ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL TRECUT ÎN PROPRIETATEA STATULUI CU TITLU. HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ PRONUNŢATĂ ÎN BAZA ART. 1 DIN DECRETUL NR. 111/1951.
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 111/1951, bunurile fără stăpân trec în proprietatea statului, prin acestea înţelegându-se acele bunuri părăsite timp de 1 an de către titularii lor, necunoscuţi sau absenţi.
Hotărârea judecătorească prin care imobilul a trecut în proprietatea statului, conform textului de lege invocat, constituie titlul statului, chiar dacă împotriva ei nu au fost exercitate căile de atac.
Odată ce o hotărâre judecătorească a fost dată şi nu a fost reformată prin căile legale de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părţile care au purtat procesul, burucându-se de o prezumţie absolută de adevăr (res judicata pro veritate habetur).
Reclamanta I.S., în calitate de moştenitoare a părinţilor săi P.E. şi C.E., a chemat în judecată Administraţia Financiară a Sectorului 1 Bucureşti, Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi S.C. „H"-S.A., pentru a se constata că statul deţine fără titlu legal 3 apartamente, situate în Bucureşti, B-dul lancu de Hunedoara, sectorul 1.
în motivarea acţiunii s-a arătat că defuncţii părinţi ai reclamantei au cumpărat cu act autentic, în anul 1934, întreg imobilul în care se află şi cele 3 apartamente.
Autorii erau proprietari, fiecare pe o cotă de 1/2 din imobil.
La 13 .12.1946, când a murit C.E., cota acesteia a revenit moştenitorilor.
în 1952, prin sentinţa civilă nr. 978, fostul Tribunal Popular al Raionului Stalin, constatând că imobilul este fără stăpân (deşi copiii soţilor E. locuiau acolo), întrucât P.E. avea domiciliu necunoscut, a dispus trecerea acestuia în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 111/1951, ceea ce, în opinia reclamantei, reprezintă o măsură nelegală, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951.
Reclamanta a făcut dovada că este unica moştenitoare legală.
La 8.12.1997, reclamanta şi-a modificat acţiunea în constatare în acţiune în realizare, solicitând obligarea pârâţilor să-i restituie acest imobil, pe care statul îl deţine fără titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 18.277 din 16.12.1997, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea, ca nefondată, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că pentru cota de 1/2, ce se susţine că aparţinea mamei sale, decedată în 1946, erau moştenitori şi cine anume, iar, pe de altă parte, dacă aceşti moştenitori nu au atacat cu recurs hotărârea prin care imobilul a trecut în proprietatea statului.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2.403 A din 24.09.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta I.S., care, prin cele patru critici formulate, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6,8 şi 10 Cod procedură civilă.
S-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cota indiviză din imobil care a aparţinut mamei recurentei şi care a revenit copiilor acesteia, ce locuiau în imobil, şi nici asupra cotei indivize ce aparţinea tatălui reclamantei, pentru că, la data de 22.12.1989, reclamanta locuia în calitate de chiriaşă în imobil.
Recursul este nefondat.
în urma modificării acţiunii, instanţele au fost învestite cu judecarea unei cereri în revendicare, iar, potrivit art. 480 Cod civil, această acţiune aparţine proprietarului neposesor al imobilului, împotriva posesorului neproprietar.
în acest cadru juridic precizat de recurentă, aceasta trebuie să facă dovada, la data introducerii acţiunii, a titlului său de proprietate asupra bunului revendicat.
Prin sentinţa civilă nr. 978/1952, pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului Stalin, întreg imobilul a trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 1 lit. ddin Decretul nr. 111/1951.
Deci, posesorul imobilului are şi titlu de proprietate.
Susţinerile recurentei în legătură cu cota de proprietate a mamei sale, care nu intra sub incidenţa Decretului nr. 111/1951 sau a calităţii copiilor care, la data respectivă, locuiau în imobil au fost corect înlăturate de instanţe, pentru că aceasta puteau fi făcute doar în cadrul unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti care constituie titlu statului.
Instanţele, respingând acţiunea în totalitatea ei, au respins şi toate motivările din cadrul acesteia în legătură cu cotele de proprietate pe care le aveau autorii reclamantei sau cu faptul că moştenitorii locuiau în imobil, nefiind vorba de omisiune în rezolvarea vreunui capăt de cerere.
Faptul că reclamanta şi fraţii săi locuiau în imobil la data respectivă nu justifică pasivitatea acestora de a exercita căile de atac împotriva sentinţei nr. 978/1952, hotărâre pe care au cunoscut-o în momentul când au încheiat contractul de închiriere cu statul, care era noul proprietar.
Este inadmisibil a fi pusă în discuţie o hotărâre cu autoritate de lucru judecat, prezumându-se că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părţile ce au purtat procesul. (Judecator Ioana Surdescu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 110/1999)
| ← ACŢIUNE ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ PROMOVATĂ DE UN... | ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL TRECUT ÎN PROPRIETATEA... → |
|---|
