Apel. Inaplicabilitatea soluţiei de anulare a hotărârii judecătoreşti, în ipoteza în care instanţa de apel găseşte întemeiată cererea de suspendare a judecării unei cauze, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., cerere respinsă de către instanţa
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 244 alin. (1) pct. 1, art. 297 alin. (2), art. 105 alin. (2).
în ipoteza în care instanţa de apel apreciază că prima instanţă a respins, în mod greşit, cererea de suspendare a judecăţii formulată în temeiul art. 244 pct. 1C. pr. civ., este nelegal să pronunţe o hotărâre intermediară, în condiţiile art. 297 alin. (2) C. pr. civ.
Soluţionarea greşită a unei cereri de suspendare formulată pe acest temei nu poate atrage sancţiunea nulităţii nici a încheierii prin care a fost rezolvată solicitarea de suspendare a judecăţii, şi, cu atât mai puţin, a hotărârii prin care s-a rezolvat în fond cauza.
Chiar aplicând prevederile art. 105 alin. (2) C. pr. civ., instanţa de apel ar fi trebuit să observe că eventuala vătămare produsă apelantelor de către instanţa de fond, prin respingerea cererii de suspendare a judecăţii, putea fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, respectiv, prin luarea măsurii suspendării judecăţii în apel, astfel că, în nici un caz, nu s-ar fi putut ajunge la soluţia de anulare a sentinţei.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 656 din 5 aprilie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 8083 din 22 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 8061/2004, s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâţilor la predarea înscrisurilor care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului din comuna C., judeţul Prahova şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada mai 2004 - 22 octombrie 2004, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.M. împotriva pârâţilor D.U.O.V., D.U.M., D.U.M.M. şi D.l. şi s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti, str. N.T., sector 1, pentru lipsă de titlu.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă şi cererea reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că reclamantul şi-a manifestat intenţia renunţării la judecată la două din capetele cererii sale, la ultimul termen de judecată.
Acţiunea în evacuare a fost găsită întemeiată, având în vedere că titlul locativ al pârâţilor l-a constituit contractul de comodat nr. 22 din 2 octombrie 2003, încheiat cu reclamantul, contract ale cărui efecte, în privinţa duratei folosinţei bunului, au încetat la 30 aprilie 2004.
Apărarea pârâţilor, constând în dreptul de creanţă al pârâtei D.U.O.V., în legătură cu imobilul din care s-a cerut evacuarea sa, şi, în virtutea căruia, aceasta a cerut, în dosarul nr. 10608/2004 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, recunoaşterea unui drept de retenţie, a fost considerată irelevantă, în raport de împrejurarea că locaţiunea pârâtei s-a întemeiat pe un contract de comodat, a cărui durată a încetat, instanţa nefiind învestită cu o cerere petitorie care să pună în discuţie dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.
Nefiind vorba despre o obligaţie intuitu personae, cererea de obligare la plata daunelor cominatorii a fost considerată drept inadmisibilă.
Apelul declarat de pârâtele D.U.O.V. şi D.U.M.M. împotriva acestei sentinţe a fost admis, prin decizia civilă nr. 1568 din 13 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 1055/2/2005, instanţa de apel pronunţând o hotărâre intermediară, prin care a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, stabilindu-se un termen în continuare în acest sens.
Considerentele instanţei de apel au avut în vedere apărările făcute de apelanta
D.U.O.V., reţinându-se că, deşi aceasta nu a opus reclamantului un titlu locativ sau un titlu de proprietate cu privire la imobil, a invocat calitatea sa de concubină şi fostă soţie a reclamantului şi, deci, anumite creanţe izvorâte din această stare juridică, care nu ar putea fi lămurite decât în cadrul acţiunii de partaj a bunurilor comune, acţiune în cadrul căreia apelantele şi-au şi valorificat aceste drepturi, solicitând, în dosarul nr. 10608/2004 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, constatarea dreptului său de creanţă împotriva proprietarului C.M., precum şi acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu până la plata creanţei.
S-a apreciat că, până la stabilirea şi lămurirea pretenţiilor apelantei împotriva intimatului - reclamant, prezenta cerere de evacuare nu poate fi soluţionată, impunându-se suspendarea ei până la soluţionarea dosarului nr. 10608/2004 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
De asemenea, s-a arătat că prima instanţă a soluţionat greşit cererea pârâtei de suspendare a acţiunii în evacuare, întemeiată pe art. 244 pct. 1 C. pr. civ., încălcarea acestor norme fiind sancţionată cu anularea hotărârii de fond.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul - reclamant, care a criticat pentru nelegalitate hotărârea instanţei de apel.
în motivarea recursului, recurentul a susţinut:
- instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de evacuare şi nu a uneia de partaj. Calitatea de fostă soţie şi concubină a numitei D.U.O.V. nu justifică un titlu locativ pentru aceasta şi familia sa, cu privire la imobilul din care s-a cerut evacuarea. Acţiunea de partaj nu priveşte bunuri comune ale părţilor din dosar, ci doar bunuri dobândite în timpul concubinajului, pentru care instanţa cel mult poate să constate un eventual drept de creanţă;
- instanţa de apel nu putea concluziona în dosarul de faţă, având ca obiect evacuarea, că imobilul în litigiu a fost dobândit în timpul concubinajului părţilor, iar argumentul reţinut e străin de natura şi obiectul cauzei;
- apelanta şi-a exercitat drepturile procesuale cu rea credinţă, exercitând calea de atac a apelului în scopul de a nu putea fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 22 octombrie 2004 - decembrie 2006, faţă de constatarea tribunalului că ea şi familia sa aveau dreptul de a locui în imobil. Solicită, în consecinţă, aplicarea prevederilor art. 1083 C. pr. civ. şi art. 1081 lit. a) C. pr. civ.;
- soluţionarea acţiunii de evacuare nu atârnă de soluţionarea cererii având ca obiect partajul, bunul imobil în cauză nebeneficiind de prezumţia de comunitate prevăzută de art. 30 Codul familiei;
- hotărârea este nelegală şi întrucât instanţa de apel nu a fost legal învestită deoarece doar apelanta D.U.O.V. a achitat taxa de timbru, nu şi ceilalţi apelanţi;
- instanţa de apel a aplicat greşit legea când a stabilit că prima instanţă ar fi greşit în soluţionarea cererii de suspendare a judecăţii.
în drept, au fost invocate prevederile art. 304 punctele 7 şi 9 C. pr. civ.
Recurentul a ataşat cererii de recurs un certificat de grefă cu privire la soluţia pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul de partaj nr. 10431/299/2006 şi două înscrisuri sub semnătură privată din care rezultă că
D.U.O.V. a predat cheia imobilului administratorului Asociaţiei de proprietari şi că a solicitat scoaterea sa şi a fiicei sale de la calculul cotelor de întreţinere.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare, iar recurentul a precizat la termenul de judecată acordat în cauză că el insistă în soluţionarea recursului prin respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea reţine următoarele:
Chiar în prezenţa înscrisurilor administrate în recurs, din care rezultă că intimata
D.U.O.V. a predat cheia apartamentului administratorului blocului şi că a solicitat, pentru ea şi fiica sa, scoaterea de la calculul cotelor de întreţinere, justificat de faptul că, din 22 decembrie 2006, s-au mutat din apartament, Curtea consideră că interesul reclamantului în soluţionarea irevocabilă, pe fond, a acţiunii sale în evacuare nu a încetat, dat fiind că cererea sa se referea şi la intimatul
D.U.M. şi viza evacuarea apartamentului - proprietatea sa de către persoanele pârâte şi bunurile lor.
Or, în lipsa unor dovezi cu privire la evacuarea apartamentului de către toţi pârâţii şi bunurile acestora, instanţa nu a putut aprecia asupra rămânerii fără obiect a acţiunii ori asupra încetării interesului reclamantului în susţinerea acesteia.
în ceea ce priveşte criticile recurentului - reclamant formulate împotriva deciziei instanţei de apel, Curtea le găseşte ca fiind întemeiate.
în primul rând, în mod greşit tribunalul a pronunţat o hotărâre intermediară în condiţiile art. 297 alin. (2) C. pr. civ.
Instanţa de apel a făcut aplicarea acestor prevederi legale după ce a ajuns la concluzia că prima instanţă ar fi respins în mod greşit cererea de suspendare a judecăţii formulată de pârâţi în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ., justificată prin existenţa, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a dosarului de partaj între
C.M. şi D.U.O.V.
Chiar presupunând ca fiind corectă concluzia instanţei de apel cu privire la modul de soluţionare a cererii de suspendare de către prima instanţă, aceasta nu avea nici o justificare de a face, în cauză, aplicarea prevederilor art. 297 alin. (2)
C. pr. civ., pentru simplul motiv că greşita apreciere asupra condiţiilor art. 244 pct. 1 C. pr. civ. nu poate atrage sancţiunea nulităţii nici a încheierii, prin care a fost rezolvată solicitarea de suspendare a judecăţii şi, cu atât mai puţin, a hotărârii prin care s-a rezolvat în fond cauza.
Şi aplicând prevederile art. 105 alin. (2) C. pr. civ., instanţa de apel ar fi trebuit să observe că eventuala vătămare produsă apelantelor de către instanţa de fond, prin respingerea cererii de suspendare a judecăţii, putea fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, respectiv, prin luarea măsurii suspendării judecăţii în apel, astfel că, în nici un caz, nu s-ar fi putut ajunge la soluţia de anulare a sentinţei judecătoriei.
Dar şi considerentele tribunalului cu privire la necesitatea suspendării prezentei judecăţi până la soluţionarea dosarului de partaj, în care pârâta D.U.O.V. a cerut recunoaşterea unui drept de creanţă în legătură cu bunul în litigiu şi a unui drept de retenţie asupra acestuia, sunt greşite.
După cum, în mod just, a susţinut recurentul, argumentul instanţei de apel privitor la dobândirea apartamentului în discuţie în timpul concubinajului reclamantului şi al pârâtei D.U.O.V. excede obiectului litigiului de faţă şi probaţiunii efectuate în acesta, specifică judecării unei acţiuni în evacuare.
Apoi, chiar recunoaşterea unor eventuale drepturi ale acestei pârâte în procesul de partaj nu ar fi putut să ţină în loc ori să influenţeze modul de soluţionare a prezentei cereri de evacuare care avea la bază cercetarea raporturilor de locaţiune în care părţile litigante s-au aflat prin încheierea contractului de comodat nr. 22 din 2 octombrie 2003, aceasta, mai ales, în condiţiile în care dreptul de retenţie nu se solicitase a fi recunoscut chiar în cauza de faţă.
Apreciind, astfel, că prima instanţă a dat o corectă dezlegare raporturilor de drept material deduse spre soluţionare, că reclamantul a dovedit titlul său de proprietate asupra imobilului în litigiu, în timp ce pârâţii nu i-au putut opune acestuia nici un titlu locativ, dar, reţinând şi greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 297 alin. (2) C. pr. civ., în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat şi va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat.
în temeiul art. 274 C. pr. civ., la solicitarea recurentului, îi va obliga pe intimaţii -pârâţi să plătească acestuia cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 155,15 lei, constând în onorariu avocat (conform chitanţei din 1 martie 2007), taxă de timbru şi timbru judiciar.
Totodată, Curtea nu va face aplicarea prevederilor art. 1083 raportat la art. 1081 lit. a C. pr. civ. faţă de intimaţii - pârâţi, după cum s-a solicitat de către recurent, întrucât nu se poate aprecia că, exercitându-şi dreptul prevăzut de lege în favoarea lor, de a declara apel împotriva hotărârii primei instanţe, pârâţii ar fi acţionat
- doar prin acest fapt - cu rea-credinţă şi în scopul prejudicierii recurentului -reclamant. (BŢ)
| ← Amendă judiciară. Exercitarea cu rea credinţă a drepturilor... | 1. Apel. Mijloace de apărare ori cereri noi. înţeles.... → |
|---|
