Cerere de divorţ respinsă ca nesusţinută. Raportul între dispoziţiile art. 616 C. pr. civ. şi art. 246 alin. (1) C. pr. civ.
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 614, art. 616, art. 246 alin. (1)
într-un proces de divorţ se aplică cu întâietate dispoziţiile art. 616 C. pr. civ., care au un caracter special în raport de dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. pr. civ.
în egală măsură, reclamantul poate să renunţe la judecarea cererii de divorţ, dacă, la momentul la care îşi exprimă această manifestare de voinţă, ori, la care instanţa urmează să ia act de ea, sunt respectate şi celelalte reguli speciale existente în materia divorţului, privitoare la înfăţişarea părţilor în instanţă, reguli cuprinse în dispoziţiile art. 614 şi art. 616 C. pr. civ.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 909 din 17 mai 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 8066 din 27 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 8141/300/2006, a fost respinsă, ca nesusţinută, cererea de chemare în judecată privind desfacerea căsătoriei, formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului T.E.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că, deşi pârâtul îşi exprimase în scris acordul cu privire la desfacerea căsătoriei din culpa lui exclusivă, printr-o cerere din data de 14 septembrie 2006, la 26 octombrie 2006, reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecată, fiind legitimată de judecătorul de serviciu.
Cu toate acestea, instanţa nu a dat eficienţă acestei manifestări de voinţă, întrucât, la data de 27 octombrie 2006 - când s-a judecat pricina - reclamanta nu s-a prezentat, înfăţişându-se doar pârâtul, motiv pentru care s-a făcut aplicare prevederilor art. 616 C. pr. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 133/A din 1 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că modul în care judecătorul fondului a procedat este cel legal, întrucât dispoziţiile art. 616 C. pr. civ. au un caracter special în raport cu cele ale art. 246 C. pr. civ. în plus, apelanta nu şi-a dovedit nici afirmaţia, cum că s-a aflat în imposibilitate de prezentare la termenul când s-a judecat pricina.
în termen legal, împotriva acestei decizii, a declarat recurs apelanta-reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate.
în motivarea recursului declarat, recurenta a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.).
Astfel, se arată că în mod greşit instanţa de apel a stabilit o corelaţie între prevederile art. 246 şi art. 616 C. pr. civ., de la norma generală la cea specială, principiul specialia generalibus derogant nefiind aplicabil, având în vedere momentele diferite la care au fost efectuate actele procedurale în cauză şi faptul că cele două norme acţionează în domenii de reglementare distincte.
Articolul 616 C. pr. civ. este o normă specială şi se aplică cu prioritate numai în materia divorţului, iar nu şi în legătură cu celelalte prevederi ale legii.
Interpretarea instanţei de apel duce la soluţia absurdă că, într-un proces de divorţ, se vor aplica numai dispoziţiile art. 607-619 C. pr. civ. pentru că sunt speciale, toate celelalte dispoziţii fiind excluse de la aplicare pentru motivul caracterului lor general.
în cazul de faţă, normele în discuţie nu au un punct comun întrucât nu reglementează în acelaşi domeniu.
Recurenta mai susţine că, în raport de momentul producerii celor două acte procedurale, la momentul respingerii cererii ca nesusţinută, instanţa fusese dez-învestită de soluţionarea cauzei, prin renunţarea la judecată efectuată anterior. Textele nu puteau fi analizate prin aplicare concomitentă, căci incidenţa lor era consecutivă.
Prevederile art. 246 C. pr. civ. sunt speciale cu privire la derularea unui proces, indiferent de obiectul acestuia, o persoană putând să renunţe la judecată oricând.
Pentru a fi putut da o anumită interpretare, instanţa de judecată trebuia mai întâi să fi fost legal învestită, or, ea fusese dezînvestită prin cererea de renunţare la judecată.
în plus, lipsa recurentei la termenul de judecată s-a datorat unor motive mai presus de voinţa sa, fapt dovedit cu adeverinţa medicală depusă la dosar, caz în care instanţa ar fi trebuit să asimileze cererea de renunţare cu o neprezentare justificată, pentru a înlătura de la aplicare prevederile art. 616 C. pr. civ.
La 25 aprilie 2007, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
în recurs, nu au fost administrate probe suplimentare.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurenta a cerut repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 616 C. pr. civ., invocată de parte prin aceleaşi concluzii scrise. Curtea nu a dat curs acestei solicitări, în primul rând, întrucât, după încheierea dezbaterilor, părţile nu pot formula cereri şi apărări noi, iar, pe de altă parte, întrucât, conform art. 151 C. pr. civ., pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat.
Curtea apreciază că argumentaţia folosită de instanţa de apel în motivarea deciziei sale, în sensul că, în mod corect, judecătorul fondului a aplicat cu întâietate dispoziţiile art. 616 C. pr. civ., care au un caracter special în raport cu cele ale art. 246 C. pr. civ., este corectă.
Contrar susţinerilor recurentei, cele două norme reglementează conduite, raporturi sociale în aceeaşi materie, a modului şi procedurii de desfăşurare a procesului civil în faţa instanţei de judecată, astfel încât nu s-ar putea susţine că, aparţinând unor domenii total separate, între acestea nu este posibilă realizarea corelaţiei specialia generalibus derogant. Faptul că, în materia în care ele acţionează, reglementează domenii separate nu impietează asupra acestui lucru, căci şi una şi cealaltă stabilesc consecinţe ce decurg din anumite conduite ale părţilor în proces.
Nici argumentul legat de realizarea celor două acte procesuale la momente distincte în timp nu se opune utilizării acestui principiu pentru simplul argument că manifestarea de voinţă a unei părţi în sensul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv dedus judecăţii nu produce nici un fel de efecte juridice până ce instanţa nu ia act de ea, astfel încât, până la acel moment, din punct de vedere al efectelor produse, aceasta e considerată ca şi inexistentă.
Concluzia pe care recurenta o deduce din modul de interpretare şi aplicare de către tribunal a celor două norme concurente supuse analizei, denotă o interpretare trunchiată a acestora.
în nici un caz raţionamentul utilizat de instanţa de apel nu poate conduce spre concluzia că, fiind speciale, dispoziţiile cuprinse în articolele 607-619 C. pr. civ. vor înlătura totdeauna de la aplicare celelalte dispoziţii ale Codului de procedură civilă şi că, rezumând la situaţia speţei, de exemplu în procesele de divorţ recurentul n-ar putea face niciodată o cerere de renunţare la judecată.
Dimpotrivă, ca în orice alt proces civil, şi în procesul de divorţ, părţile pot să renunţe la judecată sau să îndeplinească orice acte procedurale reglementate în partea generală a Codului de procedură civilă, sub rezerva respectării ori a îndeplinirii condiţiilor speciale existente în materia divorţului.
Spre exemplu, într-un proces de divorţ, cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată şi elemente cerute de art. 612 alin. (1) C. pr. civ., iar pârâtul, spre deosebire de pârâtul din orice alt litigiu civil, va putea formula cerere reconvenţională până la începerea dezbaterilor, asupra fondului pentru faptele petrecute după momentul primei zile de înfăţişare.
în egală măsură, reclamantul poate să renunţe la judecarea cererii sale de divorţ, dacă la momentul la care îşi exprimă această manifestare de voinţă, ori, la care instanţa urmează să ia act de ea, sunt respectate şi celelalte reguli speciale existente în materia divorţului, privitoare la înfăţişarea părţilor în instanţă, reguli cuprinse în dispoziţiile art. 614 şi art. 616 C. pr. civ.
Aşa cum s-a mai arătat şi anterior, prima instanţă nu a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 246 C. pr. civ. - după cum eronat afirmă recurenta (căci aşa se justifică tocmai prezentul recurs) - pentru a considera că, dezînvestindu-se, ea nu mai putea să se pronunţe asupra cererii dedusă judecăţii.
Simplul fapt al manifestării voinţei reclamantei în acest sens, consemnat într-un act depus la dosar anterior termenului de judecată, nu poate avea ca efect dez-învestirea instanţei de soluţionarea cererii, atâta timp cât instanţa nu a luat act de această renunţare, validând în acest fel actul procesual îndeplinit de parte.
Anterioritatea actului renunţării la judecată nu înseamnă că instanţa era ţinută să dea eficienţă prevederilor art. 246 C. pr. civ. înaintea celor ale art. 616 C. pr. civ., ori că, neprocedând astfel, instanţa care a respins cererea ca nesusţinută nu mai era legal învestită.
Pentru ca judecătorul fondului să fi putut da curs manifestării de voinţă a reclamantei consemnată în înscrisul depus la dosar, ar fi trebuit ca toate condiţiile de a soluţiona acea cerere să fie îndeplinite, potrivit exigenţelor specifice pricinilor de divorţ. Or, constatând că doar pârâtul s-a prezentat în instanţă, reclamanta lipsind fără nici o justificare, în mod corect, prima instanţă a dat eficienţă prevederilor art. 616 C. pr. civ., a căror incidenţă exclude îndeplinirea de către instanţă a oricărui act de procedură relativ la cauza ce se judecă, cu excepţia aceluia strict prevăzut de textul legal, al respingerii cererii de chemare în judecată ca nesusţinută.
Contrar susţinerilor recurentei şi după cum, de altfel, s-a reţinut şi de instanţa de apel, aceasta nu a dovedit cu nici o adeverinţă invocată imposibilitatea prezentării sale la termenul când s-a judecat cererea sa în primă instanţă.
Nu există nici un temei de a imputa instanţei de judecată neinterpretarea cererii sale de renunţare la judecată cu o neprezentare în instanţă justificată, după cum pretinde recurenta, căci judecătorul este ţinut a interpreta doar textele de lege nu şi conduite ale părţilor în proces.
Pentru toate aceste considerente, apreciind soluţiile pronunţate în cauză ca fiind legale, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat. (B.Ţ.)
| ← Cerere completatoare întemeiată pe dispoziţiile art. 2812... | Cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2... → |
|---|
