Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 81/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 749/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 81/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
PREȘEDINTE S. R.
Judecător V. M.
Grefier L. P.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul C. M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet av. G. G. M., din mun. Focșani, .. 26, ., județul V., împotriva încheierii din 05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelantul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 04.04.2013 apelantul a depus la dosar înscrisuri în susținerea motivelor de apel și la data de 08.04.2013 a depus concluzii scrise prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu disp. art. 242 alin.2 C.pr.civ., după care ;
Cauza a rămas în pronunțare .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul C. M., a solicitat indreptarea erorii materiale strecurata in sentinta civila nr. 1972/16.04.199 pronuntata de Judecatoria Focsani in dosarul nr. 6712/1998 cu motivarea ca OCPI V., nu poate intabula proprietatile mostenitorilor M. B. C. si def. C. N. deoarece acestia nu sunt trecuti nominal in dispozitivul acestei hotariri.
Astfel la dezbaterea partajului succesoral pe linga ceilalti mostenitori ai defunctilor amintiti s-au prezentat si numitii coman M., M. B. C. si M. B. F.. Desi in practicaua sentintei sus mentionate se face vorbire despre aceste persoane si le recunoaste calitatea de mostenitori,, in diospozitivul hotaririi, datorita practicii judecatoresti de la acea data nu au mai fost inclusi si acesti mostenitori.
Întrucit ei nu sunt nominalizati fiecare in sentinta espectiva, fiind trecuta doar fraza”mostenitorii lui M. B. si m ostenitorii lui C. N.” solicită admiterea cererii de indreptare eroare materiala așa cum a fost formulata.
In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea pe disp. art. 281 si 281 ind. 1 civila.
Prin încheierea din 05.02.2013 Judecătoria Focșani a respins cererea ca neîntemeiată motivând că nu s-au depus la dosar acte din care să rezulte care sunt moștenitorii defuncților C. M. B. și C. N..
Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul C. M. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pe motiv că rezultă din actele dosarului care sunt moștenitorii celor doi defuncți, iar interesul promovării unei astfel de cereri este dat de faptul că OCPI V. a respins cererile de intabulare a suprafețelor de teren primite de cei doi defuncți pe motiv că nu sunt enumerați în dispozitivul sentinței care sunt moștenitorii.
Apelul este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 1972/16.04.1999 s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților. Astfel s-a atribuit moștenitorilor lui M. B. suprafața de 5800 mp în pct. Școală și moștenitorilor lui C. N. suprafața de 3900 mp vie în pct. M. fără însă a fi nominalizați moștenitorii acestor defuncți.
Cu acte de stare civilă depuse în instanța de apel s-a făcut dovada că moștenitorii def.M.-B. C. sunt M. B. F. și M. B. C. G. iar moștenitorii def. C. N. sunt C. M., C. Rossini M., C. C. și I. (fostă C.) A. M..
Acești moștenitori au fost părți citate în dosarul nr. 6712/1998 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1972/1999 numai că în dispozitivul sentinței nu au fost trecuți nominal.
Așa fiind, în temeiul art. 296 cod procedură civilă tribunalul va admite apelul, va schimba încheierea și în rejudecare va admite cererea și în temeiul art. 281 cod procedură civilă va dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 1972/1999 a Judecătoriei Focșani în sensul celor reținute mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul C. M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet av. G. G. M., din mun. Focșani, .. 26, ., județul V., împotriva încheierii din 05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr._ .
Schimbă încheierea și în rerejudecare admite cererea și dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 1972/1999 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 6712/1998.
- la al.6 pag. 3 din dispozitivul sentinței se va trece: ,,Moștenitorii lui M. B. C.: M. B. F. și M. –B. C. G. primesc 5800 mp în pct. Școală în valoare de 17.400.000 lei cu vecinii: drum, B. Micheli, drum și A. S.” în loc de moștenitorii lui M. B.” cum din eroare s-a trecut.
- la al.8 se va trece ,,Moștenitorii lui C. N.: C. M., C. Rossini M., C. C. și I. (fostă C.) A. M., primesc 3900 mp vie în pct. M. în valoare de 11.700.000 lei cu vecinătățile: alee, M. M.” în loc de moștenitorii C. N.” cum din eroare s-a trecut.
Constată că și celelalte loturi vizând bunurile mobile atribuite defuncților C. (M.)
N. și M. B. C. sunt culese de moștenitorii acestora, astfel cum au fost precizați mai sus, care se subrogă în drepturile și obligațiile autorilor lor.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2013.
Președinte, S. R. | Judecător, V. M. | |
Grefier, L. P. |
Red:V.M.
22.04.2013
N.S._22.04.2013
Jud. Fond: M. G.
Ex 3.
← Succesiune. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul VRANCEA | Întoarcere executare. Decizia nr. 798/2013. Tribunalul VRANCEA → |
---|