ANTECONTRACT VÂNZARE-CUMPĂRARE. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIILOR ASUMATE. REZOLUTIUNE. ÎMBOGĂŢIRE FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ.
| Comentarii |
|
Una din consecinţele reciprocităţii obligaţiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluţiunea pentru neexecutare, prevăzută de art. 1020 Cod civil.
în cauză, reclamanţii nu au avut capăt de acţiune rezoluţiunea contractului, ci obiectul acţiunii a fost formulat ca pretenţii constând în restituirea avansului plătit. Aşa fiind, corect s-a apreciat că rezoluţiunea nu era lipsită de interes, pentru că numai prin desfiinţarea convenţiei se puteau produce efectele juridice referitoare la restituirea foloaselor realizate de pârâţi.
îmbogăţirea fără just temei nu îşi găseşte aplicarea în materia contractuală, atunci când se pretinde că una dintre părţile contractante nu şi-a executat obligaţia.
Reclamanţii W.M. şi A.V. au chemat în judecată pe pârâţii L.I. şi T.D. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 2.000.000 lei, actualizată pe perioada 30.03.1996 şi până la data plăţii, reprezentând avansul plătit de reclamanţi în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru două imobile situate în Bucureşti, str. Depozitului, nr. 67 şi nr. 67 A, a căror proprietari erau pârâţii, dar care, ulterior primirii banilor, au refuzat încheierea acestui contract şi au înstrăinat imobilele altor persoane.
S-a mai solicitat obligarea pârâtului L.I. şi la plata sumei de 1.000.000 lei, actualizată pe perioada 2.06.1996 până în ziua plăţii, cu motivarea că suma reprezintă un supliment din preţul vânzării, faţă de ce se plătise deja ca avans.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 10.684 din 13.11.1998 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 9.774.000 lei, reprezentând avans preţ, şi pe pârâtul L.I. la plata sumei de 4.457.000 lei, reprezentând avans preţ.
S-a reţinut că între părţi a intervenit, la data de 30.03.1996, un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care pârâţii s-au obligat să transmită reclamanţilor imobilele din str. Depozitului, nr. 67 şi 67 A, iar reclamanţii să plătească preţul stabilit de 14.000.000 lei, din care s-a achitat avans de 2.000.000 lei, pârâtului dându-i-se în plus încă 1.000.000 lei din preţ.
S-a reţinut că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată prin antecontract; mai mult au înstrăinat imobilele altor persoane, astfel că, potrivit art. 1075 Cod civil, aceştia trebuia să restituie avansul primit, în condiţiile art. 1084 Cod civil.
Apelul declarat de pârâtul T.D. a fost admis de Tribunalul Bucureşti, care, prin decizia civilă nr. 788 din 2.06.1998, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată.
S-a motivat soluţia prin aceea că este de necontestat că între părţi există o convenţie, în care acestea nu au prevăzut nici o clauză prin care, în ipoteza neexecutării unei obligaţii de către părţi, convenţia să fie desfiinţată de drept, aceasta beneficiind în continuare de prezumţia de validitate până la rezoluţiunea convenţiei.
împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii W.M. şi A.V., invocându-se motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă.
Se susţine, în esenţă, că hotărârea este rezultatul unei aplicări greşite a legii, întrucât, potrivit art. 1074 Cod civil, creditorul poate pretinde îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, să ceară despăgubiri, iar, potrivit art. 1075 Cod civil, orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăU nări, în caz de neexecutare, situaţie în care motivarea deciziei este în contradicţie cu cele două texte de lege.
Tot în cadrul acestui motiv se arată că s-a făcut greşit şi aplicarea art. 969 Cod civil, iar fundamentul daunelor interese îl reprezintă contractul dintre părţi şi neexecutarea obligaţiei de către pârâţi, temeiul restituirii sumelor aflându-se în îmbogăţirea fără justă cauză şi nu în rezoluţiunea contractului.
Cea de a doua critică se referă la faptul că hotărârea din apel este rezultatul unei aprecieri eronate a probelor, în sensul că este greşită motivarea operării prezumţiei de validitate a contractului, care, obiectiv, nu mai putea fi executat, întrucât imobilele au fost înstrăinate.
în aceste condiţii rezoluţiunea este lipsită de interes.
Recursul este nefondat.
Referindu-se la prevederile art. 1073 şi art. 1075 Cod civil, cât şi la temeiul daunelor care rezidă în îmbogăţirea fără justă cauză şi nu în rezoluţiunea contractului, recurenţii fac abstracţie totală de existenţa convenţiei dintre părţi, pe care chiar ei o recunosc şi o invocă în acţiune, cât şi de caracterul şi condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.
Este fără echivoc că la baza acţiunii formulate stau prevederile art. 969 Cod civil, cum corect s-a reţinut de instanţa de apel, deci existenţa unei convenţii care naşte obligaţii reciproce pentru părţi.
Una din consecinţele reciprocităţii obligaţiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluţiunea pentru neexecutare, prevăzută de art. 1020 Cod civil, potrivit căruia, în cazul când una din părţi nu-şi îndeplineşte angajamentul luat, cealaltă parte poate cere rezoluţiunea contractului sau antecontractului, condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă.
în cauza de faţă, reclamanţii nu au avut capăt de cerere rezoluţiunea antecontractului din 30.03.1996, ci obiectul acţiunii a fost formulat ca pretenţii, constând în restituirea avansului plătit din preţul prevăzut în convenţie.
Tocmai existenţa convenţiei şi forţa juridică a acesteia între părţi impune un anumit cadru juridic al acţiunii, prin care se tinde la încetarea efectelor acesteia.
De aceea, nu este justificată susţinerea recurentelor că, din moment ce imobilele fuseseră înstrăinate, era clar că nu se mai putea încheia contract şi nu se mai justifica cererea de rezoluţiune, pentru că, în contractele sinalagmatice, când una din părţi nu îşi îndeplineşte angajamentul, acesta (contractul) nu este desfiinţat de drept, ci desfiinţarea lui trebuie cerută în justiţie.
Tocmai pentru aceste principii care guvernează cauza, instanţa de apel a făcut referire la obiectul acţiunii, care nu este în contradicţie cu textele invocate în recurs.
Principiul îmbogăţirii fără just temei, invocat ca fundament al pretenţiilor formulate, are întotdeauna un caracter subsidiar şi nu-şi găseşte aplicarea în materie contractuală, atunci când se pretinde că una dintre părţile contractante nu şi-a executat obligaţia, pentru aceste situaţii existând alte căi legale la dispoziţia creditorului, care poate cere rezoluţiunea contractului sau executarea lui.
De aceea, de o îmbogăţire lipsită de just temei, care să dea drept la restituire, nu poate fi vorba în sfera raporturilor contractuale când foloasele realizate de o parte sub consecinţa actului juridic consimţit de cealaltă şi care constituie temeiul lor legal.
Cele arătate au constituit raţionamentul juridic pentru care instanţa de apel a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea, făcând corect aplicarea dispoziţiilor legale în materie.
S-a arătat deja de ce rezoluţiunea contractului nu era lipsită de interes, cu precizarea că însuşi fundamentul acţiunii îl constituia convenţia dintre părţi, care numai prin desfiinţare putea produce efectele juridice referitoare la restituirea foloaselor realizate de pârâţi.
Pentru toate aceste motive, urmează a se respinge recursul, ca nefondat. (Judecator Irina-Luminita Dumitriu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 3.548/1999)
| ← ASOCIAŢIE FĂRĂ SCOP LUCRATIV. SEDIU. DOVADA. | ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. CERERE DE REZOLUTIUNE... → |
|---|
