Acţiune în nulitate exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Inadmisibilitate analizată din perspectiva dispoziţiilor procedurale interne şi a dreptului la un recurs efectiv reglementat de art. 13 din Convenţia europeană pentru apărar
| Comentarii |
|
C. pr. civ, art. 105 alin. (1) Convenţie, art. 13 Rotaru contra României, hotărârea din 4 mai 2000, Boyleşi Rice contra Marii Britanii, hotărârea din 27 aprilie 1988 Lungoci contra României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, parag. 53.
Inadmisibilitatea unei cereri poate fi analizată, în dreptul procesual român, fie din perspectiva faptului că nu este îndeplinită o anumită condiţie legală de admisibilitate pentru exercitarea unei acţiuni, fie din perspectiva faptului că, prin mijlocul procesual ales de către reclamanţi, un anumit drept subiectiv civil sau un interes civil ocrotit de lege nu poate fi analizat pe fondul său.
Nulitatea unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată doar prin intermediul căilor de atac, ordinare sau extraordinare, ce pot fi promovate împotriva acesteia, nu şi pe calea unei acţiuni distincte, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii.
In acelaşi sens, acţiunea în nulitate formulată împotriva unei hotărâri irevocabile echivalează cu un veritabil „recurs la recurs”, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile se prezumă că exprimă adevărul şi se bucură, în consecinţă, de o prezumţie de validitate (res judicata pro veritate habetur).
Articolul 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un recurs efectiv, ca drept subiectiv de natură procesuală, este, prin coroborare şi cu art. 1 şi art. 35 din Convenţie, o reflectare a principiului subsidiarităţii, conform căruia instanţele naţionale sunt primele chemate să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale reglementate de Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale, şi, numai în măsura în care nu se asigură substanţa acestora, în sistemul naţional de drept al statului parte la Convenţie, se va putea declanşa o procedură de control în cadru internaţional, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Dreptul la o cale efectivă de atac prevăzut de art. 13 este un drept autonom, dar acesta nu are o existenţă independentă, fiind legat de un alt drept reglementat de Convenţie.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 823 din 8 mai 2007)
Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2006, pe rolul secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 2936/2006, numiţii P.Ş. şi P.l. au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimaţii V.I., V.S., M.B. prin P.G. şi SC X. SA, să se constate nulitatea absolută a deciziei civile nr. 1476 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
în motivarea cererii, petenţii au arătat că această decizie este lovită de sancţiunea nulităţii absolute pentru cauza de nulitate prevăzută de dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. pr. civ. („actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule") întrucât numele şi prenumele judecătorilor care au pronunţat hotărârea este trecut în ordinea inversă celei legale, adică, întâi, prenumele şi, apoi, numele de familie, deşi, din decretele prezidenţiale de numire în funcţie a judecătorilor, rezultă că elementele legate de identificare a persoanelor fizice, devenite demnitari ai Statului Român, au în vedere numele de familie şi prenumele, iar procesele-verbale care probează depunerea jurământului de către un magistrat se semnează de către judecător cu numele de familie (în partea stângă jos) şi prenumele (în partea dreaptă jos).
în acelaşi sens, petenţii au arătat că, din evidenţele Consiliului Superior al Magistraturii şi cele ale Ministerului Justiţiei, nu rezultă existenţa unor judecători care să poarte numele de familie A.T. şi M.P., membrii completului de judecată fiind menţionaţi în acest fel, deşi dispoziţiile legale pertinente stabilesc ca ordine legală - numele de familie şi prenumele.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. pr. civ., Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi Legea nr. 303/2004 republicată,
iar, în faţa instanţei, s-a invocat şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin adresă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a înaintat dosarul nr. 2936/2006, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 19292/2/2004.
Prin decizia civilă nr. 8369 din 20 octombrie 2006, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a declinat competenţa soluţionării cererii formulată de pârâţii P.Ş. şi P.l. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, considerând că, fiind vorba despre constatarea nulităţii unei decizii pronunţată de această instanţă şi în raport de precizarea petiţionarilor că cererea lor este
o acţiune în nulitate de drept comun, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 1968/2/2007.
în şedinţa publică din 8 mai 2007, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi deliberând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. pr. civ., asupra excepţiei procesuale de procedură a inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a deciziei civile nr. 1476/02 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Curtea reţine următoarele:
Inadmisibilitatea unei cereri poate fi analizată, în dreptul procesual român, fie din perspectiva faptului că nu este îndeplinită o anumită condiţie legală de admisibilitate pentru exercitarea unei acţiuni, fie din perspectiva faptului că, prin mijlocul procesual ales de către reclamanţi, un anumit drept subiectiv civil sau un interes civil ocrotit de lege nu poate fi analizat pe fondul său.
Or, în cauză, petenţii, exercitând o acţiune în nulitate împotriva unei hotărâri irevocabile, determină inadmisibilitatea unei astfel de cereri din perspectiva mijlocului procesual ales, întrucât nulitatea unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată doar prin intermediul căilor de atac, ordinare sau extraordinare, ce pot fi promovate împotriva acesteia, nu şi pe calea unei acţiuni distincte, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii.
în acelaşi sens, Curtea apreciază că această acţiune în nulitate formulată împotriva unei hotărâri irevocabile echivalează cu un veritabil „recurs la recurs", ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile se prezumă că exprimă adevărul şi se bucură, în consecinţă, de o prezumţie de validitate (resjudicatapro veritatae habetur).
Analizând cererea formulată, prin prisma dispoziţiilor convenţionale invocate şi ţinând seama de precizarea formulată de către petenţi, la cererea instanţei, că interesul lor în exercitarea unei astfel de acţiuni şi, implicit, vătămarea pe care ar fi suferit-o, prin trecerea, în ordine inversă, a numelor judecătorilor A.T. şi M.P., se raportează la dreptul lor de proprietate, care ar fi fost, astfel, încălcat, Curtea reţine următoarele:
Articolul 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care reglementează dreptul la un recurs efectiv, ca drept subiectiv de natură procesuală, este, prin coroborare şi cu art. 1 şi art. 35 din Convenţie, o reflectare a principiului subsi-diarităţii, conform căruia instanţele naţionale sunt primele chemate să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale reglementate de Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale, şi, numai în măsura în care nu se asigură substanţa acestora, în sistemul naţional de drept al Statului parte la Convenţie, se va putea declanşa o procedură de control în cadru internaţional, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Analizând jurisprudenţa dezvoltată de instanţa de contencios european în această materie, Curtea reţine, însă, că art. 13 nu ar putea fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanţă pe care o poate prezenta o persoană, în baza Convenţiei, ci, în cauză, trebuie să existe o „reclamaţie” care poate fi susţinută, conform prevederilor acesteia, articolul 13 din Convenţie impunând o cale internă de atac numai pentru plângerile care pot fi apreciate ca fiind posibil de susţinut în raport cu dispoziţiile Convenţiei (a se vedea cauzele Rotaru contra României, hotărârea din 4 mai 2000, Boyle şi Rice contra Marii Britanii, hotărârea din 27 aprilie 1988).
în acelaşi sens, deşi dreptul la o cale efectivă de atac prevăzut de art. 13 este un drept autonom, acesta nu are o existenţă independentă, fiind legat de un alt drept reglementat de Convenţie.
Or, în cauză, dreptul la care se raportează reclamanţii, anume, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, a fost examinat în cadrul unei proceduri judiciare care a urmat toate cele trei grade de jurisdicţie în faţa unor tribunale independente şi imparţiale, cu respectarea tuturor garanţiilor intrinseci ale unui proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat în art. 6 din Convenţie, care reprezintă lex specialis în raport cu art. 13 din Convenţie, astfel încât, nici din această perspectivă, nu se poate susţine existenţa unei vătămări pe care ar fi suportat-o reclamanţii, Curtea Europeană neputând specula asupra rezultatului unui litigiu şi neputând garanta părţilor câştigarea litigiilor în care sunt implicate (a se vedea cauza Lungoci c. României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, par. 53).
Pentru considerentele expuse, Curtea, va admite excepţia inadmisibilităţii cererii şi, în consecinţă, va respinge cererea formulată de petenţii P.Ş. şi P.I., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei civile nr. 1476 din 2 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 19292/2/2004, în contradictoriu cu intimaţii V.I., V.S., P.M.B. prin P.G., SC X. SA şi M.B. prin P.C., ca inadmisibilă. (B.Ţ.)
| ← Acţiune în nulitate contract şi evacuare. Competenţă... | Acţiune în revendicare. Excepţia lipsei calităţii... → |
|---|
