patrimoniul lor a unui drept, recunoscut de autoritățile statului, situație in care recurgerea la procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 era nu numai inutilă, ci și lipsită de interes.
D. urmare, in baza art.312 alin 3, raportat la art.304 pct.9 cod.proc.civ., va admite recursul, va casa sentința, va respinge excepția de inadmisibilitate ca neîntemeiată și va trimite cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.
Văzând ca recursul este scutit de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentele B. M. A. T., B. M. A. și B. I. I., cu domiciliul ales în București, ., Clădirea CODECS, ., sector 2, la Cabinet de Avocat A. G., împotriva sentinței civile nr. 3259 din 2 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .
Casează sentința, respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată și trimite cauza în rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
Președinte, V. V. N. | Judecător, D. J. | Judecător, R. S. |
Grefier, C. D. |
Red:V.V.N.
31.10.2013
N.S._01.11.2013
Jud. Fond: A. M. T./ Ex 2.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 461/2013. Tribunalul VRANCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 855/2013. Tribunalul... → |
|---|
