Difuzare prin cablu a operelor. 1. Autorizare de către autor prin organismul de gestiune colectivă. Licenţă neexclusivă. Contract. 2. Negocierea clauzelor. Obiect. Principiul libertăţii contractuale. Excluderea intervenţiei instanţei de judecată.
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996: art. 130 alin. (1) lit. a) Hotărârea arbitrală din 15 octombrie 2005 a Comisiei de Mediere de pe lângă ORDA C. civ., art. 942
1. Pentru ca organismele de televiziune sau radiodifuziune să utilizeze în condiţii de deplină legalitate operele scrise, aduse anterior la cunoştinţă publică şi aflate înăuntrul termenelor de protecţie prevăzute de lege, trebuie să solicite şi să obţină de la organismul de gestiune colectivă a repertoriului protejat autorizaţia sub forma licenţei neexclusive de utilizare, eliberată în formă scrisă, conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată.
în ce priveşte natura actului juridic generat prin aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, acesta este un contract sinalagmatic ce dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce şi interdependente pentru părţi, un contract ale cărui clauze, în cea mai mare parte, sunt predeterminate prin dispoziţii legale sau prin Metodologia emisă de Comisia de mediere asupra remuneraţiei datorate de organismele de televiziune pentru radiodi-fuzarea operelor scrise.
Prin acest text se descrie întocmai mecanismul perfectării unui contract sau al formării acordului de voinţă între două părţi.
2. Dacă părţile se află însă în proces de negociere, care nu poate viza acele aspecte asupra cărora legea sau Metodologia dispune în mod expres şi cu privire la care nu pot decât să-şi manifeste adeziunea, instanţa nu poate interveni.
Nu s-ar putea impune, prin forţa de coerciţie a unei hotărâri judecătoreşti, forma pe care una dintre părţile negocierii o consideră adecvată acestei manifestări contractuale, ceea ce ar genera o situaţie de inechitate, deoarece se suprimă însăşi libertatea contractuală a celeilalte părţi şi s-ar genera o modalitate leonină de perfectare a convenţiilor, pentru o situaţie în care legiuitorul nu a înţeles să delege o astfel de atribuţie instanţei, iar prevederile art. 942 din Codul civil nu şi-ar mai găsi aplicarea.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 183/A din 3 iunie 2007)
NOTA 1: Hotărârea este irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin decizia nr. 2842 din 9 mai 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
NOTA 2: Hotărârea arbitrală din 15 octombrie 2005 a Comisiei de Mediere de pe lângă ORDA, privind metodologia privind remuneraţia datorată de organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune, titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificată prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, a fost publicată în M. Of. nr. 981 din 14 noiembrie 2005.
NOTA 3: Decizia redată face aplicarea art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în formularea de dinainte de modificarea prin Legea nr. 285/2004, în cuprinsul deciziei arătându-se expres că norma îşi are corespondent în art. 130 alin. (1) lit. b) din legea republicată, în forma modificată prin O.U.C. nr. 123/2005, care prevede că organismul de gestiune colectivă are obligaţia „să-i autorizeze pe utilizatori, în cazul în care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă”.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială sub nr. 4510/3/2006, reclamanta Societatea Română de Televiziune (S.R.T.V.) a chemat în judecată Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor -COPYRO, solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului - licenţă neexclusivă, în forma propusă de S.R.T.V.
în motivarea cererii, s-a arătat că prin hotărârea arbitrală din 15 octombrie 2005, Comisia de Mediere constituită de Oficiul Român Pentru Drepturile de Autor -ORDA a stabilit metodologia privind remuneraţia datorată de organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune, titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificată prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
Prin decizia nr. 212 din 18 octombrie 2005, ORDA a dispus publicarea metodologiei în Monitorul Oficial al României şi totodată, a desemnat COPYRO - organism de gestiune colectivă, drept colector unic al remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise, stabilite prin metodologie.
Această Metodologie, stabilită în forma sa finală conform Hotărârii Arbitrale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 981 din 4 noiembrie 2005, dată de la care îşi produce efectele, conform prevederilor art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, modificată.
Reclamanta mai susţine că, întrucât COPYRO s-a dovedit a nu fi interesată de încheierea unui contract - licenţă neexclusivă, încă din anii precedenţi medierii acestei Metodologii, prin adresa nr. C/10211 din 7 noiembrie 2005, S.R.T.V. a solicitat pârâtei să se conformeze prevederilor art. 130 alin. (1) şi să elibereze autorizarea - licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor scrise din repertoriul pe care îl gestionează, scop în care, reclamanta a înaintat acesteia un proiect de contract pe care l-a supus negocierii cu precizarea că, în ipoteza unui nou refuz, expres sau tacit, de a începe negocierile în acest sens, chiar şi după publicarea hotărârii arbitrale menţionate, reclamanta se va adresa Consiliului Concurenţei pentru evidentul abuz de poziţie dominantă, ca practică anticoncurenţială sancţionată de Legea nr. 21/1996, pe care COPYRO îl comite prin refuzul nejustificat de a acorda reclamantei autorizarea legală de utilizare a repertoriului gestionat.
Ca efect al acestei adrese, pârâta a emis o altă autorizaţie decât în forma propusă de S.R.T.V. prin proiectul de contract ce i-a fost înaintat, autorizaţie înaintată reclamantei cu adresa nr. 1752 din 30 noiembrie 2005 dar care, din punctul său de vedere, mai arată reclamanta, conţine prevederi inacceptabile pe care S.R.T.V. le contestase încă din faza premergătoare medierii de către comisia de mediere desemnată de ORDA.
Primind această autorizaţie, reclamanta a restituit-o pârâtei nesemnată, cu observaţiile consemnate în adresa nr. C/10327 din 6 decembrie 2005.
Reclamanta mai precizează că proiectul de autorizaţie neexclusivă înaintat de S.R.T.V. pârâtei, este întocmit cu respectarea prevederilor Hotărârii arbitrale din 15 octombrie 2005, iar refuzul pârâtei de a se conforma hotărârii arbitrale este un abuz pe care reclamanta solicită a fi stopat prin hotărârea ce se va pronunţa în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 28 februarie 2006, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, solicitând declinarea acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de proprietate intelectuală.
Prin aceeaşi întâmpinare, s-a invocat şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocându-se împrejurarea că negocierea nu poate forma obiect al judecăţii, în condiţiile în care reclamanta o refuză.
Se mai susţine de către pârâtă că nemulţumirea reclamantei este determinată de cuantumul remuneraţiei stabilite prin Hotărârea Arbitrală la pct. 2 şi 3, respectiv procentul de 3% din veniturile sale, având ca sursă abonamentele clientelei exprimate prin taxa pe serviciul public de televiziune.
Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale (prin recalificarea excepţiei de necompetenţă materială invocată de pârâtă prin întâmpinare), dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia către conducerea instanţei, spre a fi repartizată uneia dintre secţiile civile ale Tribunalul Bucureşti în care există complete specializate în litigii de proprietate intelectuală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la un astfel de complet, sub nr. 9716/32006.
Prin sentinţa civilă nr. 1143 din 26 septembrie 2006, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa această soluţie, Tribunalul a avut în vedere prevederile art. 71 din Legea nr. 8/1996, care reglementează remuneraţia cuvenită producătorilor de opere audiovizuale (aşa cum este şi reclamanta, inclusiv pentru utilizarea prin radiodifuzare a operelor scrise înglobate în emisiuni - programe), ca titular de drepturi patrimoniale de autor.
S-a constatat că acest text stabileşte că, în lipsa unei convenţii contrare, remuneraţia pentru fiecare mod de exploatare a operei audiovizuale, este proporţională cu încasările brute rezultate din exploatare.
în acest sens, producătorul este obligat să remită autorilor, periodic, situaţia încasărilor percepute după fiecare mod de exploatare.
S-a mai reţinut că, autorii primesc remuneraţiile cuvenite fie prin intermediul producătorului, fie direct de la utilizator, fie prin intermediul organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii.
Activitatea S.R.T.V., ca organism de televiziune şi utilizator al repertoriului COPYRO, s-a apreciat că presupune tocmai utilizarea în producţiile de televiziune, de opere audiovizuale create de S.R.T.V., a repertoriului de opere scrise gestionat de COPYRO (de ex.: în filme sau piese de teatru televizate), raporturile dintre S.R.T.V. şi autorii operelor scrise reprezentaţi de COPYRO, fiind tocmai cele dintre producător (S.R.T.V.) şi autorii care încasează remuneraţia, astfel cum prevede art. 71 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, prin organismele de gestiune colectivă pe baza contractului general - licenţă, încheiat între utilizatorul producător şi organismul de gestiune colectivă.
S-a apreciat de prima instanţă, că la determinarea bazei de calcul a remuneraţiei din Metodologia stabilită prin Hotărârea Arbitrală, s-a avut în vedere acest text, care vizează în mod esenţial raporturile dintre S.R.T.V. ca producător de opere audiovizuale şi autorii operelor scrise, reprezentaţi prin COPYRO în calitatea sa de organism de gestiune colectivă.
De asemenea, art. 43 din Legea nr. 8/1996 stabileşte cu caracter general modul de calcul al remuneraţiei, în sensul că remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune al drepturilor patrimoniale, se stabileşte prin acordul părţilor.
Cuantumul remuneraţiei, însă se calculează fie proporţional cu încasările provenite din exploatarea operelor, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.
în plus, s-a apreciat că, indiferent de modul concret de calcul a remuneraţiei, procentual sau forfetar, ea trebuie să fie evident proporţională cu încasările obţinute de cesionarul astfel autorizat prin utilizarea operei, ceea ce constituie o consacrare a principiului proporţionalităţii, respectiv al echilibrului între contra-prestaţii.
în cele din urmă, prima instanţă a conchis că este inadmisibilă intervenţia justiţiei înainte ca părţile implicate în procesul negocierii, să fi finalizat acest demers.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanta a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva respingerii cererii ca inadmisibile, prin motivele de apel afirmându-şi însă achiesarea totală la principiile expuse de instanţă în considerentele sentinţei.
Deşi se recunoaşte că poziţia intimatei pârâte de negare a principiilor enunţate în sentinţă este greşită, că proiectul de contract propus pârâtei de S.R.T.V. pentru semnare, se întemeiază pe aceste principii şi, pe de altă parte, că aceste principii au fost recunoscute prin Hotărârea Arbitrală pronunţată în materie, ca şi de practica instanţei supreme, s-a concluzionat în mod greşit că justiţia nu poate pune capăt acestui abuz al intimatei-pârâte.
Prin promovarea cererii, apelanta susţine că s-a solicitat instanţei de a curma refuzul COPYRO de a încheia cu S.R.T.V. un contract care să respecte prevederile Hotărârii arbitrale, refuz despre care apelanta susţine că a demonstrat a fi fost constant.
în dosarul cauzei există suficiente dovezi din care să rezulte demersurile repetate ale S.R.T.V. de a determina COPYRO să recunoască principiile enunţate şi să semneze contractul general - licenţă neexclusivă, în varianta propusă de S.R.T.V. (întrucât numai această variantă se bazează pe principiile hotărârii arbitrale).
Potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) şi c), COPYRO, în calitate organism de gestiune colectivă, avea obligaţia şi nu dreptul, de a autoriza S.R.T.V., în calitate de utilizator (în cazul în care s-a stabilit deja o Metodologie), prin eliberarea unei licenţe neexclusive, în formă scrisă, precum şi de a încheia în numele titlurilor de drepturi pe care îl reprezintă, un contract general cu S.R.T.V., în calitate de utilizator, ca organism de gestiune colectivă, având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat.
întrucât în cauză s-a demonstrat că intimata-pârâtă refuză încheierea contractului de licenţă neexclusivă, apelanta consideră că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 130 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 8/1996 şi să dispună obligarea intimatei-pârâte la semnarea contractului în forma propusă de S.R.T.V.
Intimata-pârâtă, a formulat întâmpinare la motivele de apel, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
S-a precizat de către intimată că nu se poate reţine motivarea reclamantei din cererea introductivă în sensul că societatea de gestiune colectivă - COPYRO a emis o altă autorizaţie pe care a transmis-o apelantei cu adresa nr. 1752 din 30 noiembrie 2005, în loc de a negocia sau de a semna proiectul - autorizaţie neexclusivă propus de S.R.T.V, deoarece atributul autorizării şi obligaţia îndeplinirii acestuia îi revine intimatei, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ca şi potrivit pct. 1, 2 şi 3 din Hotărârea Arbitrală pronunţată la 15 octombrie 2005 şi publicată în Monitorul Oficial al României din 4 noiembrie 2005, obligaţie îndeplinită pe care a îndeplinit-o prin emiterea autorizaţiei de către apelanta reclamantă prin adresa anterior indicată, a cărei negociere a fost refuzată de apelantă.
Intimata pârâtă reiterează argumentul potrivit căruia, negocierea nu poate forma obiect de judecată, în condiţiile în care reclamanta apelantă refuză negocierea şi cum în prezent între părţi continuă aceste negocieri, se solicită menţinerea soluţiei instanţei de fond în sensul inadmisibilităţii cererii.
Intimata-pârâtă formulează şi apărări pe fondul cauzei, prezentând argumente în susţinerea punctului său de vedere cu privire la legalitatea clauzelor propuse apelantei în autorizaţia sub forma licenţei neexclusive de utilizare a operelor scrise în programele de televiziune, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, clauze care sunt pe deplin concordante şi cu Hotărârea Arbitrală pronunţată în materie, la 15 octombrie
2005.
Totodată, se evidenţiază aspecte din negocierea ce se derulează între părţi cu privire la care au puncte de vedere divergente.
în apel, s-au depus înscrisuri noi, respectiv: schimb de adrese între părţi, emise în procesul negocierii purtate între ele, atât de la momentul anterior pronunţării sentinţei apelate, cât şi după această dată.
Cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, Curtea a pus în vedere ambelor părţi să îşi precizeze punctul de vedere cu privire la natura juridică a autorizaţiei licenţă
- neexclusivă prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, apelanta reclamantă precizând că natura juridică a acesteia este de contract încheiat între părţi, în timp ce intimata-pârâtă pretinde că aceasta are valoarea unui act juridic unilateral, fiecare dintre ele prezentându-şi propriile argumente pentru susţinerea punctului de vedere.
Apelul formulat este nefondat.
Analizând cererea dedusă judecăţii, materialul probator administrat în cauză, constatând soluţia pronunţată şi examinând legalitatea şi temeinicia acesteia prin prisma motivelor de apel formulate şi în limitele devoluţiunii fixate prin acestea, Curtea urmează a respinge apelul ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta şi care vor substitui cele apreciate de prima instanţă.
Cererea de chemare în judecată, are ca obiect obligarea intimate-pârâte să încheie „contractul - licenţă neexclusivă în forma propusă de S.R.T.V.".
Deşi în motivarea cererii de chemare în judecată, apelanta-reclamantă face referire indirect la temeiul juridic al negocierii purtate cu intimata ca fiind art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată, deoarece indică drept finalitate a acestor negocieri obţinerea „autorizării-licenţă neexclusivă", se constată că prin motivele de apel are în vedere prevederile art. 130 alin. (1) lit. b) şi c) din aceeaşi lege, ceea ce reprezintă obligaţii distincte ale organismelor de gestiune colectivă; întrucât apelanta pune în discuţie temeiuri juridice diferite în etapa fondului şi în apel, se conturează concluzia că aceasta intenţionează schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată în calea de atac, ceea ce este inadmisibil, din perspectiva dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. pr. civ.
Prin Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 981 din 14 noiembrie 2005, s-a stabilit Metodologia privind remuneraţia datorată de către organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune titularilor de drepturi de autor, pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, medierea fiind realizată sub imperiul Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004 şi înainte de O.U.G. nr. 123/2005.
Din conţinutul Hotărârii Arbitrale, rezultă că în cadrul negocierilor şi, ulterior, în procedura medierii, S.R.T.V. a participat alături de ARCA în cadrul comisiei de negociere constituită conform art. 131 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, modificată, însă şi în ipoteza în care nu ar fi făcut parte din comisia de mediere, Metodologia astfel stabilită, prin Hotărârea Arbitrală, îi era opozabilă, pe temeiul art. 1312 alin. (2) din lege.
în consecinţă, metodologia stabileşte remuneraţia datorată de către organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, constituind cadrul general pentru colectarea acestei remuneraţii de către COPYRO ca organism unic de gestiune colectivă desemnat în această calitate prin decizia Directorului General ORDA nr. 212 din 18 octombrie 2005.
Pentru ca organismele de televiziune sau radiodifuziune să utilizeze în condiţii de deplină legalitate operele scrise, aduse anterior la cunoştinţă publică şi aflate înăuntrul termenelor de protecţie prevăzute de lege, trebuie să solicite şi să obţină de la organismul de gestiune colectivă a repertoriului protejat (COPYRO), autorizaţia sub forma licenţei neexclusive de utilizare, eliberată în formă scrisă, conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată şi cum de altfel, în aplicarea acestei prevederi legale, s-a stabilit şi prin pct. 1 al Metodologiei.
Curtea apreciază în ce priveşte natura actului juridic generat prin aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 că acesta este un contract, bilateral sinalagmatic ce dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce şi interdependente pentru părţi, un contract ale cărui clauze, în cea mai mare parte, sunt predeterminate prin dispoziţii legale sau prin Metodologia emisă de Comisia de mediere asupra remuneraţiei datorate de organismele de televiziune pentru radiodifuzarea operelor scrise.
în art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în forma de după modificarea ei prin Legea nr. 285/2004, se prevede obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a acorda autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă.
Prin acest text se descrie întocmai mecanismul perfectării unui contract sau al formării acordului de voinţă între două părţi. Simpla împrejurare că organismul de gestiune colectivă este abilitat legal să acorde această licenţă neexclusivă, nu vizează decât faptul că manifestarea sa de voinţă nu poate îmbrăca decât această formă pentru atingerea finalităţii normei legale, nu poate fi circumscrisă decât scopului stabilit de legiuitor şi, în principiu, nu poate fi acordată decât la cererea utilizatorilor repertoriului protejat, putând fi însă concepute demersuri legale pentru „provocarea" acestei cereri.
Pe de altă parte, licenţa neexclusivă nu se eliberează în absenţa cererii organismului de radiodifuziune sau de televiziune, deoarece textul prevede în aceste sens, iar în schimbul ei, utilizatorii pot folosi operele scrise protejate din repertoriul gestionat de COPYRO, permisiune pentru care datorează remuneraţia, astfel cum ea a fost stabilită prin Metodologie.
Chiar dacă prin vechea formulare a art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, de dinainte de modificarea prin Legea nr. 285/2004 prevedea că organismele de gestiune colectivă au obligaţia: „să acorde utilizatorilor, prin contract, în schimbul unei remuneraţii, autorizaţii neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă", nu înseamnă că renunţându-se la menţionarea expresă a noţiunii de contract, ceea ce rezultă în aplicarea acestor dispoziţii legale nu este o convenţie, pentru cele anterior arătate.
Şi redactarea actuală a normei de după modificare prin O.U.C. nr. 123/2005 [dispoziţia în discuţie având corespondent în art. 130 alin. (1) lit. b) din legea republicată] prevede că organismul de gestiune colectivă are obligaţia „să-i autorizeze pe utilizatori, în cazul în care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă".
Se constată că formularea iniţială a textului era una mai puţin riguroasă deoarece se descria o obligaţie a organismului de gestiune colectivă prin rezultanta ei, în sensul că ar fi fost posibilă acordarea autorizaţiei neexclusive prin contract, contract care ar fi provenit unilateral de la organismul de gestiune colectivă, în absenţa cererii sau a iniţiativei utilizatorilor; în prezent însă, această redactare defectuoasă a normei a fost corijată.
Aşa fiind, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 în forma sa de după Legea nr. 285/2004 (Metodologia fiind stabilită până la ulterioara modificare prin O.U.C. nr. 123/2005), apelanta reclamantă are obligaţia legală de a solicita licenţa neexclusivă şi dreptul de a-i fi eliberată de organismul de gestiune colectivă pentru utilizarea repertoriului protejat, iar intimatul-pârât are obligaţia de a acorda această autorizaţie sub forma licenţei neexclusive şi dreptul ca în baza ei şi a utilizărilor operelor scrise efectuate pe acest temei, să încaseze remuneraţia cuvenită titularilor de drepturi de autor al căror mandatar este, cuantumul remuneraţiei fiind şi el prestabilit prin Metodologie.
Din probele cauzei rezultă că apelanta a solicitat această licenţă neexclusivă, iar intimatul nu a refuzat emiterea ei, precum şi faptul că părţile sunt în dezacord cu privire la conţinutul clauzelor contractuale, posibil asupra acelora cu privire la care legea nu dispune expres, este interpretabilă şi nici Metodologia stabilită prin mediere nu face norma mai explicită.
Cum părţile se află însă în proces de negociere, negociere care nu poate viza acele aspecte asupra cărora legea sau Metodologia dispune în mod expres şi cu privire la care nu pot decât să-şi manifeste adeziunea, în mod legal prima instanţă, a stabilit că instanţa nu poate interveni.
în plus, modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată vizează o solicitare de a se impune prin forţa de coerciţie a unei hotărâri judecătoreşti, forma pe care una dintre părţile negocierii o consideră adecvată acestei manifestări contractuale, ceea ce nu ar putea fi de conceput într-un proces de negociere în care părţile se află pe poziţii de egalitate şi în care nu pot depăşi coordonate legii şi ale Metodologiei.
De aceea, Curtea va înlătura consideraţiile instanţei de fond relative la anumite aspecte de conţinut al contractului ca şi cele prin care s-a intenţionat demonstrarea raţiunilor Metodologiei stabilite prin Hotărârea Arbitrală, nu acesta fiind obiectul judecăţii.
Pentru ca instanţa să aprecieze asupra clauzelor contractuale din varianta de contract pe care apelanta o propune intimatului, ar însemna a se pronunţa asupra justeţei punctului său de vedere şi a se analiza în concret punctele divergente din cadrul negocierii părţilor, stabilindu-se concordanţa lor sau nu cu dispoziţiile legale sau cu cele statuate prin Hotărârea Arbitrală, or, un asemenea demers analitic nu ar putea avea loc decât într-un cadru procesual adecvat, circumscris sub raportul obiectului, unei acţiuni în nulitatea contractului sau nulitatea lui parţială, respectiv a unor clauze contractuale.
Pe de altă parte, a se impune printr-o hotărâre judecătorească punctul de vedere al uneia dintre părţile implicate în negocierea unei convenţii, ar genera o situaţie de inechitate, deoarece se suprimă însăşi libertatea contractuală a celeilalte părţi şi s-ar genera o modalitate leonină de perfectare a convenţiilor, pentru o situaţie în care legiuitorul nu a înţeles să delege a astfel de atribuţie instanţei, iar prevederile art. 942 din Codul civil nu şi-ar mai găsi aplicarea.
Singura limitare a libertăţii contractuale permisă de lege este atunci când legea însăşi o prevede, sub forma contractelor de adeziune totală sau parţială şi chiar şi în această situaţie, intervenţia instanţei s-ar limita eventual la suplinirea consimţământului uneia dintre părţi care în mod abuziv refuză încheierea actului, fără ca instanţa să fie abilitată a pune în discuţie conţinutul acelui act juridic, în absenţa unei norme exprese în acest sens.
Faţă de cele ce preced, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art. 296 C. pr. civ. (A.C.)
| ← Brevet de invenţie. Drepturile patrimoniale ale inventatorului.... | Drept de autor. Remuneraţie compensatorie pentru copia privată... → |
|---|
