Hotărâre de respingere a cererii de obligare la plată pentru lipsă în gestiune în temeiul art. 271 alin. (1) C. muncii. Autoritate de lucru judecat într-o acţiune ulterioară întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

C. civ., art. 998, art. 999, art. 1201 C. proc. civ., art. 166 C. muncii, art. 271 alin. (1)

Faţă de prevederile art. 270 alin. (1) C. muncii, care reglementează doar răspunderea civilă contractuală în materia raporturilor de muncă, răspunderea delictuală nefiind o alternativă a răspunderii contractuale, în mod just s-a statuat de către tribunal că salariatul poate răspunde faţă de unitate pentru prejudiciile create în timpul cât este angajat şi în legătură cu munca sa, doar în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, astfel că invocarea în speţă a răspunderii civile delictuale, nu este de natură să schimbe cauza acţiunii.

C.A. Cluj, s. civ., de muncă şi asig. soc., pt. min. şi fam., dec. nr. 713 din 23 februarie 2011 (B.J. C.A. Cluj Trimestrul I)

Prin sentinţa civilă nr. 5001 din F din 4 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta M.E.S. şi în consecinţă, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C.C. I.C.B. împotriva pârâtei M.E.S., pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă este incidenţă în cauză fiind întrunită tripla identitate impusă de art. 1201 C. civ., respectiv există aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, atât în acest litigiu dedus judecăţii de reclamantă împotriva aceleaşi pârâte, prin care se solicită obligarea acesteia la plata aceleaşi sume de 10.029,96 lei despăgubiri pentru lipsa în gestiune constatată prin inventarul din 29 octombrie 2003, cât şi în dosarul nr. xxx din 112 din 2006 în care s-a pronunţat irevocabil decizia civilă nr. 1937 din R din 2007 de C.A. Cluj, prin care a fost admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 310 din 2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care a modificat-o în întregime, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei. în considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, faptul că nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile legale impuse de art. 271 alin. (1) C. muncii, mai exact nu a fost probată existenţa faptei ilicite şi personale a salariatei pârâte în legătură cu munca sa, nici vinovăţia pârâtei, dar nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu produs reclamantei.

Tribunalul a reţinut că în dosarul evocat nr. xxx din 112 din 2006 au fost aceleaşi părţi, obiectul acţiunii a fost acelaşi, respectiv a vizat obligarea pârâtei să plătească reclamantei despăgubirile în cuantum de 10.029,96 lei, în baza aceluiaşi temei juridic, prin pretinsa lipsă în gestiune cauzată de pârâtă în timp ce era salariata reclamantei, respectiv prin încălcarea prevederilor art. 24-25 din Legea nr. 22 din 1969, prin raportare la prevederile art. 271 alin. (1) C. muncii ce reglementează răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajator. în cauză nu au fost primite susţinerile reclamantei potrivit cărora pârâta ar trebui să răspundă în baza condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., ci tribunalul a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii ale răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator, întrucât aceasta ar fi prejudiciat reclamanta în timpul ori în legătură cu munca sa, situaţie în care în mod evident este vorba de aceeaşi cauză şi este incident acelaşi temei juridic.

Tribunalul nu a găsit întemeiată nici aserţiunea reclamantei, potrivit căreia prin adoptarea rezoluţiei din 2 februarie 2009 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind AN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, s-ar fi schimbat cauza acţiunii întrucât acest lucru nu este real, acţiunea dedusă judecăţii are acelaşi temei juridic şi vizează aceeaşi stare de fapt, respectiv pretinsele prejudicii cauzate de pârâtă în timp ce era salariata reclamantei reprezentând lipsuri în gestiune, fiind gestionar la magazinul din Cireşoaia, comuna Braniştea, constatate în data de 29 octombrie 2003, în sumă de 10.029,96 lei. Rezoluţia respectivă nu poate atrage în cauză o nouă judecare pe fond a aceloraşi pretenţii între aceleaşi părţi, cât timp situaţia de fapt în mod evident nu s-a schimbat.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea cooperativă de consum de gr. 1 C. Beclean solicitând modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii.

în motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, având în vedere că nu a existat nici o infracţiune de furt calificat şi nici autor necunoscut care trebuia să răspundă faţă de unitate pentru producerea prejudiciului în condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., şi consideră că această răspundere se transferă automat lucrătorului gestionar respectiv asupra pârâtei, fiind singura vinovată şi responsabilă de producerea acestui prejudiciu.

întrucât nu mai există nici o relaţie de muncă între recurentă şi pârâtă, iar infracţiunea de furt cu autor necunoscut s-a dovedit că nu a existat, în acest moment nu mai poate invoca o răspundere patrimonială aşa cum greşit a invocat instanţa de fond, ci se poate invoca în mod corect şi legal de o răspundere civilă delictuală prevăzută de art. 998-999 C. civ.

Prin schimbarea temeiului juridic respectiv schimbarea calificării juridice consideră că se înlătură astfel unul din elementele esenţiale ale autorităţii de lucru judecat şi anume identitatea de cauză.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătoreşti şi este reglementată de art. 1201 C. civ., ca o prezumţie legală, absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul - res judicata pro veritate habetur, şi de art. 166 C. proc. civ., drept o excepţie de fond, peremptorie şi absolută.

Principiul autorităţii de lucru judecat presupune ca ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Potrivit art. 1201 C. civ., există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate.

Din cuprinsul art. 166 C. proc. civ., reiese că excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.

Aşadar, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară, pe de o parte, întrunirea triplei identităţi de elemente: părţile, obiectul şi cauza şi, pe de altă parte, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care a dezlegat fondul cauzei.

Contrar criticilor recurentei, se reţine că instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a procedat în mod corect atunci când a respectat principiul autorităţii de lucru judecat.

Astfel, se constată că într-o primă judecată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1937 din R din 2007 a Curţii de Apel Cluj, a fost respinsă pretenţia reclamantei recurente referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 10.029,96 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa în gestiune constatată prin inventarul din 29 octombrie 2003, cu motivarea că nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile legale impuse de art. 271 alin. (1) C. muncii, întrucât nu a fost probată existenţa faptei ilicite şi personale a salariatei pârâte în legătură cu munca sa, nici vinovăţia pârâtei, dar nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu produs reclamantei.

Or, această statuare a instanţei în legătură cu răspunderea patrimonială a angajatului nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare şi verificării jurisdicţionale a instanţei.

Verificând întrunirea cumulativă a condiţiilor de existenţă a autorităţii de lucru judecat, Curtea reţine că, prima condiţie privitoare la identitatea părţilor este îndeplinită, împrejurarea rezultând din petitul cererilor de chemare în judecată.

Şi în privinţa obiectului, prin acesta înţelegând pretenţia afirmată în justiţie, adică la ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de chemare în judecată, se constată că acesta este identic, deoarece în ambele acţiuni s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.029,96 lei cu titlu de despăgubiri.

Din perspectiva autorităţii de lucru judecat, prin cauză se înţelege fundamentul pretenţiei pe care una din părţi îl afirmă împotriva celeilalte părţi.

Astfel, se reţine că în ambele demersuri juridice ale reclamantei recurente, cauza este aceeaşi, deoarece atât în primul litigiu, cât şi în prezenta cauză aceasta a invocat crearea unei lipse în gestiune la nivelul anului 2003 de a cărei reparare este răspunzătoare pârâtă angajată în calitate de gestionară. Aşadar, pretenţiile reclamantei în ambele situaţii se întemeiază pe răspunderea patrimonială a pârâtei în cadrul raporturilor de muncă existente între părţi.

Aprecierea recurentei în sensul că art. 998 - 999 C. civ. invocat ca şi temei de drept este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare şi să atragă răspundere civilă delictuală este eronată, raportat la datele speţei. în ambele cazuri reclamanta a sesizat judecătoria ca prima instanţă prin invocarea răspunderii civile delictuale, însă ca urmare a declinării de competenţă, faţă de prevederile art. 270 alin. (1) C muncii şi a calificării acţiunilor, ambele cauze au fost soluţionate de tribunal în prima instanţă în jurisdicţia muncii.

Nici argumentul potrivit căruia în prezent a încetat contractul individual de muncă al reclamantei, nu este de natură să confere o altă cauză demersului juridic al recurentei, întrucât ceea ce are relevanţă este calitatea de salariat la data presupusei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Reclamanta mai pretinde o altă cauză juridică a dreptului ei, formulând o nouă apărare, respectiv finalizarea anchetei penale şi clasarea dosarului în sensul că infracţiunea de furt cu autor necunoscut s-a dovedit că nu a existat, aspect care este irelevant şi nu este de natură să conducă la înlăturarea autorităţii de lucru judecat, după ce primul litigiu a fost tranşat irevocabil.

Cum, această excepţie are caracter absolut, înseamnă că reclamanta nu pot introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior, în consecinţă, prin admiterea excepţiei puterii lucrului judecat, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 1201 şi art. 166 C. proc. civ.

Ţinând seama de aceste considerente, Curtea a apreciat că hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel ca a menţinut-o, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

← Antecontract de vânzare-cumpărare cu obligaţia...		Prezumţia lucrului judecat. Formularea diferită a petitului.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotărâre de respingere a cererii de obligare la plată pentru lipsă în gestiune în temeiul art. 271 alin. (1) C. muncii. Autoritate de lucru judecat într-o acţiune ulterioară întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ.