Lipsa discernământului. Efecte asupra validităţii actului
| Comentarii |
|
Printre condiţiile esenţiale pentru valabilitatea actelor juridice se numără capacitatea de a contracta, precum şi consimţământul valabil al părţii care se obligă, potrivit prevederilor art 948 C. civ. şi ale Decretului nr. 31/1954, lipsa oricăreia din ele fiind sancţionată cu nulitatea.
Chiar dacă partea nu a fost declarată incapabilă potrivit legii, nu se poate reţine existenţa consimţământului valabil, dacă, la data încheierii contractului de întreţinere, din motive de boală, aceasta a fost lipsită de discernământ, întrucât nu avea capacitatea de apreciere critică asupra conţinutului şi, mai ales, asupra consecinţelor juridice ale actului semnat
C.S.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, dec. nr. 51 din 15 ianuarie 2003
Reclamantul B.V. a chemat în judecată civilă pe pârâţii M.S. şi M.L., cerând ca, în contradictoriu cu aceştia, să se dispună anularea contractului de întreţinere încheiat între defuncta O.R., pe de o parte, şi pârâţi, pe de altă parte, la 25 ianuarie 1999, anularea în favoarea aceloraşi pârâţi a testamentului defunctei O.R., autentificat de notarul public la 25 ianuarie 1999, constatându-se ca valabil testamentul anterior, autentificat la 16 februarie 1987.
în susţinerea acţiunii, reclamantul a afirmat că, în calitate de fiu natural al defunctei O.R., a avut cu mama firească relaţii normale de afecţiune, confirmate şi prin instituirea sa ca moştenitor testamentar asupra întregii averi, prin testamentul autentificat la 16 februarie 1987.
Reclamantul a pretins, însă, că, în condiţiile îmbolnăvirii în ultimii ani de viaţă, diagnosticată cu cancer şi posibile metastaze cerebrale, când se afla în faza terminală şi era lipsită de discernământ, a fost condusă de pârâţi la notarul public, unde s-au încheiat actele autentice a căror anulare o solicită.
în faţa Tribunalului Cluj, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere dintre defunctă şi pârâţi pentru lipsa elementului aleatoriu, întrucât aceştia din urmă aveau cunoştinţă, la data încheierii, despre iminenţa morţii părţii contractante.
Soluţionând cauza, în fond, prin sentinţa civilă nr. 157 din 9 aprilie 2001, Tribunalul Cluj, Secţia civilă, a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a actelor atacate şi valabilitatea testamentului anterior al defunctei în favoarea reclamantului şi a dispus radierea înscrierilor din Cartea funciară pe baza actelor nule şi evacuarea pârâţilor din imobilul defunctei O.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a stabilit că, la data întocmirii contractului de întreţinere şi a testamentului în favoarea pârâţilor, şi anume la 25 ianuarie 1999, O.R., decedată la 13 februarie 1999, suferea de sindrom psiho-organic, survenit în cadrul afecţiunii neoplazice, cu metastaze cerebrale în stadiu terminal, nu avea capacitatea de apreciere critică asupra conţinutului şi, mai ales, asupra consecinţelor juridice ce decurg din actele încheiate, neavând capacitatea psihică de a face acte de dispoziţie, aşadar, era lipsită de discernământ.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, a confirmat hotărârea primei instanţe prin decizia nr. 197 din 8 noiembrie 2001, respingând ca nefondat apelul declarat de pârâţii M.S. şi M.L.
Pentru a decide astfel, în raport cu motivele apelului, instanţa de apel a statuat că dreptul la acţiune, în vederea constatării nulităţii contractului de întreţinere, aparţine atât părţilor contractante, cât şi succesorilor acestora sau părţilor care ar justifica un interes legitim, aşadar, şi reclamantului pe care defuncta l-a desemnat drept legatar universal prin testament, în considerarea calităţii sale de fiu natural, abandonat şi înfiat de alte persoane, cu care a restabilit, ulterior, legături fireşti.
Totodată, s-a considerat că, în raport cu întregul material probator invocat în dovedirea lipsei de discernământ a lui O.R. la întocmirea actelor atacate, atestarea notarului public instrumentator, în sensul contrar, nu are relevanţă, acesta neavând calitatea de a stabili discernământul, ci numai aceea de a consemna declaraţia de voinţă a părţii.
împotriva hotărârii de mai sus au declarat recurs pârâţii, invocând aplicarea greşită a legii şi susţinând, în esenţă, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 949 şi art. 953 C. civ., întrucât partea nu a fost declarată incapabilă prin lege, consimţământul său nu a fost dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin doi, actele de dispoziţie ale acesteia sunt pe deplin valabile.
Totodată, s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru corecta soluţionare a pricinii, şi anume asupra unei contraexpertize medico legale, menite să lămurească aspecte esenţiale legate de evoluţia sindromului psiho-organic, de metastazele cerebrale şi de consecinţele asupra momentului instalării lipsei de discernământ.
Recursul nu este fondat.
Capacitatea de a contracta, cât şi consimţământul valabil al părţii care se obligă sunt, potrivit dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi prevederilor explicite din Decretul nr. 31/1954, condiţii esenţiale pentru valabilitatea actelor juridice, lipsa oricăreia dintre ele fiind sancţionată cu nulitatea.
Aşa fiind, în prezenţa dovedirii fără echivoc a lipsei discernământului părţii, la data facerii actului, din cauze de boală, nu se poate concepe existenţa consimţământului valabil, ca expresie a libertăţii de voinţă.
Or, în cauză, concluzia a fost impusă pe baza constatărilor ştiinţifice medico-legale constante, întemeiate pe acte medicale oficiale, întocmite în succesiunea bolii analizate şi atestate prin Raportul de constatare medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală, Laboratorul Exterior Cluj, prin expertiza medico-legală psihiatrică eliberată de aceeaşi instituţie, cât şi prin raportul de nouă expertiză medico-legală a Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici", prin lămurirea tuturor aspectelor referitoare şi la momentul abolirii discernământului bolnavei, plasat, oricum, înaintea datei de 25 ianuarie 1999.
In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Obligaţia legală şi obligaţia contractuală de... | Transmiterea unui imobil şi asumarea prestării întreţinerii... → |
|---|
