Acţiune în rezoluţiune. Valoarea litigiului. Competenţa materială a instanţei sesizate
| Comentarii |
|
Obiectul litigiului îl constituie acţiunea în rezoluţiunea contractului de întreţinere şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar din cuprinsul convenţiei rezultă că s-a stabilit valoarea imobilului la 24.000 RON.
Or, faţă de această valoare, dispoziţiile art. 1 pct. 1, art 2 pct. 1 lit. b) şi art 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare, sens în care s-a statuat şi prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, dată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
C.A. Cluj, dec. nr. 436/R din 26 februarie 2009,
Prin sentinţa civilă nr. 4555/2007 pronunţată la data de 7 decembrie 2007, Judecătoria Turda a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin contractul de întreţinere privată întocmit la data de 10.04.2006, reclamanta E.U., în calitate de întreţinută, a promis întreţinătorilor D.E. şi D.B. transmiterea în deplină proprietate şi posesie a întregului drept de proprietate asupra imobilului situat administrativ în Câmpia U. (...), judeţul C., cu destinaţia teren, în suprafaţă de 676 mp, precum şi construcţia edificată pe acesta, cu destinaţia de casă familială compusă din 3 camere, bucătărie, hol, 2 cămări de alimente, baie, bucătărie de vară, magazie, iar ca anexe gospodăreşti pivniţă şi coteţe, reţinându-se şi dreptul de uzufruct viager asupra imobilului casă şi teren.
în schimbul proprietăţii, întreţinătorii s-au obligat feţă de întreţinută să-i presteze acesteia, pe toată durata vieţii, o întreţinere completă, cuprinzând toate cele necesare unui trai decent, cum ar fi masa zilnică, îmbrăcămintea, încălţămintea, iar după deces să o înmormânteze potrivit obiceiului locului.
S-a stipulat în acelaşi contract că întreţinătorii nu au niciun drept asupra pensiei a cărei titulară este întreţinuta.
în justificarea pretenţiei de rezoluţiune a contractului de întreţinere, reclamanta a arătat că întreţinătorii nu şi-au îndeplinit corespunzător obligaţia asumată prin contract, pentru că nu i-au asigurat hrana, medicamentele, nu au suportat plata cheltuielilor de întreţinere, care au fost suportate de ea, a fost ameninţată de întreţinători şi că, dacă erau dispuşi să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi atunci când le-a interzis accesul în imobil, de vreme ce obligaţia de întreţinere a fost evaluată la suma de 2 milioane lei lunar, puteau să-i consemneze la C.E.C. lunar contravaloarea întreţinerii.
Instanţa a apreciat însă că probatoriul testimonial administrat în cauză nu confirmă susţinerile reclamantei, căci din declaraţiile martorilor T.M., M.E.G, T.B., T.T., reţinute de prima instanţă, a rezultat că în primăvara-vara anului 2006, pârâţii au fost văzuţi frecvent acasă la reclamantă, pârâtul D.E. efectuând diverse lucrări de reparaţii la imobil, iar pârâta D.B. făcând curăţenie în ogradă şi au fost văzuţi aducând mâncare reclamantei.
Instanţa a înlăturat declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă, respectiv M.N. şi N.N., care confirmau susţinerile reclamantei, cea dintâi pe considerentul că, fiind prietenă cu reclamanta, declaraţia acesteia este subiectivă, iar a celui din urmă în considerarea faptului că informaţiile furnizate de acesta proveneau de la reclamantă.
Sub aspectul cheltuielilor de întreţinere, instanţa a reţinut că reclamanta a depus la dosar mai multe facturi de plată a utilităţilor, însă cum cea mai mare parte din acestea se referă la perioade din afara contractului, aceste înscrisuri nu fac dovada că reclamanta a suportat costul cheltuielilor de întreţinere.
Dimpotrivă, împrejurarea de care s-a plâns reclamanta, respectiv că pârâţii i-au restricţionat consumul de gaz, creează prezumţia că aceştia suportau plata facturii de gaz.
Faţă de cuantumul modic al facturii de salubritate achitată de reclamantă, instanţa a înlăturat susţinerile acesteia în sensul că pârâţii au nesocotit obligaţia de a suporta costurile întreţinerii.
Instanţa a apreciat nedovedite susţinerile reclamantei potrivit căreia pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a-i cumpăra medicamente, întrucât aceasta nu a făcut dovada că în perioada ulterioară încheierii contractului de întreţinere i-au fost prescrise medicamente pe care pârâţii să fi refuzat să i le cumpere. Declaraţia martorului N.N., care a arătat că reclamanta a fost nevoită să vândă deşeuri pentru a face rost de bani de medicamente, a fost înlăturată de instanţă, pe considerentul că cele relatate de martor i-au fost spuse chiar de către reclamantă.
Instanţa a apreciat că eventualele ameninţări proferate de pârâţi la adresa reclamantei nu pot să constituie temei al rezoluţiunii convenţiei, pentru că obligaţia de întreţinere are un caracter eminamente material şi nu unul moral, spre deosebire de contractul de donaţie, care poate fi revocat ca urmare a ingratitudinii donatarului.
Instanţa a înlăturat şi susţinerea reclamantei potrivit căreia pârâţii puteau să-şi îndeplinească obligaţia de întreţinere prin echivalentul bănesc la care a fost evaluată contractual această obligaţie, considerând că prin indicarea valorii lunare a întreţinerii părţile nu au urmărit transformarea obligaţiei contractuale în obligaţie alternativă, scopul evaluării fiind în mod expres cel stipulat în contract, acela al calculării taxei de timbru datorate. Or, obligaţia de întreţinere are natura juridică a unei obligaţii de a face, fiind executabilă în natură.
In concluzie, instanţa a reţinut că în speţă nu se poate reţine existenţa unei neexecutări totale sau cel puţin a unei neexecutări parţiale (dar semnificativă) a obligaţiei de întreţinere asumată de părţi, care să fie imputabilă acestora. Probatoriul administrat în cauză a dovedit că pârâţii şi-au executat obligaţia de întreţinere până în luna iunie 2006, ulterior acestui moment prestarea întreţinerii fiind întreruptă, însă din împrejurări neimputabile acestora. A fost răsturnată prezumţia de culpă a debitorului în neexecutarea obligaţiilor contractuale, astfel încât dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. nu îşi pot găsi aplicarea.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta E.U., iar prin decizia civilă nr. 408 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul şi s-a schimbat hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat la 10 aprilie 2006, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul a ajuns la o concluzie contrară celei reţinute de prima instanţă.
Martorul F.B., a cărui declaraţie se află la dosar, a arătat că reclamanta s-a arătat mulţumită de pârâţi, a spus că aceştia i-au cumpărat haine noi de Paşte, i-au adus miel, ouă roşii şi cozonac. Martorul arată însă că ultima discuţie purtată cu reclamanta a fost de Paşte, pe când contractul dintre părţi s-a derulat până la sfârşitul lunii mai 2006. Cum într-o perioadă de o lună este foarte plauzibil să fi intervenit schimbări semnificative în executarea contractului dintre părţi, declaraţia acestui martor apare ca neconcludentă.
Instanţa a înlăturat declaraţia martorului N.N., potrivit căreia, pentru a-şi cumpăra medicamente, reclamanta a vândut deşeuri din curte, pe considerentul că informaţiile furnizate de martor provin de la reclamantă, însă înlăturarea declaraţiei acestui martor este eronată, pentru că susţinerile acestuia se coroborează cu declaraţiile martorului M.E., care arată că în primăvara anului 2006 în mai multe rânduri a cumpărat reclamantei medicamente, iar într-un rând a dus-o la spital.
înlăturarea declaraţiei martorei M.N. este, de asemenea, lipsită de temei. Martora şi reclamanta sunt vecine, însă nu s-a susţinut că ar exista o relaţie de prietenie între cele două şi, chiar dacă s-ar fi dovedit, această relaţie nu constituie un motiv de suspiciune pentru lipsa de obiectivitate a martorei. Martora M. s-a referit în declaraţia sa şi la ajutorul dat de pârâţi reclamantei în grădină, precum şi la lucrările de reparaţii făcute de aceştia. Iată deci că martora a relatat împrejurări confirmate şi prin alte surse, or, nu există temei a socoti că numai unele dintre relatările martorei corespund realităţii, în timp ce altele nu corespund realităţii. Martora a relatat fapte - nu a făcut aprecieri personale, care ar putea fi socotite subiective. Martora a arătat că în perioada derulării contractului i-a văzut pe pârâţi o singură dată, nu ştie ca pârâţii să o fi ajutat pe reclamantă să-i scoată apa din pivniţă şi nu ştie despre hainele noi de Paşte. Din modul în care este redactată declaraţia, în opinia Tribunalului, nu rezultă că martora ar fi negat existenţa acestor împrejurări, ci doar a arătat că ea nu are cunoştinţă despre ele. Or, faptul că martora nu cunoaşte toate aspectele din viaţa vecinei sale, nu îi afectează credibilitatea cu privire la aspectele pe care le cunoaşte. împrejurarea că pârâţii nu aduceau mâncare reclamantei este confirmată şi de martorul T.U.
Prezumţia trasă de prima instanţă este eronată în opinia Tribunalului, căci împrejurarea că în vara anului 2006 pârâţii au adus reclamantei o găleată de vişine, într-un moment în care relaţiile părţilor erau deja deteriorate, nu poate duce la concluzia că şi în alte rânduri i-au adus acesteia alimente, în condiţiile în care doi martori au declarat contrariul, ci poate fi interpretat doar ca un gest al pârâţilor spre împăcarea cu reclamanta, la fel ca tortul şi prăjiturile aduse de ziua acesteia, reclamanta fiind născută în data de 23 iulie 1931, după cum rezultă din fişa de consultaţii medicale.
în concluzie, contrar reţinerilor primei instanţe, probele au dovedit că în perioada derulării contractului, pârâţii nu au adus alimente reclamantei şi nu i-au cumpărat acesteia medicamente, astfel cum se obligaseră prin contract.
Prin urmare, constatându-se existenţa unei neexecutări suficient de importante a contractului din partea pârâţilor, anterioară refuzului reclamantei de a mai primi întreţinerea, Tribunalul a apreciat că erau incidente în cauză dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii D.E. şi D.B., solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantei.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se susţine că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1020-1028 C. civ, că instanţa de apel a făcut o reapreciere a părţilor testimoniale şi că reclamanta nu a Scut dovada neexecutării culpabile a obligaţiei de întreţinere.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin decizia civilă nr. 436/R/26 februarie 2009, a admis recursul declarat de pârâţii D.E. şi D. (...) împotriva deciziei civile nr. 408 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre judecare în recurs la acelaşi tribunal.
Faţă de obiectul acţiunii şi valoarea lui, Curtea a ridicat din oficiu motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. privind compunerea instanţei în raport de calea de atac, reţinând următoarele:
Obiectul litigiului îl constituie acţiunea în rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat la 10 aprilie 2006 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Din contractul de întreţinere încheiat de părţi, rezultă că părţile contractante au stabilit valoarea imobilului la 24.000 RON.
Or, faţă de această valoare, dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
în acest sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, dată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, raportat la obiectul acţiunii, la valoarea acestuia şi la dispoziţiile Deciziei nr. 32/2007 dată în recurs în interesul legii, Curtea a reţinut că este incident motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. privind compunerea instanţei, raportat la calea de atac a recursului, motiv pentru care s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă 408/10 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj şi s-a trimis cauza spre judecarea recursului aceleiaşi instanţe.
| ← Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor. Sancţiune... | Calificarea juridică a acţiunii în rezoluţiune. Capete de... → |
|---|
