1. Brevet de invenţie. Acţiune în contrafacere. Expertiză de specialitate. Calitatea expertului de angajat al O.S.I.M. Ne-întrunirea vreunui caz de incompatibilitate sau recuzare.
| Comentarii |
|
2. Relevanţa specialităţii în domeniul proprietăţii industriale
Legea nr. 64/1991: art. 33 lit. a) şi b)
O.C. nr. 2/2000
C. pr. civ., art. 24, art. 27, art. 204
1. Nu există o incompatibilitate a experţilor cu specialitatea proprietate industrială şi nici nu este întrunit vreunul dintre motivele de recuzare prevăzute de art. 27 pct. 1-9 C. pr. civ. - de a efectua o lucrare încuviinţată de către instanţă în cadrul unei acţiuni vizând un brevet de invenţie decurgând din calitatea de angajaţi ai acestora la O.S.I.M., decât în măsura în care cei ar fi fost ei înşişi examinatori în faţa O.S.I.M. ai soluţiilor tehnice solicitate spre brevetare şi concretizate în obţinerea brevetului.
Această ipoteză este exclusă într-o acţiune în contrafacere a unei invenţii brevetate în care, spre deosebire de o acţiune în anularea brevetului, este necesar a se stabili dacă pârâtul efectuează fără consimţământul titularului anumite acte, dintre cele prevăzute la art. 33 lit. a) şi b) din Legea nr. 64/1991, iar nu dacă soluţia tehnică brevetată, a cărei contrafacere se reclamă prin formularea cererii de chemare în judecată, îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea titlului de protecţie sub forma brevetului de invenţie.
2. Dacă experţii desemnaţi de către instanţă se regăsesc în evidenţele Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Bucureşti ca specialişti în domeniul proprietăţii industriale şi intelectuale, aceştia sunt persoane competente pentru efectuarea unor expertize de specialitate în domeniul proprietăţii industriale, formaţia profesională originară a acestora fiind irelevantă.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 69/A din 15 martie 2007)
NOTĂ: Hotărârea este irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin decizia nr. 1358 din 29 februarie 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 465 din 5 martie
2004 reclamanta SC K.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să constate că producerea, comercializarea, importul şi exportul sulfatului de aluminiu granulat destinat tratării apelor de suprafaţă sau a apelor uzate rezultate din prelucrări industriale având o concentraţie în Al203 cuprinsă între 15-18,5% de către pârâtă, aduc atingere dreptului exclusiv al reclamantei de exploatare decurgând din brevetul de invenţie nr. 118865/2003 şi nr. 116723B1/1999; să se dispună obligarea pârâtei să înceteze producerea, comercializarea, importul şi exportul sulfatului de aluminiu granulat destinat tratării apelor de suprafaţă sau a apelor uzate rezultate din prelucrări industriale, având o concentraţie de Al203 cuprinsă între 15-18,5% întrucât din aceasta se aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantei de exploatare decurgând din cele două brevete de invenţie anterior menţionate, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 5000 dolari SUA pe fiecare zi de întârziere în echivalent lei la data plăţii; să se dispună obligarea pârâtei să îşi retragă de pe piaţă produsele pe bază de sulfat de aluminiu granulat destinate tratării apelor de suprafaţă sau a apelor uzate rezultate din prelucrări industriale având o concentraţie în Al203 cuprinsă între 15-18,5%, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 5000 USD pe zi de întârziere, în echivalent lei la data plăţii până la executarea întocmai a obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a învederat că în calitate de succesoare în drepturi prin schimbarea formei juridice a SC K.C. SA, este titulara drepturilor privind următoarele invenţii: sulfat de aluminiu granulat şi procedeu de fabricare a acestuia pentru care s-a acordat brevetul de invenţie nr. 118865/2003 de către O.S.I.M. prin hotărârea nr. 3/806 din 28 octombrie 2003 (ce se referă la un procedeu de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat destinat tratării apelor de suprafaţă sau a apelor uzate rezultate din prelucrări industriale), precum şi procedeu şi instalaţie de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat, pentru care s-a acordat brevetul de invenţie nr. 116723B1 de către O.S.I.M., în virtutea art. 28 din Legea nr. 64/1991 republicată.
Reclamanta pretinde că societatea pârâtă se face vinovată de încălcarea drepturilor sale exclusive decurgând din brevetul de invenţie nr. 118865/2003 prin comercializarea neautorizată a produselor pe bază de sulfat de aluminiu având o concentraţie în Al203 cuprinsă între 15-18,5%, compoziţie de produs protejată conform brevetului arătat.
Prin ofertele de vânzare şi prin cele de participare la licitaţii realizate de societatea pârâtă, aceasta a încălcat în mod repetat şi public drepturile exclusive ale reclamantei, prezentând produse pe bază de sulfat de aluminiu granulat, într-o compoziţie ce se suprapune plajei protejate prin brevet. Astfel, din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, rezultă că la 10 decembrie 2003 a avut loc o licitaţie organizată de SC A. SA Galaţi, ce a avut ca obiect achiziţia de 700 tone de sulfat de aluminiu, în cadrul acestei licitaţii, atât reclamanta cât şi pârâta fiind societăţi ofertante, iar licitaţia a fost câştigată de către pârâtă.
în caietul de sarcini (secţiunea III) în cadrul prezentării caracteristicilor generale pe care trebuie să le aibă produsul sulfat de aluminiu care a făcut obiectul licitaţiei, s-a menţionat că produsul sulfat de aluminiu prezentat în ofertă trebuie să corespundă următoarelor caracteristici: oxid de aluminiu în concentraţie de 17,1-17,6%, aciditate liberă de maxim 0,2%, substanţe insolubile maxim 0,2%, granulaţie 1-3 mm.
Reclamanta învederează că produsul sulfat de aluminiu trebuia să aibă concentraţia de oxid de aluminiu anterior arătată, concentraţie ce se încadrează în plaja protejată prin brevetul de invenţie ce îi aparţine, şi cum pârâta a câştigat licitaţia, rezultă că produsul prezentat de aceasta a corespuns cerinţelor impuse de societatea organizatoare a licitaţiei în privinţa concentraţiei de oxid de aluminiu.
Din aceste împrejurări, rezultă în mod evident că pârâta încalcă drepturile exclusive ale reclamantei de exploatare a invenţiei asupra căreia deţine un titlu legal şi obţine foloase materiale ilicite, având în vedere faptul că a câştigat licitaţia în urma căreia a obţinut dreptul de a livra sulfat de aluminiu societăţii organizatoare a licitaţiei.
La 12 februarie 2004, mai arată reclamanta, a analizat produsul sulfat de aluminiu fabricat de către pârâtă, produsul având o concentraţie de 16,6% oxid de aluminiu, situaţie în care s-a demonstrat contrafacerea brevetului nr. 116723 aparţinând reclamantei.
în drept, s-au invocat prevederile art. 33, art. 58 şi art. 63 din Legea nr. 64/1991 şi art. 5 din Legea nr. 11/1998, susţinându-se totodată că pârâta a ignorat în mod continuu atenţionările pe care i le-a adresat reclamanta în scopul încetării actelor de încălcare a drepturilor sale exclusive izvorâte din cele două brevete.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta SC I. SA a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
S-a susţinut de către pârâtă că reclamanta a formulat această cerere cu vădită rea-credinţă, în scopul înlăturării concurenţei de pe piaţă şi încercând să creeze falsa impresie că SC I. SA ar folosi procedeul de obţinere a sulfatului de aluminiu brevetat de reclamantă şi de asemenea indicii calitativi inventaţi şi brevetaţi de SC K.C. SRL.
S-a invocat de către pârâtă, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, din perspectiva art. 7201 C. pr. civ., motivată pe susţinerea neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementate de acest text.
Pe fondul cauzei, pârâta a susţinut că nu foloseşte procedeul de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat, brevetat de reclamantă.
Se mai învederează, de asemenea, că nu foloseşte nici instalaţia inventată de reclamantă şi pentru obţinerea sulfatului de aluminiu granulat, pentru obţinerea acestui produs deservindu-se de unul dintre procedeele deja cunoscute la data la care reclamanta şi-a brevetat noul procedeu ca invenţie.
Pe de altă parte, procedeul folosit de pârâtă este rudimentar şi nu foloseşte elementul de noutate decurgând din brevetul reclamantei.
Prin acest demers juridic, reclamanta încearcă să scoată de pe piaţă firmele care produc sulfat de aluminiu prin metode mai simple şi mai rudimentare, fără instalaţii sofisticate şi costisitoare şi care realizează acelaşi produs care se încadrează în STAS-ul 342-80.
Mai arată pârâta, că ea nu obţine produsul sulfat de aluminiu granulat direct prin procedeul brevetat.
Potrivit art. 33 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991, este interzisă utilizarea procedeului precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct din procedeul brevetat.
Pârâta solicită instanţei a observa că SC K.C. SRL nu a inventat sulfatul de aluminiu cu o concentraţie în Al203 cuprinsă între 15-18,5%, respectiva concentraţie neavând caracter de noutate, ci reprezintă numai indici de calitate pe care orice producător de sulfat de aluminiu trebuie să îi atingă, indiferent de procedeul folosit pentru obţinerea produsului. Aceşti indici rezultă, aşa cum deja s-a arătat, din STAS-ul 342-80 care este cunoscut în România încă din anul 1980.
în virtutea titlurilor de protecţie pe care le opune reclamanta pârâtei, aceasta nu are un drept exclusiv de a produce sulfat de aluminiu cu concentraţie în Al203 cuprinsă între 15-18,5%, susţinerea contrară a reclamantei, inducând ideea unei confuzii între indicii calitativi şi noutatea produsului.
Din cele două brevete de invenţie de care reclamanta se prevalează pentru formularea acţiunii rezultă următoarele:
- brevetul nr. 116723B1/2003 poartă asupra procedeului şi instalaţiei de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat şi
- brevetul nr. 118865B/1999 - asupra procedeului de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat.
în consecinţă, din aceste titluri de protecţie ale reclamantei, nu rezultă că aceasta ar fi descoperit şi inventat cu caracter de noutate - granula (care reprezintă
o denumire generică) de sulfat de aluminiu şi nici indicii calităţii -15-18,5%; de asemenea, nu reiese că reclamanta ar fi inventat o anumită granulă cu anumite dimensiuni şi forme absolut noi, necunoscute de ştiinţă şi tehnică anterior obţinerii brevetului; sulfatul de aluminiu fie că se numeşte concasat, fie că se numeşte pulbere, el este tot o masă de cristale mai mari sau mai mici; or, susţinerea reclamantei că ea a descoperit şi a produs o asemenea stare de agregare şi anume sulfatul de aluminiu cu caracteristici, forme şi dimensiuni necunoscute ulterior, este o dovadă a relei sale credinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 470 din 18 iunie 2006, Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea ca neîntemeiată şi în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, s-a dispus obligarea reclamantei la plata a 70.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în raport de actele şi lucrările dosarului, pe baza concluziilor raportului de contraexpertiză efectuat în cauză, că nici produsul şi nici procedeul folosit de pârâtă pentru obţinerea sulfatului de aluminiu granulat nu este nici similar şi nici identic cu cele folosite de reclamantă şi asupra cărora aceasta deţine cele două brevete.
în termen legal, împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a învederat că în pofida faptului că expertiza judiciară efectuată de expert I.N. a stabilit că produsul fabricat şi comercializat de intimată prezintă caracteristicile esenţiale ale produsului protejat prin cele două brevete ale apelantei nr. 116723B1/1999 şi nr. 118865/2003, cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin comercializarea unei produs având o compoziţie similară produsului pentru care apelanta deţine protecţie, intimata-pârâtă SC I. SA, săvârşeşte acte de contrafacere.
Astfel, SC I. SA comercializează neautorizat produse pe bază de sulfat de aluminiu având o concentraţie în Al203 cuprinsă între 15-18,5%, compoziţie de produs protejată conform brevetului nr. 118865/2003 aparţinând apelantei.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că intimata-pârâtă săvârşeşte acte de contrafacere a acestui brevet.
Expertiza de specialitate (în domeniul domeniu chimie) efectuată de expert I.N. a concluzionat că produsul sulfat de aluminiu fabricat de SC I. SA Olteniţa are o compoziţie similară cu produsul protejat prin brevetul de invenţie nr. 118865/2003 având o concentraţie în componenta de bază - oxid de aluminiu de 15,4-17,8% şi o granulaţie de 1-50 mm reprezentând o încălcare a revendicării de produs din brevetul nr. 118865/2003 aparţinând reclamantei; acelaşi expert a ajuns la concluzia că procedeul de obţinere a sulfatului de aluminiu al pârâtei este mai rudimentar, însă toate fazele procedeului brevetat se regăsesc în formă identică, similară sau echivalentă la pârâtă, reprezentând o încălcare a revendicărilor de procedeu şi instalaţie din brevetele nr. 116723/1999 şi nr. 118865/2003 aparţinând reclamantei.
Din concluziile anterior enunţate, mai arată apelanta, rezultă dovada că intima-ta-pârâtă produce şi comercializează sulfat de aluminiu similar şi după acelaşi procedeu pentru care apelanta deţine cele două titluri de protecţie; această expertiză, coroborată cu înscrisurile cauzei provenind de la ambele părţi sunt în sensul reţinerii incidenţei art. 33 din Legea nr. 64/1991.
Cea de-a doua expertiză efectuată în cauză (contraexpertiza) este neconcludentă şi a fost administrată cu încălcarea dispoziţiilor legii.
Expertiza iniţială a fost efectuată de expert I.N., iar după depunerea lucrării, intimata-pârâtă a formulat obiecţiuni în urma cărora instanţa de judecată nu avea decât două variante: fie să admită obiecţiunile, situaţie în care expertul urma să completeze raportul de expertiză, fie să le respingă, caz în care raportul de expertiză urma să fie validat în forma în care a fost întocmit de către expert.
Tribunalul însă, a adoptat o a treia variantă, respectiv admiterea obiecţiunilor şi fără ca aceste obiecţiuni să fie puse în discuţia părţilor, după cum de altfel, nici nu a fost motivată soluţia de admitere a acestora, urmată de înlocuirea expertului cu alţi trei experţi ce urmau să efectueze lucrarea, la întocmirea expertizei urmând să participe şi un al patrulea expert pentru întocmirea raportului şi prelevarea de probe.
Cei trei experţi desemnaţi pentru efectuarea contraexpertizei erau specialişti în domenii care nu au nicio legătură cu chimia, aceştia având specializare în construcţii de maşini destinate agriculturii, construcţii de maşini destinate construcţiilor şi mecanica aviaţiei, astfel încât aceştia nu aveau competenţa de a verifica concluziile expertului specialist în chimie, I.N.
Pe de altă parte, dintre cei trei experţi ce au constituit echipa de efectuare a contraexpertizei, doi dintre ei - P.D. şi T.T., sunt angajaţi ai O.S.I.M., situaţie în care în ce-i priveşte pe aceştia se vădeşte un caz de incompatibilitate, astfel încât, nu puteau participa la efectuarea contraexpertizei.
Deşi s-a învederat acest impediment legal, prima instanţă nu a ţinut cont de acesta şi expertiza a fost efectuată şi prin participarea acestor doi experţi incompatibili.
Apelanta semnalează şi alte neregularităţi legate de refacerea celei de-a doua expertize, astfel: în şedinţa de judecată din 5 aprilie 2005, s-a pus în vedere pârâtei să depună la dosar până la termenul următor, sub sancţiunea decăderii din probă, procedeul tehnologic aplicat, conform minutei din 13 septembrie 2004 încheiată între părţi la sediul pârâtei cu ocazia convocării lor de către expert.
Pârâta nu s-a conformat acestei dispoziţii, iar la termenul următor, instanţa în loc să aplice sancţiunea decăderii din probă, a aplicat o amendă apărătorului pârâtei, ceea ce în mod evident a provocat apelantei reclamante un prejudiciu procesual.
Pornind de la aceeaşi susţinere, a specializării în domenii ce nu au legătură cu cauza în ce-i priveşte pe cei trei experţi, în condiţiile în care aceştia nu aveau cunoştinţe de chimie reclamate de specificul celor două brevete ale apelantei, aceasta susţine că raportul de contraexpertiză realizat în aceste condiţii este lovit de nulitate, conform art. 105 alin. (2) C. pr. civ.
Pe de altă parte, acelaşi raport este semnat de numai trei experţi -V., T. şi P., nu şi de cel de-al patrulea expert numit pentru participare la efectuarea contraexpertizei - I.N., deşi din actele dosarului rezultă că şi acesta trebuia să participe la întocmirea raportului.
în cadrul probei cu expertiză, instanţa a dispus ca aceasta să se efectueze pe baza prelevării de probe ce ar fi urmat să se recolteze atât de la sediul apelantei cât şi de la sediul intimatei, măsură care în opinia apelantei este nelegaiă, deoarece prelevarea de probe de la sediul reclamantei nu poate demonstra actele de contrafacere puse în sarcina intimatei pârâte.
într-un alt motiv de apel, se susţine de apelantă că cei trei experţi şi-au depăşit atribuţiile stabilite de instanţă şi au încălcat prevederile legale cu ocazia efectuării contraexpertizei. Astfel, aceştia au stabilit că revendicarea 2 din brevetul nr. 118865 nu îndeplineşte condiţia noutăţii şi câtă vreme obiectivul expertizei nu a fost cercetarea condiţiei de brevetabilitate a noutăţii soluţiei tehnice protejate prin brevet, este evident că cei trei experţi, făcând asemenea aprecieri, şi-au depăşit limitele mandatului acordat; de asemenea, aceeaşi încălcare a limitelor împuternicirii lor, rezultă şi din stabilirea concluziei că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 60 din Legea nr. 64/1991, iar referirile la stadiul cunoscut al tehnicii, depăşesc cadrul fixat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată (acţiune în contrafacere), dar şi de instanţa de judecată prin obiectivele stabilite.
Cei trei experţi au anexat raportului de expertiză efectuat o serie de fotografii, brevete, fără a face niciun fel de trimitere la acestea în cuprinsul lucrării, unele dintre ele nefiind nici măcar traduse; pentru ca aceste brevete să fi constituit probe în cauză, trebuia ca în prealabil, să fi fost încuviinţate de instanţă şi administrate de părţi; or, prin anexarea acestora la raportul de expertiză, experţii au administrat probe în favoarea intimatei, ceea ce denotă caracterul părtinitor al expertizei.
Din concluziile raportului de contraexpertiză, rezultă că produsul fabricat de către intimată ca şi procedeul folosit, sunt similare cu cele descrise în brevetele aparţinând apelantei, experţii stabilind: „fazele principale A, B şi C se regăsesc atât în brevetul R0116723B1 cât şi în fluxul de fabricaţie de la SC I. SA şi în brevetele de invenţie din stadiul cunoscut al tehnicii, precum şi că operaţiile care alcătuiesc fazele, sunt aceleaşi atât în acest brevet cât şi în fluxul tehnologic de la SC I. SA".
Având în vedere identitatea dintre procedeul brevetat şi cel folosit de I., conchide apelanta, actele de contrafacere sunt evidente şi nu pot fi puse la îndoială.
Pe de altă parte, mai susţine apelanta, dacă se constată existenţa unor similitudini esenţiale în materia contrafacerii unei invenţii, diferenţele secundare sunt lipsite de relevanţă, deoarece contrafacerea se apreciază după asemănări iar nu după deosebiri.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Călăraşi nu este motivată sau este motivată incomplet, învederează apelanta într-un alt motiv de apel.
într-un ultim motiv de apel, se susţine de apelantă că în mod greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată de 70.000 RON (echivalentul a aproximativ 20.000 Euro) fără ca dovada acestor cheltuieli efectuate de reclamantă să existe la dosar.
Pe de altă parte, sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost considerată în mod nelegal de către tribunal drept o hotărâre executorie potrivit menţiunii ce se regăseşte în dispozitivul sentinţei, contrar prevederilor dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de apel prin care a solicitat menţinerea soluţiei primei instanţe ca legală şi temeinică, combătând în scris în cuprinsul întâmpinării fiecare dintre motivele de apel ale reclamantei, anterior redate.
Având în vedere că încă de la instanţa de fond, părţile au învederat împrejurarea că pârâta a formulat cerere de revocare a brevetului nr. 118865/2003, la termenul de judecată din 7 decembrie 2006 părţile au solicitat instanţei amânarea cauzei pentru a se depune la dosar copia deciziei civile nr. 712/R din 16 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosar nr. 10547/3/2005, în raport de care rezultă revocarea parţială a acestui brevet.
Apelul formulat este fondat doar în ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei, potrivit celor ce se vor arăta.
Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele etape procesuale, văzând criticile formulate prin motivele de apel şi examinând sentinţa atacată în limitele devoluţiunii fixate prin acestea, Curtea apreciază că în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Coroborând cele două titluri de protecţie opuse de apelanta reclamantă şi de care s-a prevalat în formularea cererii în contrafacere împotriva intimatei pârâte, cu decizia civilă nr. 712R din 16 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, Curtea reţine că aceasta este titulară asupra următoarelor brevete de invenţie: brevetul de invenţie nr. 116723B1 din 11 septembrie 1999 prin care a fost brevetată invenţia acesteia sub titlul „procedeu şi instalaţie de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat", iar potrivit brevetului de invenţie nr. 118865 din
1 martie 2002 (având în vedere revocarea în parte a acestuia în sensul înlăturării celei de-a doua revendicări privind produsul „sulfat de aluminiu granulat, obţinut direct prin procedeul definit la revendicarea nr. 1 care are în compoziţie 15-18,5% Al203; 0,1-0,3% CaO; 0,1-0,5% MgO; 0,3-1,1% SiOz; 0,05-0,1% Na20; 9-17 molecule de apă"), asupra invenţiei „procedeu de obţinere a sulfatului de aluminiu granulat”.
Faţă de această limitare a protecţiei, decurgând din revocarea parţială a celui de-al doilea brevet al apelantei, Curtea urmează a reţine şi a porni de la premisa că apelanta reclamantă nu deţine un titlu de protecţie asupra produsului „sulfat de aluminiu granulat", ci numai asupra unui procedeu şi instalaţii de obţinere a acestuia (brevetul din 1999), precum şi asupra unui procedeu de fabricare a sulfatului de aluminiu granulat (brevetul din 2002), situaţie în care motivele de apel ale acesteia vor fi evaluate din această perspectivă.
înainte de a conchide asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei sentinţei primei instanţe, în sensul inexistenţei contrafacerii celor două procedee şi a instalaţiei de fabricare asupra cărora poartă brevetele de invenţie ale apelantei, se vor cerceta motivele de apel prin care s-a invocat o serie de neregularităţi privind efectuarea contraexpertizei pe care hotărârea primei instanţe s-a fundamentat.
Cercetând actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că la termenul de judecată din 13 aprilie 2004 s-a încuviinţat reclamantei proba cu efectuarea unei expertize de specialitate, punându-se în vedere părţilor să depună obiectivele în termen util, acestea îndeplinindu-şi această obligaţie procesuală potrivit înscrisurilor ce se regăsesc la dosarul de fond.
întrucât părţile au solicitat numirea unui expert pe baza recomandării efectuate de Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prima instanţă a încuviinţat efectuarea unei adrese la această entitate, recomandarea experţilor regăsindu-se la dosarul de fond; a fost desemnat în această calitate, domnul expert V.I., potrivit încheierii de şedinţă din 25 mai 2004. Acest expert, prin cererea depusă la dosar, învederând că specialitatea sa vizează domeniul drepturilor băneşti şi cuvenite inventatorilor şi-a declinat competenţa efectuării expertizei, sugerând instanţei numirea în această calitate a domnului expert I.N.; prima instanţă, a efectuat o verificare a înscrierii acestui expert în evidenţa BLET de pe lângă Tribunalul Bucureşti, confirmarea regăsindu-se la dosar.
în consecinţă, la termenul din 20 iunie 2004 a fost desemnat în această calitate domnul expert I.N. care a depus lucrarea efectuată în cauză la dosar.
împotriva acestei expertize, pârâta SC I. SA a formulat obiecţiuni, susţinerea esenţială din cuprinsul acestora fiind aceea că expertul tehnic în mod abuziv a întocmit raportul de expertiză fără să prelevarea de probe de sulfat de aluminiu şi fără a supune aceste mostre unor analize chimice directe şi indirecte, aşa cum s-a stabilit prin minuta încheiată la 13 septembrie 2004 în prezenţa ambelor părţi.
La termenul de judecată din 16 noiembrie 2004, se constată că pârâta nu a mai susţinut obiecţiunile formulate în scris la raportul de expertiză efectuat de expert
I.N., ci prevalându-se de prevederile art. 212 alin. (2) C. pr. civ., a valorificat acest termen pentru a solicita expertiza contrarie, cerere pe care o putea formula motivat, la primul termen după depunerea expertizei cu privire la care a invocat nemulţumiri.
Drept urmare, cu acelaşi prilej, Tribunalul Călăraşi a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize prevalându-se în acest sens, pentru desemnarea celor trei experţi care să efectueze contraexpertiza, de adresa ce se regăsea deja la dosar privind recomandarea unor experţi în domeniul proprietăţii industriale emanând de la BLE şi a desemnat în această calitate pe experţii V.M., P.D. şi T.T.
Deşi la termenul la care această contraexpertiză a fost încuviinţată, prima instanţă nu a motivat încuviinţarea probei, aceasta rezultă din cuprinsul considerentelor soluţiei apelantei şi anume încălcarea dispoziţiilor stabilite de tribunal (şi presupuse în mod necesar pentru cercetarea temeiniciei cererii în contrafacere) de prelevarea de probe de sulfat de aluminiu granulat de la pârâtă şi cercetarea la faţa locului a procedeului şi instalaţiei folosită de aceasta pentru obţinerea aceluiaşi produs.
Potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la acea dată, rezultă că pentru desemnarea celor trei experţi în vederea efectuării contraexpertizei şi-a dat acordul şi apelanta reclamantă prin apărătorul prezent.
Prin cererea scrisă depusă la dosar, apelanta reclamantă a învederat că prin adresa nr. 3762 din 6 iunie 1998 emisă de O.S.I.M. această instituţie solicita Ministerului de Justiţie să nu mai numească angajaţii O.S.I.M. în calitate de experţi în cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, astfel încât pe baza acestui înscris, reclamanta a formulat solicitarea de înlocuire a domnului expert P.D., cu privire la care s-a susţinut că se verifică incompatibilitatea anterior menţionată, învederând de asemenea că acesta nici nu este specialist în domeniul brevetelor.
Această cerere a fost respinsă de prima instanţă, apreciindu-se că din actele depuse la dosar, nu rezultă situaţia de incompatibilitate a expertului.
Raportul de contraexpertiză a fost depus pentru termenul din 1 februarie 2005, iar la termenul din 5 aprilie 2005, după convocarea experţilor în faţa instanţei pentru a da lămuriri cu privire la modalitatea de desfăşurare a expertizei, prima instanţă considerând nelămurită problema procedeelor brevetate în favoarea reclamantei în comparaţie cu procedeul folosit de pârâtă, a dispus refacerea raportului de contraexpertiză, stabilind îndatoriri concrete ale părţilor ca şi ale experţilor desemnaţi, pentru efectuarea contraexpertizei.
Raportul de contraexpertiză a fost refăcut de cei trei experţi pentru termenul din 10 ianuarie 2006, regăsindu-se în volumul trei al dosarului primei instanţe.
împotriva acestui raport, reclamanta a formulat obiecţiuni ce au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2006, răspunsul la obiecţiuni regăsindu-se în ultimul volum al dosarului primei instanţe.
Curtea constată că la momentul formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză, apelanta reclamantă a învederat aceleaşi neregularităţi cu privire la efectuarea lucrării de către cei trei experţi ca cele susţinute prin motivele de apel: respectiv că lucrarea a fost întocmită de trei din cei patru experţi desemnaţi în cauză, că cei trei experţi care au efectuat lucrarea nu au pregătire în specialitatea chimie şi împrejurarea că experţii s-au prevalat de propriile probe la întocmirea raportului, ceea ce constituie înscrisuri ce nu au fost încuviinţate de instanţă şi nici administrate de părţi.
Potrivit celor anterior redate, în ce priveşte presupusa incompatibilitate a expertului P.D. (astfel cum apelanta reclamantă a învederat prin cererea formulată în faţa instanţei de fond), precum şi a expertului T.T. (susţinută numai prin motivele de apel), incompatibilitate decurgând din calitatea de angajaţi ai acestora ai O.S.I.M., Curtea apreciază că această incompatibilitate nu s-ar fi verificat decât în măsura în care cei doi experţi ar fi fost ei înşişi examinatori în faţa O.S.I.M. ai soluţiilor tehnice solicitate spre brevetare de către apelanta reclamantă şi concretizate în obţinerea celor două brevete nr. 116723B1/1999 sau nr. 118865/2002. Cum o atare susţinere nu a fost făcută de către apelanta reclamantă şi cu atât mai puţin dovedită, Curtea apreciază că cei doi experţi anterior arătaţi ce au făcut parte din echipa ce a efectuat contraexpertiza în faţa primei instanţe, nu erau incompatibili pentru a participa la efectuarea lucrării. Pe de altă parte, calitatea de angajaţi la O.S.I.M. a acestora pe care apelanta reclamantă şi-a susţinut această critică prin motivele de apel, ca şi cererea de înlocuire a expertului P.D., Curtea apreciază că nu se circumscrie unui motiv de incompatibilitate a acestora, ci eventual unui motiv pe temeiul căruia apelanta reclamantă ar fi putut să formuleze o cerere de recuzare a acestor experţi, în condiţiile art. 204 alin. (1) C. pr. civ. O atare cerere trebuia a fi formulată, conform art. 204 alin. (2) din Codul de procedură civilă, într-un termen de 5 zile de la numirea experţilor ori de la data la care s-a ivit motivul de recuzare (data luării la cunoştinţă a acestui motiv de către partea care propune recuzarea), posibilitate de care reclamanta nu a făcut uz.
Chiar dacă cererea de înlocuire a expertului P.D. formulată de reclamantă în faţa primei instanţe, s-ar interpreta potrivit finalităţii urmărite, identice cu aceea a unei cereri de recuzare, Curtea apreciază că într-o acţiune în contrafacere a unei invenţii brevetate, calitatea de angajat al autorităţii competente în emiterea brevetelor de invenţii nu este de natură a se circumscrie vreunuia dintre motivele de recuzare ale expertului prevăzute de art. 27 pct. 1-9 C. pr. civ., spre deosebire de o acţiune în anularea brevetului, ceea ce evident ar presupune mandatarea unui expert şi verificarea condiţiilor de brevetabilitate pentru o soluţie tehnică pentru care s-a solicitat protecţia prin acordarea brevetului, din cadrul corpului de examinatori din cadrul O.S.I.M. din rândul căruia, prin ipoteză, au fost desemnaţi şi cei care au avizat spre brevetare invenţia.
într-o cerere în contrafacere a unei invenţii pentru cercetarea temeiniciei acesteia, este necesar a se stabili că pârâtul chemat în judecată efectuează fără consimţământul titularului anumite acte, dintre cele prevăzute la art. 33 lit. a) şi b) din Legea nr. 64/1991, iar nu dacă soluţia tehnică brevetată de reclamant şi a cărei contrafacere o reclamantă prin formularea cererii de chemare în judecată, îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea titlului de protecţie sub forma brevetului de invenţie.
în măsura în care, după efectuarea primei expertize de către expert I.N., Tribunalul Călăraşi a încuviinţat la solicitarea pârâtei efectuarea unei contraexpertize, conform art. 212 alin. (2) C. pr. civ., pentru considerentul neprelevării de probe de la pârâtă, apreciind că în acest fel expertul desemnat în cauză şi-a îndeplinit în mod necorespunzător mandatul acordat de prima instanţă, şi în plus, tribunalul a arătat motivat însuşirea contraexpertizei efectuate de cei trei experţi, în cuprinsul motivării sentinţei, Curtea apreciază că apelanta reclamantă nu se poate prevala în prezenta cale de atac de concluziile primei expertize, decât în măsura în care ar fi demonstrat nulitatea raportului de contraexpertiză sau vreo altă cauză de ineficacitate a acestuia. Chiar şi în această situaţie, remediul în acest caz, ar fi fost efectuarea unei noi expertize în această etapă procesuală, dat fiind caracterul devolutiv al apelului şi nu omologarea primului raport de expertiză, pe care prima instanţă în mod temeinic l-a înlăturat.
Pe parcursul soluţionării cauzei, atât în cererea de chemare în judecată cât şi prin motivele de apel, apelanta reclamantă a susţinut că în temeiul brevetului de invenţie nr. 118865/2002, ea deţine un titlu de protecţie şi asupra produsului „sulfatul de aluminiu granulat", iar nu doar asupra procedeului de fabricare a acestuia descrisă în brevet, susţinere ce nu poate fi reţinută faţă de revocarea parţială a acestui brevet, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 712/R din 16 noiembrie 2006 pronunţată de această instanţă şi prin care a fost înlăturată revendicarea nr. 2 din conţinutul brevetului, relativă tocmai la acest produs.
Cum aparenţa de protecţie conferită prin brevetul anterior arătat, opera şi pentru produsul sulfat de aluminiu granulat, iar prin cererea de chemare în judecată reclamanta a reclamat contrafacerea celei de-a doua invenţii şi în ce priveşte acest produs, Curtea apreciază că în mod temeinic prima instanţă, cercetând obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, a dispus prelevarea unor probe de la pârâtă de sulfat de aluminiu granulat pentru determinarea compoziţiei acestuia şi stabilirea împrejurării dacă, pentru producerea lui, pârâta utilizează vreunul din cele două procedee de fabricare pentru care reclamanta deţine cele două brevete de invenţie, motiv pentru care a încuviinţat efectuarea contraexpertizei în cauză, pentru aceleaşi considerente dispunând şi refacerea contraexpertizei de către cei trei experţi.
în ce priveşte numărul experţilor însărcinaţi cu efectuarea contraexpertizei, Curtea apreciază că acesta nu putea fi decât unul impar, faţă de prevederile art. 201 alin. (1) C. pr. civ., desemnarea celor trei experţi rezultând din încheierea de şedinţă de la 16 noiembrie 2004, contrar celor susţinute de apelantă prin motivele de apel în sensul că la efectuarea contraexpertizei ar fi fost desemnat şi expertul iniţial I.N., astfel încât vor fi înlăturate aceste critici ca nefondate.
Raţiunea pentru care legea prevede efectuarea unei expertize judiciare de un număr impar de experţi, este aceea ca, în cazul unor opinii divergente să se poată realiza o concluzie majoritară care să fie de natură a servi instanţei la lămurirea împrejurărilor cauzei şi însuşirea motivată a uneia dintre punctele de vedere exprimate, fie în sensul omologării expertizei, fie pentru o expertiză contrarie, deoarece, conform art. 210 C. pr. civ., experţii cu păreri deosebite, trebuie să formuleze acest punct de vedere în cuprinsul lucrării.
Cei trei experţi judiciari, au formulat însă o concluzie unanim exprimată în raportul de contraexpertiză ce se regăseşte în volum 3 al dosarului primei instanţe.
Implicarea expertului I.N. şi în efectuarea contraexpertizei (astfel cum rezultă din anumite înscrisuri ale cauzei) nu poate fi reţinută ca în executarea unui mandat acordat de instanţă, câtă vreme prin definiţie, admiţându-se cererea de contraexpertiză, lucrarea efectuată de acesta, a fost înlăturată; această implicare, ar putea fi cel mult circumscrisă unui mandat acordat de reclamantă însăşi, în calitate de consilier expert al acesteia, pentru a oferi reclamantei deplina garanţie a îndeplinirii cu obiectivitate a mandatului stabilit pentru cei trei experţi însărcinaţi cu efectuarea contraexpertizei.
Faţă de această concluzie, Curtea apreciază că expertiza contrarie nici nu putea fi semnată de alte persoane decât cei trei experţi desemnaţi pentru efectuarea lucrării, chiar şi în ipoteza în care consilierul expert al unei părţi are un punct de vedere convergent cu al experţilor judiciari, iar pentru situaţia în care este de opinie diferită de cea stabilită de aceştia, are posibilitatea exprimării acestui punct de vedere prin întocmirea unui coraport de expertiză pe care să îl anexeze la dosar, ceea ce acest expert a şi făcut.
Prin motivele de apel apelanta a mai invocat nulitatea raportului de contraexpertiză şi în raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. pr. civ., invocând pentru aceasta, lipsa unei specializări a celor trei experţi în domeniul chimie, critică de asemenea nefondată.
Astfel cum rezultă din recomandarea transmisă Tribunalului Călăraşi de BLET de pe lângă Tribunalul Bucureşti de la fila 78 volumul 1 al dosarului de fond, rezultă că cei trei experţi se regăsesc în evidenţele Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Bucureşti ca specialişti în domeniul proprietăţii industriale şi intelectuale.
Ca atare, rezultă că aceştia sunt persoane competente pentru efectuarea unor expertize de specialitate în domeniul proprietăţii industriale, cum a fost cea în cauză, iar formaţia profesională originară a acestora, este irelevantă din acest punct de vedere, cu atât mai puţin cu cât apelanta prin probele administrate în cauză nu a făcut dovada acestor susţineri relative la presupusa specializare a experţilor în domeniul construcţiilor de maşini sau mecanică destinată aviaţiei.
în plus, cu prilejul desemnării celor trei experţi, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2004, reclamanta şi-a exprimat acordul cu privire la numirea acestora, susţinând însă, aceleaşi motive cu prilejul formulării obiecţiunilor la raportul de contraexpertiză după refacerea acestuia, în şedinţa publică din 7 martie 2006, susţinere de asemenea nedovedită şi, aşa cum deja s-a arătat, lipsită de relevanţă din perspectiva art. 105 alin. (2) din C. pr. civ.
Anexarea la raportul de contraexpertiză a unor documente justificative în susţinerea concluziilor formulate de experţi, constând în alte brevete de invenţie pentru demonstrarea stadiului tehnicii şi pentru ilustrarea punctului de vedere că pârâta se foloseşte pentru obţinerea sulfatului de aluminiu granulat de soluţii tehnice constând în procedee de obţinere a acestui produs, anterioare titlurilor reclamantei, nu poate constitui un motiv de nulitate a expertizei şi nicio dovadă a depăşirii mandatului stabilit prin obiectivele expertizei, ci reflectă realizarea unei lucrări într-un mod profesionist, documentat cu responsabilitate şi prezentarea unor argumente ştiinţifice în sprijinul părerii exprimate, ceea ce în niciun caz nu poate crea vreun prejudiciu procesual niciuneia dintre părţi.
Caracterului executoriu al unei hotărâri judecătoreşti, nu poate decurge din simpla menţiune a unei astfel de însuşiri de către instanţă, în măsura în care dispoziţiile procedurale nu permit o atare măsură şi, în plus, o hotărâre nu ar putea fi pusă în executare fără învestirea sa cu formula executorie prevăzută la art. 269 C. pr. civ., apte de a primi o asemenea împuternicire fiind numai hotărârile judecătoreşti care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, potrivit celor prevăzute la art. 376, art. 377 C. pr. civ., excepţie făcând cele arătate la art. 7208 şi art. 7209 C. pr. civ., reglementări, însă, de strictă interpretare, aplicabile exclusiv în materie comercială.
Pe fondul cauzei Curtea apreciază, de asemenea că apelanta formulează critici nefondate.
Analizând concluziile raportului de contraexpertiză, Curtea reţine (din perspectiva limitării protecţiei conferite reclamantei prin brevetul de invenţie nr. 118865/2002) că cele înscrise la pct. 3 şi pct. 4 din această lucrare, sunt relevante pentru verificarea prevederilor art. 33 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991, republicată.
Astfel, cei trei experţi au concluzionat că procedeul de obţinere a sulfatului de aluminiu folosit de intimata-pârâtă, nu este identic cu procedeele de obţinere a sulfatului de aluminiu conform brevetelor de invenţie nr. 118865 şi nr. 116723, al căror titular este apelanta, acest procedeu folosit de pârâtă bazându-se pe cunoştinţe din stadiul anterior al tehnicii.
Aceiaşi experţi au mai demonstrat că fluxul tehnologic de fabricaţie a sulfatului de aluminiu în ce o priveşte pe intimata-pârâtă, se bazează în totalitate pe cunoştinţe din stadiul anterior al tehnicii, astfel de cunoştinţe (faţă de procedeu şi componente ale instalaţiei), regăsindu-se şi în procedeele şi instalaţia descrise în cele două brevete de invenţie ale reclamantei.
Cum pentru constatarea contrafacerii unei invenţii este esenţială verificarea identităţii dintre obiectul unui brevet şi actele de contrafacere reclamate în contra pârâtului chemat în judecată, rezultă că simpla similaritate între acestea nu este suficientă, astfel că prima instanţă, în mod legal şi temeinic a respins cererea, deoarece procedeul şi instalaţia utilizate de către intimata-pârâtă pentru obţinerea sulfatului de aluminiu granulat, nu sunt identice cu cele brevetate în favoarea reclamantei, ci acestea sunt procedee şi instalaţii care se bazează pe cunoştinţe din stadiul anterior al tehnicii fiind, potrivit susţinerilor pârâtei, unele mai rudimentare; la aceeaşi concluzie în sensul similarităţii, ajunsese de altfel, şi primul expert desemnat în cauză de prima instanţă.
Curtea urmează însă a constata drept întemeiate criticile apelantei relative la determinarea greşită a cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa de tribunal la nivelul sumei de 70.000 RON, sens în care se verifică o greşită aplicare a prevederilor art. 274 C. pr. civ.
Verificând înscrisurile dosarului de fond, Curtea constată că nivelul real al acestora se situează la suma de 9.100 RON, sens în care se va admite apelul, în temeiul art. 296 C. pr. civ. şi se va dispune schimbarea în parte a sentinţei pentru acest considerent, menţinându-se celelalte dispoziţii ale soluţiei primei instanţe. (A.C.)
| ← Brevet de invenţie. Acţiune în anulare. Asigurarea... | Brevet de invenţie. Drepturile patrimoniale ale inventatorului.... → |
|---|
