Drept de autor. Remuneraţie compensatorie pentru copia privată datorată de societatea ce efectuează importuri ale unor aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Dispoziţii legale aplicabile. Mod de interpretare
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 34, art. 109, art. 107
Conform art. 109 din Legea nr. 8/1996, remuneraţia compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 din lege, la care sunt îndreptăţiţi autorii şi editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog [alin. (1)], va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor aparate [alin. (2)].
Referirea din normă la "aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic" este clară, susceptibilă de interpretare logică, în sensul că legea nu distinge între diferitele tipuri de reproducere compatibile cu suportul pe care sunt fixate asemenea opere, importantă este calitatea operei de a fi fixată pe acest tip de suport; aşadar, nu este permisă vreo distincţie pe acest aspect, în absenţa voinţei legiuitorului.
Este lipsit de semnificaţie juridică faptul că în art. 34 alin. (2) în forma iniţială nu se face referire la "aparate ce permit reproducerea grafică", ci doar la "aparate ce permit reproducerea înregistrărilor efectuate sonor sau audiovizual": menţionarea şi în art. 34 a aparatelor ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic ar fi reprezentat o repetiţie inutilă a textului din art. 109, legiuitorul intenţionând reglementarea regimului juridic al altor tipuri de aparate şi suporturi decât cele arătate în alte norme din aceeaşi lege.
Temeiul pretenţiilor reclamantei se regăseşte, în principal, în art. 109, trimiterea la art. 34 justificându-se numai prin prisma alin. (1), ce conţine definiţia copiei private şi condiţiile în care aceasta se realizează.
Pentru acest motiv, este nerelevant şi argumentul de interpretare istorico -teleologică, în sensul că modificarea explicită ulterioară a dispoziţiilor art. 34 alin. (2), făcând referire şi la "reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi aparate ce permit realizarea de cbpii" (în termenii întâmpinării), ar confirma absenţa din reglementarea anterioară a unei obligaţii de plată a remuneraţiei.
Mai mult, în acest context este de reţinut că modificarea art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 a survenit concomitent cu abrogarea art. 109, reglementarea obligaţiei de plată a remuneraţiei pentru copia privată fiind preluată în art. 107.
Din perspectivă istorică, modificarea legală din anul 2004 nu are legătură cu aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele în sine.
Astfel, s-a restrâns sfera operelor susceptibile a fi remunerate pentru copia privată, fără a fi afectată sfera suporturilor ori a aparatelor de realizare a cdpiilor prin reproducere.
în prezent, nu pot beneficia de acest tip de remuneraţie decât autorii ai căror opere sunt redate pe suport hârtie, aşadar, susceptibile de a fi reproduse „de pe hârtie", indiferent de modalitatea concretă de realizare a cdpiilor.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 265/A din 31 octombrie 2007)
NOTA 1: Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe a fost modificată şi completată de Legea nr. 285/2004 (M. Of. nr. 587 din 30 iunie 2004).
NOTA 2: Hotărârea este irevocabilă prin decizia nr. 3693 din 6 iunie 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin cererea înregistrată laTribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă sub nr. 1677/2003, reclamanta C.-S.G.C.D.A. a chemat în judecată pârâta SC S.G. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei cuvenite reclamantei în raport cu volumul importurilor efectuate de pârâtă, sumă corespunzătoare procentului de 5% din valoarea aparatelor importate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: copiatoare, scanere şi aparate multifuncţionale ce permit fotocopierea şi scanarea operelor fixate pe suport grafic sau analog.
în motivarea cererii, s-a arătat că pârâta este o societate ce are ca obiect de activitate comerţ exterior de import - export de bunuri şi servicii şi comercializarea bunurilor obţinute en gros şi en detail, iar în perioada 2000 - 2003 a făcut mai multe importuri de aparate şi tehnică ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, fără a-şi respecta obligaţiile legale prevăzute de art. 109 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996, de plată către reclamantă a procentului legal de 5% din valoarea operaţiunilor de import şi desfacere a aparaturi destinate reproducerii.
Reclamanta a precizat în cuprinsul cererii că suma de bani cuvenită autorilor şi editorilor de opere fixate, în procentul legal arătat, urmează a fi stabilită prin expertiză judiciară de specialitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 6 noiembrie 2003 pronunţată în dosar nr. 1677/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a anulat cererea pentru lipsa obiectului, reţinându-se, în considerentele sentinţei, că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei în sensul de a preciza cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii, cu toate că a fost acordat un termen de judecată pentru atare precizări, în temeiul art. 129 alin. (4) raportat la art. 112 alin. (1) pct. 3 C. pr. civ., necesare atât în vederea stabilirii cuantumului taxei de timbru legal datorate de reclamantă, cât şi pentru stabilirea limitelor în careva avea loc judecata pricinii.
Tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantei în sensul că pentru determinarea cuantumului pretenţiilor este necesară efectuarea unei expertize de specialitate, întrucât această probă este legată de soluţionarea fondului pricinii, în aprecierea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii ce trebuie evaluate cu respectarea principiului disponibilităţii şi numai după timbrarea prealabilă, corespunzătoare, a respectivelor pretenţii, conform art. 20 alin. (1) raportat la art. 2 din Legea nr. 146/1997.
Câtă vreme prin cererea introductivă nu este făcută o estimare a pretenţiilor, potrivit exigenţelor art. 112 pct. 3 C. pr. civ., estimare ce ar putea fi ulterior precizată prin expertiză de specialitate ori alte probe administrate, cererea este informă, prin lipsa (neprecizarea) obiectului acesteia, a conchis Tribunalul, aplicând sancţiunea nulităţii cererii în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. pr. civ.
împotriva sentinţei menţionate, a declarat apel, în termenul legal, reclamanta, înregistrat sub nr. 369/2004 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lil-a civilă.
Prin motivele de apel, reclamanta a susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 112 pct. 3 C. pr. civ.
Reclamanta a arătat că nu a menţionat cuantumul pretenţiilor în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât datele financiar - contabile necesare preţuirii litigiului se găsesc în posesia intimatei-pârâte, astfel încât valoarea pretenţiilor nu poate fi determinată decât printr-o expertiză contabilă.
Articolul 112 pct. 3 C. pr. civ. prevede că preţuirea obiectului cererii reprezintă o condiţie obligatorie numai când „preţuirea este cu putinţă".
Dispoziţiile legale menţionate permit preţuirea valorii obiectului în cursul procesului în ipoteza în care, în mod obiectiv, reclamantul nu are posibilitatea evaluării obiectului cererii, cum este în speţă, ceea ce înseamnă că sancţiunea nulităţii cererii prevăzută de art. 133 alin. (1) este aplicabilă numai în lipsa obiectului, nu şi a preţuirii acestuia, s-a susţinut prin motivele de apel.
Prin încheierea de la data de 4 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la această secţie specializată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 240/2005.
Prin decizia nr. 103 din 7 aprilie 2005, această instanţă a admis apelul declarat de C.-S.G.C.D.A., a anulat sentinţa, reţinând cauza pentru evocarea fondului.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a constatat, contrar considerentelor primei instanţe, că obiectul a fost indicat, conform art. 112 pct. 3 C. pr. civ., ca fiind reprezentat de obligaţia de a da prevăzută de art. 109 din Legea nr. 8/1996, cuantificată de lege printr-un procent de 5% aplicat valorii aparatelor importate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.
Enumerarea elementelor în art. 133 alin. (1) C. pr. civ. a căror lipsă atrage nulitatea cererii este limitativă, caz în care norma trebuie interpretată literal, în
sensul că sancţiunea procesuală a nulităţii este aplicabilă doar în situaţiile expres prevăzute în art. 133, aşadar, numai dacă lipseşte obiectul cererii, nu şi valoarea obiectului cererii, pentru care s-ar dispune, cel mult, sancţiunea suspendării judecăţii în temeiul art. 1551 C. pr. civ.
Nici măcar suspendarea cursului judecăţii, pe acest temei, nu s-ar justifica în speţă, întrucât nu se poate produce în concret o împiedicare a desfăşurării normale a procesului din cauza neprecizării de către reclamant a valorii obiectului cererii, în cauză achitându-se o taxă fixă, conform art. 5 din Legea nr. 146/1997, nefiind incidente prevederile art. 2 din acelaşi act normativ privind timbrajul la valoare, chiar dacă este vorba despre o acţiune în pretenţii, a conchis instanţa de apel.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei menţionate, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 10262 din 8 decembrie 2005 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 10080/2005, considerându-se că hotărârea intermediară prin care a fost anulată sentinţa şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru judecarea fondului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel.
Cauza a fost reînregistrată la această instanţă sub nr. 3408/2/2005 (număr vechi 240/2005).
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât în art. 34 din Legea nr. 8/1996, în forma de la data introducerii cererii, nu exista obligaţia legală de plată pe care o pretinde reclamanta, deoarece norma nu face referire la aparatele ce permit reproducerea grafică; este nerelevant că norma a fost ulterior modificată prin includerea expresă a acestor categorii, însă interesează forma aplicabilă perioadei pentru care s-au formulat pretenţiile.
Mai mult, conform art. 109 în forma veche (în prezent, abrogat), remuneraţia compensatorie trebuia plătită de către fabricanţi şi importatori, or, obiectul principal de activitate al societăţii era acela de întreţinere şi reparare a maşinilor de birou, de contabilizat şi a calculatoarelor. Pentru aparatele la care face referire reclamanta, societatea a acţionat în calitate de mandatar al instituţiilor care folosesc aparatele, prin urmare, acestea puteau, eventual, să aibă calitatea de importator, şi nu pârâta.
Prin aceeaşi întâmpinare, pârâta a făcut referire la forma legii, astfel cum a fost modificată ulterior perioadei vizate de cererea din cauză, prin care s-au stabilit aparatele pentru care se plăteşte remuneraţie, acestea regăsindu-se şi în Decizia nr. 123 din 1 iunie 2006 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial nr. 501/2005, decizie prin care se publică Hotărârea arbi-trală din 23 mai 2005, fiind vorba despre fotocopiator, imprimantă, scaner şi aparatele multifuncţionale cu/fără funcţie de copiere.
La termenul din 29 iunie 2006, Curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru calcularea sumelor de bani corespunzând procentului de 5% din valoarea importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic saua analog, respectiv copiatoare, scanere şi aparate multifuncţionale pentru perioada de la 7 aprilie 2000 până la sfârşitul anului 2003 şi reactualizarea acestor sume la nivelul dobânzii legale.
Raportul de expertiză întocmit de expert J.M. a fost depus la dosar, iar la termenul din 18 octombrie 2007, reclamanta, prin avocat, a precizat că înţelege să solicite omologarea raportului de expertiză, totalul pretenţiilor sale în cauză, pe baza lucrării expertului, fiind de 64.942,40 le, din care 35.560,28 lei reprezintă procentul de 5% pentru perioada 7 apritie 2000 - 31 decembrie 2003, iar 29.382,12 lei dobânda legală calculată pentru această perioadă potrivit O.U.G. nr. 9/2000.
Evocând fondul cauzei, analizând materialul probator administrat, Curtea constată că cererea, astfel cum a fost precizată, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Pretenţiile deduse judecăţii vizează plata de către pârâtă a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată datorate pentru perioada 7 aprilie 2000 - 31 decembrie 2003, în considerarea activităţii de import desfăşurate de către pârâtă în legătură cu o serie de aparate susceptibile de a fi folosite pentru reproducerea de opere transpuse pe suport grafic sau analog, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 şi art. 109 din Legea nr. 8/1996, în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 285/2004.
Se reţine că, prin susţinerile din întâmpinare, pârâta tinde la infirmarea existenţei obligaţiei în sarcina sa de plată către reclamantă a remuneraţiei, Curtea constatând că susţinerile cu acest obiect nu au temei.
Conform art. 109, remuneraţia compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 din lege, la care sunt îndreptăţiţi autorii şi editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog [alin. (1)], va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor aparate [alin. (2)].
Referirea din normă la „aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic" este clară, susceptibilă de interpretare logică, în sensul că legea nu distinge între diferitele tipuri de reproducere compatibile cu suportul pe care sunt fixate asemenea opere, importantă este calitatea operei de a fi fixată pe acest tip de suport; aşadar, nu este permisă vreo distincţie pe acest aspect, în absenţa voinţei legiuitorului.
Este lipsit de semnificaţie juridică faptul - pretins de către pârâtă - că în art. 34 alin. (2) în forma iniţială nu se face referire la „aparate ce permit reproducerea grafică", ci doar la „aparate ce permit reproducerea înregistrărilor efectuate sonor sau audiovizual": menţionarea şi în art. 34 a aparatelor ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic ar fi reprezentat o repetiţie inutilă a textului din art. 109, legiuitorul intenţionând reglementarea regimului juridic al altor tipuri de aparate şi suporturi decât cele arătate în alte norme din aceeaşi lege.
Temeiul pretenţiilor reclamantei se regăseşte, în principal, în art. 109, trimiterea la art. 34 justificându-se numai prin prisma alin. (1), ce conţine definiţia copiei private şi condiţiile în care aceasta se realizează.
Pentru acest motiv, este nerelevant şi argumentul de interpretare istorico - teleologică invocat în întâmpinare, în sensul că modificarea explicită ulterioară a dispoziţiilor art. 34 alin. (2), făcând referire şi la „reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi aparate ce permit realizarea de copii" (în termenii întâmpinării), ar confirma absenţa din reglementarea anterioară a unei obligaţii de plată a remuneraţiei.
Mai mult, în acest context este de reţinut că modificarea art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 a survenit concomitent cu abrogarea art. 109, reglementarea obligaţiei de plată a remuneraţiei pentru copia privată fiind preluată în art. 107.
Din perspectivă istorico - teleologică (pentru a se răspunde complet argumentului cu acest obiect, cu toate că interpretarea propusă de pârâtă este lipsită de relevanţă), Curtea apreciază că modificarea legală din anul 2004 nu are legătură cu aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele în sine.
Astfel, s-a restrâns sfera operelor susceptibile a fi remunerate pentru copia privată, fără a fi afectată sfera suporturilor ori a aparatelor de realizare a c6piilor prin reproducere.
în prezent, nu pot beneficia de acest tip de remuneraţie decât autorii ai căror opere sunt redate pe suport hârtie, aşadar, susceptibile de a fi reproduse „de pe hârtie", indiferent de modalitatea concretă de realizare a copiilor.
în al doilea rând, pârâta a contestat existenţa în sarcina sa a unei obligaţii de natura celei prevăzute de art. 109 prin raportare la condiţia calităţii de importator impusă în normă.
Referirea la operaţiunea de “import", în esenţă un act de comerţ, determină a fi avuţi în vedere comercianţii, în marea majoritate a cazurilor organizaţi ca persoane juridice.
Pârâta se încadrează în această ultimă categorie, calitatea de importator fiind, de altfel, asigurată în persoana celui care efectuează în concret operaţiunea comercială: or, expertul desemnat de instanţă a identificat în evidenţele pârâtei existenţa declaraţiilor vamale de import şi facturi externe de export, ceea ce confirmă identitatea dintre pârâtă şi persoana titularului obligaţiei de plată a remuneraţiei pentru copia privată.
Se constată, în aceste condiţii, că pârâta datorează reclamantei atare remuneraţie, calculată într-un procent de 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate, determinată de expertulJ.M. în raport de înscrisurile respective.
Cu toate că reclamanta, prin cererea introductivă, a solicitat plata remuneraţiei corespunzătoare unui procent de 5% din valoarea importurilor, fără a identifica în concret aparatele susceptibile de a atrage atare obligaţie de plată, obiectivele expertizei contabile încuviinţate la termenul din 29 iunie 2006 au fost concepute cu referire strictă la 3 categorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, importate de pârâtă în perioada 2000 - 2003, respectiv copiatoare, scanere şi aparate multifuncţionale.
Obiectivele propuse de reclamantă au fost încuviinţate ca atare, fără vreo opoziţie din partea pârâtei, expertul desemnat răspunzând corespunzător în cuprinsul raportului întocmit.
Pârâta nu a formulat obiecţiuni la raport, nici măcar în ceea ce priveşte calculul efectiv al remuneraţiei realizat de către expert.
Reclamanta şi-a însuşit, la rându-i, concluziile expertului, precizarea verbală consemnată în încheierea de şedinţă de la 18 octombrie 2007 semnificând determinarea valorii obiectului cererii, anunţată în cererea de chemare în judecată ca având loc după efectuarea expertizei contabile, permisă ca atare de către instanţă prin considerentele Deciziei nr. 103 din 7 aprilie 2005, prin care s-a anulat hotătârea primei instanţe şi s-a reţinut cauza spre evocarea fondului.
Drept urmare, Curtea va admite cererea astfel cum a fost precizată şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.942,40 lei (RON) cu titlu de despăgubiri, din care 35.560,28 lei - procentul de 5% aplicat valorii importurilor de aparate efectuate de pârâtă în perioada 7 aprilie 2000 - 31 decembrie 2003, iar 29.382,12 lei - dobândă legală calculată potrivit O.U.C. nr. 9/2000, în aplicarea art. 1082 şi art. 1088 C. civ.
Curtea va lua în considerare, aşadar, calculul efectuat de expert, în condiţiile în care nu a fost contestat şi în măsura în care pârâta nu a precizat relevanţa împrejurării că nu a colectat niciodată procentul de 5% pretins de către reclamantă în cauză, susţinere confirmată de expert: acest fapt interesează exclusiv desocotirea părţilor în cadrul contractului de prestări servicii (sau de orice altă natură) încheiat între pârâtă şi clienţii săi, în raport de clauzele contractuale concrete, fără a afecta în vreun fel existenţa obligaţiei de plată a remuneraţiei, ce decurge din lege.
Conform art. 274 C. pr. civ., Curtea va obliga pârâta la 3574,50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. (T.E.V.)
| ← Difuzare prin cablu a operelor. 1. Autorizare de către autor... | Drept de autor. Remuneraţie compensatorie pentru copia... → |
|---|
