Antecontract de vânzare-cumpărare cu obligaţia promitentului-vânzător de a restitui avansul şi despăgubirea convenţională. Contract de comodat între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi bun. Inexistenţa creanţei promitentului-vânzător cu privire la folosi
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1201
I. Susţinerea că antecontractul de vânzare-cumpărare din 2004 nu ar fi avut caracter gratuit, este o opinie a recurentei care nu poate fi reţinută de instanţa de recurs, întrucât prevederea obligaţiei pârâţilor de a achita impozitele, taxele şi cheltuielile aferente folosirii, nu constituie preţul contractului de folosinţă a spaţiului, datorat lunar, cu titlu de chirie, în beneficiul recurentei, ci preluarea cheltuielilor aferente spaţiului cu titlu de taxe, impozite şi utilităţi specifice, în sarcina intimaţilor, fără a fi de natură a transforma actul juridic, într-un contract de comodat (parţial) cu titlu oneros.
II. Nu au autoritate de lucru judecat, considerentele vizând aprecierea unor situaţii de fapt ori juridice dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, întrucât ceea ce intră sub puterea lucrului judecat este dispozitivul hotărârii, susţinută de considerente.
III. Nu există autoritate de lucru judecat şi pentru faptul că respectivele considerente sunt menite să susţină soluţia din dispozitivul acelei sentinţe şi respectiv obiectul dedus judecăţii în acea cauză - distinct de obiectul pricinii pendinte - respectiv anularea formelor de executare din dosarul de executare silită pornită împotriva recurentei de către intimaţii în cauză.
C.A. Bucureşti, s. a IIl-a civ. şi pt. cauze de min. şi fam., dec. nr. 788 din 20 iunie 2011 (nepublicată)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 20 iulie 2007, contestatoarea C.D. a chemat în judecată pe intimaţii U.C., Z.A., L.A.C., B.A., E.D. şi Biroul Executorului Judecătoresc D.D.C., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa să se dispună anularea executării silite conform art. 399 C. proc. civ., suspendarea executării silite prevăzută de art. 403 alin. (1) C. proc. civ. şi obligarea pretinşilor creditori la plata sumelor ce i le datorează, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civila nr. 7612 din 08 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a fost admis capătul de cerere având ca obiect contestaţie la executare, au fost anulate actele de executare silită în dosarul de executare nr. 167 din 2007 al Biroului Executorului Judecătoresc D.D.C., a fost suspendată executarea silită până la rămânerea irevocabilă a soluţiei date contestaţiei la executare şi a fost disjunsă cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantă, cu formarea unui dosar separat.
Urmare a disjungerii cererii având ca obiect pretenţii, s-a format dosarul nr. xxx din 300 din 2007.
în cadrul acestui dosar, reclamanta a depus mai multe precizări ale acţiuni [...]
La 30 septembrie 2008, reclamanta a depus o nouă cerere de completare şi precizare a cererii de pretenţii prin care a solicitat instanţei introducerea în cauză a SC W.S. SRL, arătând că societatea care aparţine direct şi indirect pârâţilor, fiind administrată de aceştia, a utilizat apartamentul inclusiv în perioada 08 aprilie 2004 - 30 iunie 2007, neachitând însă chiria.
Prin sentinţa civilă nr. 1086 din 09 februarie 2009 instanţa de fond a respins cererea precizată, completată ca fiind neîntemeiată, respingând cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că a fost învestită de reclamantă prin cererea precizată la data de 14 martie 2008 cu o cerere de obligare a pârâţilor persoane fizice la plata sumei de
291.000 lei, suma compusă din suma de 146.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a apartamentului în litigiu pentru perioada 08 aprilie 2004 -20 noiembrie 2007, din suma de 45.000 lei reprezentând reamenajare apartament - reamenajare datorată folosinţei acestuia de către pârâţi - şi din suma de 100.000 lei reprezentând daune morale precum şi compensarea sumelor reciproc datorate, iar prin cererea completatoare reclamanta a mai solicitat constatarea nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public R.C. sub nr. 590 din
07 aprilie 2004 şi a actului adiţional nr. 1 autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociaţia R.C. şi B.B. sub nr. 135 din 22 ianuarie 2007, obligarea în mod solidar a pârâţilor persoane fizice şi a persoanei juridice la plata daunelor cauzate şi la plata reparaţiilor ce au fost necesare ca urmare a stricăciunilor făcute de aceştia - respectiv fiind solicitate aceleaşi pretenţii şi faţă de SC W.S. SRL.
Pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond a reţinut că între reclamanta C.D. şi SC W.S. SRL a intervenit la data de 21 martie 2002, contractul de închiriere pentru suprafeţe cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, înregistrat la Administraţia Financiară Sector 2 Bucureşti sub nr. A 220481 din 21 martie 2002, privind închirierea apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, sector 2, str. L. (deţinut de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 583 din 22 ianuarie 1997) pentru perioada 1 august 2002 - 31 iulie 2005, contract de închiriere asupra desfiinţării căruia părţile au convenit prin procesul-verbal din data de 07 aprilie 2004. La aceeaşi dată - 7 aprilie 2004 - reclamanta, în calitate de vânzător promitent şi pârâţii persoane fizice, în calitate de cumpărători promişi, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 din 7 aprilie 2004 de către Biroul Notarului Public R.C., având ca obiect asumarea obligaţiilor de vânzare-cumpărare a apartamentului menţionat anterior cu preţul total de 70.000 euro, reclamanta primind suma de 45.000 euro cu titlu de avans al vânzării apartamentului, urmând a primi diferenţa de preţ în sumă de
25.000 euro după încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi care trebuia încheiat nu mai târziu de data de 30 ianuarie 2007.
De asemenea, la aceeaşi dată - 7 aprilie 2004, aceleaşi părţi (reclamanta şi pârâţii persoane fizice) au încheiat contractul de comodat autentificat sub nr. 1170 din 7 decembrie 2004 - Biroul Notarului Public R.C. pentru perioada 7 aprilie 2004 - 31 ianuarie 2007, conform art. 5 din contract; potrivit art. 1 din contractul de comodat, reclamanta, în calitate de comodant a acordat pârâţilor persoane fizice, în calitate de comodatari, sub formă de împrumut de folosinţă gratuit, apartamentul în discuţie. Totodată, prin procura autentificata sub nr. 589 din 7 aprilie
2004 - Biroul Notarului Public R.C., reclamanta a împuternicit pârâţii persoane fizice pentru a administra pentru aceasta şi în numele său, apartamentul în litigiu, mandatarii fiind împuterniciţi să încheie contracte de închiriere, comodat sau asociere; s-a stipulat ca mandatul dat de reclamantă este gratuit şi valabil până la data de 31 ianuarie 2007.
în baza mandatului dat de reclamantă, anterior menţionat, pârâţii persoane fizice au încheiat cu SC W. S. SRL, contractul de comodat din data de 1 august 2005 prin care pârâţii persoane fizice au acordat SC W. S. SRL, sub formă de împrumut gratuit, dreptul de folosinţă gratuită asupra imobilului apartament în discuţie, pentru perioada 01 august
2005 - 31 ianuarie 2007.
Ulterior, reclamanta a încheiat cu pârâtul U. C. un alt contract de comodat, autentificat sub nr. 3714 din 17 octombrie 2005 la Biroul Notarului Public R.C. pentru perioada 17 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2007 (art. 5), contract prin care reclamanta, în calitate de comodant a acordat pârâtului U.C., în calitate de comodatar, sub formă de împrumut de folosinţă gratuit, apartamentul în discuţie. în favoarea aceluiaşi pârât, reclamanta a dat procura autentificată sub nr. 1502 din 17 octombrie 2005 emisă de Biroul Notarului Public R.C. prin care a împuternicit pârâtul U.C. pentru a încheia contracte de închiriere, comodat sau asociere, mandatul fiind gratuit şi valabil până la revocarea sa expresă.
Ulterior, între reclamantă şi pârâţii persoane fizice s-a încheiat actul adiţional nr. 1 la antecontractul de vânzare-cumpărare (autentificat sub nr. 590 din 7 aprilie 2004 de Biroul Notarului Public R.C.), autentificat sub nr. 135 din 23 ianuarie 2007 de Biroul Notarilor Publici Asociaţia R.C. şi B.B. prin care reclamanta s-a obligat să achite pârâţilor persoane fizice, până cel târziu la data de 23 iunie 2007, o sumă de 70.000 euro reprezentând avansul primit în valoare de 45.000 euro şi despăgubirea convenţională prevăzută în contract, în valoare de 25.000 euro, în caz contrar, pârâţii urmând a avea dreptul „să folosească apartamentul ca şi până acum, să îl închirieze, (...)” iar pârâţii s-au obligat să achite până la data de 23 iunie 2007, taxele, impozitele şi toate cheltuielile aferente folosirii apartamentului, pe perioada 08 aprilie 2004 - 30 iunie 2007, cu menţiunea ca pârâţii persoane fizice sunt de acord, în cazul în care vor exista sume restante (la data arătată), ca aceste sume să fie reţinute de reclamantă din cuantumul de 70.000 euro.
în baza acestor înscrisuri, instanţa de fond a reţinut că pentru perioada 08 aprilie 2004 - iunie 2007 (dată de la care apartamentul nu a mai fost folosit de pârâţi, fapt recunoscut de reclamantă prin notele scrise aflate la dosar) asupra apartamentului în litigiu reclamanta a acordat un drept de folosinţă gratuită. Pe de altă parte, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada folosirii imobilului apartament de către pârâţi, în perioada iulie 2007 - 20 noiembrie 2007, iar din facturi, chitanţe, ordine de plata referitoare la utilităţi pârâţii au făcut dovada achitării utilităţilor aferente apartamentului pentru perioada folosirii acestuia.
Astfel s-a constatat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 146.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a apartamentului în litigiu pentru perioada 08 aprilie 2004 - 20 noiembrie 2007.
în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata sumei de
45.000 lei reprezentând reamenajare apartament, s-a reţinut din declaraţia martorului M.V. a rezultat faptul că acesta a fost contactat de reclamantă în luna noiembrie 2007 în vederea efectuării unor lucrări de reamenajare a imobilului apartament situat în Bucureşti, str. L., ocazie cu care a putut observa starea acestuia, respectiv a observat că instalaţiile şi tencuiala erau deteriorate - şi datorită faptului că aparatele de aer condiţionat fuseseră înlăturate neprofesional, că lipseau întrupă-toarele, prize, că existau două geamuri sparte, că pereţii erau „negri”, nefiind zugrăviţi; a reieşit totodată că s-a impus refacerea tocăriei la geamuri şi la uşi. Martorul a declarat că lucrările efectuate au fost consemnate în cadrul unui deviz.
Din proba testimonială coroborată cu proba cu înscrisuri instanţa de fond a reţinut că deşi reclamanta a făcut dovada unui prejudiciu, nu a făcut dovada că fapta producătoare de prejudiciu a fost săvârşită de pârâţi, astfel că s-a constatat că este neîntemeiat şi capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 45.000 lei reprezentând reamenajare apartament.
Mai mult, având în vedere şi dispoziţiile art. 1169 C. civ., instanţa a constatat că în cauză reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale privind mijloacele şi maşinaţiunile viclene folosite de pârâţi pentru a se sustrage de la plata utilizării apartamentului, respectiv nu a făcut dovada susţinerilor sale referitoare la nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public R.C. sub nr. 590 din 07 aprilie 2004 şi a actului adiţional nr. 1 autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociaţia R.C. şi B.B. sub nr. 135 din 22 ianuarie 2007, astfel că a respins ca fiind neîntemeiat şi acest capăt de cerere.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de pârâţi, instanţa a respins ca fiind neîntemeiate având în vedere că nu au făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti - secţia a IlI-a civilă la data de 13 mai 2009.
La data de 22 septembrie 2009 la dosar intimaţii - pârâţi au depus întâmpinare prin care au reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei SC W.S. SRL, respingerea apelului ce nefundat având în vedere că intimaţii au beneficiat de folosinţa gratuită a apartamentului în baza contractelor de comodat încheiate, fără ca apelanta să probeze existenţa vreunui contract de închiriere a apartamentului ulterior datei de 07 aprilie 2004 în baza căruia intimaţii să îşi fi asumat către aceasta obligaţia de plată a vreunei chiorii. Apreciază ca fiind lipsite de temei şi pretenţiile relative la reparaţiile apartamentului în condiţiile în care martorul nu a fost obiectiv, solicitând şi respingerea capătului de cerere privind plata daunelor morale a vând în vedere declaraţia martorului audiat coroborat cu răspunsurile reclamantei la interogatoriu.
[»]
In apel au fost administrate următoarele mijloace de probă: proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică judiciară.
Prin decizia civilă nr. 1156A din 8 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei sus-menţionată, apelanta fiind obligată să plătească intimaţilor persoane fizice suma de 6.635,01 lei cheltuieli de judecată, reţinând în considerente, următoarele:
In ceea ce priveşte prima critică relativă la neacordarea de către instanţa de fond a unei sume pentru lipsa de folosinţă a apartamentului în perioada 8 aprilie 2004 - 30 noiembrie 2007 - în sumă de 146.000 lei actualizată la data apelului.
Tribunalul a constatat în baza înscrisurilor de la dosar, că începând cu data de 07 aprilie 2004, între reclamantă şi pârâţii persoane fizice s-a încheiat un contract de comodat autentificat sub nr. 1170 din 7 aprilie 2004 de Biroul Notarului Public R.C. pentru perioada 7 aprilie 2004 -31 ianuarie 2007.
La data de 1 august 2005, pârâţii U.C., Z.A., A.L., A.B., D.E., în baza contractului de mandat dat de apelanta la 7 aprilie 2004 şi SC W.S. SRL în calitate de comodatar au încheiat un contract de comodat pentru acelaşi imobil pentru perioada cuprinsă între 01 august 2005 - 31 ianuarie 2007.
De asemenea, la data de 17 octombrie 2005, apelanta-reclamantă a mai încheiat un contract de comodat pentru acelaşi imobil cu pârâtul U.C. pentru perioada 17 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2007, act autentificat sub nr. 3714 de Biroul Notarului Public R. C..
Cu toate că prin actele mai sus evocate apelanta a transmis intimaţilor folosinţa gratuită a imobilului în cauză, la data de 30 noiembrie 2005, s-a încheiat între apelantă şi SC W.S. SRL şi un contract de închiriere pentru perioada 01 decembrie 2005 - 28 februarie 2007.
Pe cale de consecinţă, natura juridică a dreptului transmis de către reclamantă către pârâţi, în perioada indicată de aceasta, este un drept de folosinţă cu titlu gratuit pentru perioada 7 aprilie 2004 - 30 noiembrie 2005, iar ulterior acestei date, potrivit contractului de închiriere din 30 noiembrie 2005 până la 28 februarie 2007, s-a transmis folosinţa spaţiului în temeiul unui contract de închiriere.
Ulterior datei la care expirau aceste acte juridice, tribunalul a constatat că pârâţii au avut în folosinţă imobilul până în 23 iunie 2007 tot în baza înţelegerii dintre părţi, conform actului adiţional nr. 1 la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 la Biroul Notarului Public C. la data de 7 aprilie 2004, act adiţional în care se stipula că dacă vânzătoarea promitentă nu va achita cumpărătorilor promişi suma de 70.000 euro până la 23 iunie 2007, aceştia vor avea dreptul să continue să folosească apartamentul „ca şi până acum, să îl închirieze şi să încaseze chiria”.
După data de 13 - 15 iunie 2007, reclamanta a recunoscut că apartamentul nu a mai fost folosit de pârâţi, astfel încât este vădit neîntemeiat a se solicita sume de bani pentru lipsa de folosinţă a imobilului după această dată până la 30 noiembrie 2007, deşi prin concluziile scrise depuse în apel, apelanta a prelungit perioada pentru care a solicitat daune pentru lipsa de folosinţă, până la 15 decembrie 2007.
în ceea ce priveşte temeiul juridic pentru obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei 08 aprilie 2004 - 30 noiembrie 2007, acesta a variat de la art. 998 C. civ., iar în apel a fost indicat art. 1429 pct. 3 C. civ.
Dincolo de această evidentă modificare a cauzei acţiunii în calea de atac (de la răspundere civilă delictuală, la răspunderea contractuală a locatarului în temeiul contractului de locaţiune), tribunalul a constatat că acest prim capăt de cerere este neîntemeiat, pe de o parte având în vedere natura gratuită a folosinţei imobilului transmise către intimaţii -pârâţi în temeiul contractelor de comodat sus-menţionate, acte valabil încheiate şi cu forţă obligatorie între părţi, precum şi conţinutul actului adiţional nr. 1 la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 la Biroul Notarului Public C. prin care apelanta a fost de acord ca în absenţa achitării până la data de 23 iunie 2007 a sumei de 70.000 euro către intimaţi, aceştia vor avea dreptul să continue să folosească apartamentul.
în ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de apel, greşita respingere a solicitării de obligare a pârâţilor şi la daunele aduse apartamentului prin degradările la care acesta a fost supus de către pârâţi, tribunalul a constatat că instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, având în vedere că nu s-a probat că prejudiciul pretins a fost cauzat de către pârâţi.
Din declaraţia martorului M.V. nu a rezultat decât modul în care se prezenta apartamentul reclamantei în noiembrie 2007.
Chiar utilizând o prezumţie simplă permisă în cauză de prevederile art. 1199 şi art. 1203 C. civ. cu privire la faptul că starea în care se afla imobilul era rezultatul modului în care acesta a fost utilizat în tot acest interval de timp de către pârâţi, tribunalul a constatat că pentru a fi admisibilă utilizarea unei astfel de prezumţii simple nu este îndeplinită condiţia relativă la „greutatea şi puterea prezumţiei de a naşte probabilitatea”, mai ales în absenţa, de exemplu, a unui proces-verbal de situaţie a stării imobilului la data recunoscută de apelantă ca fiind cea la care intimaţii au părăsit apartamentul, în 13 - 15 iunie 2007.
Mai mult decât atât, din cuprinsul devizului depus la dosar, rezultă că cea mai mare parte a lucrărilor pretinse a fi fost efectuate la imobilul din str. L., et. 1, ap. 2, sunt de natură voluptorie (montare rigips plăci, placare tavan, etc.) iar altele sunt cauzate de uzul normal al imobilului şi din trecerea timpului, care potrivit art. 1447 — 1449 C. civ. sunt în sarcina locatorului.
Pe de altă parte, dată fiind transmiterea cu titlul gratuit a folosinţei în baza contractelor de comodat sus-menţionate, este evident că potrivit art. 1568 C. civ., pârâţii comodatari nu răspund de deteriorarea bunului decurgând din întrebuinţarea normală şi fără culpă a bunului.
Tribunalul a constatat că din cele două mijloace de probă analizate, declaraţia martorului coroborată cu devizul de lucrări nu rezultă că pârâţii comodatari au cauzat bunului stricăciuni care exced întrebuinţării normale a bunului şi fără culpă, a fost respinsă această critică ca fiind neîntemeiată.
Relativ la nemotivarea de către instanţa de fond a capătului de cerere privitor la daune morale, Tribunalul a constatat că în mod corect a fost pronunţată această soluţie ca urmare a soluţiei pronunţate pe capetele principale, iar faptul că instanţa de fond nu a făcut referire la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului invocate de reclamantă nu are relevanţă în cauză, în măsura în care aceste soluţii sunt pronunţate de către instanţa europeană în ipoteza constatării unei încălcări a drepturilor şi libertăţilor convenţionale în temeiul art. 41 din Convenţie. Aşadar, în absenţa constatării unor astfel de violări, în contextul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere principale, în mod corect instanţa de fond a respins şi cererea de acordare de daune morale.
Tribunalul a constatat că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. în ceea ce priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ. a respins ca fiind nefondat apelul.
In baza art. 274 C. proc. civ. a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimaţii - pârâţi a sumei de 6.635,01 lei cheltuieli de judecată parţiale, în baza facturii fiscale nr. 055336406 din 18 octombrie 2010. Tribunalul a constatat că pentru suma de 6.347,61 lei facturată prin factura nr. 77 din 16 septembrie 2009 nu a fost ataşată chitanţa aferentă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.D., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât decizia din apel se întemeiază -în aprecierea sa, pe motive contradictorii şi străine cauzei şi a fost dată cu încălcarea legii.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Analizând cu prioritate excepţia de nulitate a recursului invocată în întâmpinarea intimaţilor - pârâţi, Curtea constată că ea nu este fondată, întrucât criticile din recursul formulat, permit, cel puţin parţial, încadrarea într-unul din motivele invocate - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum va rezulta din considerentele prezentei decizii.
Recursul nu este fondat.
Invocarea faptului că în motivarea deciziei recurate, Tribunalul Bucureşti a ignorat total sentinţa civilă nr. 7612 din 08 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti - rămasă irevocabilă, în aprecierea probatoriului administrat - respectiv a considerentelor sentinţei sus-menţionate pe care recurenta le citează - în comparaţie cu cele reţinute în considerentele deciziei din apel, în condiţiile în care situaţia de fapt statuată în considerentele sentinţei nr. 7612 din 2007 privind rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2004, prin actul adiţional nr. 590 din 2004, în aprecierea sa, se impune cu autoritate de lucru judecat, cauzei prezente, pentru care s-a şi dispus suspendarea judecăţii pricinii pendinte conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. - intimaţii achiesând la concluziile sentinţei nr. 7612 din 2007 prin nerecurare - nu poate fi primită de instanţa de recurs.
Mai întâi, pentru faptul că nu au autoritate de lucru judecat, considerentele vizând aprecierea unor situaţii de fapt ori juridice dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, întrucât ceea ce intră sub puterea lucrului judecat este dispozitivul hotărârii, susţinută de considerente.
în al doilea rând, pentru faptul că respectivele considerente sunt menite să susţină soluţia din dispozitivul acelei sentinţe nr. 7612 din 2007 şi respectiv obiectul dedus judecăţii în acea cauză — distinct de obiectul pricinii pendinte - respectiv anularea formelor de executare din dosarul de executare silită pornită împotriva recurentei de către intimaţii în cauză.
Acele considerente au susţinut strict soluţia de anulare a formelor de executare silită pornită împotriva recurentei (debitoare), iar formularea unor aprecieri în acele considerente cu privire la o clauză de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare „ce pare vizibilă” în actul adiţional nr. 590 din 2004, deşi nu este menţionată ca atare, nu se pot impune ca şi dezlegare de drept dată printr-o hotărâre intrată sub puterea lucrului judecat, cu atât mai mult cu cât, în cauza pendinte, cu privire strictă la pretenţiile formulate şi precizate de recurentă, inclusiv reformulate şi modificate în mod direct în apel şi recurs, chiar cu nerespectarea prevederilor art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ. -părţile au avut deschisă calea unui proces echitabil, fiind larg administrate, toate probatoriile legale, între acestea aflându-se şi sentinţa invocată nr. 7612 din 2007 - supuse unei aprecieri şi reaprecieri legale, la fond şi în apel.
Recursul practic vizează o reapreciere a întregului probatoriu, faţă de sentinţa invocată - aspect ce nu este permis, recursul nefiind devo-lutiv, în această fază procesuală fiind permisă analizarea, doar a criticilor de nelegalitate a deciziei recurate, nu şi a criticilor de netemeinicie, astfel cum tind motivele de recurs în cauză.
Nu se poate reţine astfel critica vizând contradicţia între probele administrate şi soluţia Tribunalului Bucureşti, dar nici faptul că decizia din apel s-ar întemeia pe motive contradictorii şi străine cauzei.
Susţinerea că antecontractul de vânzare-cumpărare din 2004 nu ar fi avut caracter gratuit, este o opinie a recurentei care nu poate fi reţinută de instanţa de recurs, întrucât prevederea obligaţiei pârâţilor de a achita impozitele, taxele şi cheltuielile aferente folosirii, nu constituie preţul contractului de folosinţă a spaţiului, datorat lunar, cu titlu de chirie, în beneficiul recurentei, ci preluarea cheltuielilor aferente spaţiului cu titlu de taxe, impozite şi utilităţi specifice, în sarcina intimaţilor, fără a fi de natură a transforma actul juridic, într-un contract de comodat (parţial) cu titlu oneros.
Astfel cum a reţinut în mod legal şi instanţa de apel, dată fiind succesiunea încheierii pentru spaţiul în cauză a mai multor contracte de comodat din închirieri, în perioada analizată, de la 7 aprilie 2004, la 30 noiembrie 2005, şi de la 30 noiembrie 2005 până la 28 februarie 2007, şi ulterior acestei din urmă date, pârâţii au avut în folosinţă imobilul până la 23 iunie 2007 tot în baza înţelegerii dintre părţi, conform actului adiţional nr. 590 din 7 aprilie 2004 autentificat la Biroul Notarului Public C., act care stipula în mod clar, că dacă promitenta - vânzătoare (recurenta în cauză) nu va achita cumpărătorilor promişi până la data de 23 iunie 2007, suma de 70.000 euro (compusă din 40.000 euro achitaţi promitentei - vânzătoare cu titlu de avans, plus 30.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea promisiunii de vânzare), cumpărătorii -promişi vor avea dreptul să continue să folosească apartamentul „ca şi până acum, să îl închirieze şi să încaseze chiria”, iar recurenta a recunoscut la interogatoriu că pârâţii au părăsit apartamentul după data de 13 - 15 iunie 2007, formulând în continuare, pentru după această dată, pretenţii legate de lipsa de folosinţă, în repetatele cereri preci-zatoare şi modificatoare ale acţiunii.
S-a reţinut, în raport de probele dosarului, inclusiv devizul de lucrări, că pârâţii comodatari nu răspund pentru deteriorarea bunurilor decurgând din întrebuinţarea normală şi fără culpă a bunului potrivit art. 1568 C. civ. cu raportare la art. 1447 - 1449 C. civ.
în consecinţă, a fost respinsă excepţia privind nulitatea recursului, ca nefondată şi a fost respins recursul — ca nefondat, potrivit art. 312 C. proc. civ.
Comentariu:
1. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, promitenţii-cumpărători au demarat o nouă procedură execuţională având în vedere că a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că promitenta-vânzătoare nu deţine o creanţă împotriva lor.
Formulând o nouă contestaţie la executare, promitenta-vânzătoare a susţinut că există prezumţia de lucru judecat al sentinţei irevocabile prin care a fost anulată prima procedură execuţională şi prin urmare şi cea de-a doua procedură ar trebui anulată.
Prin sentinţa civilă nr. 11503 din 4 octombrie 2011 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti3 s-a hotărât că nu s-ar putea reţine prezumţia de lucru judecat, din moment ce s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că între părţi există o singură creanţă, respectiv creanţa de 70.000 EUR a intimaţilor împotriva contestatoarei, fără ca aceasta din urmă să poată să invoce o creanţă proprie împotriva creditorilor săi. Or, o atare împrejurare nu a fost avută în vedere la momentul soluţionării primei contestaţii la executare, astfel încât schimbarea împrejurărilor permite adoptarea unei soluţii de constatare a certitudinii creanţei.
| ← Acţiune în revendicare. Probatoriu administrat în afara... | Hotărâre de respingere a cererii de obligare la plată pentru... → |
|---|
