ACŢIUNE ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ. IPOTEZA ÎN CARE NICI UNA DIN PĂRŢI NU DEŢINE UN TITLU. FAPTUL POSESIEI. CONSECINŢE.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Acţiunea în revendicare este acţiunea îndreptată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar reclamantului îi incumbă dovada dreptului de proprietate, conform art. 1169 Cod civil.

în ipoteza în care reclamantul nu face dovada titlului său de proprietate, chiar dacă nici pârâtul nu opune un titlu, faptul posesiei bunului imobil îi creează pârâtului o situaţie mai favorabilă, acţiunea reclamantului urmând a fi respinsă.

Această soluţie se întemeiază pe prezumţia simplă creată de posesie în favoarea pârâtului şi împotriva căreia reclamantul nu a reuşit să facă dovada contrară.

Prin cererea înregistrată la data de 26.02.1997, reclamanta C.F. a chemat în judecată pe pârâtul A.S. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-l oblige pe pârât să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1.250 m2 teren, situată în comuna 1 Decembrie, sat Copăceni, S.A.I.

Prin sentinţa civilă nr. 5.100/4.12.1997, Judecătoria Buftea a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Hotărârea a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 217A/22.01.1999, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţele au reţinut că singurul act depus la dosar de reclamanta-apelantă C.F. îl reprezintă un contract de vânzare-cumpărare, prin care tatăl său, A.N., a dobândit suprafaţa de teren de 2506 m2 în comuna Copăceni, că reclamanta-apelantă nu a făcut nici un demers pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în timp ce pârâtul A.S. a fost pus în posesie de către comisia constituită în temeiul Legii nr. 18/1991.

împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, în termen legal, a declarat şi motivat recurs reclamanta apelantă C.F.

Prin motivele de recurs formulate se critică decizia instanţei de apel în temeiul art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, susţinându-se că, prin probele administrate, s-a dovedit că terenul în litigiu aparţine recurentei, fiind dobândit de la tatăl său, cu titlu de zestre.

Curtea a constatat că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Acţiunea în revendicare este acţiunea pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar şi presupune, având în vedere aceste caracteristici, prin raportare la dispoziţiile art. 1169 Cod civil, dovada titlului de proprietate al celui ce o formulează.

în cazul în care, la rândul său, pârâtul invocă un titlu de proprietate, instanţa urmează a compara cele două titluri de proprietate şi a admite sau respinge cererea, după cum constată sau nu că titlul reclamantului este mai caracterizat.

în cauză, reclamanta a depus, în susţinerea pretenţiilor sale, titlul de proprietate al autorului său şi o adeverinţă emisă de Primăria Comunei Voluntari, din care rezultă că figurează cu o suprafaţă de 2 ha în registrul agricol pe anii 1959-1963.

Aceste înscrisuri nu sunt în măsură să-i dovedească pretenţiile. Este adevărat că A.N., tatăl recurentei, a dobândit în anul 1925 o suprafaţă de teren de 2.506 m2 în comuna Copăceni, însă recurenta reclamantă nu este unica sa moştenitoare. Dimpotrivă, A.N. a avut şase descendenţi, printre care şi intimatul, descendenţi care, prin sentinţa civilă nr. 2.725/1972 a Judecătoriei Giurgiu, au pus capăt stării de indiviziune rezultată din succesiune.

Susţinerea că recurenta ar fi fost înzestrată de către tatăl său chiar cu suprafaţa de teren în litigiu nu este susţinută de probele administrate şi chiar dacă o astfel de înzestrare ar fi existat, urmare a cooperativizării, suprafaţa de teren a intrat în proprietatea statului, recurenta nefăcând dovada că şi-a redobândit acest drept prin exercitarea dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991.

în ceea ce îl priveşte pe intimatul A.S., acesta a fost pus în posesie de către comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi ocupă, conform raportului de expertiză, o suprafaţă de teren de 1.080 m2.

Este adevărat că procesul-verbal de punere în posesie întocmit în baza prevederilor Legii nr. 18/1991 nu constituie titlu de proprietate, însă, pentru considerentele anterior expuse, nici înscrisurile prezentate de recurenta reclamantă nu-i dovedesc dreptul de proprietate.

în această situaţie, poziţia posesorului este preferabilă, fiind vorba de o posesie întemeiată pe măsura dispusă în temeiul Legii nr. 18/1991.

Pentru aceste considerente, Curtea a menţinut decizia tribunalului şi a respins recursul, ca nefondat. (Judecator Octavia Spineanu-Matei)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 3.029/1999)

← ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. CERERE FORMULATĂ DE UN COiNDIVIZAR....  ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL NAŢIONALIZAT. DOVADA DREPTULUI... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ACŢIUNE ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ. IPOTEZA ÎN CARE NICI UNA DIN PĂRŢI NU DEŢINE UN TITLU. FAPTUL POSESIEI. CONSECINŢE.