ACŢIUNE ÎN EVACUARE PENTRU LIPSĂ DE TITLU. COMPARAREA TITLURILOR. PRONUNŢARE PLUS PETITA.

în situaţiile în care se ajunge la comparaţii între titluri şi posesiune invocate de cele două părţi, proba dreptului de proprietate se face în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară şi nu în cadrul acţiuni în evacuare pentru lipsă de titlu.

Fiind învestită cu o acţiune în evacuare, instanţa trebuie să se limiteze la cercetarea condiţiilor privind evacuarea; în caz contrar, se pronunţă plus petita.

Reclamantul M.G. a chemat în judecată pârâţii R.Gh. şi R.G., solicitând instanţei evacuarea acestora din apartamentul pe care-l ocupă în mod abuziv.

Prin sentinţa civilă nr. 2.166 din 27.02.1998, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea reclamantului şi a dispus evacuarea pârâţilor din apartament, cu motivarea că reclamantului i s-a restituit în deplină proprietate apartamentul în litigiu, prin sentinţa civilă nr. 10.240/1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, reţinând că imobilul este ocupat de pârât, fără titlu.

Prin decizia civilă nr. 2.083A din 1.09.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă, a admis apelul declarat de pârâţi, schimbând în tot sentinţa atacată şi, pe fond, respingând acţiunea formulată de M.G., ca neîntemeiată.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.

Recursul este nefondat.

Prima instanţă, deşi a fost învestită numai cu cererea de evacuare, a admis cererea, invocând motivele de fapt şi de drept referitoare la valabilitatea titlurilor de proprietate prezentate atât de reclamant, cât şi de pârâţi.

Pe parcursul procesului reclamantul nu şi-a modificat acţiunea, iar instanţa a fost învestită numai cu cererea de evacuare şi trebuia să se limiteze la cercetarea condiţiilor privind evacuarea.

în mod corect, instanţa de apel a admis apelul, schimbând în tot sentinţa şi a respins acţiunea, întrucât nu a fost învestită cu o acţiune în revendicare, ci cu o cerere de evacuare.

Comparând titlurile de proprietate instanţa s-a pronunţat plus petita. Recurentul reclamant are posibilitatea să-şi realizeze dreptul său numai pe calea unei acţiuni în revendicare. (Judecator Ioana Surdescu)

(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 129/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ACŢIUNE ÎN EVACUARE PENTRU LIPSĂ DE TITLU. COMPARAREA TITLURILOR. PRONUNŢARE PLUS PETITA.