Legatar cu titlu particular. Emiterea unui certificat de moştenitor pârâtelor pentru moştenirea legală a sumelor cuvinte defunctei potrivit legii speciale de reparaţie. Acţiune în anulare a certificatului de moştenitor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1201
Soluţia de anulare a certificatelor de moştenitor nu poate fi primită deoarece prin aceasta s-ar nesocoti puterea de lucru judecat şi s-ar încălca siguranţa circuitului juridic civil. în esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Efectele puterii de lucru judecat se manifestă sub două aspecte. Un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt proces şi un aspect pozitiv, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată.
Camera Notarilor Publici Bucureşti este organizaţia profesională a notarilor publici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Curţii de Apel Bucureşti şi are atribuţii administrative şi de evidenţă a birourilor notariale. Camera notarilor publici nu este titulară de drepturi şi obligaţii subiective civile rezultate din succesiunea defunctei P.C.A.E.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 44R din 20 ianuarie 2011 (nepublicată)
Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâtele U.M., N.A. şi Camera Notarilor Publici, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate ca fiind false certificatele de calitate de moştenitor nr. 60 din 2001 şi 61 din 2001 emise de NP D.A., fără cheltuieli de judecata.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat ca în anul 1977 a decedat numita P.C.A.E., masa succesorala existenta la moartea sa fiind împărţită pe cale testamentară, în integritatea sa, unică moştenitoare fiind A.G. (mama reclamantului).
Reclamantul a mai arătat că fratele vitreg numai după tată al defunctei, care este tatăl pârâtelor din prezentul dosar, U.G., a fost exheredat la deschiderea succesiunii în perioada 1977-1979. Acesta a decedat în anul 1988, moştenitoarele sale fiind cele două pârâte.
în cursul anului 2001, acestea s-au prezentat la BNP D. A. din sectorul 1 Bucureşti, unde în urma cererilor lor, s-au dezbătut încă o data succesiunile de pe urma P. C.A. E. şi a soţului acesteia, G. N. R. P., predecedat, dezbaterile soldându-se cu emiterea a doua certificate de calitate succesorala nr. 60 din 2001 şi 61 din 2001, în baza a doua dosare notariale nr. 61 din 2001 şi nr. 62 din 2001, întocmite în paralel în perioada 4-19 iulie 2001.
Reclamantul a susţinut că, în mod evident, pârâtele au cunoscut faptul deschiderii anterioare a succesiunii celor care au lăsat moştenirea, cât şi modul de soluţionare în ceea ce priveşte moştenitorii, masa partajabilă şi modul de împărţire a bunurilor.
Pe de altă parte, reclamantul susţine că cele două pârâte nu au calitatea de moştenitoare a defunctei P.C.A.E., şi cu atât mai puţin a soţului acesteia, G.N.R.P. Reclamantele nu puteau veni la moştenire nici prin reprezentare, nici prin retransmitere, pentru ca nici una dintre cele două posibilităţi legale nu se verificau în speţa lor.
Reclamantul a precizat de asemenea că nu au fost respectate procedurile succesorale. Astfel, pârâtele, deşi ştiau că termenul de acceptare a succesiunii a fost depăşit cu mulţi ani şi ca nu au drept de reprezentare a tatălui lor, în anul 2001 s-au adresat unui notar cu cereri de deschidere a succesiunilor celor doi soţi P., indicând o adresa nereala ca ultim domiciliu al defuncţilor, str. U., sector 4, în loc de sectorul 3.
Prin sentinţa civilă nr. 2720 din 06.03.2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti - S. civ., s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Camerei Notarilor Publici; s-a respins cererea împotriva pârâtei Camera Notarilor Publici, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă; s-a respins cererea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâtele U.M. şi N.A., ca neîntemeiată şi a fost obligat reclamantul la plata către pârâte a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că prin acţiunea formulată s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele U.M., N. A. şi Camera Notarilor Publici Bucureşti, anularea certificatelor de moştenitor nr. 60 din 2001 şi 61 din 2001 eliberat de BNP D.A.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 36/1995, pârâta Camera Notarilor Publici Bucureşti este organizaţia profesională a notarilor publici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Curţii de Apel Bucureşti şi are atribuţii administrative şi de evidenţă a birourilor notariale. în condiţiile în care notarul public nu opune părţilor din actele pe care le instrumentează un drept al său propriu rezultând din calitatea sa profesională, pentru a fi respectat specificul unei proceduri contencioase, respectiv acela ca reclamantul să-şi valorifice un drept potrivnic faţă de pârât, cu atât mai puţin Camera Notarilor Publici Bucureşti nu are acesta poziţie. Prin urmare instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Camera Notarilor Publici Bucureşti şi a respins cererea împotriva acesteia ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 1009 din 12.04.2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitiva, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamant împotriva rezoluţiilor menţionate, astfel că reclamantul a introdus acţiunea de faţă.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1967 din 11.04.1979 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, devenită irevocabilă în urma respingerii recursului prin dec. nr. 2592 din 20.09.1979 a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei P.C.A.E., autoarea pârâtelor din prezenta cauză, masa succesorală fiind compusă dintr-un un apartament situat în str. Unităţii nr. 86, Bucureşti, iar G.A., autoarea reclamantului, fiind unică moştenitoare, în calitate de moştenitoare testamentară (legatar particular) asupra imobilului menţionat.
în baza acestei hotărâri s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 579 din 27.12.1979, în cuprinsul căruia s-au făcut menţiuni conforme cu sentinţa de dezbatere a succesiunii.
Prin certificatele de calitate de moştenitor nr. 60 din 2001 şi nr. 31 din 2001 eliberat de B.N.P. D.A. la data de 19 iulie 2001, pârâtelor U.M. şi N.A. li s-a recunoscut calitatea de moştenitoare legale ale defunctei P.C.A.E.
La data de 17.01.2003, reclamantul a formulat acţiune introdusă pe rolul la Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, solicitând anularea certificatului de calitate de moştenitor nr. 61 din 2001 în contradictoriu cu pârâtele U.M. şi N.A. motivând că acestea nu au vocaţie la succesiunea defunctei în condiţiile în care autorul lor a fost exheredat total prin legatul instituit de către defunctă în favoarea mamei reclamantului. Prin sentinţa civilă nr. 6354 din 23.09.2003 s-au respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâte şi admiţând-se acţiunea reclamantului a fost anulat certificatul de moştenitor. Ulterior, prin decizia civilă nr. 320 A din 20.02.2004 C.A. Bucureşti, a admis apelul formulat împotriva acestei sentinţe, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, decizia Curţii de Apel a rămas irevocabilă prin decizia civila nr. 7166 din 2004 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamant.
Prima instanţă constatat că prin dispozitivul sentinţei civile nr. 1967 din 11.04.1979 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti s-a stabilit cu putere de lucru judecat că autoarea reclamantului are calitatea de moştenitoare testamentară, legatară cu titlu particular a defunctei P.C.A.E., aspect reţinut de altfel în considerentele deciziei nr. 7166 din 2004 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi deciziei nr. 207 din 06.02.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, ambele fiind irevocabile.
Raportându-se la dispozitivul sentinţei din anul 1979 şi la considerentele deciziei I.C.C.J. nr. 7166 din 2004 respectiv ale deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 207 din 06.02.2008, ambele beneficiind de puterea lucrului judecat, prima instanţă a reţinut că faţă de calitatea de legatar cu titlu particular a autoarei reclamantului, pârâtele puteau solicita eliberarea certificatelor de moştenitor contestate iar notariatele au procedat legal eliberându-le.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul G.M., reiterând în faţa instanţei de apel, motivele de nelegalitate ale celor doua certificate de calitate succesorală, invocate şi în fata instanţei de fond.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ. şi temeiurile de drept ale acţiunii de fond.
Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă Camera Notarilor Publici a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că potrivit Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, Camera Notarilor Publici Bucureşti este organizaţia profesională a notarilor publici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Curţii de Apel Bucureşti şi are atribuţii, generale, administrative şi de evidenţă a birourilor notariale şi nicidecum atribuţii care sunt exclusiv de competenţa unui notar public.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
în întâmpinare se arată că Hotărârea nr. 1967 din 1979 care prevede în dispozitiv că autoarea lui G.M. are calitatea de legatară cu titlu particular a intrat în puterea lucrului judecat, voinţa juridică a testatoarei nefiind susceptibilă de noi evaluări. Autorul intimatelor pârâte nu poate fi considerat renunţător la succesiune astfel că beneficiază de legile reparatorii care au prevăzut repunerea în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
Prin decizia civilă nr. 255 din 03.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant şi a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către intimata N. A..
Tribunalul a constatat apelul ca nefondat, pentru următoarele argumente:
După cum se reţine şi în considerentele deciziei civile nr. 112 din 13.01.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa civilă nr. 1967 din 11.04.1979 pronunţată de Judecătoria Sector 4 intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că reclamanta din respectiva cauză, autoarea reclamantului din prezentul proces, este unica moştenitoare a defunctei P.C.A.E. în calitate de moştenitoare testamentară, legatară cu titlu particular. Autoarea reclamantului a avut vocaţie la succesiunea defunctei, pe care a materializat-o numai asupra unor bunuri individuale din succesiunea testatoarei, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri ar fi compus întreg patrimoniul defunctei existent la data decesului.
Prin urmare, reclamantul ca moştenitor al legatarei cu titlu particular, nu justifică un drept legitim în a pretinde sau a urmări bunuri ce exced legatului lăsat de defunctă în favoarea autoarei sale, sau care au întregit ulterior patrimoniul acesteia, în această categorie intrând şi vocaţia legală de a dobândi unele bunuri în temeiul legilor speciale de reparaţie.
Reclamantul nu justifică nici un interes ocrotit juridiceşte pentru a cere anularea sau constatarea nulităţii absolute a certificatelor prin care s-a atestat calitatea pârâtelor de moştenitoare legale a defunctei, cât timp prin acestea nu sunt vătămate drepturile dobândite de propria autoare pe calea legatului particular.
Totodată Tribunalul a observat că prin decizia civilă nr. 320 din
20.02.2004 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a mai reţinut că reclamantul a devenit străin de succesiunea defunctei iar pârâtele au valorificat drepturile succesorale de moştenitor legal ale lui U.G., autorul acestora, de pe urma surorii sale P.C.A.E.
Tribunalul a constatat din perspectiva celor reţinute prin hotărârile judecătoreşti anterioare şi irevocabile, că reclamantul nu justifică nici un interes legitim în a contesta în justiţie certificatele de calitate de moştenitor, indiferent de motivele de nulitate invocate, întrucât calitatea sa (a autoarei sale) de moştenitor cu titlu particular al defunctei a fost în mod irevocabil stabilită, aşa încât necitarea sa la notariat cu ocazia eliberării certificatelor de calitate de moştenitor în favoarea pârâtelor, nu este de natură a-i vătăma interesele. Drepturile reclamantului, moştenite de la autoarea sa, cu privire la succesiunea defunctei P.C.A.E., sunt limitate strict la obiectul legatului cu titlu particular lăsat de către defunctă, acesta fiind valorificat deja. împrejurarea că bunul ce a făcut obiectul legatului ar fi fost unicul existent în patrimoniul succesoral la data decesului, nu poate conduce la concluzia că, prin testamentul lăsat, defuncta ar fi urmărit exheredarea indirectă a moştenitorilor legali, o atare interpretare fiind de natură a altera manifestarea de ultimă voinţă a defunctei şi neavând suport în plan probator. Oricum, apreciază Tribunalul o astfel de interpretare contravine celor stabilite prin hotărârile judecătoreşti anterioare, irevocabile.
Pe de altă parte, având în vedere că prima instanţă a examinat motivele de nelegalitate invocate de reclamant, în privinţa competenţei notarului public cu referire la adresa ultimului domiciliu al defunctei,
Tribunalul a reţinut că sunt nefondate criticile apelantului reclamant, întrucât inadvertenţele sesizate cu privire la denumirea arterei de circulaţie nu constituie falsuri sau erori de natură a conduce la anularea actelor emise de notarul public, ci reflectă modificările de denumire survenite pe parcurs, conform nomenclaturii stradale, respectiv de reorganizare a teritoriului administrativ al municipiului Bucureşti, pe sectoare.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar fi relevat notarului public faptul că a avut loc o dezbatere a succesiunii defunctei, finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 579 din 27.12.2979, acest aspect nu ar fi împiedicat emiterea certificatului de calitate de moştenitor nr. 61 din
2001 atâta vreme cât primul certificat constată că autoarea reclamantului are calitatea de moştenitor testamentar, legatar cu titlu particular, preluând întocmai dispoziţiile sentinţei civile nr. 1967 din 11.04.1979, iar pârâtele au calitatea de moştenitoare legale, fără a exista aşadar vreun impediment în eliberarea unui certificat în acest sens.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse, Tribunalul a respins apelul ca nefundat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamant G.M.
In drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ..
Intimatele au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece prin hotărâri judecătoreşti anterioare s-a reţinut cu putere de lucru judecat că numita G.A., autoarea reclamantului a venit la moştenirea defunctului P.C.A.E. în calitate de legatar cu titlu particular.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reţine următoarele:
Litigiul ce face obiectul prezentului dosar a fost precedat de alte litigii soluţionate prin hotărâri irevocabile purtate între aceleaşi părţi şi între autorii acestora.
Prin urmare, soluţia ce se va da recursului de faţă trebuie să ţină seama de conţinutul sentinţei civile nr. 1967 din 11 aprilie 1979, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1592 din 20 septembrie 1979, al deciziei civile nr. 207 din 6 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Hl-a civilă, irevocabilă şi al deciziei civile nr. 112 din 13 ianuarie 2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1967 din 11 aprilie 1979 s-a reţinut că autoarea reclamantului, numita G.A. este moştenitoarea unică a defunctei P.C.A.E. în calitate de legatar cu titlu particular. Recursurile declarate împotriva acestei sentinţe au fost respinse, astfel că dispozitivul care dezlega problema calităţii de moştenitor a autoarei reclamantului a intrat în puterea lucrului judecat. Considerentele deciziei prin care a fost respins recursul cuprind inclusiv aprecieri care nu concordă cu soluţia materializată în dispozitiv dar aceste aprecieri nu intră în puterea lucrului judecat tocmai pentru că nu dezvoltă şi nu se reflectă în dispozitiv.
Decizia civilă nr. 112 din 13.01.2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reiterează faptul că autoarea reclamantului a avut calitatea de moştenitor testamentar, legatar cu titlu particular şi conchide că reclamantul nu poate justifica drepturi legitime cu privire la bunurile ce exced legatului. Pe cale de consecinţă, reclamantul nu justifică nici un interes ocrotit juridiceşte pentru a cere anularea sau constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor prin care s-a atestat calitatea pârâtelor de moştenitoare legale a defunctei P.C.A.E. Această concluzie avea la bază constatarea că prin emiterea certificatului notarial nr. 61 din 2001 (care fusese atacat în dosarul soluţionat de înalta Curte) nu producea nici o vătămare persoanei care îşi realizase drepturile conferite de legatul cu titlu particular.
în sensul celor arătate mai sus este şi decizia civilă nr. 207 din 6 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă conform căreia autoarea reclamantului nu are calitatea de legatar universal al defunctei P.C.A.E. Potrivit acestei decizii, reclamantul urmăreşte să modifice dispozitivul unei sentinţe civile irevocabile, nesocotindu-se în acest fel autoritatea de lucru judecat a acesteia.
Faţă de conţinutul hotărârilor judecătoreşti menţionare,este evident că cererea reclamantului de anulare a certificatelor de calitate de moştenitor nr. 60 din 2001 şi nr. 61 din 2001 nu poate fi primită nici dacă s-ar reţine ca fiind adevărate susţinerile acestuia conform cărora cele două certificate au fost emise cu încălcarea legii notarilor publici şi sunt rezultatul unor declaraţii şi acte false.
Sub acest aspect Curtea a constatat că susţinerea recurentului conform căreia o succesiune nu poate fi dezbătută de două ori, este corectă. De asemenea este corectă susţinerea recurentului conform căreia certificatele de calitate de moştenitor contestate nu puteau fi emise decât dacă anterior s-ar fi anulat certificatul de moştenitor emis în baza sentinţei din anul 1979, prin care dezbaterea succesiunii defunctei P.C.A.E. a fost finalizată.
După cum s-a reţinut şi în litigiile anterior purtate între părţi, corectitudinea susţinerilor de mai sus, nu pot justifica admiterea acţiunii reclamantului atâta timp cât autoarea acesteia are doar calitatea de legatar cu titlu particular şi nu poate pretinde drepturi cu privire la bunurile deferite în baza certificatelor de calitate de moştenitor şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Aprecierile recurentului relative la intenţia defunctei P.C.A.E. de a exhereda pe autorii intimatelor nu sunt relevante în soluţionarea prezentului recurs deoarece aceste aspecte au fost tranşate în anul 1979 printr-o hotărâre judecătorească intrată sub puterea lucrului judecat.
In cauză este relevantă inclusiv soluţia dată plângerii penale formulată de reclamant împotriva intimatelor conform căreia acestea din urmă nu au săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), atunci când au formulat cererea de dezbatere a succesiunii în faţa notarului. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de recurs, astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. 1009 din 12 aprilie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi din decizia penală nr. 2038 din R din 25.09.2007.
Raportat la cele arătate, Curtea a reţinut că soluţia de anulare a certificatelor de moştenitor nu poate fi primită deoarece prin aceasta s-ar nesocoti puterea de lucru judecat şi s-ar încălca siguranţa circuitului juridic civil.
In esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Efectele puterii de lucru judecat se manifestă sub două aspecte. Un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt proces şi un aspect pozitiv, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată.
Partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că în acesta este cuprinsă soluţia. Efectul lucrului judecat este recunoscut şi considerentelor dar numai în măsura în care acestea explică dispozitivul şi se reflectă în el.
Efectele unei hotărâri judecătoreşti pot fi invocate în carul unui alt proces cu putere de lucru judecat atunci când se are în vedere obligativitatea hotărârii chiar dacă al doilea proces nu are aceleaşi părţi obiect sau cauză.
Curtea a constatat că instanţele de fond au raţionat corect atunci când au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Camera Notarilor Publici. Din acest punct de vedere este important de observat că respectiva instituţie nu este titulară de drepturi şi obligaţii subiective civile rezultate din succesiunea defunctei P.C.A.E.
Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut că hotărârea tribunalului nu este susceptibilă de modificare deoarece motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
în consecinţă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Articolul 2502 alin. (2) pct. 4 din N. C. civ. declară imprescriptibilă extinctiv acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării moştenirii în termenul prevăzut de lege, anume 1 an de la data deschiderii succesiunii, conform art. 1103 alin. (1) N. C. civ.
Pentru alte ipoteze în care se invocă nulitatea certificatului de moştenitor, problema prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii se rezolvă ţinând cont de împrejurarea că o asemenea acţiune nu este o acţiune de sine stătătoare, ci o acţiune grefată pe acţiunile care sancţionează direct drepturile moştenitorilor sau, după caz, ale terţilor, astfel încât urmează a fi supusă regulilor, în materie de prescripţie extinctivă, aplicabile acestor acţiuni, fiind, deci, necesar să se stabilească dacă dreptul care se pretinde că a fost încălcat este sau nu supus prescripţiei extinctive11.
Referitor la controversa corespunzătoare reglementării anterioare privind atributul certificatului de moştenitor de a avea valoarea unui titlu de proprietate, aceasta a primit o soluţie prevăzută de art. 1133 alin. (1) N. C. civ. care stipulează expres că certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota parte ce se cuvine fiecăruia, cu menţiunea că proba dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale nu are caracter absolut, partea interesată putând dovedi faptul că autorul nu era proprietar al unui anumit bun. în acest din urmă caz, va deveni incident principiul conform căruia nimeni nu poate transmite, inclusiv pe cale succesorală, mai multe drepturi decât cele pe care le are[2].
G. Boroi, C.A1. Anghelescu, op.cit., p. 291-292. [21 G. Boroi, L. Stănciulescu, op.cit., p. 62.
Capitolul III Excepţia de inadmisibilitate
| ← Pensie de întreţinere. Modificarea mijloacelor celui care... | Cerere de revizuire. Procedura în desfăşurare în faţa... → |
|---|
