Poliţist sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie, şi trimis în judecată pentru întreţinere de raporturi sexuale cu minori. Achitare pe motiv că fapta nu există. Acţiune ulterioară de reîncadrare în funcţie. Efectul pozitiv al lucrului judecat
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1201 Legea nr. 360/2002, art. 57 lit. a)
împrejurarea că în procesul penal s-a reţinut inexistenţa faptei de întreţinere de raporturi sexuale cu persoane minore în sarcina reclamantului, nu conduce în mod automat la anularea efectelor hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat legalitatea sancţiunii disciplinare a destituirii din poliţie aplicate pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 constând în comportarea necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei. O interpretare contrară ar face iluzorie autoritatea de lucru judecat a hotărârilor irevocabile şi ar duce la răsturnarea prezumţiei irefragabile că acestea exprimă adevărul, lucru nepermis în sistemul nostru judiciar.
C.A. Cluj, s. com. şi de cont. admin. şi fisc., dec. nr. 733 din 21 februarie 2011 (B.J. C.A. Cluj Trim. I)
Prin decizia civilă nr. 2 din 10.01.2011 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în prezentul dosar, a fost admis recursul declarat de reclamantul
B.V. împotriva sentinţei civile nr. 804 din 05.03.2010 a Tribunalului Cluj, sentinţă care a fost casată în întregime, fiind reţinută cauza spre rejudecare în vederea soluţionării pe fond.
Iniţial, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
B.V. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean De Poliţie Cluj a fost înregistrată la data de 09.10.2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. xxxx din 3 din 2007.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la reîncadrarea sa în funcţia şi gradul avut anterior şi a-i plăti toate drepturile salariale începând de la data concedierii şi până la repunerea în drepturi, iar în caz de opunere şi la cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în anul 1987 a fost repartizat în calitate de agent de ordine la Miliţia municipiului Cluj Napoca, iar din anul 1987 la Secţia 3, Investigaţii criminale, fiind apreciat pentru activitatea desfăşurată inclusiv prin acordarea unei solde de merit.
în data de 29 octombrie 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost sesizat în legătură cu faptul că mai mulţi poliţişti din carul IPJ Cluj se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de raporturi sexuale cu minore, printre aceştia fiind nominalizat şi reclamantul.
Mai precizează reclamantul că a fost trimis în judecată pentru comiterea acestei infracţiuni şi a fost exclus din poliţie.
Pin sentinţa penală nr. 230 din 2007 a Tribunalului Cluj s-a dispus achitarea reclamantului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta nu există.
Faţă de soluţia pronunţată în procesul penal, reclamantul apreciază că înlăturarea sa din cadrul politiei a fost abuzivă şi solicită reîncadrarea sa în funcţia şi gradul deţinut anterior excluderii sale.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj a invocat excepţia necompetenţei materiale, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1044 din 13.11.2007 a Tribunalului Bucureşti, soluţionarea cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
După înregistrarea dosarului la C.A. Bucureşti a formulat întâmpinare şi pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin dispoziţia nr. S din 437 din
8.11.2004 a şefului IPJ Cluj reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „destituirea din poliţie”, iar contestaţia formulată împotriva acestei dispoziţii a fost respinsă. Fapta pentru care a fost sancţionat a fost săvârşită în perioada iunie-august 2004 şi a constat în întreţinerea de relaţii sexuale în mai multe rânduri cu două minore la domiciliul lui
B.A., persoană care era cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă calificată. S-a apreciat că reclamantul a avut un comportament necorespunzător în afara orelor de serviciu prin care s-a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei.
Se susţine că deşi reclamantul a fost achitat în procesul penal, înlăturarea caracterului penal al faptei nu elimină răspunderea disciplinară, iar potrivit art. 19 din OMA1 nr. 300 din 21.06.2004 cadrele militare în rezervă pot fi recrutate în vederea rechemării în activitate dacă îndeplinesc mai multe condiţii printre care se numără şi cerinţa să nu fi fost trecute în rezervă pentru împlinirea limitei de vârstă în grad ori din motive imputabile lor.
Prin sentinţa civilă nr. 987 din 26.03.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, soluţionarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin completarea la întâmpinare depusă de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj s-a învederat instanţei că solicitarea reclamantului de a fi repus în drepturile ce i se cuvin începând cu anul 2004 nu se poate realiza decât în cazul în care actul administrativ ce a dus la încetarea raporturilor de serviciu ar fi anulat. Contestaţia formulată însă de reclamant împotriva actului de sancţionare a fost respinsă în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 305 din 2005 a Curţii de Apel Cluj şi decizia civilă nr. 6005 din 2005 a I.C.C.J.
Deşi reclamantul pretinde că se impune reîncadrarea sa în funcţia şi gradul deţinut la momentul destituirii din poliţie în vederea pensionării în considerarea faptului că prin sentinţa penală pronunţată în dosarul nr. 5298 din 2006 a fost achitat, pârâtul învederează instanţie că potrivit art. 23 alin. (2) din OMAI nr. 350/2002 cele două forme de răspundere, penală şi disciplinară, se pot cumula.
Prin sentinţa civilă nr. 1831 din 10.10.2008 a Tribunalului Cluj au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi autorităţii de lucru judecat, fiind respinsă acţiunea reclamantului ca efect al admiterii acestor excepţii peremptorii.
Prin decizia civilă nr. 340 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1831 din 10.10.2008 a Tribunalului Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, statuându-se că în mod greşit au fost admise cele două excepţii.
în cel de al doilea ciclu procesual desfăşurat în faţa Tribunalului Cluj, prin sentinţa civilă nr. 804 din 05.03.2010 a fost admisă excepţia lipsei procedurii prealabile, fiind respinsă acţiunea reclamantului.
Şi această sentinţă a fost casată prin decizia civilă nr. 2 din 10.01.2011 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în prezentul dosar, iar cauza a fost reţinută în vederea soluţionării pe fond în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Analizând pe fond cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, Curtea reţine următoarele:
Reclamantul B.V. a fost încadrat în perioada 18.04.1984 -
13.11.2004 în cadrul Poliţiei municipiului Cluj Napoca, ultimul grad deţinut fiind acela de agent şef adjunct pe care l-a ocupat la Secţia 3 de Poliţie.
Prin dispoziţia nr. S din 437 din 08.11.2004 a şefului Inspectoratului Judeţean Cluj s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data de 13.11.2004, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a „destituirii din poliţie”. Reclamantul a fost sancţionat disciplinar pentru comportament necorespunzător în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei constând în faptul că, aflându-se în anturajul proxenetului B.A., a întreţinut relaţii sexuale cu 2 minore la domiciliul proxenetului, aspecte ce au fost mediatizate negativ atât de presa locală cât şi la posturile de televiziune centrală.
Reclamantul a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de încetare a raporturilor de serviciu, urmând atât calea administrativă cât şi pe cea judecătorească. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 305 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. xxxx din 2004 a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea dispoziţiei nr. S din 437 din 08.11.2004 a şefului Inspectoratului Judeţean Cluj, reîncadrarea în funcţie şi plata retroactivă a drepturilor salariale, sentinţă care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca urmare a pronunţării deciziei nr. 6005 din 16.12.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. xxx din 2005.
Concomitent cu acţiunea disciplinară, împotriva reclamantului s-a declanşat şi un proces penal acesta fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 230 din 23 aprilie 2007 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă, s-a dispus achitarea reclamantului de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de act sexual cu un minor incriminată de art. 198 alin. (1) C. pen, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin.
(1) lit. a) C. proc. pen, respectiv că fapta nu există.
în considerarea soluţiei favorabile pronunţate în procesul penal, reclamantul s-a adresat în mod repetat pârâţilor cu cereri de reîncadrare în funcţia şi drepturile deţinute în 13.11.2004 la care a primit răspuns negativ, invocându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 6005 din 16.12.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei prin care a fost menţinută sancţiunea disciplinară a destituirii din poliţie.
în opinia reclamantului un astfel de refuz este unul nejustificat de vreme ce s-a dispus achitarea sa pentru infracţiunea de act sexual cu un minor pe motiv că fapta nu există.
Curtea nu achiesează la această argumentaţie a reclamantului deoarece premisa de la care se pleacă în susţinerea tezei că achitarea sa în procesul penal ar lipsi de efecte măsura disciplinară a destituirii din poliţie este greşită. Este adevărat că instanţa penală şi cea de contencios administrativ au ajuns la concluzii antinomice în ce priveşte existenţa faptei în materialitatea ei, însă nu se poate ignora faptul că sancţiunea disciplinară a intrat în puterea lucrului judecat şi efectele ei nu pot fi înlăturare decât în ipoteza desfiinţării sentinţei civile nr. 305 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. xxxx din 2004 şi a deciziei nr. 6005 din 16.12.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei prin promovarea unei căi extraordinare de atac.
Trebuie precizat de la început că încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului a avut loc ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a destituirii din poliţie, iar nu ca urmare a condamnării pentru comiterea unei infracţiuni intenţionate. Cele două anchete, penală şi disciplinară, derulate concomitent împotriva reclamantului au avut finalităţi diferite, fiind achitat pe latură penală şi sancţionat pe latură disciplinară.
împrejurarea că în procesul penal s-a reţinut inexistenţa faptei de întreţinere de raporturi sexuale cu persoane minore în sarcina reclamantului, nu conduce în mod automat la anularea efectelor hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat legalitatea sancţiunii disciplinare a destituirii din poliţie aplicate pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 constând în comportarea necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei.
O interpretare contrară ar face iluzorie autoritatea de lucru judecat a hotărârilor irevocabile şi ar duce la răsturnarea prezumţiei irefragabile că acestea exprimă adevărul, lucru nepermis în sistemul nostru judiciar.
Se mai observă apoi faptul că reclamantul nu a beneficiat de prevederile art. 65 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 360/2002 şi anume nu a fost menţinut în activitate pe durata urmăririi penale şi a judecăţii cu consecinţa suspendării din funcţie pe durata cercetărilor, ci s-a apreciat că în cazul său operează şi răspunderea disciplinară obişnuită, aplicându-i-se sancţiunea cea mai gravă cea a excluderii din profesie, întrucât reclamantul nu a fost suspendat din funcţia de agent şef adjunct pe durata cercetărilor penale, ci a fost destituit din poliţie pe temei disciplinar, acesta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 care stabilesc că în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. De dreptul de a fi repuşi în toate drepturile anterioare beneficiază aşadar doar poliţiştii care au fost puşi la dispoziţie sau suspendaţi din funcţie pe durata urmăririi penale şi a judecăţii, în cazul obţinerii unei soluţii favorabile de achitare, iar nu şi poliţişti care au fost destituiţi din poliţie, în urma unei cercetări disciplinare ale cărei concluzii au rămas definitive după epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege.
în această ultimă situaţie se regăseşte şi reclamantul din prezenta cauză. Doar în ipoteza desfiinţării sentinţei civile nr. 305 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. xxxx din 2004 şi a deciziei nr. 6005 din 16.12.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei prin promovarea unei căi extraordinare de atac, cererea reclamantului de reintegrare în funcţia şi gradul ocupat la momentul destituirii şi de plata a tuturor drepturilor salariale pe acest interval de timp va fi admisibilă. Până atunci demersul reclamantului este paralizat de efectul pozitiv al lucrului judecat care se impune în acest al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată prin sentinţa civilă nr. 305 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, fără posibilitatea de a fi contrazisă. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoie de ordine socială şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Raportat la toate aceste considerente şi la dispoziţiile art. 1201 C.civ şi art. 8 teza a Il-a din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că în mod justificat pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean De Poliţie Cluj au refuzat reîncadrarea reclamantului în funcţia şi gradul deţinut la momentul destituiri şi plata drepturilor salariale şi prin urmare va respinge ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean De Poliţie Cluj.
Este deosebit de important temeiul pentru care a fost achitat inculpatul (reclamant în prezenta cauză), respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, respectiv fapta nu există. Pornind de la acest temei, problema principală este concilierea autorităţii de lucru judecat cu prezumţia de nevinovăţie. Rezumând, există o hotărâre penală care consfinţeşte că o anumită situaţie de fapt este inexistentă şi avem o hotărâre civilă în care se statuează că o anumită stare de fapt există. Cele două tipuri de răspundere sunt, într-adevăr, diferite, însă ambele au în vedere aceeaşi situaţie de fapt.
Argumentul instanţei, de respectarea a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu se verifică nici sub aspectul reglementării interne, nici din perspectiva art. 6 parag. 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
Sub aspectul dreptului intern, trebuie pornit de la art. 22 alin. (1) C. proc. pen., care prevede că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Prin urmare, chiar legiuitorul dă preferinţă autorităţii de lucru judecat al hotărârii penale, cu privire la existenţa faptei, şi aceasta sub drept cuvânt, pentru că instanţa penală este cea mai în măsură de a statua asupra existenţei unei fapte prevăzută de legea penală. Aşadar, instanţa care a soluţionat acţiunea redată mai sus, trebuia să dispună reintegrarea reclamantului, pentru că a fost reţinut de către instanţa penală că fapta pentru care a fost destituit nu există în materialitatea ei.
Din perspectiva prezumţiei de nevinovăţie garantată de art. 6 parag. 2 al Convenţiei, Curtea a analizat o situaţie de fapt similară cu cea din speţă, respectiv cauza Vanjak c. Croaţii. Cu privire la aplicabilitatea prezumţiei de nevinovăţie procedurilor disciplinare, Curtea a statuat că dacă ancheta penală este finalizată fără condamnarea persoanei anchetate, indiferent de temeiul achitării sau încetării procesului penal, persoana respectiva va continua să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie în orice altă procedură, indiferent de natura acesteia, inclusiv în proceduri disciplinare.
Pe fond, Curtea oferă drept criteriu esenţial identitatea dintre elementele constitutive ale abaterii disciplinare şi cele ale infracţiunii. In Vanjak, acţiunea penală împotriva reclamantului a fost stinsă pentru că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, însă erau întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, ipoteză declarată de Curte ca neîncălcând prezumţia de nevinovăţie. Un raţionament similar este folosit de Curte pentru admiterea răspunderii civile
tl] Cererea nr. 29889 din 04, hotărârea din data de 14 ianuarie 2010.
delictuale a inculpatului achitat, cu condiţia ca instanţa să plaseze întreaga discuţie pe terenul vinovăţiei civile.[1]
în speţa rezumată, nici nu se mai ajunge la analiza elementelor constitutive ale celor două tipuri de răspundere, ci orice tip de răspundere este înlăturat pentru că instanţa penală a statuat că situaţia de fapt pe care se întemeiază atât acţiunea penală cât şi cea disciplinară, nu există. Aici intervine importanţa temeiul de achitare, respectiv fapta nu există, lăsând fără efect acţiunea disciplinară care afirmă că fapta există.
Prin urmare, respingerea acţiunii de reintegrare şi negarea efectelor achitării semnifică, în opinia noastră, o statuare asupra vinovăţiei reclamantului intervenită după achitarea definitivă a acestuia şi pe cale de consecinţă, o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.
| ← Cerere de revizuire formulată împotriva mai multor hotărâri.... | Acţiune în revendicare. Probatoriu administrat în afara... → |
|---|
