ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL NAŢIONALIZAT. DOVADA DREPTULUI DE PROPRIETATE. ACCESIUNE IMOBILIARĂ.

Dacă reclamantul face dovada că este proprietarul terenului pe care îl revendică, până la proba contrarie el trebuie considerat şi proprietarul construcţiei edificate pe teren, prin accesiune, potrivit art. 492 Cod civil.

întrucât autorul reclamantului făcea parte din categoria micilor meseriaşi, era exceptat de la naţionalizare, astfel încât trecerea spaţiilor comerciale în proprietatea statului s-a făcut nelegal.

Prin acţiunea înregistrată la 22.04.1998, modificată ulterior, reclamanţii K.A. şi M.A. au solicitat să le fie restituite în deplină proprietate şi posesie cele 3 prăvălii situate în Bucureşti, sectorul 4.

în motivarea acţiunii se arată că autorul reclamanţilor a cumpărat terenul în suprafaţă de 230 m2, situat în Bucureşti, sectorul 4, cu actul de vânzare-cumpă-rare autentificat sub nr. 14.132/25.04.1936 si transcris în registrul Tribunalului Ilfov.

Pe acest teren a edificat o construcţie, compusă din trei prăvălii şi locuinţă.

în mod greşit a fost naţionalizat imobilul, deoarece tatăl lor a fost mic meseriaş.

Prima instanţă a respins acţiunea, cu motivarea că reclamanţii nu au făcut dovada că tatăl lor întrunea condiţiile de exceptare de la aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.

Această soluţie a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă - care, prin decizia civilă nr. 1.130/16.04.1999, a respins apelul declarat de reclamanţi.

în motivarea deciziei se arată că, deşi din probele administrate a rezultat că autorul reclamanţilor era un mic meseriaş şi nu avea lucrători angajaţi nu s-a făcut dovada că era proprietarul construcţiei.

Procesul-verbal nr. 41.025 întocmit de Comisia pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti nu ţine loc de act de proprietate.

împotriva deciziei s-a declarat recurs, invocându-se motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 şi 11 Cod procedură civilă.

Recursul este fondat.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris la fostul Tribunal Ilfov, în anul 1936, autorul reclamanţilor a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 242 mp din Bucureşti, sectorul 4.

Aşa fiind, în mod greşit tribunalul a apreciat că autorul reclamanţilor nu a fost proprietarul imobilului revendicat, fără să se observe că, în temeiul art. 492 Cod civil, proprietarul terenului este prezumat ca fiind şi proprietarul construcţiei „până ce se dovedeşte din contră".

Cum autorul reclamanţilor nu era element al marii burghezii, iar imobilul îi aparţinea în proprietate, recursul va fi admis, în condiţiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă. (Judecator Mihaela Tabarca)

(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 2.908/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL NAŢIONALIZAT. DOVADA DREPTULUI DE PROPRIETATE. ACCESIUNE IMOBILIARĂ.