ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE PRIVIND O COTĂ IDEALĂ DIN DREPTUL DE PROPRIETATE. IMPOSIBILITATEA PRONUNŢĂRII UNEI HOTĂRÂRI CARE SĂ ŢINĂ LOC DE ACT AUTENTIC DE VÂNZARE-CUMPĂRARE CU PRIVIRE LA O SUPRAFAŢĂ DETERMINATĂ DE TEREN. CERERE DE PARTAJ. SOLUŢIE.
| Comentarii |
|
întrucât promitentul vânzării-cumpărării avea doar o cotă ideală de 25% din suprafaţa totală de teren de 1346 m2, fără ca aceasta să fie individualizată - în condiţiile în care nu se realizase ieşirea din indiviziune -, solicitarea beneficiarului promisiunii de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru o suprafaţă de 336 m2, este neîntemeiată.
De asemenea, promitentul nu poate solicita direct partajul bunului, întrucât nu are calitatea de coproprietar, antecontractul încheiat netransmiţând acestuia dreptul de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 3.088/17.03.1997, Judecătoria Sectorului 1 respins cererea formulată de reclamanţii P.M. şi P.T. împotriva pârâţilor P.Gh. şi P.E. pentru constatarea încheierii între părţi a unui contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu motivarea că autorii pârâţilor nu au avut un drept de proprietate exclusiv asupra obiectului convenţiei, fiind coproprietari cu D.N. şi D.A. şi, de asemenea, cererea nu poate fi admisă, întrucât imobilul nu este individualizat.
Apelul formulat de reclamanţii P.M. şi P.T. a fost admis prin decizia civilă nr. 1.278/8.05.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a .IV-a civilă.
Instanţa de apel a schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea, stabilind că hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 1.606 m2, situat în Bucureşti, str. Vasile Lupu nr. 8, cu vecinătăţile indicate în dispozitivul deciziei - teren asupra căruia reclamanţii au un drept de proprietate, ca efect al pronunţării hotărârii.
în ce priveşte solicitarea ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vân-zare-cumpărare şi pentru suprafaţa de 336 m2, s-a apreciat că este neîntemeiată.
împotriva acestei soluţii au formulat recurs apelanţii-reclamanţi, solicitând casarea deciziei, deoarece, cu încălcarea dispoziţiilor art. 728, 730 şi 1895 Cod civil, instanţa de apel a considerat că autorii pârâţilor nu au putut transmite reclamanţilor şi dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 336 m2.
Recursul este nefondat.
în fapt, autorii pârâţilor au promis vânzarea acestui teren prin «actul de vânzare-cumpărare» sub semnătură privată, încheiat la 30.07.1974, însă terenul nu a fost individualizat în materialitatea lui, deoarece autorii pârâţilor nu aveau asupra acestui teren decât un drept de proprietate în indiviziune şi, pe de altă parte, suprafaţa de teren nu este individualizată nici în actul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi.
Faţă de aceste aspecte, instanţa de apel a reţinut corect că proprietarul unei cote ideale din dreptul de proprietate nu poate face acte de dispoziţie care să afecteze bunul în materialitatea lui şi, în consecinţă, a admis numai în parte acţiunea reclamanţilor, fără a constata că au dobândit un drept de proprietate şi asupra suprafeţei de teren de 336 m2.
Dispoziţiile art. 728 cod civil nu au aplicare în cauză, deoarece ieşirea din indiviziune asupra terenului menţionat trebuie să se realizeze între pârâţi şi celelalte persoane împreună cu care au un drept de proprietate asupra terenului, iar reclamanţii nu au cerut şi nici nu puteau să solicite în mod direct ieşirea din indiviziune, decât, eventual, în baza unei acţiuni oblice.
Pentru aceleaşi motive, în speţă nu este aplicabil nici art. 730 Cod civil, care se referă la modalitatea de ieşire din indiviziune între moştenitori, însă reclamanţii nu au un drept de proprietate asupra terenului de 336 m2 - care reprezintă, de fapt, o cotă de 25%, indiviză, din dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe mai mari de teren - pentru a putea solicita ieşirea din indiviziune.
La dosar nu s-a depus nici un act din care să rezulte că terenul de 1.346 m2 a fost partajat în materialitatea lui - astfel cum au susţinut recurenţii - şi că autorilor pârâţilor le-ar fi revenit suprafaţa de 336 m2 din acest teren.
Dispoziţiile art. 1895 Cod civil, care prevăd posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate imobiliară prin prescripţie achizitivă într-un termen de 10 până la 20 de ani, nu pot fi aplicate în lipsa unui just titlu, care să permită invocarea acestui mod de dobândire a dreptului de proprietate. Actul sub semnătură privată, intitulat «act de vânzare-cumpărare», nu este un titlu translativ de proprietate, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1897 Cod civil, pentru a se putea constata dobândirea dreptului de proprietate.
în consecinţă, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru casarea deciziei, recursul a fost respins, ca nefondat. (Judecator Adina Nicolae)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 647/1999)
| ← CONTRACT DE ÎMPRUMUT A UNEI SUME DE BANI. OBLIGAŢIA... | ASOCIAŢIE FĂRĂ SCOP LUCRATIV. SEDIU. DOVADA. → |
|---|
