Întoarcere executare. Decizia nr. 447/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 560/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 447/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - S. M. B.
Judecător - R. H.
Judecător - V. V. N.
Grefier - L. A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul G. A. V., cu domiciliul în Golești, ., județul V., împotriva sentinței civile nr. 540 din 6 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. C. M. pentru intimata O. P. SA, lipsind recurentul și chemații în garanție C. Avocat A. G., B. B. C. și S. D. și C. de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus întâmpinări de către chemații în garanție C. Avocat A. G., la data de 19.04.2013, comunicată părților și C. de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România, la data de 26.04.2013, în 3 exemplare, după care;
Av. C. M. depune la dosar: împuternicirea avocațială a apărătorului ales al intimatei O. P. SA, av. P. C. și delegație de substituire.
Se acoperă lipsa de procedură cu intimata O. P. SA prin prezența astăzi în fața instanței a apărătorului ales. Noul sediu al Cabinetului de Avocat C. P. este în G., ., ., unde urmează a fi comunicate actele de procedură.
Tribunalul pune în vedere recurentului să depună la dosar exemplare ale cererii de recurs lizibile întrucât toate exemplarele depuse la dosar nu pot fi citite.
Se comunică intimatei O. P. SA un exemplar al cererii de recurs și un exemplar al întâmpinării formulată de C. de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România și actele anexate urmând a fi comunicate și celorlalte părți întâmpinarea cu actele aferente.
Av. C. M. arată că nu solicita în mod expres termen însă pentru a fi depus măcar exemplarul pentru instanță urmează să se acorde un termen.
Se prezintă în instanță av. P. A. pentru recurentul G. A. V..
Tribunalul pune în vedere recurentului, prin apărător, sub sancțiunea aplicării disp. art. 155 ind. 1C.pr.civ. ca până la sfârșitul ședinței să depună un exemplar lizibil al cererii de recurs.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat constată recursul în stare de judecată.
Av. P. A., pentru recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cuprinsul cererii.
Av. C. M., pentru intimata O. P. SA, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli.
Cauza a rămas în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Focsani sub nr._ reclamanta O. P. SA, în contradictoriu cu pârâtul G. A. V., a solicitat întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare executării S.C.nr.126/17.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul V., desființată prin D.C.nr.714/19.05.2010 a Curții de Apel G. și, în consecință, obligarea pârâtului la restituirea sumei de_,88 lei actualizată cu rata inflației de la data de 19.05.2010 și până la data plății integrale.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin S.C.nr.126/17.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul V. s-a dispus obligarea sa la plata către pârât a unor sume de bani, că a achitat sumele respective în urma declanșării procedurii de executare silită, însă prin D.C.nr. 714/19.05.2010 a Curții de Apel G. s-a admis recursul, s-a modificat sentința recurată, iar în rejudecare s-au respins pretențiile formulate împotriva sa, că în aceste condiții actualizarea sumei solicitate reprezintă repararea integrală a prejudiciului cauzat, că plata daunelor interese depinde de buna sau reaua credință a celui care a primit plata necuvenită și că pârâtul este de rea credință de la data pronunțării deciziei de către Curtea de Apel G. prin care s-a desființat titlul executoriu.
La data de 17.02.2012, pârâtul a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numiților C..Av.N. C., B. B. C. și S. D. și U.–C. de Asigurări a U., solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și, în subsidiar, obligarea chemaților în garanție la plata sumei solicitate de către reclamantă.
În motivarea întâmpinării și cererii de chemare în garanție pârâtul a arătat că se impune conexarea cauzei cu număr mai mare întrucât S.C.nr. 126/17.02.2009 este o sentință colectivă, iar obligațiile de plată își au originea în această sentință, temeiul întoarcerii executării fiind reprezentat de aceeași D.C.nr. 714/R/2010 care are caracter colectiv, că executării judecătorești au constituit dosare de executare silite pentru fiecare creditor în parte, pentru majorarea nelegală a sumelor încasate cu titlu de onorarii de executor și de avocat, că instanța competentă pentru soluționarea cauzei este Tribunalul V., motiv pentru care se impune declinarea competenței la această instanță, că cererea reclamantei este inadmisibilă față de soluția pronunțată în recurs prin D.C.nr.714/R/2010 care se impune a fi lămurită pe calea contestației la titlu deoarece cuprinde dispoziții potrivnice, că în cauză există autoritate de lucru judecat pentru că prin D.C.nr.714/R/2010 s-au menținut celelalte dispoziții ale S.C.nr.126/2009, respectiv obligarea reclamantei la plată, fără a se dispune restabilirea situației anterioare și că cererea este inadmisibilă pentru că este fundamentată pe culpa reclamantei constând în nepromovarea în termenul legal de 15 zile de la pronunțarea deciziei instanței de recurs a unei contestații la executare la titlul executoriu. A mai precizat pârâtul că pe fond cererea reclamantei este nefondată ca urmare a conivenței frauduloase dintre reclamantă și B. B. și C.. Av. N., beneficiari ai unor sume substanțiale cu titlu de cheltuieli de executare (onorarii de executor, onorarii de avocat și expert, cheltuieli procedurale) care revin, potrivit art.39 din legea nr.188/2000, debitorului, că nu a luat legătura cu executorul judecătoresc și nu l-a mandatat pe avocat pentru începerea executării silite, că drepturile bănești inițial calculate au fost diminuate în timpul executării silite la suma efectiv virată, că onorariile încasate de avocat și executorul judecătoresc nu se solicită acestora, că cererea de actualizare a sumelor este nelegală pentru că nu a fost notificată de modificarea sentinței de fond în recurs, nu s-a atașat nici un înscris din care să rezulte indicele prețului de consum astfel încât să se poată calcula transparent valoarea rezultată ca urmare a actualizării și că este necesară obținerea unui nou titlu executoriu.
La data de 05.11.2012, chemata în garanție C. de Asigurări a Executărilor Judecătorești din România a depus întâmpinare, solicitând ca în situația în care acțiunea principală și cererea de chemare în garanței vor fi admise, să se aibă în vedere prevederile Statutului Casei de Asigurări.
În motivarea întâmpinării chemata în garanție a arătat că prin art. 42 alin. 2 din legea nr.188/2000 se stabilește că asigurarea de răspundere profesională a executorilor judecătorești se realizează prin intermediul Casei de Asigurări, dar potrivit art.34 din aceeași lege această instituție funcționează în baza Statutului propriu, aprobat de Congresul Uniunii Naționale a Executorilor judecătorești, în temeiul căruia limita maximă a despăgubirilor este de 5000 lei, în funcție de nivelul sumei menționate în cuprinsul contractului de asigurare încheiat.
Prin Sentinta civila nr.540/6.02.2013 a Judecatoriei Focsani s-au respins ca neîntemeiate excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității invocate prin întâmpinare de pârâtul G. A. V..
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chemații în garanție C..av. A. G., B. B. C. și S. D. și U. – C. de Asigurări a U..
S-a admis actiunea si s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate împotriva reclamantului în baza Sentintei civile nr.126/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ și obligă pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 23.057,95 lei, sumă actualizată în raport cu rata inflației începând cu data introducerii prezentei acțiuni, 16.01.2012 și până la data plății integrale.
In motivare s-a retinut cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, că între prezenta actiune și cel în care a fost emis titlul executoriu nu există identitate de cauză, motiv pentru care se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 C.civ., astfel încât excepția este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.108 alin.4 C.proc.civ., în condițiile în care nu se poate reține în sarcina reclamantei vreo culpă procesuală pentru că a exercitat recurs împotriva sentinței civile reprezentând titlul executoriu ce a fost ulterior desființat, astfel încât respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, a constatat că prin S.C.nr.126/17.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul V. s-a admis în parte acțiunea în care a figurat, în calitate de reclamant, și pârâtul din prezenta cauză, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active, prematurității introducerii acțiunii și prescripția dreptului material la acțiune invocate de pârâta . fost obligata pârâta (reclamantă în prezentul dosar) să achite drepturile bănești reprezentând 10% din profitul realizat pe anii 2005, 2006 și 2007, actualizate cu rata inflației de la data plății efective și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
În baza acestui titlu executoriu creditorul pârât a solicitat executarea silită a hotărârii, constituindu-se în acest sens dosarul de executare silită nr.388/2009 (363-466/2009) aflat pe rolul B. B.. În cadrul acestui dosar de executare s-au emis de către executorul judecătoresc procesul verbal privind cheltuielile de executare silită din data de 03.04.2009 pentru suma de 1875.59 lei (aferentă cererii creditorului pârât) și procesul verbal de onorariu executor judecătoresc în sumă de 2062,14 lei + 391,81 lei TVA. Totodată, în cadrul dosarului de executare silită s-a efectuat o expertiză contabilă din care a reieșit că suma totală datorată de debitoare – reclamanta din prezenta cauză – creditorului – pârât din prezentul dosar este de 18.921,349 lei.
Din procesul verbal de distribuire sume din data de 12.05.2009 emis de B. B. în dosarele de executare silită nr. 363-466/2009 a constata că s-a procedat de către executorul judecătoresc la distribuirea inclusiv către creditorul pârât din prezenta cauză a sumei totale de 23.246.88 lei încasată de la debitoarea reclamantă. Din probele administrate în cauză, așa cum au fost analizate (și în special din procesul verbal de distribuire menționat), a apreciat că această sumă totală se compune din: 18.921.349 lei – creanță din titlul executoriu, 1500 lei – onorariu de avocat (în faza de executare silită), 200 lei – onorariu de expertiză dispusă în faza de executare silită și 2625.43 lei + 4 lei – onorariu și cheltuieli de executare + TVA aferent și taxă judiciară de timbru.
Ulterior, prin D.C.nr.714/R/19.05.2010 pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel G. a admis recursul declarat împotriva S.C.nr. 123/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, a modificat în parte sentința și, în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În drept, a constatat incidența în cauză a prevederilor art. 4042 alin. 1 și 3 C.pr.civ. în conformitate cu care, în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu, la cererea celui interesat, se va dispune și asupra restabilirii situației anterioarăe executării, în cadrul aceluiași dosar sau pe cale separată, de către instanța competentă potrivit legii.
Prin desființarea titlului executoriu al pârâtului, titlu executoriu în baza căruia reclamanta a efectuat viramentul bancar în contul executorului judecătoresc B., plata efectuată de aceasta, de care a beneficiat creditorul pârât, apare ca nedatorată, în condițiile art.992 N.C.civ. (aplicabil în temeiul prevederilor art. 6 alin.2 N.C.civ. potrivit cărora faptele juridice produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii producerii lor).
Referitor însă la solicitarea reclamantei de actualizare a acestei sume în raport de rata inflației de la data de 19.05.2010 și până la data plății integrale, a retinut ca, la data când s-a efectuat executarea silită a reclamantei din cauză de către pârâtul creditor, și când acesta din urmă a primit efectiv banii, exista o hotărâre judecătorească definitivă (dar care nu era irevocabilă, este adevărat) și executorie (așa cum rezultă din prevederile art. 278 pct. 1 și art. 377 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 300 alin. 1 C.pr.civ.), astfel încât nu se poate reține reaua credință a pârâtului, la care face referire art. 994 C.civ. potrivit caruia cel care cu rea credință a primit o plată, este dator a restitui atât capitalul cât și fructele. În aceste condiții, a concluzionat că reaua credință trebuie raportată la momentul plății efective și nu ulterior, când devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de punere în întârziere (art. 1079 C.civ.), respectiv prin somație prin intermediul executorului judecătoresc sau prin introducerea cererii de chemare în judecată.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a numiților C.. Av. N. C., B. B. C. și S. D. și U. – C. de Asigurări a U., a retinut că din contractul de asistență juridică nr.144/28.10.2008 și actul adițional la acesta reiese că mai mulți salariați ai depozitului PECO Focșani, printre care și pârâtul, prin împuternicit M. E., au împuternicit C..Av. N. pentru redactare acțiune, asistare, reprezentare în fața Tribunalului V., punere în executare a sentinței civile, asistare și reprezentare în fața Curții de Apel G. și recuperare drepturi salariale. În acest sens, mandatarul M. E. a fost împuternicit să perfecteze și să contracteze în numele mandanților actele de asistență juridică necesare reprezentării lor, să negocieze inclusiv onorariile aferente activității juridice desfășurate de avocați.
În aceste condiții, a apreciat nu poate reține vreo culpă a executorului judecătoresc față de vreunul dintre creditori, datorita faptului că pentru fiecare dintre creditori a format un dosar de executare separat, acesta fiind un aspect care vizează exclusiv răspunderea mandatarului (M. E.) față de mandanți.
Față de modul de soluționare a cererii de chemare în garanție a B. B. C. și S. D., a apreciat ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție a U. – C. de Asigurări a U..
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal paratul G. A. V., solicitand admiterea recursului, desființarea sentinței cu trimitere, motivele fiind cele prevazute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304¹ C.p.c.
În motivarea recursului recurentul a expus, în esență, următoarele critici: instanța de fond nu era competentă, din probe nu a rezultat că a primit prima pe cartea de muncă, s-a stabilit în mod eronat că trebuia achitată taxă de timbru pentru cererea de chemare în garanție față de art. 10 din Legea nr. 146/1997, nu trebuia obligat la întreaga sumă de bani, nu a plătit onorariile.
Recursul este nefondat, pentru cele ce vor fi aratate mai jos:
1. cu privire motivul legat de necompetența materială a Judecătoriei Focșani:
Potrivit art. 373 alin. 2 C.p.c. instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel, iar potrivit alin 3 al aceluiasi articol instanța de executare soluționeazã cererile de încuviințare a executãrii silite, judecã contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apãrute în cursul executãrii silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Art. 404² alin. 3 C.p.c. prevede ca daca nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile alin. 1 si 2, cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii.
Cum întoarcerea executării silite reprezintă un incident ce ține prin esența sa de faza procesuală a executării silite și cum instanța competentă potrivit legii nu poate fi interpretată ca fiind alta decât cea de executare.
Interpretarea propusă de recurent, în sensul că prezenta cerere de întoarcere a executării este de competența materială a tribunalului, în primă instanță, în virtutea aptitudinii acesteia instanțe de a exercita jurisdicția muncii, nu poate fi primită.
Astfel, dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd ca jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Pentru a ne afla în prezența unei cereri încadrabile în ceea ce textul de lege citat mai sus definește „jurisdicția muncii” este necesar astfel ca toate cele trei elemente ale acțiunii cu care instanța a fost învestită (părți, obiect și cauză) să se circumscrie domeniului de reglementare a normei respective.
Instanța constată că unul dintre cele trei elemente ale acțiunii (și anume, cauza) de față exclude cu desăvârșire interpretarea că prezentul litigiu ar avea natura juridică a unui conflict de muncă, ce ar trebui soluționat de jurisdicția muncii, adică de tribunal, în primă instanță.
În cauza de față, dreptul afirmat prin cererea de chemare în judecată nu se fundamentează pe încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual sau, după caz, colectiv de muncă, raportul juridic conflictual nu a luat naștere în perioada de executare a contractului de muncă și nici părțile nu acționează în virtutea relației de angajat/fost angajat, respectiv, angajator/fost angajator.
În acest sens, trebuie observat că suma de bani pe care reclamanta o solicită a fi restituită nu a fost plătită de aceasta în executarea unui contract de muncă, ci în executarea unei hotărâri judecătorești.
Odată ce s-a pronunțat respectiva hotărâre, părțile au dobândit calitatea de creditor, respectiv, debitor, iar plata efectuată de către reclamantă (în mod silit) s-a realizat în virtutea calității acesteia de debitor stabilită prin hotărârea judecătorească respectivă, iar nu în virtutea calității de angajator, în baza contractului de muncă.
In același sens este și Decizia civilă nr. 5/2012 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii.
2. pretinsa neînregistrare în cartea de muncă a recurentului a sumei de bani:
In cauză, neînregistrarea în cartea de muncă a recurentului a sumei de bani nu are nicio înrâurire asupra soluționării cauzei, cât timp din probatoriul administrat, astfel cum a fost acesta analizat de o manieră judicioasă de prima instanță, a rezultat încasarea unei sume de bani de către recurent.
3.cu privire la pretinsa încălcare a art. 304 pct. 9 C.p.c:
Potrivit art. 4041 alin. 1 C proc civ: in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia.
„Restabilirea situației anterioare” înseamnă că reclamanta trebuie să se afle în situația juridică anterioară începerii executării silite, și anume, de a nu fi plătit nicio sumă de bani.
Or, o astfel de situație juridică nu poate incidentă decât în condițiile în care reclamanta primește înapoi întreaga sumă cu privire la care a fost executată silit, sumă ce cuprinde și cheltuielile de executare, iar nu doar ceea ce a primit creditorul (recurentul pârât), raporturile acestuia cu executorul judecătoresc sau cu avocatul care a formulat cererea de executare în numele său neconstituind obiectul cauzei de față.
Textul art. 4041 alin. 1 C.p.c. are în vedere tocmai acele situații în care desființarea titlului executoriu are loc după ce s-a realizat executarea, neputându-se problema desființării actelor de executare care, la momentul efectuării lor, erau valabile în raport de conținutul titlului executoriu nedesființat.
De asemenea, este nefondată și critica recurentului pârât privitoare la greșita obligare de restituire a sumei executate silit, actualizată cu inflația.
Actualizarea cu inflația nu înseamnă beneficiu nerealizat sau fruct civil (cum este cazul dobânzii legale sau convenționale, de exemplu), ci reprezintă mecanismul aplicabil în domeniul monetar și în cazurile în care intervine deprecierea monedei, prin care se determină valoarea economică corespunzătoare a unei sume de bani, valoare ce acea sumă de bani a avut-o la un timp anterior determinat.
În cauza de față, prin desființarea titlului executoriu (sentința civilă a Tribunalului V.) se consideră că plata făcută de reclamantă în cadrul executării silite este o plată nedatorată, în sensul art. 992 Cod civil, reclamanta având dreptul la primirea înapoi a ceea ce a plătit.
„Restabilirea situației anterioare”, la care are dreptul reclamanta potrivit art. 4041 alin. 1) C proc civ, presupune dreptul acesteia de a primi aceeași valoare patrimonială de care a fost lipsită, adică suma actualizată cu inflația.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, constatând că niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu este întemeiată, in baza art.312 alin 1 cod.proc civ., va respinge ca nefondat recursul.
Vazand ca recursul este scutit de taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G. A. V., cu domiciliul în Golești, ., județul V., împotriva sentinței civile nr. 540 din 6 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I LĂ .
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Președinte, S. M. B. | Judecător, R. H. | Judecător, V. V. N. |
Grefier, L. A. |
Red:V.V.N.
14.05.2013
N.S._15.05.2013
Jud. Fond: M. A. G.
Ex 2.
← Întoarcere executare. Decizia nr. 353/2013. Tribunalul VRANCEA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 252/2013.... → |
---|