ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. SOCIETATEA COMERCIALĂ CARE ADMINISTREAZĂ IMOBILUL. CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ. DREPTUL JURISCONSULTULUI LA EXERCITAREA CĂII DE ATAC.
| Comentarii |
|
Societatea comercială cu capital de stat, care are dreptul de a administra imobilele cu destinaţie de locuinţă aflate în proprietate de stat, inclusiv cele preluate de la persoane fizice, are calitate procesuală în acţiunea în revendicare înaintată de proprietarii deposedaţi de stat, deoarece, potrivit actului de înfiinţare, imobilele fac parte din patrimoniul acestora. i
Consilierul juridic al acestei societăţi comerciale poate exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva unei hotărâri judecătoreşti, deoarece întreprinderea demersurilor în vederea păstrării unui drept constituie act de conservare, pe care jurisconsultul îl poate îndeplini în baza mandatului general primit de la conducătorul unităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 7.126/19.09.1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, s-a admis acţiunea reclamantelor A.V. şi A.E. împotriva pârâtelor C.L.M.B. şi S.C. „0"-S.A.
S-a constatat nulitatea absolută a deciziilor nr. 2.152/10.11.1987 şi nr. 1.680/ 15.08.1989, emise de fostul Birou Permanent al Comitetului Executiv al C.P.M.B., prin care a fost preluat un apartament din proprietatea reclamantelor şi au fost obligate pârâtele să le lase reclamantelor, în deplină proprietate şi folosinţă, apartamentul.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. „O"-S.A., care a susţinut că soluţia în cauză este greşită, deoarece nu există nici un act din care să rezulte că reclamanţii ar fi fost proprietarii imobilului în discuţie şi că nu există nici deciziile pe care instanţa le-a declarat nule absolut.
Prin decizia civilă nr. 2.187A/10.09.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă, s-a admis apelul pârâtei S.C. „0"-S.A., iar sentinţa civilă a fost schimbată în tot, în sensul că s-a respins acţiunea în revendicare a reclamantelor, ca nefondată.
Tribunalul a constatat că din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamanţii au fost proprietarii apartamentului în litigiu, deoarece nu au titlu de proprietate, că la dosar exista doar un contract de închiriere încheiat între I.C.R.A.L. Giuleşti şi reclamanta A.V., care nu face însă dovada calităţii ei de proprietară a apartamentului din litigiu, precum şi că la dosar nu există deciziile pe care instanţa Ie-a declarat nule, pe considerentul că nu ar fi fost comunicate niciodată.
împotriva deciziei tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii. Invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 şi 11 Cod procedură civilă, recurenţii susţin că la dosar există contractele prin care au cumpărat apartamentul şi copiile deciziilor atacate, iar pârâta S.C. „0"-S.A. deţine în arhiva sa toate comunicările cu privire la preluările făcute în baza Decretului nr. 223/1974, hotărârea atacată cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
S-a susţinut, de asemenea, că pârâta S.C. „0"-S.A., prin apelul declarat, a solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prin hotărârea dată de tribunal s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
în al treilea rând, s-a susţinut că S.C. „0"-S.A. nu avea calitate procesuală pasivă de a ataca soluţia dată de prima instanţă, ci numai C.L.M.B., care prin lege, are calitatea să reprezinte statul în cauze de acest fel, că această societate a fost chemată în judecată doar pentru a-i fi opozabilă hotărârea şi pentru a da relaţii cu privire la situaţia juridică a imobilului.
în al patrulea rând s-a susţinut că apelul declarat de S.C. „0"-S.A. a fost semnat de jurisconsult, adică de o persoană fără calitate, încât trebuie considerat ca tardiv, şi nu poate fi luat în considerare.
în sfârşit, s-a susţinut că soluţia atacată este greşită, pentru că la pronunţarea ei nu s-a ţinut seama de faptul că deciziile de trecere în proprietatea statului sunt lovite de nulitate absolută, deoarece încălcau prevederile Constituţiei şi ale Codului civil, în materia proprietăţii, astfel încât, pe cale de consecinţă, urmează a se constata valabilitatea titlului de proprietate al reclamanţilor recurenţi.
în sfârşit, s-a susţinut că hotărârea este greşită şi pentru că a fost desfiinţată sentinţa în tot, fără să se argumenteze însă înlăturarea motivului din acţiune reprezentat de lipsa comunicării deciziei, conform prevederilor art. 4 din Decretul nr. 223/1974.
Recursul nu este fondat.
Promovând acţiunea în constatarea nulităţii celor două decizii administrative privind preluarea imobilului în proprietatea statului şi de punere a lor în posesie şi în deplină proprietate asupra imobilului, conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, reclamanţilor le revenea sarcina de a face dovada existenţei celor două decizii administrative, precum şi a existenţei titlului lor de proprietate.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că reclamanţii recurenţi nu au administrat aceste probe, astfel încât temeinic şi legal a procedat tribunalul când, admiţând apelul declarat de pârâta S.C. „0"-S.A., a schimbat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii, deoarece, în lipsa lor, nu se poate stabili dacă imobilul a trecut sau nu în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, şi nici dacă erau sau nu incidente prevederile art. 4 din acelaşi act normativ.
Greşite sunt şi susţinerile potrivit cărora S.C. „0"-S.A. nu ar fi avut calitate procesuală pasivă în a promova apelul, deoarece a fost chemată în judecată doar spre a-i fi opozabilă hotărârea, că numai C.G.M.B. ar fi, potrivit legii, persoana juridică chemată să apere interesele private ale statului în asemenea cauze şi că apelul ar fi tardiv, de vreme ce provine de la o persoană ce nu avea calitatea să-l declare.
Fiind societate comercială de administraţie locativă, cu capital de stat, S.C. „0"-S.A. are calitate procesuală, deoarece îşi apără patrimoniul şi de aceea poate formula cereri şi promova căi de atac în acest scop.
Cu actele depuse la dosar, s-a făcut dovada că apelul societăţii comerciale a fost promovat prin reprezentanţii săi legali.
Apelul este un act procedural de conservare, deoarece se exercită în vederea păstrării unui drept, în baza mandatului general ce i-a fost acordat juristulului unităţii, care poate să-l exercite.
în sfârşit, nejustificată este şi critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi acordat mai mult decât a cerut apelanta, atunci când, în loc să desfiinţeze sentinţa, şi să trimită cauza la judecătorie, cum se solicitase, a soluţionat-o respingând acţiunea, deoarece plus petita, la care se face referire, se apreciază în raport de capetele de cerere din acţiune. (Judecator Nicolae Craciun)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2.857/1999)
| ← ACŢIUNE ÎN RE JUDECARE. IMOBIL TRECUT ÎN PROPRIETATEA... | ACŢIUNE. MAJORAREA CUANTUMULUI PRETENŢIILOR. MODALITATE. → |
|---|
